E timpul înmuguririi
și copacii ne trag de degete,
aerul mângaie clipa
chemând din amintire
visul să-și deschidă aripa.
E timpul înmuguririi,
noaptea-și ridică vălul
și cu brațele ridicate
trunchiuri de suflet
cheamă seve uitate.
Ascult rădăcina ierbii
cum cheamă răsăritul
și-și deschide pleoapele
încercând sâ zârească
dimineta infinitul..
E timpul înmuguririi
și sufletul mi-e plin de verde
muguri stau să se verse
înflorind speranțe
în magnolii cu petale de mătase.