Patru baruri se sprijină unul de altul,
ca niște animale rănite,
fiecare cu gura deschisă,
dinți de mucegai
și ochi plini de praf.

Într-unul miroase a bere veche și sex ieftin,
în altul paharele se ciocnesc
ca niște cutii craniene goale.
Pe tejghea se vând iluzii la pahar,
cu pai colorat,
iar clienții le sorb
până rămân fără identitate.

Afară, asfaltul ud
reflectă neonul ca o baltă radioactivă.
O fată dansează singură
pe o coloană sonoră —
în ochii ei sclipesc animale vânate,
papagali vrăjiți de farmecul butoaielor,
iar în palme se frânge
fumul de cânepă amestecat cu lapte de bestie.

La intersecție, taximetriștii dorm
cu capul pe volan,
ca niște bebeluși în incubatoare.
Strigătele din baruri se amestecă,
până se topesc într-un singur sunet:
o sirenă de ambulanță răgușită.

Eu stau între ele,
încercând să intuiesc
care ușă duce spre noapte,
care spre altă mahmureală,
care spre tăcere
și care în exodul sălbăticiei.

Dar toate scrâșnesc la fel,
toate miros la fel,
toate se închid la fel:
într-o baltă lipicioasă
unde pașii care intră
devin, pentru totdeauna, străini.