Cine știe câte păsări au trecut lovind zidul, scufundate în umbra unei idei strămutate. Din ambele părți se vor naște lumi diferite: bărbații zeloși și merele dulci, nubile, zemoase, gustoase. Brusc o pasăre este lovită și strigă într-o limbă uitată, cuvinte ciudate. Peste pajiște s-au așezat umbrele sărutându-se incomod fără respirație. Maimuțe de bronz se joacă cu jobenul unui poem Garden of Love, premiera fiind în astă-seară.

I-am zărit ieri Pandora. Trei păstori ascunși într-o deschizătură de piatră. Cu falangele stângi dăltuiau anacronic dogme, legi și reguli noi pentru prefaceri, pentru orașe. Turmele lor erau preschimbate în flori meteorice fără greutate. Pluteau diafan ca și zâmbetul absent al pământului între ape.

Cine știe iubito câte păsări vor avea culoarea curcubeului sau al cafelei de dimineață. Câte pietre vor cădea din cer sângerând din albastrul profund, aripi de gând și bărboși albatroși. Câte astre. Am smuls din bolta cerului inima propriului suflet însetați de cunoaștere, distrugând constelații. De acum, în fuioare de fum, puii de șerpi cafenii vor construi cu disperare umbra arborelui de mango. Doar atunci vom zâmbi fericiți. Vom renaște.