agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Self-annulment is a prison... ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-02-05 | [This text should be read in romana] |
Ceaiul
ÃŽntr-una din pauzele de lucru mă gândesc să-mi fac un ceai. ÃŽntre timp „mă ocup†de islam È™i începuturile lui, plecând de la animismul care i-a condus pe arabi la idolatrizarea unui meteorit È™i ajungând la Profetul Mahomed care a luat contact cu acesta. Ceaiul se răcorise È™i devenise tocmai bun de consumat. O pastilă de zaharină va fi suficientă pentru a-i da gustul È™i savoarea de ceai bine lucrat. AÈ™a că iau o linguriță, o introduc în cana plină È™i trec la lucru aÈ™teptând ca mica pastilă să-È™i disipeze aroma în lichidul călduÈ›. AÈ™tept, continuând lucrul. Când consider că efectul este cel aÈ™teptat iau cana È™i cu râvnă amestec conÈ›inutul gustând din când în când. Ceva fad mi se scurgea printre buzele pofticioase. Continui să amestec cu mai multă râvnă È™i iarăși gust. Nimic schimbat. N-a avut timp să se dizolve, gândesc eu È™i nu mai vreau să aÈ™tept. Beau înainte, apropiindu-mă de fereastră pentru a vedea mica pastilă întreagă. O revelaÈ›ia îmi trece prin mintea ocupată de Mahomed! Nu pusesem pastila. IaÈ™i, octombrie 2006 Sarea răsuflată Soarele râdea cu gura plină aducând o arÈ™iță cumplită peste pământul secătuit de vlagă. Ici colo se vedea câte un om, parcă sfidând umorul astrului diurn, mergând leneÈ™ pe drumul încins. Ion se întorcea din PoieneÈ™ti, sat de comună, unde treburi urgente îl mânase pe la primărie. Și dacă tot făcuse drumul până aici de ce n-ar trece È™i pe la Axinte, crâșmarul comunei È™i vechi prieten. Nu, nici prin gând nu-i trecea să ia un È›oi pe o astfel de vreme, ci numai aÈ™a să-l mai vadă. Din vorbă în vorbă, Ion își aduce aminte de cele câteva oi, care acum erau la pășunat dar care la iarnă vor avea nevoie È™i de niÈ›ică sare. - Măi Axinte, dar niÈ™te bulgări de sare nu ai tu în prăvălie? îl întrebă Ion. - Da bine că nu. ÃŽi răspunde acesta. Cam cât vrei să fie? - Uite traista asta, vezi un bolohan să intre în ea. Axinte ia traista È™i merge în magazie de unde se întoarce cu ea plină. O cântăreÈ™te È™i Ion plăteÈ™te pentru cele peste zece kg. Mai sporovăiesc ei ce mai sporovăiesc, după care Ion își ia traista în spate È™i se întoarce greoi spre casă. Avea cale lungă, să tot fi fost aÈ™a la vreo 4-5 km, iar pe vremea asta parcă era È™i mai mult. ÃŽncet, încet, cu transpiraÈ›iile curgându-i È™iroaie pe tot corpul, Ion intră în sat năpustindu-se spre prima fântână care-i ieÈ™i în cale. - Bună ziua, nea Ghiță, îi aruncă el unchiaÈ™ului care tocmai scotea ciutura din fântână, dă-mi o gură de apă că simt că mă topesc, zice el. - Ia, Ioane, că tare-i rece È™i bună dar de unde vii pe o aÈ™a vreme? - Păi, d’un să vin, iaca vin È™i eu de la primărie unde am avut niÈ›ică treabă. - Da! ce-ai acolo în traistă? ÃŽl ispiteÈ™te moÈ™ul. - Iaca am luat un drob de sare pentru vite la iarnă, că tot am trecut pe la prăvălie. Un gând năstruÈ™nic îi trece prin mintea uncheÈ™ului È™i abia mijindu-È™i mustaÈ›a, desface traista È™i examinează expert conÈ›inutul. Dă din cap a nemulÈ›u-mire, clămpăneÈ™te de vreo câteva ori din limbă È™i aruncă cu mâna, aÈ™a a lehamite. - Da! ce este nea Ghiță? îl întrebă Ion nedumerit dar în acelaÈ™i timp È™i ceva îngrijorat. - Ce să fie Ioane, iaca pezevenchiul acela de Axinte te-a păcălit È™i pe tine È™i nu mă miră defel. - Cum aÈ™a, nea Ghiță, cum m-a păcălit? ÃŽntrebă el cu un început de enervare în glas. - Uite aÈ™a am pățit È™i eu acum câțiva ani È™i tot el mi-a făcut-o. Supărat de-a-binelea, Ion cere explicaÈ›ii, pe care moÈ™ul i le dă cu vizibilă satisfacÈ›ie. - Þi-a dat sare răsuflată, iaca aÈ™a am pățit È™i eu. - Grijania mamei lui, înjură Ion cu năduf, d’apoi las că-i arăt eu lui. Și mai spune că mi-e prieten. Aruncându-È™i traista în spate Ion face cale întoarsă pentru a repara nedreptatea. Acum mergea chiar repede, cu toată vremea nemiloasă. Ajunse la prietenul lui tot o apă È™i roÈ™u de furie. - Bine, măi Axinte, se adresează el băcanului, gâfâind de oboseală È™i supărare. De ani de zile îți sunt client cinstit È™i pe deasupra È™i prieten È™i tocmai pe mine È›i-ai găsit să mă oropseÈ™ti dându-mi sare răsuflată de anul trecut? - Da ce s-o întâmplat, Ioane, spune omul nedumirit de ieÈ™irea consăteanului său pe care-l cunoÈ™tea din copilărie. - N-o mai face pe prostul, continuă Ion, a cărui supărare devenea parcă tot mai intensă. Uite È™i tu ce sare mi-ai dat, repetă el motivul supărării. Desfăcând desaga, Ion scoate drobul de sare È™i-l pune pe tejgheaua din faÈ›a lor. Scărpinându-se uÈ™or după ceafă, Axinte își dă seama că la mijloc se află un hâtru care l-a pus pe drumuri pe Ion. AÈ™a că intră în jocul acestuia cu toată seriozitatea. - Ia zi, măi Ioane, cu cine zici că te-ai întâlnit după ce-ai plecat de la mine. - Păi, cu cine să mă întâlnesc, repetă el întrebarea pentru a o înÈ›elege mai bine, iată-că mă întâlnii cu dascălul Tiulei. - Aha! Zice Axinte, înÈ›elegând de unde vine toată tărășenia asta È™i drumul parcurs de omul nostru pentru a restabili „dreptateaâ€. Dascălul Tiulei nu era altul decât nea Ghiță un hâtru pus oricând pe glume pe seama concetățenilor săi. - Iaca mai greÈ™esc È™i eu, zice el, È™i te rog să mă ierÈ›i. Hai să-È›i dau sare proaspătă È™i să uităm necazul. AÈ™a că merg împreună în magazia unde È›inea sarea È™i-i alege un bolovan de sare, mai mare decât cel dinainte, pe care-l înfundă în desagă. Iar pentru ca supărarea să fie complet uitată îl serveÈ™te È™i cu un È›oi, aÈ™a din partea casei. Ion mulÈ›umit, porneÈ™te pe drumul de întoarcere, iertând „greÈ™eala†prietenului său È™i înoată voios prin arÈ™iÈ›a care începea a se domoli. Când ajunge la fântâna, care i-a adus pe lângă răcoarea binefăcătoare dar È™i „norocul†de a-l întâlni pe nea Ghiță, Ion găseÈ™te o mulÈ›ime de consăteni care-È™i făceau de lucru. Nea Ghiță era printre ei. Ion se îndreaptă spre moÈ™neag È™i cu mândrie desface desaga È™i-i arată drobul de sare. - Mi-a schimbat sarea, mama lui de potlogar, zice el mândru. Un hohot de râs porneÈ™te din gâtlejul consătenilor lui, veselie pe care Ion a pus-o pe seama reuÈ™itei sale. Târziu, după ani mulÈ›i, la înmormântarea dascălului, a aflat el adevărata sursă a veseliei de atunci. - Dumnezeu să-l ierte, dar mi-a făcut-o hâtrul, zice el fără supărare. Episodul făcându-l acum È™i pe el să râdă. - Ce te-a apucat, Ioane, de te hlizeÈ™ti, acum la mormânt, îi atrage atenÈ›ia un consătean, care se pare nu avea cunoÈ™tință de episod. - Iaca, mi-am amintit È™i eu de ceva întâmplare, își justifică el starea de ilaritate ce-l cuprinse. IaÈ™i - Decembrie 2003 De ce nu-s eu Picasso? „Un tablou este un ansamblu de acumulări. La mine, un tablou este un ansamblu de distrugeri.†Pablo Picasso (DiscuÈ›ie cu Christian Zervos, în Caietele Artei, 1935) Din câte mă È™tiu sunt un om normal, cu preocupări normale È™i cu pretenÈ›ii normale. De când am mai crescut È™i eu, È™i-am citit câte ceva din colecÈ›ia „Oameni IluÈ™tri†am fost impresionat de pictorul Pablo Picasso, a cărei operă de maturitate, scriu criticii de artă, „este o mărturie a măiestriei sale artisticeâ€. Scriu mult mai multe dar nu È™tiu cum se face că atunci când vreau să pătrund în adâncimea operei sale, citind cele scrise de oamenii de cultură, mă apucă aÈ™a o stare de toropeală, încât am zis că metoda ar putea foarte bine folosi la cei cu această deficiență. Toate au fost bune, până È™i dorinÈ›a mea crescândă în a mă documenta È™i chiar specializa în opera maestrului, până acum câteva zile, când din greÈ™eală am lăsat o pictură a maestrului în camera în care nepoÈ›ica mea, de vreo doi aniÈ™ori, se juca cu o paÈ™nică păpușă. Eram în camera vecină, cu probleme care oricum nu erau urgente, tot trăgând cu urechea la discuÈ›iile pe care le purta cu jucăria ei preferată. La un moment dat, niÈ™te strigăte de groază au început să năvălească din camera nepoatei. Aruncat de teama unei mari primejdii, spre locul cu pricina, am văzut o scena care a avut darul de a-mi schimba viaÈ›a, chiar acum la bătrâneÈ›e. NepoÈ›ica aÈ™ezată în funduleÈ›, striga îngrozită având privirea aÈ›intită asupra peretelui pe care era agățat tabloul a cărui autor era maestrul Picasso. Nu era un original, familia mea neputând achiziÈ›iona o asemenea valoare, dar oricum ceea ce reprezenta tabloul era scris în dreptul autorului. Tabloul reprezenta portretul unei iubite a pictorului, de care acesta s-a despărÈ›it nu mult după realizarea lui. Acum, dacă stau È™i mă gândesc, bine a făcut, căci, după cum arăta săraca, nici nu È™tiu ce l-o fi apucat pe maestru să se îndrăgostească. A fost nevoie de mult efort pentru a liniÈ™ti copila, iar constatarea cauzei care a dus la această stare, m-a pus pe gânduri. Cum È™tiu că, copiii sânt cei mai sinceri în neÈ™tiinÈ›a lor, am vrut să È™tiu ce anume s-a întâmplat de a trezit în sufletul acela inocent, atâta groază. Din acel moment studiile mele asupra operei maestrului au devenit mai profunde È™i mai asidue. După ani de zile de gândire profundă am dezlegat misterul, absolut printr-o întâmplare. Sunt împrejurări prin care cele mai mari realizări ale omenirii au ieÈ™it la iveală întâmplător, conjunctural. Factorul determinant al acestei descoperiri a fost marele nostru dramaturg Caragiale, care a realizat, printre multe alte piese, È™i schiÈ›a Vizită. Acest năzdrăvan pui de dac, poate È™i ceva de roman, cine mai poate È™ti, a avut rolul