e-o amintire simplă
eram în metrou, lângă mine
atârna un tip obișnuit
când a căzut
știu sigur că mă uitam afară
venind din tunel aproape că se auzeau
fâșiile de pământ

poate că maică-sa abia îi spusese
că nu-i bun de nimic
că într-o zi are s-o îngroape și o să-i pară rău
ca și cum n-ar fi putut să dea drumul la apă
cântând încetișor
maică-sa s-ar fi uitat simplu la apă
cum dă pe dinafară

ultima mea amintire de-acolo
e cauciucul ușilor
în care uneori mergeai
cu mâna prinsă până la capăt

la fel de bine știam
că trebuie să-l mușc de degetul mic
când s-a trezit întins pe faianță
mai avea o femeie
care abia-și încercase dinții pe el
mai avea o zi două, țigări și un fiu
s-a liniștit de parcă
nici nu s-ar fi uitat în jur

când s-au deschis în sfârșit ușile
tavanul picura
cineva ducea o cutie de vioară înspre ieșire
mirosea a pământ și mi-am ferit instinctiv
colțul paltonului