dă da dă
iar apă șoriceilor electronici
primiți în dar de ziua ta
de la zmeul oglinzilor
încovrigă-te iar în fotoliul
amurgului postmodernist
ronțăindu-ți unghiuțele roz
divagante și independente
trăgându-ți rochița peste
genunchii sunători nepermiși
înmulțindu-ți piscurile semnificațiile
înotând drept spre inima controverselor
trișând elocința
opiniei ce-mi stă pe limbă
răsucind cheia în ușa călcâiului
spumos și epuiza(n)t

dă da dă
-mi iar peste margini gâdilă-mi iar
sinele-ntomnat portocaliu și duios
cu tentacule de opiu strânge-mă
înfofolește-mă adoarme-mă
într-un subtext al fustiței tale
însorite și zvâcnitoare rău
zău.