la început au fost cerul pământul
și o dragoste secantă
ziua 1
să fie lumină urlă felinarul din stradă
ora șase dimineața îmi sapă somnul
căutând un trup viu
nu vreau să fiu salvată
aduceți-mi bărbatul cârtiță
să săpăm galerii sub plapumă
să pipăim sfinții
împing soarele în vizuină
ca pe un bulgăre de bălegar
un aer care macerează ființa
doar umbra mi-a rămas credincioasă
îmi astupă crăpăturile cu mușchi de pământ
să nu intre oamenii
mi-e frică să ies afară
teama că mă vor prinde
mă vor domestici
îmi vor da un nume
le voi lătra singurătatea
până în ziua părăsirii la marginea unei toamne
rod amintirea până la os
mi-e foame
îmi ghicesc viața în cutia de conserve
voi mânca din mine până la sfârșit
mă întreb dacă va ieși cineva întreg
din lumea asta mirosind a măruntaie de pește
aud zgomote
cineva bocănește în pereți
mă lipesc de ei ca un magnet
doi prizonieri în celule vecine
ziua a 6-a
am deschis ușa
și am văzut-o
femeie după chipul și asemănarea mea
m-a sărutat
și pe locul de unde te-ai rupt a crescut o mână
ți-ai dorit o iubită cu două mâini
dar raiul e prea strâmt pentru doi
un băiețel smulge cu ciudă brațul păpușii
și o aruncă în coșul de reciclare

ziua 1
ora șase dimineața
scormonește întunericul de deasupra adâncului
căutând supraviețuitori