părea că nu mai există timp
și nu va mai fi niciun anotimp
ce este această vorbire
în somn a îngerului fără noi
mă întorsesem cu soljenițîn în gulag
acolo mă așteptai tu
pe mine
aproape dezbrăcată
să învățăm limba rusă cântând
îmbrățișîndu-ne
în cea mai vastă literatură
și cea mai profundă
între don și nistru
cranii& oase
ca-n ritualul masonic de la yale
g.w.bush știe despre ce vorbește îngerul
răsfrângându-se pe volga în sus
după cranii &oase
adăugate-n văpaia memoriei
ce nu se poate stinge diurn
la amiază când soarele taie ca sabia
ulițele bătrânilor de la ciofeni repetând
cuvintele memorate cu de-a sila la cotul donului
soldați izbăviți de groapa comună
eu i-am cunoscut i-am prins în viață
eu cred mântuiți sub glia străbună
vei fi vrând să-i găsești în cimitir
printre trupurile lor albe
în descompunere
devenite copaci înmuguriți
voi ajunge duminică
se făcea că trebuie să salvezi
condiția umană în absolut
de când exista omul ca om
vibrând în exuberanța
și nevindecabila melancolie
din taiga
memoria bătrânilor de la ciofeni arsese
copacii uscați în care se proțăpiseră ciclopi
și ficțiunile
în starea lor de alergare
din om în om goneau sperietorile
ieșind bezmetice din văgăuni
să dea de știre de ziua națională
e zi de doliu dacă poetul nu ajunge
și nu te duce în brațe până la moarte