Lângă rampa de gunoi,
Și-au făcut țiganii case,
Cum soseau mașini în toi,
Dădeau buzna la "foloase".

Dar vremea rămpii a sfârșit,
Nici mașini nu mai sosesc,
Anul devine mai zgârcit,
Și-i vai de ei cum mai trăiesc!

Unii sunt mai înstăriți,
Cei cu cai și cu căruțe,
Vara la fân sunt zăriți,
Încărcând fără s-anunțe.

Alții în străinătate,
Își duc și ei a lor soartă,
Stau pe unde se mai poate,
Cu comerț pe la vreo poartă.

Pe poștaș ce mult l-așteaptă!
Zilele le-au numărat,
Să le-aducă câte-o plată,
Sau ajutoare de la stat.

Dimineața pe șosea,
Se-nșiră lumea când vrea,
La lucru ca să se ducă,
Unii chiar o iau la fugă!

Mai vin două frumușele,
Să ne ceară câte-o sapă,
Dau din gură-s tinerele,
Convingându-ne de-ndată.

Cică mare nevoie au,
La prășit ca să se ducă,
Zilele trec... habar n-au
C-au uitat să ne-o aducă.

Vine seara, spre asfințit,
Vrând să cânte trece unul,
După lucru ei s-au cinstit,
Trec zilele cu duiumul!

De-i întreb de a lor soartă,
Toți îmi spun că le este greu!
Au fost vremuri și altă dată,
Când ei doar flămânzeau mereu.

Unii zic că au fost case,
Cu vreun bătrân mai necăjit,
Să pună pe foc uitase
Și înghețat el a murit.

Mai demult în toi de seară,
Doi frați morți ei au găsit,
Nu umblau deloc să ceară,
Dar ei astfel au sfârșit.

Copilași cu al lor farmec,
Jucâdu-se lumea-i a lor,
Când îi văd eu mă aplec...
Au inocență și umor!

Tinerele, frumușele,
Mai cântă serile în cor,
Ca un cuib de rândunele,
Zburând spre discoteca lor!

Unele au voci frumoase,
Sau talent de-a povesti,
Glasuri blânde și frumoase,
Spre a ne ademeni!

Mult talent dispare-n ceruri!
Þiganii cu o vioară,
Ce ne-nveseleau pe vremuri,
Pentru câte-o para-chioară!

Prin adieri de vânt călduț,
Sub o salcie pletoasă,
De aduna câte-un bănuț,
Îi părea viața frumoasă!

Lângă foc în toi de noapte,
Ce de basme mai depănau,
Ascutau și printre șoapte,
Mulți se mai înveseleau!

Cu țiganii din Ghelința,
Pe Rojdașu o noapte-am stat,
Două sute aveau dorința,
Ca afine să ducă-n sat.

Pe pe pășune un foc mare,
Au pus și-n jur s-au adunat,
Apărând și dansatoare,
Mulți oameni s-au delectat.

Apoi... liniște deplină!
De povestit s-a apucat
Un om tânăr... îi alină,
Multe basme s-au depănat!

Și erau basme de copii,
De mine de mult uitate,
Dar sub cer e bine să fii,
Să le-asculți din nou pe toate!

Și-am adormit de basme dus,
Sub cerul mare înstelat,
Prin afiniÈ™, acolo sus,
De mulți țigani înconjurat!

Dimineța primul tablou:
Copii zâmbind cu albastre guri,
Cu țigăncușe bibelou
Delectat de multe figuri!

S-au înșirat zece țigani,
Cu gălețile în cârcă,
Să predea afine pe bani,
Jos în vale pe sub stâncă.

Și de-atunci când mă-ntâlnesc,
Cu țiganii cu căruțe,
Ne salutăm și îmi zâmbesc,
C-am petrecut zile drăguțe!

Din Ghelința și din Pava,
Vin Þiganii la piață,
Sâmbăta ei îmi văd fața,
Dau din mâini și-s plini de viață!

Și mi s-a dus vestea prin ani,
Aflând și cei din satul meu,
Că eu printre țigani am fani
Și mă stimează tot mereu!

Dar oamenii nu înțeleg
Deși același suflet au,
De ce cu toți mă-mprietenesc
Sau cămașa... oricând mi-o dau!

De ești blând sunt blânzi cu tine,
De te porți cum se cuvine!
Aroganța dă mânia,
Egoismul e prostia!