Soare alb și vișiniu,
Galben, roșu sau pustiu.
Arde totul împrejur
Și își pierde din contur;
Nici nu știi de este viu.

Soare alb și vișiniu,
Verde, mov sau albăstriu.
Sângele îl seacă-n vine
Și te-ntrebi oare pe cine
Astfel vorbele-l descriu?

Soare negru-amărui,
Tu pe cer mereu te sui.
Aprinzi focuri din eter
ÃŽntr-un univers stingher
Și te simți al nimănui.

Soare negru-amărui,
Mă întreb oare al cui
Suflet l-ai pierdut pe drum?
Îl caut și eu acum
Pe al meu: ia-l de-unde nu-i!

Soare roșu de păcat,
De ce sunt eu blestemat
ÃŽntr-o lume ce demult
Cugetul și l-a pierdut
Să gândesc? Nu e ciudat?

Soare roșu de păcat,
Am ajuns ca disperat
Viața s-o explic în versuri.
Dar mă pierd prin mii de sensuri
Și nici unul n-am aflat!

Soare-albastru și rănit,
Ai stat tu și te-ai gândit
Că în cercul tău nebun
A ajuns un om stăpân?
A ajuns, dar a murit!

Soare-albastru și rănit,
Nici nu știi ce-am pătimit.
Că de-ai ști ai suferi
Chiar și tu, astru de zi.
Și te-ai stinge-n asfințit...