Mi-e sete de timp
Am plâns sub cerul deșertului
Ascultându-mi ecoul încins
În lacrima amurgului.

Nisipul acum aleargă
Peste buzele ce-mi murmură,
Setea-mi devine tot mai stearpă
Pierind în a secundei umbră.

Mi-e sete de timp și de murire
Strigat-am plăpând infinitului,
Să n-apuc zorii noii zile
Printre lacrimile deșertului.

Dar trist cuvintele-mi reverbă
Pe uscatul ucis de sete,
Sfârșit de o apă stearpă
Și încă mi-e sete …