Ruginește-n aer clorofila tot mai rară
tușind ca un plămân verde încorsetat
într-un osuar prea strâmt de ceară
și aspirând de slăbiciune să se vindece
undeva la polul frigului îndepărtat.
Iceberguri martire sărută la tropice
ceafa febrilă a oceanului netulburat
de profeții despre glaciațiuni iminente
ce vor reveni punitiv, a câta oară?…

Ne desfrunzim de noi înșine ostentativ
precum copacul de falange divergente,
“doar pentru un scurt răgaz meditativ”
justificăm această nedefinită hibernare
când, despăduriți de suave sentimente,
îmbătrânim în mercantile sanctuare.

Căderea zilnică a îngerilor vegetali
ridică baricade în fața mareelor de gheață
ajunse în prim-planul acestui crochiu,
tendoanele luminii năpârlesc livizi crotali
iar mercenarii iernii sosesc din pustiu
să-năbușească rebeliunea culorilor în ceață.

Frunzele nimănui camuflează statui,
cariatidele își desprind ultimele cuiburi
de păsări migratoare atârnate de urechi,
cerberii brumei adulmecă prin parcuri
batalioanele pașilor rămași neperechi.
Mă-ntreb, de ce acum, așa febrili, ne oferim
frigului și cu ireconciliantă detașare
fructul toamnelor din noi naiv descoperim
spre-a fi cules cu seceri de ninsoare?




16 octombrie 2002


Din volumul "Geometrii singulare",
sept. 2003, editura Pro Transilvania