Pe umarul cuiva as vrea sa pling
Dar plinge-n mine chipul din oglinda…
Suspin ìncet si mìinile ìmi frìng_
Din zi ìn zi amaraciune strìng,
Si mìna nu e nimeni sa mi-o prinda…

De vorba orsicui as vrea s-ascult
Dar nimeni nu-i aici ca sa-mi vorbeasca…
Vorbesc doar eu, si-mi pare chiar prea mult
Càci Eul meu fanatic si incult,
A ìnceput ìncet sa putrezeasca…

Ma simt bolnava ìnlauntrul meu,
Si dor ìmi e de un ceva anume…
_ceva ce stie numai Dumnezeu.
Ceva ce nu mai simt acum nici eu,
si nu mai sìnt ìn stare sa-i dau nume…

Imi pare trist si aerul infect
Pe care ìl respir cu nesimtire.
Caci a Trài ìmi pare imperfect
Sa spun de mine clar si e defect,
iar exprimarea buna e Nestire!

Impuritati plutesc ìn jur si peste tot…
Cu forme de copii si oameni pasnici;
_mai slabi mai sluti mai radiosi, sau vasnici,
Si nici sa-i denumesc altfel nu pot!

De mila mea si eu as vrea sa plìng
Dar mult prea mult am plìns pe lumea toata…
Asa ca tac si mìinile ìmi frìng…
Si chipul meu ìmi pare asa nàtìng,
Ca nu mai semàn nicidecum a fata!

Atìti poeti au scris ìn versul lor,
Si atìtia prozeliti au pus ìn umbra
Tot adevarul ca-ntr-un fals decor,
pe placul, si-n auzul tuturor,
-Ca viata austera nu e sumbra…

Dar cine-a zis?…Si totusi eu ma vad:
Imbrobodita-n valuri de tristete…
In doliu, ca Sixtina ìn pràpàd,
Cìntìnd un psalm din vesnicul prohod,
Cu ochi de ceara-n straluciri màrete!

O, nu nu-i drept!_Dar dreptul oare ce-i?
Cìnd noi pasim ‘nainte doar cu stìngul…
Si lumea asta-i plina de misei,
_praduitori cu drepturi de temei _
De lupi flamìnzi ce guverneazà Crìngul?

Pe umarul cuiva as vrea sa plìng…
Dar singura-s de tot ìn lumea toatà…
Afara crengile, de vìnt, se frìng,
Iar mìinile ma dor cìnd mi le strìng,
Caci nu mai am nici soartà sà mà batà…