într-un oraș prăfuit, uitat și somnolent,
primăria a decis să organizeze un festival de teatru
și primul spectacol a fost un dar oferit iubitorilor de frumos
iar aceasta este de fapt toată povestea

când m-am născut nu era nimeni să păzească ușa
abia mai târziu mi s-a explicat ca nu e loc pentru toată lumea
unii intră numai ca să dea bună ziua și fug înapoi
iar ceilalți își iau crucea și pleacă să strângă toate zilele ce le revin

poezia nu are formă fixă
și oricine poate să intre să-și ia ce vrea
unora le iese puzzle-ul indiferent de termenela de grație
dar celor mai mulți iau cuvintele și-și umplu cămara... pentru zile negre

iatacul e o idee în care omul își ascunde cuvintele
patul cu baldachin poate fi folosit în scop umanitar ca antidepresiv
dar gustul ramâne, scamă agățată pe colțul sufletului
chiar dacă din mucegai facem penicilina

cerul nu ține cont nici de poziție și nici de ambiție
ploaia cuvintelor spală toate ferestrele fără discriminare
dar nu toate sufletele sunt deschise
și locurile prind miros de stătut, sufocate sub mantia regretelor