pe care mărul din pomul lăudat, l-a avut asupra lui Newton atunci când era să-i cadă în cap. Cu această ocazie marele fizician a descoperit „Legea AtracÈ›iei Universaleâ€. ÃŽntorcându-mă la năzdrăvăniile domnului Ionel, tocmai acea întâmplare cu dulceaÈ›a din pantofii musafirului, a avut darul de a mă scoate din impasul în care mă dusese opera marelui pictor. Atunci mi-a căzut, nu mărul, căci era iarnă È™i nu stăteam nici măcar sub un cireÈ™, ci fisa. Reevaluând cu mai multă atenÈ›ie evenimentele care s-au perindat în casa maestrului, în perioada de apariÈ›ie a tabloului cu pricina, am găsit următoarele dovezi de netăgăduit. Maestrul era în plină creaÈ›ie a portretului iubitei sale, care totuÈ™i nu era chiar aÈ™a de urâtă precum o arăta acesta. Cum era destul de avansat cu lucrarea, doamna cu pricina a avut nefericita inspiraÈ›ie de a veni cu băieÈ›elul ei de 10 ani, pentru a-i arăta tabloul. ÃŽn gândul ei ascuns, voia să i-l prezinte pe maestru, pentru a avea din partea lui o părere autorizată asupra relaÈ›iilor ce apăruseră. Dar întâlnirea dintre cele două personaje fiind de scurtă durată, vina aparÈ›inându-i în totalitate maestrului, treburile au luat o întorsătură mai aparte. Acesta, maestrul, vrând să studieze mai profund natura iubitei sale, a luat-o într-o cameră specială, lăsând odrasla în compania portretului, acesta fiind într-o stare necoaptă. Supărat de afrontul adus, puÈ™tiul, năzdrăvan ca È™i Ionel al nostru, a trecut la completarea portretului cu toată gama de culori pe care le-a găsit la dispoziÈ›ie. ÃŽn momentul când tocmai își „admira†opera, întâmplarea face ca un important critic de artă, fie vorba între noi poate prea critic cu maestrul, intră în atelier pentru a reînnoda o discuÈ›ie de mai mult timp întreruptă. Ochii îi cad asupra „picturii†retuÈ™ată de acel Ionel spaniol, È™i o idee năstruÈ™nică îi trece prin mintea lui plină de fantezie. Fotografiază acea mâzgălitură È™i în acea zi un articol, elogiind noua artă a maestrului, apare în cea mai importantă revistă a momentului. Un pariu cu el însuÈ™i îl face să creadă că gluma sinistră va prinde. Și a prins. După cum cred eu, nepoÈ›ica mea ar putea fi reîncarnarea maestrului, iar tabloul văzut pe perete ar fi putut trezi amintirea momentului când întors de la „studiul†modelului, a găsit grozăvia făcută de băieÈ›elul pictor. ReacÈ›ia fetiÈ›ei a fost reacÈ›ia maestrului în acel moment istoric. Dar neavând puterea de a distruge sau arunca grozăvia de pe È™evalet, aceasta a supravieÈ›uit până a doua zi când, după apariÈ›ia revistei, o mare mulÈ›ime de „specialiÈ™tiâ€, È™i nu numai, au năvălit în atelierul maestrului pentru a-i vedea opera ce va da naÈ™tere unui nou stil. AÈ™a a apărut marele curent care a dat lumii un mare pictor. Sau invers, cine mai È™tie. Păcat că tabloul meu este o copie, căci cu câți dolari aÈ™ fi luat pe el, puteam face din nepoata mea o demnă urmașă a maestrului. Văd că sunteÈ›i cârcotaÈ™i È™i vreÈ›i neapărat să È™tiÈ›i răspunsul la titlu. Ei bine. D-aia. IaÈ™i 13 august 2002 Revolta Moto: „Nu s-a născut judecătorul Care să mă dea pe mine în gât.†Anonim, cu mulÈ›i bani È™i obraz de porc. Volga, model al anilor 50, rula lin pe asfaltul găunos al È™oselei, ducându-ne spre localitatea cu rezonanÈ›e istorice È™i în acelaÈ™i timp muzicale, „Ciprian Porumbescuâ€. Era o noapte de toamnă târzie, iar liniÈ™tea din jur părea suspectă, cu toată ora târzie care-i dădea acest drept. Se auzea doar bâzâitul regulat al motorului È™i zvâcnitul inimilor celor ce călătoreau, datorate atât emoÈ›iilor de moment cât È™i importanÈ›ei misiunii ce ne-a fost încredinÈ›ată. Evitam a discuta între noi, poate din teamă, poate datorită surprizei călătoriei într-o astfel de limuzină, călătorie ce depășea atât imaginaÈ›ia noastră cât È™i capacitatea de înÈ›elegere, la acea dată. Era o seară obiÈ™nuită în apartamentul locuit de cinci colegi aparÈ›inând serviciului de cadastru din cadrul regionalei Suceava. Cum munca noastră se desfășura în cea mai mare parte pe teren, în acea seară de octombrie târzie, doar eu È™i colegul meu Grigore ne aflam în imobil în momentul când țârâitul soneriei ne-a trezit din aÈ›ipeala oboselii de peste zi. - Vă cheamă tov. Prim Secretar, suntem anunÈ›aÈ›i, fără nici o altă introducere, de personajul care sunase la ușă. ÃŽncercările noastre de a afla motivul acestei chemări nocturne nu avură darul de a ne lămuri, ci mai mult de a ne mări neliniÈ™tea. ExperienÈ›e de acest gen nu avusem È™i nici nu puteam avea, având în vedere faptul că eram proaspeÈ›i absolvenÈ›i ai unei È™coli de profil post liceene, cu foarte puÈ›ine luni de practică efectivă. Astfel că, fără nici o pregătire, de care am fi avut mare nevoie, ne trezim în faÈ›a celui mai important om al regiunii Suceava. Personajul, la circa 50 ani, nu inspira nicidecum teamă, ci mai curând respectul pentru ceea ce era È™i modul cum dorea să împartă dreptatea în spaÈ›iul pe care-l avea de gestionat. Era prin anul 1962 o perioadă de relativă relaxare, a dictaturii staliniste a lui Dej, care a adus poporului suferinÈ›e de neimaginat, perioadă ce astăzi trece în uitare, tot aÈ™a cum în uitare trec È™i vor trece oamenii năpăstuiÈ›i ai acelor vremuri. Anii 60 deveniseră deja mult mai umani dar teama anilor de teroare lăsase urme adânci în sufletul nostru de tineri care È™i-au văzut părinÈ›i, rude, apropiaÈ›i sau nu, în cele mai grele ipostaze. De aceea sentimentul, care încă ne domina existenÈ›a, era cel de teamă È™i neîncredere È™i cu atât mai mult a fost o surpriză pentru noi vorba blândă dar fermă a Primului Secretar. NeliniÈ™tile noastre însă nu s-au risipit, ci din contra, au devenit mai puternice după ce ni s-a explicat rostul nostru, în faÈ›a domniei sale, la o oră mai mult decât târzie. Anul 1962 a fost anul încheierii cooperativizării țării, an ce va fi pomenit ca unul dintre marile realizări ale socialismului din România. După ce au fost obligaÈ›i să-È™i dea tot pământul, utilajele È™i animalele de tracÈ›iune CAP-ului, guvernanÈ›ii de atunci au considerat că un lot de 15 ari le era suficient țăranilor pentru a-È™i asigura cele necesare gospodăriei, dar È™i pentru curÈ›i È™i construcÈ›ii. Această suprafață trebuia să fie atribuită în general în vatra satului sau în tarlale stabilite de conducerile CAP È™i care, în general, erau slab productive. ÃŽn comuna Ciprian Porumbescu, această situaÈ›ie a dus la abuzuri din partea conducerii primăriei È™i a CAP, prin faptul că rudele acestora au primit diferenÈ›a de pământ, până la cele 15 ari, în grădinile gospodarilor care deÈ›ineau mai mult, fără a È›ine seama de opÈ›iunile proprietarilor. SituaÈ›ie mai mult decât dramatică prin faptul că după ce li s-a luat tot, acum erau obligaÈ›i să primească în propria grădină indivizi străini iar propriii lor copii sau rude, pe care proprietarul i-ar fi dorit, erau aruncaÈ›i undeva în tarlalele depărtate È™i neroditoare. ÃŽn aceste condiÈ›ii gospodarii s-au revoltat, au ocupat sediul CAP È™i au cerut stoparea abuzurilor. Primul Secretar al Raionului Gura Humorului, un individ pe nume Bou RoÈ™u, nume predestinat perioadei, dă câștig de cauză mai marilor comunei atrăgând È™i mai mult mânia sătenilor. Ajungând vestea răzmeriÈ›ei la regiune, Primul Secretar a considerat că se impunea trimiterea de urgență a unor specialiÈ™ti în măsurarea pământului care să rezolve imparÈ›ial diferendul. Și aÈ™a s-a nimerit ca „specialiÈ™tiiâ€, eu È™i colegul meu Grigore proaspeÈ›i veniÈ›i de pe băncile È™colii, trebuiau să rezolve o problemă mai mult socială, dacă nu chiar politică, decât tehnică. ÃŽn circa 15 minute, Primul Secretar ne-a explicat pe scurt situaÈ›ia È™i ne-a expediat în necunoscut, fără a ne da nici o sugestie asupra modului cum trebuia să administrăm dreptatea. Era trecut de ora 11 noaptea. - Vă dau maÈ™ina mea, era vorba de autoturismul Volga care ne-a dus, treceÈ›i pe acasă să vă luaÈ›i îmbrăcăminte, bani È™i cele necesare măsurătorii, È™i plecaÈ›i imediat. Nu veniÈ›i în Suceava decât după rezolvarea situaÈ›iei, ne-a „încurajat†la despărÈ›ire Primul Secretar. Părăsim oraÈ™ul adormit, înaintând în noapte precum într-o gaură neagră care parcă ne absorbea, ne înghiÈ›ea cu totul în gura-i imensă. Era o experiență cu totul nouă în care sentimentele se amestecau ca într-un malaxor imens al vieÈ›ii. Intram într-o aventură a cărei urmări erau greu de prevăzut. De toate acestea nu ne dădeam seama în inconÈ™tienÈ›a proprie vârstei È™i ignoranÈ›ei de care dădeam dovadă. Cel mai puternic se manifesta senti-mentul de teamă, teama de ceva necunoscut, o teamă instinctivă față de un pericol nevăzut dar iminent. Ajungem, târziu în noapte, la destinaÈ›ie È™i suntem găzduiÈ›i la o familie de bătrâni. MaÈ™ina plecă în viteză fără ca È™oferul să ne mai transmită vreo urare, de care aveam atâta nevoie. Noile noastre gazde, moÈ™ Ion È™i mama Virginica, ne aÈ™teptau sosirea. Intrăm timid într-un dialog din care am fi dorit să aflăm multe, fără ca nici noi să È™tim precis ce. ÃŽn primul rând, È™i cel mai important, era poziÈ›ia gazdelor noastre. De care parte era? Dacă erau oamenii conducerii iar vorbele noastre erau transmise acestora È™i interpretate după propria lor înÈ›elegere? Perioada era încă de teamă È™i învățasem a ne feri de tot È™i de toate. Crunte vremuri când nu puteai avea încredere în nimeni. Până È™i cei doi bătrâni îți puteau crea acea stare de neliniÈ™te. - Se pare că aveÈ›i un sat frumos, după cum am putut observa în noapte, încercăm noi să