Ai spune că diavolul, din smoala încinsă ce-i mângâie pântecul,
zâmbește hain și plin de mândrie, cu gheara-și alină stânca, secată
și veche, acolo unde Dumnezeu i-a pus omului sufletul...
blestemat de tot neamul acesta flămând incepi să te-ntrebi
Spurcatu-i de vină? al lui a fost Jocul?...

dar te-ntorci să privești uscatul cu gloata-i urâtă , orbită deja,
și nu vezi la ea nici milă nici rugă, ci cât de-ncordat îi e pumnul.
Mă-ntreb dacă toti au ochiul păgân, sau nu pot, nu vor să vadă
că Cel ce Le-a dat viață din timpuri, răbdarea acum greu le-o cearcă.