sta jos sprijinita de un zid
micuta strengarita cu suflet de foc
pe piatra rece si plange

umbra purpurie se-asterne pe ruine
si soarele apune si-n inima ei
si nu-i nimeni acolo durerea sa-i aline
doar vantul rascolind frunzele pe alei

si nu pot fi acolo sa o imbratisez
sa-i sterg din ochi durerea si lacrimile-i
increderea pierduta, din nou sa i-o asez
in cerul infinit, in inima ei