legăm un dialog neutru. - Da! Este foarte frumos È™i este un sat mare. - Dar, de ce i se spune „Ciprian Porumbescu†ne dezvăluim noi ignoranÈ›a. ÃŽn planurile noastre cadastrale era trecut „Stupcaâ€. - Aici s-a născut Ciprian Porumbescu, a fost compozitor. Taică-său, preotul Porumbescu a trăit aici în sat. Acum este muzeu în casa preotului, ceva mai sus de biserică. Bătrânii ne introduc uÈ™or în atmosfera satului vorbind cu mândrie È™i entuziasm despre istoria lui. Somn nu ne mai era, dispăruse odată cu țârâitul soneriei, cu multe ore în urmă. Acum ascultam cu plăcere, dar È™i cu certitudinea că bătrânii vor trece È™i la evenimentele recente ale satului. N-a fost nici o strate-gie din partea noastră, eram prea puÈ›in experimentaÈ›i pentru a fi în stare de asemenea subtilități. Probabil a fost o aÈ™teptare care va veni spre dimineaÈ›a acelei zile. AÈ™a aflarăm că situaÈ›ia era mult mai tensionată decât încercase să ne-o prezinte Primul Secretar. La ora dimineÈ›ii curtea primăriei era plină de o mulÈ›ime de oameni care se manifestau paÈ™nic dar cu înverÈ™unare în voci. - Vrem să vorbim cu primarul, ne adresăm noi unuia din mulÈ›ime. Ne privesc cu suspiciune. TinereÈ›ea noastră nu are darul de a-i liniÈ™ti, pe aceÈ™ti oameni. ReacÈ›ionează cu brutalitate. - Dar voi cine sunteÈ›i? - Am fost trimiÈ™i de Primul Secretar, încercăm noi să plusăm folosindu-ne de persoana cea mai puternică din regiune. - Aha! AlÈ›i hoÈ›i. Aruncă un țăran înjurătura. N-am înÈ›eles cine erau acei hoÈ›i, noi cei doi tineri sau Primul. Ne cuprinse teama aÈ™a că voiam să-l vedem cât mai repede pe primar. Ni s-a arătat uÈ™a unde putea fi găsit. - Bună dimineaÈ›a, ne-am adresat noi celor dinăuntru, am vrea să vorbim că Tov. Secretar. Primarul se numea în acea vreme Secretar de Partid iar primăria, Consiliu Popular. - Eu sunt, ni se adresă un personaj înalt, cu o privire de È™arpe flămând. V-a trimis tov. Prim? Ne chestionă el. Știam că s-a anunÈ›at trimiterea noastră, dar nu È™tiam cum vom fi primiÈ›i. - Da, am venit astă noapte È™i am vrea să ne apucăm de treabă. Ce simplu. Să ne apucăm de treabă? Dar noi habar nu aveam ce anume trebuia făcut. - Bine! ne încurajă primarul. Tovarășul Breabăn este omul care s-a ocupat cu pământul. El împreună cu comisia cunosc foarte bine situaÈ›ia È™i au toate actele. Un cetățean la vreo 40 de ani se apropie de noi È™i ne întinde mâna. I-o strângem, fără entuziasm, considerând că È™i el împreună cu „comisia†ajutase la nemulÈ›umirea țăranilor. IeÈ™im din biroul primarului care ne urează succes. N-am înÈ›eles la ce sau pentru ce, dar aceasta avea mai puÈ›ină importanță. Breabăn ne invită într-o încăpere plină de dosare È™i praf. Un miros de mucegai ne avertiza că încăperea era puÈ›in frecventată È™i niciodată încălzită. - Acesta este dosarul cu familiile din sat care trebuie să primească lot suplimentar de pământ È™i planul cu modul cum a fost împărÈ›it, ne face omul cunoÈ™tință cu primele documente aducătoare de revoltă. Un plan al satului se desfășoară în faÈ›a noastră. Apar gospodăriile fiecărei familii, apar construcÈ›iile, cu curÈ›ile oamenilor, apar grădinile din spatele curÈ›ilor. Planurile erau întocmite de colegii noÈ™tri mai vechi. Fiecare familie avea un număr care se regăsea într-un dosar. Aici, la numărul respectiv era trecut numele proprietarului cu întreaga suprafață defalcată pe categorii de folosinÈ›e. Destul de repede am înÈ›eles că aici se găsea cheia rezolvării problemei, aÈ™a că am început să studiam planul È™i dosarul cu existentul la trecerea în CAP. Am trecut apoi la dosarul cu împărÈ›irea grădinilor, oprindu-ne asupra familiilor care aveau mult mai mult decât li se aprobase. Spre exemplu erau familii care peste cele 15 ari cât le rămânea, refuz È™i acum să scriu „li se cuveneaâ€, aÈ™a cum era formula, puteau primi încă trei sau patru familii ca diferenÈ›e de suprafeÈ›e. Aici era cheia, am găsit-o È™i ne-am bucurat de această descoperire probabil tot atât de mult precum s-a bucurat È™i Arhimede când a descoperit principiul care-i va purta numele. Am căutat în dosar numele celor care au primit pământul în grădina acestei familii test. Am vrut să vedem dacă familia gazdă era dintre cele nemulÈ›umite È™i am constatat că da. De ce? Am întrebat, cu toate că de acum È™tiam deja răspunsul. Deoarece nu erau de acord cu persoanele care le-au intrat în grădină, în proprietate. Am vrut să aflu părerea oamenilor din comisie față aceste nemulÈ›umiri. - NiÈ™te chiaburi, niÈ™te exploatatori care au strâns pământul de la nevoiaÈ™i È™i acum vor să facă cu el tot ce vor ei. Să fie mulÈ›umiÈ›i că le-am lăsat dreptul lor în grădină È™i nu i-am trimis în tarla. Aha! Aceasta este o luptă politică de clasă, împotriva vechilor chiaburi. ÃŽn ce primejdie ne-ai băgat Doamne, ne întrebam noi fără a È™ti precis de unde va veni aceasta. Dar nici „comisia†nu È™tia spre ce soluÈ›ii ne vom îndrepta. Erau convinÈ™i că eram de partea lor È™i acest lucru ne-a adus avantajul de afla modul lor de gândire. Trebuia să aflăm cine erau cei repartizaÈ›i în grădina omului nostru luat ca exemplu de lucru. - Tov. Ilie a primit lot. A primit 10 ari. UitaÈ›i scrie la dosar È™i avem È™i schiÈ›a. Da, era într-adevăr schiÈ›a cu gospodăria omului. Grădina era împărÈ›ită în mai multe părÈ›i È™i se găseau numele noilor veniÈ›i. Oarecum mândru de împărÈ›eala făcută, tov. Breabăn începe să prezinte gradul de rudenie a acestora cu mai marii comunei. AÈ™a va să zică! Aceasta era modul de gândire, modul de lucru È™i cauzele revoltei. Noi, cei doi „specialiÈ™ti†trebuia să schimbăm complet modalitatea de lucru, dar aceasta se va produce spre marea nemulÈ›umire a mai marilor locului. Urmări? Nu ne dădeam seama È™i chiar nu ne interesa. ÃŽn inconÈ™tienÈ›a noastră juvenilă problema era parcă a altora. Noi trebuia să facem DREPTATE È™i atât. Și am făcut dreptate. Am mers la toate gospodăriile din intravilan, începând cu cele care aveau suprafeÈ›e în plus. I-am pichetat suprafaÈ›a care-i revenea de drept lui. Iar pentru ce-i prisosea am procedat aÈ™a cum aÈ™ fi făcut la bunica, care È™i ea a trecut prin aceeaÈ™i cumplită împărÈ›ire, umilință. - Pe cine doreÈ™ti să primeÈ™ti în grădina mata? era prima È™i cea mai importantă întrebare de a cărui răspuns trebuia să È›inem cont È™i numai de acesta. La început oamenii ne-au privit cu neîncredere, dacă nu cu teamă. Auzi întrebare, pe cine vrem. Dar cine i-a mai întrebat pe ei dacă È™i ce doresc. Da! acesta a fost È™i motivul revoltei lor, căci nimeni nu le-a cerut părerea. Au fost ignoraÈ›i aÈ™a cum au fost È™i atunci când, obligaÈ›i să se înscrie în CAP, li s-au luat toate bunurile ce depindeau de pământ. Și acum vin doi puÈ™tani care le cer părerea de a da pământul celor cărora ei doresc. Era un mod de a-i lua în seamă, era un mod de a le atribui statutul de proprietari, era modul nostru de a-i respecta pentru ce au fost È™i pentru ce erau încă. Prea puÈ›ină recompensă față ce tot ce pierduse, dar pentru acest puÈ›in respect sau lipsă de respect sau revoltat. Sărmanii oameni, cât de puÈ›in cereau? Parcă treziÈ›i de importanÈ›a întrebării gospodarii se pornesc a înÈ™ira numele copiilor, al rudelor ai celor pe care ar dori să-i primească. Continuă să vorbească stimulaÈ›i de întrebare È™i parcă nevenindu-le a crede că pot să-È™i exprime dorinÈ›e, că pot să-È™i exprime păreri. „Comisia†priveÈ™te fără grai. Nu le vine a crede, era ceva peste înÈ›elegerea lor. Le simÈ›eam revolta, le simÈ›eam indignarea. Dar nu aveau curajul să riposteze. Eram trimiÈ™ii Primului È™i nu aveau cunoaÈ™tere de modul cum am fost instruiÈ›i să procedăm. Ceea ce È™tiau era că aveam puterea de a decide, de a hotărî, È™i acest statut le inhibau dorinÈ›a de ripostă. Prima zi a trecut în liniÈ™te spre marea satisfacÈ›ie a gospodarilor È™i a rudelor acestora. Ne aÈ™teptam să fim chemaÈ›i la ordine de către primar. Dar n-au avut curajul s-o facă. Eram monitorizaÈ›i, fără È™tiinÈ›a noastră, pas cu pas. Se aÈ™tepta o cât de mică greÈ™eală, o cât de mică încercare de a favoriza persoane neîndreptățite. De multe ori de atunci, m-am întrebat care ne-a fost rolul nostru în acel episod inedit È™i în acel timp deosebit de periculos. Răspunsul a venit târziu, după ce evenimente de o puritate Divină, contestate de indivizi dubioÈ™i, au adus conÈ™tiinÈ›ei mele noi valenÈ›e de înÈ›elegere. Noi am fost justiÈ›iarii, noi am fost copiii, căci eram încă copii, care am făcut dreptate în circa două luni, acolo unde astăzi justiÈ›iei consacrate, celei profesioniste, i-ar fi putut lua zeci de ani È™i fără certitudinea unei juste împărÈ›iri a dreptății. IaÈ™i, noiembrie 2004 Gunoierul Ionel era un copil vesel, iubit de părinÈ›i, dar È™i de copiii cu care se juca sau învăța. Avea un frățior, mai mic decât el, căruia îi plăcea să asculte poveÈ™tile pe care i le spunea ori de câte ori avea ocazie È™i aceasta se întâmpla destul de des. LocuinÈ›a în care stăteau era plină de viață, contribuind la aceasta întreaga familie, dar mai ales cei doi copii ale căror năzdrăvănii umpleau casa de hohote de râs È™i voie bună. Curățenia era la ea acasă. Fiecare membru al familiei având un rol bine definit în această activitate. Nimic nu prevedea haosul ce va cuprinde urbea, dar È™i pe această familie unită È™i bine închegată. Neprevăzutul s-a produs mai întâi în viaÈ›a micuÈ›ului Ionel, care era deja în primul an de È™coală. ÃŽnvățătorul, un bărbat mărunÈ›el È™i cu o mustăcioară a la Clark Gable, vrând să-È™i cunoască mai bine