când vremea testamentului
va alunga minutarul de pe cadran
noi, oamenii, vom fi încă aici
respirând greu și aproape fără suflare
versuri mai albe ca aburul locomotivei
cândva postașul bătea de două ori
iar sârma ghimpată mai despărțea
gardul vecinilor de câmpul cu maci
problema întotdeauna este o ecuație
cu o necunoscută sau două
viața
Iisus răstignit pe troiță
plânge cu lacrimi de sânge
satul ce-a rămas în copilărie
parcă nu mai este nici măcar
în pietre de hotar
la marginea lumii.

testamentul se scrie în noi...