Cu fața lipită de geamul din aeroport

Aripa aceea grea și-a luat zborul
Acum plutește cu opt sute de kilometri la ora
Spre altundeva...eu nu știu unde
La viteza asta mai sfârtecă câte un porumbel,
dar și asta trece...
Cum și ea a trecut,
Și tot ce pot să fac este sa o țin în gazdă
la mine în suflet
Poate voi reveni asupra deciziei...poate nu
S-ar putea pe alocuri să mă întristez
într-un moment în care nu am cenți pe telefon
ca sa o întreb cum îi merge...,
Dacă departe a devenit familiar…
Sau am să o sun dintr-o cabină telefonica
iar operatoarea o sa spună sec
"douazeci de cenți pentru urmatoarele 5 minute"
Singur,
Singur precum canalele din Veneția noaptea
Ori străzile Londrei cand ploua mărunt
de prea mult timp
M-aș simți mai bine pe drumurile Etiopiei
mușcat de soare până la înnegrire
Cu simplitatea drumului lung facut de unul singur
Macar acolo e ceva soare
să îmi dea impresia de lumină în drum
Căci al meu a pălit și s-a stins cumva
copii sunt singurii care mă descrețesc și pot zâmbi
N-am crezut niciodată că aurul poate rugini
și diamantul poate străluci și în întuneric
și totuși...
Off... câte vise aruncăm
Să hrănim uitarea…

Mihai Paun
Bucuresti
04.02.2008