elevii precum È™i starea lor socială È™i materială face o mică investigaÈ›ie. Copii, își anunță acesta intenÈ›ia de a le prezenta ceva de interes, spuneÈ›i fiecare cu ce se ocupă părinÈ›ii voÈ™tri. Răspunsurile au venit firesc, aÈ™a fără o ordine, fiecare ridica mânuÈ›a, iar învățătorul îl indica pe cel care trebuia să răspundă. Au început să se audă meserii de medici, ingineri, È™oferi, mecanici, È™i multe, multe altele iar de fiecare dată învățătorul își exprima mulÈ›umirea, iar copii aplaudau zgomotos È™i mândri în acelaÈ™i timp de părinÈ›ii lor. - Ionel, spune-ne cu ce se ocupă părinÈ›ii tăi, îl întrebă învățătorul atunci când a considerat că i-a venit rândul. Mândru, nevoie mare, Ionel se ridică în picioare, nedepășind cu mult înălÈ›imea băncii, È™i spuse clar, aÈ™a ca toată lumea să audă. - PărinÈ›ii mei sunt gunoieri. Un adevărat vacarm s-a produs aproape imediat. Copiii râdeau. Un râs sănătos, inocent dar È™i ironic în acelaÈ™i timp. Din această exprimare, nevinovată în fond, se imprima atât deziluzie cât È™i o răutate inocentă care rănea sufletul micuÈ›ului. Acesta nu putea înÈ›elege întreaga dramă a momentului dar simÈ›ea că ceva rău s-a produs, ceva atât de rău încât o simÈ›ea ca pe o durere mult mai mare decât atunci când a căzut la săniuÈ™ È™i È™i-a rupt mânuÈ›a. Acum durerea venea de undeva din interiorul lui; îl sufoca, îl înăbuÈ™ea. Pentru moment învățătorul amuÈ›ise, adâncind È™i mai mult senzaÈ›ia de rău ce-l cuprinse pe micuÈ›. Când învățătorul își reveni din È™oc era deja prea târziu, trauma devenise deja remanentă. Din această zi starea copilului deveni din ce în ce mai apatică, mai izolat față de ceilalÈ›i copii, dar È™i față de ai lui de acasă. ÃŽngrijoraÈ›i părinÈ›ii apelează la medic. Acesta nu găseÈ™te nimic în neregulă ca să justifice starea copilului. InvestigaÈ›iile continuă la È™coală. Se află momentul când s-a produs trauma, dar se consideră că întâmplarea nu justifică starea copilului È™i mai ales efectul produs. Copilul devenise necooperant È™i fără o cooperare cu acesta, situaÈ›ia nu putea fi rezolvată. Singurul confident era frățiorul lui mai mic căruia îi transmitea simțămintele proprii, precum povestirile cu care îl obiÈ™nuise. Din aceste povestiri-destăinuiri, un ascultător atent ar fi putut afla reacÈ›ia ce avuse loc în acest corp mic cu suflet mare. Copilul înÈ›elese că munca părinÈ›ilor lui era dezonorantă, era nedemnă. Dar nu înÈ›elegea de ce. De ce copiii, dar È™i învățătorul, au râs de meseria tatălui. Nu de el, ci mai mult de părinÈ›ii lui care puteau avea o astfel de meserie, care puteau practica o astfel de muncă? Asta îl durea pe Ionel È™i de asta el nu putea vorbi despre acest subiect cu alÈ›ii È™i cu atât mai mult cu părinÈ›ii pe care nu voia să-i facă să sufere. Aceste frământări se produceau în apropierea zilelor de Crăciun. Un anunÈ› mare îi trezi atenÈ›ia. ÃŽn sufletul lui se naÈ™te o imensă speranță. Copiii de pretutindeni îi scriau Lui MoÈ™ Crăciun să le trimită jucării sau să-i ajute în anumite situaÈ›ii. ÃŽn mintea lui apare ideea. Numai MoÈ™ul îl putea ajuta. Se punea È™i o condiÈ›ie, copilul trebuia să fie cuminte È™i să facă o faptă bună. SperanÈ›ele lui încep să se diminueze. Cuminte el a fost dar o faptă bună parcă nu făcuse în ultimul timp. Oricum el va încerca È™i poate MoÈ™ul îi va spune ce faptă bună să facă. Plin iarăși de speranÈ›e, Ionel se apucă È™i scrise următoarea scrisoare moÈ™ului: â€Dragă MoÈ™ Crăciun, Sunt foarte necăjit pentru părinÈ›ii mei, care sunt gunoieri în oraÈ™ul nostru. Copiii nu iubesc această meserie È™i nici domnul învățător, care nu a luat nici o măsură când copiii au râs de ei. Dar ei muncesc cinstit, au grijă de noi È™i la noi în casă nu a fost niciodată ceartă, doar noi, eu È™i frățiorul meu cel mic, ne mai certăm câteodată. AÈ™a că te rog, fiindcă tu poÈ›i face orice, să elimini meseria aceasta din oraÈ™ul nostru È™i să n-o mai aduci decât dacă oamenii cei mari dar È™i cei mici o vor dori È™i respecta. Eu am jucării multe È™i n-am nevoie de altele dar am nevoie ca părinÈ›ii mei să fie fericiÈ›i. Dacă oamenii râd de noi, nu putem fi fericiÈ›i. ÃŽÈ›i mulÈ›umesc MoÈ™ Crăciun Ionel.†Cu mânuÈ›ele tremurând de emoÈ›ie, Ionel introdu-ce plicul în cutia poÈ™tală aÈ™teptând răspunsul MoÈ™ului. A doua zi, spre surprinderea lui, părinÈ›ii anunță patronul că în următoarele zile nu vor putea lucra. Plecând la joacă cu copiii, prin cartierul care de obicei strălucea de curățenie, au văzut hârtii aruncate pe alei È™i pe spaÈ›iile verzi, acum parÈ›ial acoperite de zăpadă, pachete cu gunoaie aruncate departe de coÈ™uri iar în acea zi gunoaiele nu au mai fost ridicate. ÃŽn următoarele zile situaÈ›ia devine critică. Gunoaiele inundă aleile, spaÈ›iile verzi È™i punctele de colectare. IntervenÈ›ia oficialilor oraÈ™ului aduce È™i mai multă derută. La unitatea care se ocupa de curățenia oraÈ™ului nu răspundea nimeni, iar o descindere până la aceasta produce o adevărată isterie. Unitatea nu mai exista. Dispăruse pur È™i simplu. Orice încercare de a rezolva problema devenea imposibilă. Toată lumea aÈ™tepta Crăciunul, dar creÈ™terea volumului de gunoaie, spre disperarea întregii urbe, întuneca bucuria marii sărbători. ÃŽncercările de a aduce meseriaÈ™i din alte zone vecine s-au soldat cu un eÈ™ec total. Nimeni nu mai înÈ›elegea nimic, afară de Ionel care pricepuse intervenÈ›ia MoÈ™ului. Se apropia Crăciunul È™i oraÈ™ul se îneca din ce în ce mai mult în gunoaie. SituaÈ›ia devenea disperată. Nu mai erau soluÈ›ii. Municipalitatea cere sprijinul popula-È›iei arătând în acelaÈ™i timp rolul vital al meseriei ce a fost umilită de copii. Ionel îi povesteÈ™te mamei despre întâmplarea de la È™coală precum È™i de scrisoarea către MoÈ™ Crăciun. Neîncrezătoare, ea anunță totuÈ™i primarul oraÈ™u-lui de cele povestite de Ionel. Primarul face un anunÈ› fulminant, cerând populaÈ›iei să-È™i exprime părerea despre munca de gunoier È™i despre importanÈ›a acestei munci, acestei meserii în bunul mers al urbei. Fiecare locuitor trebuia să-i scrie lui MoÈ™ Crăciun, È™i să-È™i exprime părerea despre această meserie. Numai atunci MoÈ™ul avea să-i ajute. Mai erau câteva ore până când în ziua de ajun, ziua când toÈ›i copii mergeau cu colindul, ziua când copii trebuiau să transmită urările lor de bine È™i sănătate celor dragi. Trecând prin oraÈ™ul, acum înecat în gunoaie, primarul își dă seama că cineva nu a răspuns apelului. Cineva nu auzise mesajul sau nu voia să salveze urbea. ÃŽn disperare toÈ›i au plecat în căutarea lui. La răspântia dintre cele două zile, la un colÈ› de stradă, a fost găsit beÈ›ivul urbei care dormea nesimÈ›itor la problemele comunității. Cu greu a înÈ›eles mesajul, pe care fiecare se străduia să i-l transmită, dar odată înÈ›eles È™i-a manifestat din plin preÈ›uirea pentru oamenii care asigurau curățenia oraÈ™ului È™i i-a scris MoÈ™ului. MoÈ™ul, înduplecat de stăruinÈ›a locuitorilor, repune în funcÈ›ie compania care se ocupă de curățenie È™i în câteva ore oraÈ™ul strălucea ca în zilele obiÈ™nuite. Nimeni nu a cunoscut vreodată rolul lui Ionel în această poveste, doar mama sa È™i primarul care au păstrat totul în mare secret. De atunci locuitorii respectă toate muncile È™i toate meseriile căci toate au importanÈ›a lor în bunul mers al urbei, dar vor fi excluÈ™i toÈ›i cei care sunt certaÈ›i cu legea. Un adevăr s-a desprins din această întâmplare: MoÈ™ Crăciun există. IaÈ™i – noiembrie 2004 Schimbarea la față Privim cu încântare la tot ce este frumos, iar gândul era departe de posesia vulgară. Admirăm cu aceeaÈ™i plăcere un tablou, indiferent de tema abordată de autor, un colÈ› de natură virgină în care mâna omului încă n-a pătruns spre a-i modifica splendoarea, un colÈ› de rai pictat de autorul pasionat È™i dăruit, spre nemurire, mulÈ›imilor de iubitori ai frumosului. Privim cu aceeaÈ™i plăcere un grup de tineri a căror prospeÈ›ime fizică È™i curățenie morală te atrage precum pământul un astru sau o cometă. Și cu aceeaÈ™i plăcere È™i încântare privim o pereche de bătrâni mergând la braÈ›, într-o ajutorare reciprocă a multor ani de evenimente petrecute împreună È™i a aducerilor aminte. Nimic nu este provocator sau aducător de ofense la privirile lungi È™i admiratoare aÈ›intite asupra unei tinere perechi îndrăgostite sau asupra unor tineri singuratici, dar dornici de mici aventuri. Nimic nu este provocare sau aducătoare de ofense în aceste priviri admirative la creaÈ›ia umană sau a cea a Divinului. Frumoasa pereche de tineri trecând pragul unor instituÈ›ii, laice sau religioase, le legiferează dragostea È™i continuitatea. Privim cu dragoste È™i aduceri aminte copii, mai mari sau mai mici, È™i instinctul patern te îndemnă să te apropii de ei să le mângâi pletele, în amintirea alor tăi plecaÈ›i departe È™i….. deodată simÈ›i priviri întrebătoare È™i chiar ostile care-È›i cenzurează sentimentele dându-le conotaÈ›ii sexuale. Poate n-o spun dar privirea lor parcă-È›i trezeÈ™te dintr-o dată o stare de vinovăție. Vinovăția semenilor. Te retragi meditând asupra naturii umane care a putut transforma, pe bună dreptate, o dovadă de admiraÈ›ie a frumosului È™i purului într-o încercare de promiscuitate. IaÈ™i august 2004 Străinul din vitrină Canicula a fugărit lumea de pe străzi îngrămădind-o în locuri umbroase pentru a-È™i trage sufletul. Sculat de dimineață, pentru a prinde din puÈ›ina răcoare ce mai rămase de peste noapte, priveam vitrina unui magazin fără o È›intă anume, iar gândurile zburau aiurea. Deodată