nu-mi rămâne decât să-mi acopăr trecutul
cu pagina unui ziar precum cadavrul părăsit
pe aleea iubirilor trucate
numărul 13 zic din memorie
și totul capată sens
ne cunoaștem doar suprafețele
asta ne menține atât mai păstrăm
așez neputința pe cea mai apropiată bancă
umplu clepsidra personală cu sagețile
pe care mi le-am smuls din palme la ultima răstignire
modul meu de a supraviețui metamorfozelor costisitoare
n-am chef să mai aștept minuni
dacă există grenada metafizică
sigur va exploda lângă mine
cu toate schijele prăbușite în cea din urmă arteră
desenez fântâni
e semnul confuz cum că un dumnezeu neajutorat
mâzgălește alături de mine legile uitării
singuratate pereților strâmți
o viața despre care abia se poate vorbi
cele din urmă dimineți
se vor prăbuși în nisipul pe jumătate ud
așa cum au început