Vorbesc pe clapele negre de pian,
de primejdia coroanei de piatră
sub care de-o zi și de-o noapte îmi simt
ochii, din lacrimi, cum latră.

Te las să îngâni, mai departe, ca-n somn,
un desen pe hârtia cretată,
nu râd când o tușă-ți se frânge din zbor
în dreptul coloanei de piatră.

Copiii noștri-i astept de la școala
când vin mă întreabă îndata:
- Așa e că astăzi ne spui ca și ieri,
povestea cu floarea de piatră.