am ridicat privirea È™i surprins am observat un necunoscut privind È›intă spre mine. Sincer să fiu, nu mi-a plăcut. Nici individul È™i nici privirea sa insistentă. Dau să plec enervat de privirea celuilalt când constat că individul mă urmează. Mă întorc pentru a-i da o replică tăioasă când constat stupefiat că străinul, eram Eu. Parcă nu mă mai văzusem de mult. Oare aÈ™a de mult să mă fi schimbat între timp? Septembrie 2010 - IaÈ™i Valea lui Stan Camionul încărcat cu studenÈ›i, dar È™i cu mult entuziasm, pătrunde greoi într-un peisaj măreÈ›, care ne taie respiraÈ›ia prin frumuseÈ›ea lui sălbatică, deranjat de dorinÈ›a omului de a-l schimba È™i a aduce lumină într-o È›ară în plină dezvoltare. Iar noi eram chemaÈ›i la acea schimbare. Cel puÈ›in aÈ™a credeam! Pe drumul săpat în stâncă, paralel cu apele învolburate ale ArgeÈ™ului, înaintam minunându-ne de ceea ce natura ne putea oferi, ignorând, poate din neÈ™tiință, poate copleÈ™iÈ›i de ceea ce ni se oferea, ceea ce omul realizase deja. Serpentine imposibile săpate direct în stâncă, È™i care ne ațâțau imaginaÈ›ia, dar È™i cutezanÈ›a, sunt străbătute în zgomotul motorului turat la maxim, acoperit de strigătele noastre prin care doream să ascundem teama, dar în acelaÈ™i timp È™i încântarea pentru o lume pe care o visam È™i spre care doream a accede. Din mersul maÈ™inii ni se relevă, undeva sus, zidurile prăbuÈ™ite ale unui vechi edificiu despre care vom afla ceva mai târziu, că era o veche cetate construită de Vlad ÞepeÈ™, acel personaj mitic care pentru români înseamnă eroul neatârnării, iar pentru străini, Dracula. Este cetatea Poienari, obiectiv turistic înscris în circuitele Dracula È™i nu numai. CopleÈ™iÈ›i de măreÈ›ia naturii, în loc să rămânem tăcuÈ›i precum într-un lăcaÈ™ sfânt, ne agităm cu È™i mai mult entuziasm, neglijând È™i chiar ignorând tălmăcirile ghi-dului nostru care ar fi dorit, pe lângă a fi ascultat, să-È™i arate cunoÈ™tinÈ›ele pentru minunile ce le străbăteam. Lăsând spre dreapta valea ArgeÈ™ului, largă È™i ceva mai accesibilă, vom intra într-o alta mult mai sălbatică È™i cu atât mai mult râvnită, vale despre care vom afla că este denumită „Valea lui Stanâ€, pe care picior de om, normal la cap, nu pătrunse până la începerea marilor investiÈ›ii. Șoseaua face o curbă în „fir de păr†chiar la întretăierea cu pârâul cu acelaÈ™i nume, acum domolit dar volburos până la pericol în perioadele lui de viață intensă. Atunci, sau ceva mai târziu, ne-am hotărât să-i călcăm teritoriul È™i să descoperim obstacolele care l-au făcut inaccesibil omului încă de la începuturi. Doar animale sălbatice precum urÈ™ii, erau stăpânii acestora bucurându-se de o libertate deplină, dar È™i de zmeuriÈ™ul È™i afinele ce se găseau din abundență. Despre continuarea drumului spre barajul Vidraru, pentru care de fapt È™i venisem, poate cu o altă ocazie. Acum să ne îndreptăm spre ceea ce va fi o adevărată aventură; Valea lui Stan. Când a încolÈ›it ideea È™i cum ne-am hotărât să escaladăm acel tărâm al legendei, dar È™i al cutezanÈ›ei omului de a învinge, nu È™tiu. Important este că într-una din zile o echipă de entuziaÈ™ti, ignoranÈ›i dar È™i iresponsabili, ne aflam la punctul de cotitură al pârâului vizat. Sălbatecă în măreÈ›ia sa, valea era presărată cu mici cascade, de la 2-3 m la 5-10, care nu puteau fi ocolite È™i care o făceau de nepătruns. Constructorii realizaseră scări de acces pentru a ajunge la zonele de interes. PoziÈ›ionată în timp, această aventură a avut loc înaintea de a escalada vârful Moldoveanu È™i a poposi la cabana Podragu. UrcuÈ™ul anevoios, dar nu imposibil, va fi parcurs într-un entuziasm specific vârstei, dar È™i unei mari doze de inconÈ™tiență dată de ignorarea existenÈ›ei unui mare număr de pericole în zona ce urma s-o explorăm. Dar ce conta? Ajungem în punctul în care omul își pusese definitiv amprenta construind o galerie cu menirea de a devia apele strânse de pârâu în mare lac care se contura. O priveliÈ™te, a cărei măreÈ›ie ar putea fi descrisă doar de un mare povestitor precum Sadoveanu, se desfășura în faÈ›a noastră. Valea pe care tocmai urcasem, era continuată cu cea a ArgeÈ™ului dezvăluind pe lângă măreÈ›ie, o frumuseÈ›e care ne-a lăsat, pentru ceva timp, efectiv cu gura căscată. De jur împrejur se conturau vârfuri îndrăzneÈ›e care ne îmbiau să le cucerim, dezvăluind noi frumuseÈ›i. Afinele erau din abundență aÈ™teptând doar să fie culese de îndrăzneÈ›ii care ajunseră la ele. Atras de măreÈ›ia unui vârf nu prea îndepărtat fac propunerea de a-l escalada, propunere ce nu trezeÈ™te interesul colegilor mei. Mă hotărăsc s-o fac pe cont propriu. TinereÈ›ea, forÈ›a, dar È™i aventura mă îndemnau să nu renunÈ› la o aÈ™a chemare. Eram atât de uÈ™or că mersul avea ceva din zborul păsărilor, iar forÈ›a picioarelor mă propulsa ca un arc. ÃŽncep urcuÈ™ul cu aparatul foto de gât. Pe măsură ce spaÈ›iile erau cucerite priveam spre cei de jos pe care-i vedeam din ce în ce mai mici, din ce în ce mai difuzi. Odată ajuns în vârf o priveliÈ™te de vis se revarsă privirilor lacome, imagini care deseori îmi vor apărea în momentele de liniÈ™te È™i meditare. Rememorând momentele de entuziasm È™i încântare de care am beneficiat la mica mea escapadă, înÈ›eleg dorinÈ›a omului de a învinge greutăți pentru o clipă de bucurie, bucuria reuÈ™itei. Pentru mine această aventură, păstrând proporÈ›iile, are aceeaÈ™i dimensiune ca È™i pentru Sir Edmund Hillary, primul om care a învins Everestul. ÃŽntrebat, peste ani, ce l-a determinat s-o facă, răspunsul a venit firesc „pentru că existăâ€. Aventurile mele cu muntele se opresc cam la nivelul celui povestit, iar acum rememorându-l sunt bucuros de reuÈ™ită. O senzaÈ›ie de bucurie È™i împlinire îmi era întreaga ființă È™i aÈ™ fi rămas o veÈ™nicie pe acest vârf de munte, liniÈ™tit È™i măreÈ›, dacă nu ar fi trebuit, (de ce oare chiar ar fi trebuit?) să cobor. Coborârea s-a dovedit a fi nu numai mai anevoioasă dar chiar mai aventuroasă. Ajuns din întâmplare pe o altă văioagă lipsită de apă, decât cea pe care urcasem, am fost nevoit să sar peste câteva praguri pentru a-mi continua coborârea. La un moment dat, în cădere fiind, am întors capul È™i o văgăună se deschidea, largă È™i periculoasă. Mintea mea s-a oprit gândind la o văgăună de urs ce-È™i făcea siesta după o masă cu afine È™i zmeură È™i care deranjat de intrus se năpustea spre a-l pedepsi. Cum îmi scăpăram picioarele după a astfel de „revelaÈ›ie†doar eu È™i ursul È™tim. Iar cum arătam după o astfel de spaimă doar colegii prezenÈ›i au putut aprecia. Și cum ursul era doar în mintea mea, totul s-a terminat cu bine. ExpediÈ›ia s-a încheiat cu bine iar trofeul, compus din afine dar mai ales din amintiri, a fost conservat pentru alte vremuri. 21 ianuarie 2009 – IaÈ™i Gânduri pentru eternitate din nopÈ›ile lungi de iarnă Mă simt obosit. De câteva zile mă duc la culcare după ora 2 noaptea. ÃŽn pat mai citesc până mă apucă somnul, după care mă abandonez în braÈ›ele lui Morfeu. Acum este noaptea de joi spre vineri. La ora 0:30, am mers la culcare. Am făcut obiÈ™nuita lectură dinaintea somnului. Adorm. La un moment dat mă trezesc cu mintea mai fertilă decât cernoziomul de Bărăgan. Gândurile năvălesc precum un râu de munte primăvara, năvalnic È™i periculos de real, făcându-È™i loc printre sloiurile de gheață È™i crengile rupte de greutatea zăpezi-lor. O dată cu gândurile țâșnesc idei, care mai de care mai îndrăzneÈ›e, mai pure, mai interesante, reflectând zbuciumul zilnic pentru problemele ce mă frământă sau mai exact ce ne frământă. Mă grăbesc să le depozitez pe hârtie pentru a fi mărturie că n-a fost vis dar mai ales pentru că dispar, în neant, tot atât de repede precum au apărut. Dispar perfid È™i fără urmă. Cel mai adesea sunt perioade lungi când gândul secătuieÈ™te precum râul într-o vară secetoasă când nu mai poate adăpa decât iluzii. Atunci nu-mi rămâne decât documentarea în urma căreia reÈ›in, sau mai bine zis extrag pe hârtie, idei care-mi vor folosi pentru ce mi-am propus. Astfel trece timpul pe nesimÈ›ite în dorul de voi È™i în speranÈ›a împlinirii. Dacă s-ar inventa un mecanism care să înregistreze produsele gândirii am putea deveni ori mai înÈ›elepÈ›i ori mai extremiÈ™ti. Dar, aÈ™a, multe se pierd în neant precum lumina zilei la venirea întunericului. - Ne raportăm adesea la trecutul nostru istoric, cu nostalgie, mândrie È™i respect, fără a-l cunoaÈ™te È™i mai ales fără a-l înÈ›elege. Avem un trecut plin de suferinÈ›e È™i cruzimi care, dacă l-am cunoaÈ™te am deveni, dacă nu sceptici cel puÈ›in reÈ›inuÈ›i în privinÈ›a raportării. Mai circumspecÈ›i. Vorbim de un trecut glorios, însă ce poate fi glorios în confruntările sângeroase, fără întrerupere decât pentru a-È™i reface efectivul distrus în lupte È™i pentru a-È™i trage răsuflarea pentru un nou început violent. Un studiu al universității americane Carolina de Nord arată că, în ultimii 5.600 de ani, au avut loc peste 14.500 de confruntări armate, în care au murit cca. 3 miliarde de oameni. Din această perioadă, arată studiul; doar 292 de ani, adică numai 5% din perioadă, a fost pace. „Paceaâ€, un deziderat la care s-au referit filozofi, lideri de opinii, fondatori de religii, oameni politici È™i mai ales omul de rând care a fost cel ce i-a simÈ›it tăria, care a fost strivit de forÈ›a È™i cruzimea lipsei de pace. Dar pace tot n-a fost. Blamăm prezentul È™i ne îngrijorează viitorul. Să vedem? Mai întâi o parte pozitivă. Prezentul european cu cei peste 50 de ani de pace, mai mult