Þupa, țupa, prin pădure,
după fragi și după mure,
umblă ursul îmbufnat.
Pe arici s-a supărat.

Ce și cum s-a întâmplat
vă voi spune imediat.

Dimineața, prin răzor,
strecurându-se ușor,
auzi un scheunat
din tufișu-alăturat.

"Au și au, piciorul meu",
ariciul plângea mereu,
"piciorușul mi-am rănit
din tufiș când am sărit."

"Oare cum să te ajut?
Oare ce e de făcut?
Rău te doare, puișor?
Poate știu vreun lecușor!"

"Pune mâna, ca să vezi,
piciorul să îmi pansezi."
Când ursul s-a aplecat
să vadă ce s-a-ntâmplat,

ariciul iar s-a foit
și îndată a înfipt
în ursul cel prea milos
un ac mare... dureros!


"Vai, vai, ce m-a durut",
plânge ursul cel temut,
"Eu am vrut să te ajut,
însă tu ce mi-ai făcut?!

Altă dată îți promit
că te las așa, rănit,
și nu mă interesează,
dacă toți te-abandonează!

Eu cu tine am fost bun...
dar stai blând, nu mă răzbun.
Am plecat, sunt supărat!
Mă bucur că te-am salvat!"