Bezna de catifea închide
Și ultima picătură de argint
Iar păsările, înmămrmurite
Așteaptă un ultim alint.

Dar ea, pierdută în vise
Zboară pe plute de fum;
Cade-n înalte abise;
Plutele se transformă în scrum.

De plumb, liniștea răsună
Iar el se ridică-n ecou
Ioburi de lumină adună
Să formeze un astru mai nou.

Cu praful de stele ce curge
Și se revarsă peste cei doi
Seara devine mai dulce
Sub murmurul proaspăt de ploi.