decât ar fi putut visa orice european în ultimul mileniu, cu viitorul Europei Unite nu-l vedem altfel decât în armonie, pace È™i prosperitate spre bucuria noastră È™i a copiilor noÈ™tri. Pentru prima dată în istoria lumii se unesc state, nu împotriva cuiva ci pentru pacea tuturor, nu pentru a dezbina È™i robi alte popoare ci pentru a descătuÈ™a, nu pentru a urî pe alÈ›ii ci pentru a fi exemplu de urmat. Pe de altă parte, acum după ce Războiul Rece a devenit istorie, lumea se confruntă cu un alt fel de ciocniri. De aici vine partea negativă. Marile confruntări armate au fost înlocuite cu ciocniri tribale cu tente religioase, mai mult decât etnice, È™i care se datorează unei lipse de cunoaÈ™tere a celuilalt, a intoleranÈ›ei religioase, a ignoranÈ›ei. Perspectivele unei bune înÈ›elegeri sunt doar în noi, în educaÈ›ie, dar È™i în fermitatea de a găsi calea È™i metodele pentru a elimina răul. - Tânjim după viaÈ›a patriarhală a strămoÈ™ilor noÈ™tri È™i dorim, de multe ori, întoarceri în timp. Da! Tânjim poate după acea viață patriarhală oglindită în literatura È™i arta momentului. După acea viață cu răsărituri È™i splendide asfinÈ›ite de soare, cu sunetul tălăncilor atârnate de gâtul animalelor, cu behăitul turmelor de oi È™i strigătul mieilor la început de primăvară, cu cântatul cocoÈ™ului în prag de ziuă È™i orăcăitul broaÈ™telor în lacul din vecinătate, cu râsul copiilor hârjonindu-se prin curte. Toate acestea sunt imagini paradiziace oglindite doar în literatura È™i arta timpului È™i destul de rar trăite. Ce nu È™tiu mulÈ›i, sau nu vor să È™tie, este lupta dură pentru supravieÈ›uire, este teama continuă pentru năvălitorii care ucideau copii, bătrâni, femei È™i bărbaÈ›i sau îi duceau în robie. Ceea ce nu se È™tie sau nu se vrea a se È™ti, sunt suferinÈ›ele cauzate de aceÈ™ti năvălitori, care atacau aceste paradisuri producând cruzimi È™i jafuri, ceea ce nu se È™tie sau nu se vrea a se È™ti sunt bolile care curmau vieÈ›i tinere sau vârstnice, fără alegere, foametea care bântuia necruță-tor, È™i perspectiva ca copiii È™i copiii copiilor lor să aibă aceeaÈ™i nefericită soartă. Când toate acestea vor fi percepute ca adevăruri a propriei noastre existenÈ›e, ca adevăruri a propriei noastre istorii atunci înseamnă că am înÈ›eles trecutul È™i ne va veni mai uÈ™or să ne gândim È™i să construim viitorul. Ce poate fi mai dezolant decât neputinÈ›a în faÈ›a acestor urgii, atât produse de om cât È™i de natură. Rămânea credinÈ›a dar ea nu È›inea nici de foame nici contra durerii. Era doar acea consolare pentru viaÈ›a de dincolo. Dar dacă dincolo nu există, atunci toată suferinÈ›a noastră nu este decât zădărnicie. IaÈ™i 2006 Aforisme È™i cugetări - Atitudinea, implicarea, responsabilitatea, sunt factori care diferenÈ›iază lumea între săraci È™i bogaÈ›i, între progres È™i sărăcie, între demnitate È™i umilință. Acestea sunt caracteristicile omului occidental care l-a diferenÈ›iat de ceilalÈ›i È™i a condus la explozia de tehnică È™i tehnologie pe care toÈ›i dorim s-o deÈ›inem dar la care puÈ›ini au contribuit. - AvocaÈ›ii pun pariu cu ei însăși pentru a-i scăpa pe ticăloÈ™i. Această atitudine vine nu din convingerea asupra nevinovăției clientului său, ci din oportunismul avocaÈ›ilor care vor să-È™i demonstreze abilitatea în faÈ›a unor legislaÈ›ii ambigui, doresc publicitate la caz rezolvat, dar È™i mulÈ›i foarte mulÈ›i bani. Oportunismul avocaÈ›ilor este fără limită. - Avem dreptul sau avem datoria de a impune altora propriile noastre valori culturale, atâta timp cât aceÈ™tia nu È™i le doresc? - Prefer austeritatea cunoaÈ™terii față de euforia ignoranÈ›ei. - Copiii! Este mai important să fie educaÈ›i să-È™i controleze emoÈ›iile decât să È™tie să scrie È™i citească bine. Acestea vin de la sine. - Ce păcat că, copiii noÈ™tri nu ne cunosc decât bătrâni fiind. - Mult mai important este ca tinerii părinÈ›i să aibă È™tiinÈ›a, dar È™i timpul creÈ™terii propriilor lor copii. Mani-festarea dragostei pentru nepoÈ›i de către bunici este o revanșă a timpului pierdut din copilăria copiilor lor. - Modelul pe care È™i-l face un copil când este mic este cel al părinÈ›ilor lor. AceÈ™tia sunt consideraÈ›i cei mai deosebiÈ›i. Dacă n-au calități fizice care să-i eviden-È›ieze, copilul caută calități morale È™i de comportament È™i la nevoie începe să inventeze. Probabil că de aici poate veni È™i caracterul de mai târziu al copilului, după caracterul modelului pe care-l inventează: bun sau rău? Drept sau nedrept ? - CredinÈ›a nu are nevoie de argumente de nici un fel. - Iadul ar trebui perceput ca o locaÈ›ie în care trebuie să stai o eternitate față în față cu propria conÈ™tiință, dar È™i cu fantomele victimelor tale. - Numai asumându-ne trecutul vom reuÈ™i să evităm pe viitor erorile acestuia. - Ciudat! De atâta liniÈ™te mi se face frică. - ÃŽntunericul mă cuprinse precum o cămașă de forță, împiedicându-mă să fac singurul lucru inteligent, să aprind lumina. - ÃŽn timp ce lumea È™tiinÈ›ei este deschisă cunoaÈ™te-rii, dialogului, compromisurilor, lumea religiilor închide, cu brutalitate, orice cale spre dialog. - Comportă-te ca È™i cum toÈ›i zeii din ceruri îți vor monitoriza faptele pentru care, cândva, va trebui să dai socoteală. Dar trăieÈ™te-È›i viaÈ›a ca È™i cum alta nu mai este! - Respectând regula de aur universală a moralită-È›ii, „Ce È›ie nu-È›i place, altuia nu faceâ€, ne putem considera aparÈ›inători a tuturor religiilor lumii. - Ce păcat că dispunem de atâta timp tocmai acum când ne-a rămas atât de puÈ›in. - Suntem dependenÈ›i de suferință pentru faptul că religiile ne-au inoculat ideea că aceasta este singura cale spre Paradis. - Moartea este preÈ›ul vieÈ›ii. - ViaÈ›a este o opÈ›iune, moartea o certitudine. - Moartea este singura certitudine din existenÈ›a noastră. Doar în moarte suntem egali. Deseori nici atunci. - Moartea i-a schimbat viaÈ›a… ! - TinereÈ›ea este un privilegiu, bătrâneÈ›ea o È™ansă. - Aceia care au capacitatea de a realiza frumosul nu vor muri niciodată. - De ce vârstnicul înÈ›elept nu se poate supăra pe alÈ›ii? Fiindcă își dă seama că nu mai are mult timp pentru împăcare. - Atâtea energii consumăm pentru iubirea Creatorului încât nu ne mai rămâne decât ură pentru semenii noÈ™tri. - Avem atâta ignoranță, È™i ne mândrim cu ea, încât dacă ar produce durere, È›ipătul ar răsuna în întreg universul. - Avem atâta intoleranță în noi, încât È™i pentru doi inÈ™i pământul ar fi prea mic. - Ar fi minunat dacă n-ar fi imposibil! - Cu câtă grabă ne îndreptăm spre iluzoriul „paradis†când de fapt el este aici, printre noi. Trebuie doar să avem voinÈ›a È™i capacitatea de a-l găsi. Trebuie doar să avem puÈ›ină înÈ›elepciune! - Fuga de noi înÈ™ine ne poate da dimensiunea conÈ™tientizării propriilor noastre fapte. - ÃŽnvingătorii pot fi È™i generoÈ™i! - Urletul singurătății se aude ca o sirenă în tăcerea durerii. - Din tot răul pe care omul îl suportă, cel mai mare este cel pe care i-l fac semenii. - Victimele drogurilor, a actelor de pedofilie È™i a agresiunilor de orice fel, devin, cel mai adesea, viitorii infractori. Victimele de azi devin infractorii de mâine. - Hitler È™i Stalin. Două copilării nefericite care au creat monÈ™tri. - A-È›i bate joc de viaÈ›a altuia este condamnabil dar omenesc È™i poate fi iertat, dar a-È›i bate joc de propria viață este prostie È™i nu poate avea iertare. - ÃŽn viață oamenii sunt împărÈ›iÈ›i în clase sociale. ÃŽn moarte toÈ›i suntem egali. Egalitatea omului va fi doar în faÈ›a morÈ›ii. La început toÈ›i ne naÈ™tem cu drepturi egale dar nu egali. - CredinÈ›a È™i religia sunt ca dragostea. Pierderea uneia dintre ele duce la pierderea propriei identități. Timpul din care vin ele, este momentul conÈ™tientizării existenÈ›ei omului ca individ. - Evreii. GreÈ™eala lor consta în faptul că È™i l-au însuÈ™it pe Dumnezeu în loc să-l mondializeze. - Evreii – au fost martirii propriilor lor religii. - Copiii crescuÈ›i într-un mediu viciat, nu mai pot recunoaÈ™te, la maturitate, adevăratele valori ale umani-tății. Oamenii crescuÈ›i în ură nu vor produce decât ură. - Legiferarea urii între oameni, a violenÈ›ei, intoleranÈ›ei È™i dezbinării, sunt efecte transmise prin unele precepte religioase. Dogmele religioase devenite TABU resping orice modificare, orice reformă de îmbunătățire È™i adaptare. Acestea vin doar prin alte violenÈ›e È™i scindări dureroase pentru credincioÈ™i. - Fericirea nu vine din ignoranță, ci din cunoaÈ™tere. E adevărat că omul medieval putea fi, aparent, mai fericit decât cel modern, dar era o fericire animalică, inconÈ™tientă. Atâta tot. - DemocraÈ›ia în sărăcie este imposibilă. - Cuvântul ucide, dar poate È™i vindeca. Depinde când, unde, È™i cum îl foloseÈ™ti. De aici È™i responsabili-tatea celor care lucrează cu el. - ConÈ™tiință. Atunci mi-am spus că voi fi vecto-rul propriei mele conÈ™tiinÈ›e. - Transportând trenul sufletelor în împărăția de vis a Lui Dumnezeu, am avut sentimentul împlinirii. - Dacă nu pot ajunge la nivelul tău de înÈ›elep-ciune, te voi distruge pentru a egala situaÈ›ia. - Gândul omului poate fi adesea unul ucigaÈ™. Dacă el n-o face este pentru că intervine raÈ›iunea. - Dă-i omului conÈ™tiinÈ›a propriei sale demnități. Indiferent ce activitate va presta, dacă aceasta este în folosul comunității, el trebuie să fie conÈ™tient de importanÈ›a È™i necesitatea muncii sale. Astfel va deveni responsabil. - Dumnezeu trebuie perceput ca liant între religiile lumii È™i nicidecum ca sursă intoleranță, de divergenÈ›e, de dezbinare, de