De-a lungul țărmului
curg nori molatici cu întreruperi albastre
privirile se prelungesc
nevertebrate în transparență lină

ești un înțelept al tăcerii - împovărare
pînă în vremea cînd aș simți cuvintele -
săgeți de piatră ascuțită
căzînd în gol dincolo de marginea lumii

Mare cu furtună liniștită
ți-e icoana sufletului
cum stai nemișcat
în vîntul care bate pînă la mine.


Publicată în Luceafărul, sec.XX