Te temi de ceea ce nu poți vedea
Și plângi...
Tu oare ai năframa argintie
A seducției și a groazei.
Unui călărereț cu trăsături stacojii
I se implantează clipe din cosmogonic
În timp ce privește într-o oglindă a timpului etern
Pentru a te întrezări.
Tu ești înăsprită de un corp ceresc sacerdoțial
Fără să-l vezi pe vizualizator în splendoarea lui diformă
Hâdă de atâtea operații percutate.
După un an simbolic
Totul revine la un inițial firesc
Călărețul și cu tine
V-ați parvenit la perfecțiunea întrupării în unul singur
Care va domina într-o zi totul.