viața e o cafea tare băută când soarele vrea să renască
mie îmi place viața cu o linguriță de zahăr brun
viața tare cu caimac
altora le place viața amară și toarnă în fiecare zi în cană trăiri negre, fără zahăr, fără miere, fără lapte
sunt alții care nu iubesc viața deloc
trăiesc un fel de surogat și toarnă capuccino sau frappé, dar nu simt gustul de cafea, nu sunt cafegii veritabili
apoi oamenii au mai inventat un fel a trăi prin a nu trăi, așa ceva să fie acolo, beau cafea decafeinizată, simt prin lipsa sentimentelor, umblă cu picioroange, în timp ce piciorele lor mucezesc uitate sub mantia cenușie care le ascunde
viața e de toate felurile, inclusiv solubilă, se toarnă repede în cana pe care scrie vreo pildă ieftină, se amestecă, apoi, dacă vrei mai adaugi niște lapte și gata, viață instant, la minut
totul este astăzi instant, viața nu se mai coace, nu se mai usucă, nu se culege manual de către femeile care-și țin pruncii lângă arborii de cafea
viața nu mai are timp să sta leneșă la soare și bobul ei nu mai e lăsat să respire
viața e consumată instant să nu treacă prea repede, să nu-i simți gustul adevărat că nu faci față
nu oricine apreciază o cafea tare după care nu mai ai nevoie de niciun fel de înlocuitor