Trăiesc pierzând din inimi cutezanța
Și par mustrați de traiul mult prea greu,
Dacă își pierd din suflete speranța,
Ei se întorc cu gând la Dumnezeu.

Îi poți vedea prin sate risipite
Între câmpii bogate fără rost,
ÃŽn casele de-acuma ponosite
Și foarte rar mai povestesc ce-au fost.

Doar gândul la copii îi ușurează,
Știindu-i rânduiți, mult prea departe.
Cu inimile strînse lăcrimează,
Când mai primesc, vreodată, scrisă carte.

Doar slove scurte: „Suntem bucuroși!
Cei mici s-au înălțat mai sus de masă.
Dar voi ce faceți, sunteți sănătoși?
Poate venim prin toamnă pe-acasă.

Trăiesc pierzând din inimi cutezanța
Și par mustrați de traiul mult prea greu,
Dacă își pierd din suflete speranța,
Ei se întorc cu gând la Dumnezeu.