doar iubirea să ceară socoteală
pentru tot ce am băut aseară. că am băut pînă la prăsele
și inima ta mi-a fost scrumieră
în care am ars ca o țigară nefumată, scrum și apoi praf
de mîini și de picioare am fost legat,
ce spun și limba-mi fu legată

dar doar iubirea să ceară socoteală
că nu mai sunt rosetta stone, nu-i niciun martor treaz
să spună că ți-am pus curcubeul pe după grumaz
și te-am învelit bine, un fular din timpuri bune
cînd ne iubeam și aveam multe a ne spune
și înotam în mizeria în care toți înoată
și e iubire doar cînd ieși la mal și te bronzezi,
celălalt încă se zbate, afazezi

doar iubirea să ceară socoteală, că am băut și
m-am bătut cu negura. că te priveam și ochii îmi erau
la fel cum e un lac în ploaie, și nu mai judecam
frumoasa mea, în altă limbă îți vorbeam. nu-i nimeni să traducă
limba ce-am vorbit, că nimeni n-a iubit
ca mine

nu-i nimeni mai ars și părăsit ca satul cu doi locuitori
care a fost în mine. am trei pietre în cap, pe fiecare scrie
atemporal, asocial, și cu mîndrie, iubit-a odată o femeie
și de atunci desculț, mai umblă prin costreie, în nopțile cu lună
mai pune piciorul pe-o coastă de prună

dragostea nu e mare, nu se poate măsura sau cîntări.
e ca un tir care descarcă în vis un alt vis în care alt tir
decarcă alt vis și ultimul tir te descarcă pe tine, ilegal
ca într-o țară a dragostei unde e totul permis.
nu e rosetta stone pentru dragoste, nici aeroporturi nu sunt

doar iubirea să ceară socoteală că barmanul s-a îndrăgostit de tine
doar umplîndu-mi paharul
și golindu-mi ochii
doar iubirea să împietrească
pe cel care n-a curs niciodată
doar iubirea să ceară socotelă
pe cel care nu s-a întors.