ură. - Instigatori la ură. TicăloÈ™i È™i în special TicăloÈ™i fără chip. AceÈ™tia atacă conÈ™tiinÈ›a omului, morala, sufletul, atacă credinÈ›a, tradiÈ›ia, atacă dragostea, iubirea, încrederea în semeni. - Dumnezeu l-a făcut pe om din iubire È™i dragoste. I-a dat inteligență, cutezanță È™i dorinÈ›e de a învinge obstacolele care-i stau în calea cunoaÈ™terii operei Lui. - Responsabilitatea în libertate È™i libertatea responsabilă este esenÈ›a adevăratei DemocraÈ›ii. - Cel mai mare dar dat de Dumnezeu omului este credinÈ›a, iar cea mai mare realizare a omului este religia. Religia cu multiplele ei variante, începând cu cele mai primitive imaginaÈ›ii ale sacrului până la cele din zilele noastre. Toate acestea reprezintă stadii de percepere a omului în cunoaÈ™terea Divinului. - Oamenii se nasc cu drepturi egale, dar nu egali È™i nici liberi, ci într-o dependență rar asumată. - Eu te urăsc de moarte pentru că nu pot fi ca tine. - Religiile sunt căi prin care omul încearcă să-L cunoască pe Dumnezeu, opera Sa dar È™i pe sine. - Napoleon avea conÈ™tiinÈ›a destinului său, iar destinul îi anticipa paÈ™ii. - Dumnezeu trebuie iubit cu decență È™i în mare taină sufletească. - CredinÈ›a nu trebuie făcută cu patimă, ci cu decență. - Francezii au fost, È™i unii mai sunt încă, mândri în suferinÈ›a napoleoniană. - Nimic nu poate fi înafara legii È™i a ordinii. Dacă acestea lipsesc se instalează haosul. Popoare sunt obligate a veghea ca aceste legi să fie drepte È™i echitabile. Preocuparea pentru ordonarea haosului, teoria haosului, a fost una dintre cele mai dese preocupări ale filozofilor lumii din cele mai vechi timpuri. Modalitatea transformării haosului în ordine va genera religiile. - Sinuciderea este cea mai imorală dintre crime. - Libertatea, cuvânt magic, dar care cuprinde o enorm de mare responsabilitate. - Drepturile fără obligaÈ›ii duc la haos. - MeditaÈ›ie; „Lumina pătrunde timid prin ochiul de sticlă liliputan înnegrit de excrementele insectelor care miÈ™ună obraznic.†- Omul È™i societatea: „Chiar È™i individul care nu dă nimic societății se crede îndreptățit să pretindă totul de la aceastaâ€. - Apartenență; Când omul se va identifica ca cetățean al Terrei atunci se va putea vorbi de o cauză comună. Până atunci vom găsi suficiente argumente care să ne diferenÈ›ieze È™i să ne despartă. - Istoria trebuie să trezească emoÈ›ii atunci când este învățată È™i nu o stare de indiferență față de cifrele È™i evenimentele prezentate. - Cuvântul ca È™i filozofiile sunt cheia care descătuÈ™ează sau încătuÈ™ează emoÈ›iile umane, ducând lumea spre sublim sau dezastre - Dumnezeu este infinitul, este inaccesibil È™i incognoscibil, È™i atunci cum poÈ›i avea pretenÈ›ia să ajungi la a-l cunoaÈ™te fără a-i cunoaÈ™te opera? - Orice este interzis stimulează dorinÈ›a de a-l încălca. - Ferice de cel care nu-È™i pune întrebări È™i nu-l macină morbul îndoielii privind existenÈ›a sa. Ferice de ei, dar păcat mare pentru că, Creatorul i-a dat intelectul pentru a È™i-l folosi în a-i descoperi opera. - Cu cât suntem mai diverÈ™i, nu mai diferiÈ›i, cu atât bogăția spirituală a popoarelor este mai interesantă. - ViaÈ›a este o clipă de strălucire în univers a unei stele numită OM. - ViaÈ›a È™i moartea: ÃŽnainte ca omul să înÈ›eleagă ce este viaÈ›a a înÈ›eles ce este moartea È™i a conÈ™tientizat-o prin atenÈ›ia ce o dădeau morÈ›ii. - ViaÈ›a-i o comoară pe care puÈ›ini È™tiu s-o preÈ›uiască. - NE PLACE! Ne place să visăm, È™i aceasta uneori ne face bine, ne place să iubim, chiar dacă aceasta ne aduce suferință, ne place să urâm, iar dacă nu găsim subiectul urii noastre îl inventăm. Ne place să ne torturăm fizic È™i psihic când alÈ›ii n-o fac, căutând pretexte È™i justificându-ne tratamentul. Ne place să inventăm idoli, fie din rândul oamenilor fie scoÈ™i din imaginaÈ›ia noastră. Pe cei dintâi transformându-i în dictatori È™i deseori în proprii noÈ™tri călăi pe care-i urmăm È™i ascultăm cu umilinÈ›a È™i resemnarea sclavului. Din cei spirituali facem religii pe care le considerăm singurele adevărate. Ne place să fim sclavi, iar când suntem cu adevărat ne revoltăm. Ne place să fim alÈ›ii È™i alÈ›ii să fim noi. Ne place să căutăm spre zări necunoscute, chiar dacă asta ne poate costa viaÈ›a, sau tocmai pentru asta? Ne place ca alÈ›ii să ne placă. Nu ne place să gândim căci asta oboseÈ™te. - Paradisul trebuie să fie un îndemn spre a nu face rău altuia È™i nu un È›el, un scop în sine. - Știre; O È™tire venită din Cetatea Vaticanului aduce liniÈ™te în rândul tineretului creÈ™tin. Papa Benedict al XVI-lea a dat „dezlegare la prezervativeâ€. O fi doar pe perioada postului Crăciunului, ca o recompensă pentru restricÈ›iile impuse credincioÈ™ilor, sau e o hotărâre pe termen nelimitat. Oricum este o hotărâre importantă È™i dovedeÈ™te o preocuparea constantă a Vaticanului pentru relaÈ›iile sexuale ale supuÈ™ilor săi. Perioade lungi de timp Biserica Catolică a pătruns în patul creÈ™tinilor pentru a le impune reguli la „regulat†dar È™i pedepse pentru încălcarea acestora. Dezlegarea actuală dată de Papa Benedict vine, poate, să îndulcească imaginea catastrofală pe care È™i-a obÈ›inut-o prin atitudinea față de proprii credincioÈ™i, cât È™i față de celelalte religii. - Bulă; Bulă, era eroul, era liantul, era personajul care ne unea pe toÈ›i într-un hohot de râs sănătos È™i molipsitor. Bulă era cel care ne făcea să uităm de foame, de cozi interminabile, de frig, de toată mizeria morală È™i materială. Comunismul a adus un cuplu de analfabeÈ›i gângavi să ne fie cârmaci. Bulă ne unea într-un singur gând. Era religia noastră populară, era Biblia pentru necredincioÈ™i È™i credincioÈ™i, care ne-a unit precum cea adevărată pe evrei. Dar Bulă nu ne-a dezamăgit. El doar a plecat, fugărit de revoluÈ›ie, modest aÈ™a după cum È™i venise, lăsându-ne un gol pe care toate gogomăniile parlamen-tare de astăzi nu îl pot acoperi, înlocui. - Câinii vagabonzi, mizeria din oraÈ™e, gropile din asfalt È™i multe alte elemente care contribuie la disconfortul cetățenilor sunt È›inute de conducătorii de urbe ca monedă de schimb pentru vremuri mai grele pentru ei È™i vor fi folosite pentru deturnarea atenÈ›iei urbei de la problemele importante ale zilei. Toate cele de mai sus prezentate se pot rezolva dar nu se vrea. - Iliescu nu va fi niciodată religios din convin-gere după cum nu va fi nici democrat din convingere. - Doar prin noi înÈ™ine ne putem face viaÈ›a fericită, trebuie doar să găsim „calea†și să păstrăm „măsuraâ€, două condiÈ›ii cuprinse în culturile indiene È™i orientale. Dreptul la dragoste Partea I. Motto: „Se fac multe crime în lume; dar, poate, cea mai mare, este să ucizi dragostea.†Boleslav Prus (1848-1912) Cap. 1. AutodenunÈ›ul. Scrâșnitul porÈ›ii masive din fier pătrunde parcă în sufletul tinerei femei È™i aÈ™a stresantă de toate evenimentele din acea zi. Și totuÈ™i sufletul îi era împăcat cu statutul ce urma să-l aibă mulÈ›i ani de aici înainte. MaÈ™ina pătrunse cu zgomot în curtea închisorii, după care poarta masivă, care se ridica până la cer, se închise ca È™i cum s-ar închide porÈ›ile iadului. Care iad, se gândea tânăra femeie? Putea fi ceva mai de temut decât ce lăsase în urma sa dincolo de acea poartă? Din duba închisorii coboară o tânăra de 25-30 ani cu o înfățiÈ™are plăcută, dar cu o mare tristeÈ›e pe faÈ›a palidă. Este condusă într-o cameră de preluare, unde își lasă toate lucrurile, pentru un control amănunÈ›it. Nu se va mai bucura mulÈ›i ani de statutul de om liber. După procedura deloc plăcută, urmează o vizită la baia închisorii unde se curăță de ultimele mizerii umane preluate dinafară, È™i se îmbracă în hainele aspre din stofă groasă È™i incomode. Pielea fină se revoltă la atingerea hainelor largi È™i rugoase. Slăbise mult. Sentimentele erau contradictorii È™i în acelaÈ™i timp confuze. Evenimentele din ultimul timp i se păreau vise sau coÈ™maruri, din care încă nu ieÈ™ise. Mergea prin holurile luminate difuz È™i avea impresia că pluteÈ™te într-o lume necunoscută, o lume din care va face È™i ea parte È™i pe care, poate, va trebui s-o È™i iubească, aceasta fiindu-i lumea ce i-a mai rămas. La un moment dat însoÈ›itoarea, o tânără gardiană cam de aceeaÈ™i vârstă cu ea, s-a oprit în faÈ›a unei uÈ™i masive din fier cu încuietori solide È™i sigure, pe care le-a deschis cu siguranÈ›a omului obiÈ™nuit cu acest lucru. Lumina difuză nu-i permite să vadă feÈ›ele locatarilor acelui spaÈ›iu, astfel că s-a trezit în mijlocul unei camere pline de curiozitate È™i resentimente. Un miros înÈ›epător È™i aerul închis a făcut-o să ezite puÈ›in, apoi uÈ™or împinsă din spate, pășeÈ™te spre noua ei viață. Descoperă numeroase prezenÈ›e umane ce se uită curioase la ea. A trecut parcă o veÈ™nicie până când o voce, nicidecum prietenoasă, o ajută să-È™i dea seama de locul unde se află. ObiÈ™nuită puÈ›in cu semiîntunericul ce inundă camera, reuÈ™eÈ™te să-È™i facă o primă impresie asupra locului unde a picat. O camera cam de 10 pe 5 metri, foarte înaltă È™i rece acum în plină vară, este umplută cu paturi suprapuse pe trei nivele, în care erau găzduite fiinÈ›ele umane cu care va trebui să convie-È›uiască. Tânăra care i-a vorbit se pare că era un fel de È™efă. După ce i-a arătat un pat liber, i-a cerut să se prezinte. Cine era ea de fapt? Iată o întrebare la care de mult nu se mai gândise È™i a cărui răspuns îi trezeau nu numai amintiri dureroase dar È™i o stare de incertitudine. Era un răspuns care nu putea fi dat aÈ™a, dintr-o dată È™i care cerea