Ratacesc in mintea mea si incerc sa ies. Dar se pare ca e un labirint, am ajuns in acelasi loc, dupa 18 luni. M-am invartit in cerc si nu mai suport, ma copleseste tot ce este in jurul meu.
Acum ca si atunci voi scrijeli cu un ciob insetat de sange aceleasi coarde de la mana, dar nu va mai fi cineva sa ma opreasca.
Cersesc mila de la nimeni, un mana de intelegere, o mangaiere. Dar sar prea "multi" sa ma ajute.
Din dreagoste am rasarit, din dragoste ma sting.
Ce ironie!?
Poate acest calvar se va termina acum.