Femeia

Eu am iubit femeia si-am urat-o
pentru fateta-n care-si poarta firea –
ea isi incalca, zi de zi, menirea
crezand c-a dres-o cand, de fapt, a frant-o…

Am adorat-o si-am hulit-o-n taina
si am cantat-o in poeme tandre,
dar ea si-a spart trairea-n salamandre
crezand c-o sa-si dureze alta haina

senin mintind sau, poate,-n planset rece,
scurgandu-se cu unduiri de apa,
loveste-odat’, dar tot in mii te crapa
si simti cum timpu-aiurea se petrece…

Asa mi-i dat: sa proslavesc femeia –
ce petic sunt la strecuratul sac! –
coasta de drac ramane tot un drac,
iar eu degeaba-mi chinuiesc ideea…

Iubesc femeia iar dispretuind-o
pentru pacatul fost si-n devenire –
ea crede ca-i iubire-n amagire,
dar o sfideaza ciclic, ingropand-o,

mormantu-s, insa eu, prin devenire -
ea-i obeliscul pururea de straja,
e nemurirea daltuita-n vraja,
pe soclu, cu ofrande de iubire…

Bazil urpat Craiovan