Când vom afla

Când vom afla ce bună e lumea cea cuminte,
Și îndelung bătută, ce merge înainte,
Când vom afla că vieții, i-am fost candide tințe,
Și-am mers, mereu lovite, senine, înainte –

Când vom afla că unii ne-au spus: “mereu mai bine!”,
Și alții doar tăcerea, ne-au dat-o, cu rușine,
Când vom afla că iute, sau prea încet, sfârșitul
E-aceeași luptă surdă, cât este infinitul –

Când vom afla, mai bine să nu știm niciodată -
Să știi, întotdeauna, e-o soartă blestemată,
E o povară cruntă, ce nu ține de foame,
De anotimp, sau apă, sau lapte-n sân de mame –

Și toți profeții lumii, toți sfinții, toți proorocii,
Minuni de vor să faca cu-nțelepciunea vocii,
Nu în pustiu să-ncerce, ci-ntr-o maternitate
A lumii, să dea-n țâțe, la mame sterpe, lapte –

Să dea nu doar odată, să dea întotdeauna,
Cât soarele-n amiază, și-n întuneric luna,
Întreaga taină-a lumii, cu lapte de copii,
Să scrie două verbe: a fi, și a iubi!

Când vom afla, mai bine să nu ne fi născut:
Că nici-un zeu din lume nu dă, ce a avut –
Că toți pretind doar Totul, și unul nu împarte
La prunci, etern, proporția cea optimă, de lapte –