poemul cu un singur cititor e ca mesajul îndrăgostitului naufragiat
în singurătate
îl scrie, îl citește cu voce tare, îl sărută și îl pune în ultima sticlă
în speranța că tot ce a scris va ajunge la ea și ea va înțelege
cum s-a întîmplat de a naufragiat atît de departe
atît de lamentabil pentru un navigator cu experiență
cum furtunile care i-au scufundat corabia nu erau ale iubirii
ci ale nebuniei care te cuprinde odată cu dorința

poemul cu un singur cititor va pluti multă vreme pe ocean și
nu va pune probleme niciunui pește, ei oricum știu totul și se prefac indiferenți
iubesc doar cei care nu știu cum e iubirea cu adevărat, cei care au suferit mereu
cei care au dat greș, cei care au o singură speranță că totuși
nu ne-am născut fără un scop anume și dragostea se va împlini,
dar peștii care nu gîndesc, pentru că ei știu totul, nu pot iubi
pentru că n-ai cum iubi cînd știi iubirea dintr-un capăt în celălalt

poemul cu un singur cititor va călători fără țărm oceane întregi, căutîndu-te
și va pluti la nesfîrșit, dacă nu va interveni ceva, de multe ori sticla aceea de alcool
plutind pe valuri mai odihnea cîte un pescăruș rătăcit, mult prea avîntat și obosit
dar nici lor nu le spunea nimic, pescărușii știu a zbura și e suficient
pentru ei zborul ține loc de dragoste cum pentru un îndrăgostit căderea
ține loc de zbor

poemul cu un singur cititor are nevoie doar de un miracol, dar iubirea în sine e un miracol
așa că la un moment dat sticla e înghițită de o balenă,
apoi aceasta e capturată de un ahab care nu apare în nicio carte
tocmai pentru că a prins balena, apoi a spintecat-o și a găsit mesajul, dar nu l-a citit
de altfel nu avea nevoie să-l citească, el știa ce conține o sticlă aruncată în mare
de fapt doar credea că știe, pentru că de data asta se înșela
așa că a vîndut sticla cu mesajul unui anticar din port, pentru o sticlă plină cu rom
nu cu iluzii, cum credea

poemul cu un singur cititor a ajuns într-un anticariat în care lumea
care locuiește acolo nu e de obicei vie, un anticariat e ca un cimitir al scriitorilor
în care din cînd în cînd intră persoane vii care nu-și mai regăsesc trecutul
și speră să și-l amintească, intră oameni care și-au pierdut iubirea
și speră să și-o regăsească
un anticariat în care intră oameni vii să aprindă o lumină celor dispăruți
cum ai intrat și tu și ai cumpărat sticla pe care n-ai desfăcut-o imediat
ai așteptat pînă cînd ai găsit o insulă într-un parc titanic
un parc scufundat în amintiri și acolo ai băut mesajul

poemul cu un singur cititor a ajuns în sfîrșit la tine și după primele rînduri
plîngi ca un om beat care și-a adus aminte de datorii, copii și nevastă
pentru că dintre toți oamenii de pe planetă poemul cu un singur cititor
nu poate impresiona pe nimeni în afară de tine, doar tu știi sensul cuvintelor
cheia întregului, pentru că pe bucata de hîrtie din sticlă nu sunt scrise multe cuvinte
nu e dată vreo locație, cei care înțeleg naufragiile știu că se pot întîmpla pe o insulă
orice insulă, cît de mică, pe un lac într-un parc


tocmai de aceea poemul cu un singur cititor are un singur cititor
pentru că doar tu știi semnătura aia, ti, doar tu poți pune mesajul la loc în sticlă,
beată deja, după ce ai întinat scrisul cu o lacrimă albastră, apoi pui dopul
doar tu poți arunca sticla la loc în apă și te rogi să facă drumul întreg
înapoi.