În tăcerea nopții lacrimile cerului se izbeau de asfaltul însetat, norii cenușii acopereau fața palidă a lunii. Un liliac nedumerit deasupra mea, rănile din aripa stangă au lăsat picături de sânge pe frunzele unui copac. Frunzele uscate se desprindeau ușor și tăcut de pe crengile dansatoare ale înalților studenți. Cavalerii de piatră își scaldă picioarele în apa rece a oceanului. Totul se îndreaptă prea incet spre pământul neîndurator, picioarele slabesc cu fiecare pas făcut, ma prăbușesc zgomotos pe nisipul umed. Fața mea inundată de stropii cerului nu mai poate evada. Cu vocea sufocată de vântul aspru adorm pe patul de nisip!