Cu genunchiul
Pe universul timpului,
încununat și îmbrăcat
De sferă,
Mă ridic...spre lumină.

Pe pântec,
Soarele și luna
-universul întreg-,
își îngroapă tăcerea,
penetrându-mi sângele,
rupându-mi liniștea.

Din sferă, mă nasc,
în sferă mă opresc
...și trupul, mi se-ntinde,
apucându-și terminusul,
târându-l în străfundurile
propriei lumi,
din adâncul timpului
adăpându-și sfera.