nu-i totuna să cadă pere din copac
cu lacrimile din ochi
vedem viața mereu ca pe o pierdere
copacul nu suferă când
se despodobește de roada lui
nici sacrificiu nu-l poți numi
doar iubire de cel care
se apleacă să prindă gustul dăruirii
el știe că o nouă întinerire îl așteaptă
să o ia de la capăt nu-l îngrijorează
rămâne drept și nestingher
în fața celor care vor să-l doboare
nicio furtună în afară de om
după ce l-a hrănit ori i-a fost umbră
ori l-a orientat tot el l-a încălzit în nopți albe
petec de hârtie i-a lăsat să scrie
despre toate acestea
din ochi pere translucide cad
pe acestea nu le culege nimeni
se duc în cursul vieții învolburat