un efort ce pentru moment depășea puterea ei de concentrare. Un răspuns scurt È™i fără echivoc era poate singurul în stare să-l dea; se numea Monica È™i eliminase o fiară. Atât! Fata a fost lăsată să-È™i aranjeze lucrurile pe patul ce i s-a repartizat È™i să stabilească singură dacă È™i când va mai avea ceva de adăugat. Din toate colÈ›urile priviri iscoditoare È™i răutăcioase o urmăresc. O oboseală cumplită o cuprinse pe biata fată, o oboseală de moarte. Nu mai avea decât o dorință în acel moment. Să se odihnească prin moarte, o veÈ™nicie, după care putea să-È™i poată spune povestea care i-a ruinat viaÈ›a. A-È™i spune povestea era ca o eliberare dintr-o închisoare imagi-nară, dar mult mai groaznică decât cea în care deja se găsea. Acum însă nu era în stare, dorea să doarmă sau să moară. Suindu-se în patul mai primitor decât avusese în ultimul timp, adormi un somn agitat È™i numai un ordin strigat â€scularea†dat de È™efa de camera, o făcu să se rupă din coÈ™marul care tocmai începuse. Buimacă, priveÈ™te în jur fără să înÈ›eleagă nimic, speriată È™i încordată, gata de atac. ÃŽncearcă să-È™i dea seama unde se afla È™i aÈ™teaptă explicaÈ›ii de la cele ce-o priveau cu oarecare condescendență. Din atitudinea Monicăi se părea că aceasta încă nu înÈ›elegea unde se află È™i cine sunt colocatarele sale. O stare de profundă neliniÈ™te amestecată cu multă teamă se degajă din privirile hăituite de niÈ™te amintiri proaspete. Ce-o fi în mintea acestei femei ? - Unde mă aflu? aproape È›ipă, uitându-se îngrozită în jur. Un răspuns È™optit o liniÈ™ti È™i un zâmbet abia schiÈ›at apăru pe chipul tinerei femei. Lângă ea o tânără îi zâmbi È™i o încurajă din priviri. De neînÈ›eles pentru celelalte, se liniÈ™ti când află că se găseÈ™te într-o închi-soare! Ce mare durere a putut suporta această ființă, în lumea ei dinafară, încât să se bucure că se află aici, se întrebau deÈ›inutele? Erau întrebări a cărui răspuns va produce traume de neuitat È™i celor care vor afla întreaga poveste. Trebuia multă răbdare È™i multă înÈ›elegere pentru această ființă cu sentimente atât de rănite, ascunse adânc în sufletul ei. Aruncă o privire fugară în camera întunecată, apoi închise ochii strâns È™i se gândi la ce o aÈ™tepta. Nu poate fi mai rău decât a fost, se îmbărbătează Monica. Sigur nu poate fi mai rău! Crâmpeie din viaÈ›a ei, sfărâmată în mii de cioburi, îi defilează prin faÈ›a ochilor. Cine s-ar fi gândit că toate visele de tinereÈ›e, care se nasc în mintea unei fete, pot fi spulberate aÈ™a de uÈ™or? Doamne, de ce m-ai părăsit? Cu ce am greÈ™it oare? Se întreba mereu, dar nu găsea răspuns. Cu mintea tulburată de întrebări se desprinde din realitate, mintea i se întunecă È™i se prăbuÈ™eÈ™te in neant. Cap. 2 . Violul. Era în plină vară a anului 1999 când Monica este chemată È™i condusă de un gardian într-o încăpere spaÈ›ioasă È™i inospitalieră. Un birou mare È™i uzat de vreme trona în acest spaÈ›iu, înconjurat de câteva scaune cu aceeaÈ™i amprentă. O maÈ™ină de scris aÈ™ezată pe un colÈ› de birou alături de o veioză a cărei vechime poate să ne ducă cu gândul la începuturile folosirii electronului. ÃŽn faÈ›a biroului un scaun stingher își aÈ™teptă locatarul. Tânăra femeie este invitată sa ia loc. Pe o uÈ™a laterală își fac apariÈ›ia cinci bărbaÈ›i îmbrăcaÈ›i în civil. Unul, care se recomandă a fi avocat din oficiu, ia loc lângă Monica È™i după ce își prezintă identitatea È™i scopul pentru care este acolo, prezintă È™i celelalte personaje, care deja luaseră loc pe scaunele dinainte pregătite. Doi dintre bărbaÈ›ii de față erau procurori, ceilalÈ›i poliÈ›iÈ™ti instrumentau un caz de omor a cărui autor se pare că era tocmai Monica. Unul dintre bărbaÈ›i se aÈ™ează în faÈ›a maÈ™inii de scris, pregătit să noteze întreaga convorbire a celor de față. - Cum te numeÈ™ti? Este prima întrebare adresată femeii de un bărbat cu o statură impunătoare. Era procurorul Zmău È™i avea misiunea de a instrumenta cazul de asasinat a numitului Vasile Volvonici. ÃŽn seara zilei precedente, în jurul orelor 20 femeia din faÈ›a lor a dat un telefon la poliÈ›ia oraÈ™ului X pentru a declara că l-a ucis pe numitul Vasile Volvonici. Cadavrul se află în vila victimei din locali-tatea A, nu departe de BraÈ™ov. Atât. O descindere la locul indicat adeveresc cele semnalate de femeie. Aceasta parcurge împreună cu organele de cercetare întreg traseul descris, dar refuză să mai pătrundă în acel apartament. Seara se încheie cu arestarea femeii. ÃŽncep investigaÈ›iile poliÈ›iei È™i procura-turii. Cadavrul este dus la morgă pentru autopsie È™i stabilirea cauzelor exacte în care s-a produs crima. Orice încercare de a mai afla ceva de la autodenunÈ›ată se lasă cu refuzul categoric al acesteia. Victima, un tânăr È™i prosper om de afaceri era fiul unui important personaj, mult mediatizat în mass-media locală È™i nu numai. Cazul trezeÈ™te interesul urbei. PoliÈ›ia È™i o întreagă armată de reporteri încearcă să afle cât mai multe date în cât mai puÈ›in timp. Femeia, care s-a declarat a fi autoarea, refuză să dea declaraÈ›ii presei. PoliÈ›ia încearcă să protejeze, pe cât posibil, informaÈ›iile atât de căutate de lumea înfometată de È™tiri. Se fac speculaÈ›ii de tot felul. Identitatea femeii este È›inută în secret sau încă nu este cunoscută? Tot ce se È™tie este că se numeÈ™te Monica. Aceasta va petrece noaptea în închisoarea locală, unde va fi protejată de lumea curioasă. OraÈ™ul adoarme cu gândul la crima comisă È™i uită pe moment de lipsurile È™i frustrările proprii, acumulate în ani de zile. Un mucalit aruncă din barbă „sunt bune È™i aceste evenimente la ceva, mai uită lumea de foameâ€. Femeia este liniÈ™tită, suspect de liniÈ™tită, astfel că dacă nu s-ar È™ti acuza care i se aduce, ai spune că este venită pentru a-È™i ridica paÈ™aportul. - Monica Drăgănescu, spune femeia cu un glas ferm. - Vârsta, locul naÈ™terii È™i adresa actuală? - 28 ani, localitatea X, fără adresă stabilă. - Unde te găseai aseară, 21 iulie în jurul orelor 20? - ÃŽn vila din localitatea B proprietatea lui Vasile Volvonici. - Cu ce ocazie te găseai la acea adresă? - Aveam de plătit o foarte veche poliță. - Și anume! PovestiÈ›i? PovestiÈ›i! PovestiÈ›i! PovestiÈ›i! Și ea trebuie să povestească de fiecare dată aÈ™a cum s-au petrecut evenimentele. Și iarăși È™i iarăși, până când exasperat renunÈ›i È™i, odată renunțând, eÈ™ti pierdut. Nu, nu voi renunÈ›a. Nu am renunÈ›at nici în urmă cu 10 ani, nu voi renunÈ›a nici acum. Acum,.. nu mai avea ce pierde, acum ea a câștigat È™i el a pierdut pentru totdeauna, acum nu mai poate fi È™antajată, este stăpână deplin pe ea. Acum poate să povestească. Culmea este că unul dintre cei care îi urmăresc povestea È™tia deja începutul dar n-a putut face mai nimic pentru a nu se ajunge în această situaÈ›ie. Domnul Pană a audiat-o È™i acum unsprezece ani, procuror fiind, dar s-a găsit neputincios în faÈ›a unei legislaÈ›ii cu mari lacune È™i în faÈ›a unor judecători orbi sau orbiÈ›i de steaua în plină ascensiune a domnului Romeo Valvonici, tatăl decedatului. Acesta a dat mulÈ›i bani pentru a-È™i scăpa fiul È™i a angajat cei mai mari, mari nu buni, avocaÈ›i din acea vreme. Atunci È™i numai atunci justiÈ›ia țării È™i justiÈ›ia umană ar fi trebuit să facă într-adevăr dreptate. Dar totuÈ™i ce înseamnă dreptate într-o lume care-È™i cere tot mai multe drepturi? Atunci, printr-o rezoluÈ›ie mai mult decât blândă, Vasile Volvonici s-a considerat mai presus de lege È™i mai presus de Dumnezeu. Tocmai acest lucru l-a pierdut. Dar nu numai pe el ci pe mulÈ›i alÈ›ii, care spre deosebire de el, erau complet nevinovaÈ›i. - Domnilor, își începe femeia povestea. Totul începe în vara anului 1990…….. Povestea se deapănă ca într-un basm pentru copii, numai că de astă dată auditorii sunt oamenii legii, lupul rămâne tot lup iar scufiÈ›a roÈ™ie se pierde în imensitatea pădurii. SfârÈ™it de liceu È™i mare bucurie pentru elevii din ultimul an al clasei de umanistică din liceul Ștefan cel Mare. AbsolvenÈ›ii sărbătoresc eveni-mentul în cel mai pur stil tineresc, o reuniune cu participare largă, profesori, părinÈ›i È™i colegi mai mici. Este o sărbătoare a maturității È™i a libertății. Este prima promoÈ›ie de absolvenÈ›i în libertatea cea greu obÈ›inută, obÈ›inută tocmai prin curajul lor. Este promoÈ›ia viitorului È™i al speranÈ›ei. Copiii au muncit din greu pentru a intra la o facultate È™i pentru a mai uÈ™ura puÈ›in din viaÈ›a mizerabilă oferită în comunism. Curios, dar nimeni nu se aÈ™tepta la o cădere atât de dramatică a dictatorilor. SperanÈ›ele erau imense. Mass-media È™i curentele moderniste din vest încă nu avuseseră timp să influenÈ›eze viaÈ›a tinerilor, iar aceÈ™tia erau prea serioÈ™i pentru a se lăsa atacaÈ›i de „beneficiile democra-È›iei capitalisteâ€. Cei mai mulÈ›i dintre ei erau studioÈ™i, dornici să arate lumii ce pot, acum când viitorul le oferea atâtea posibilități. ÃŽnsă, cum pădure fără uscături nu există, după cum se va vedea, unii erau deja stricaÈ›i. Spre dimineață, când au rămas singuri numai între ei, absolvenÈ›ii s-au hotărât să facă o mică plimbare în parcul oraÈ™ului. AÈ™a că, împreună au plecat cântând, râzând È™i dansând spre parc. Monica era o fată frumoasă care putea concura oricând, cu mare succes, la un concurs de miss. N-o interesa, educaÈ›ia fetei nu-i permitea asemenea gân-duri. AÈ™a erau vremurile atunci, iar Monica era fata care nu se dezbrăca atât de uÈ™or. Prieten nu avea, din aceleaÈ™i motive sau altele. Cine È™tie? Tinerii care se apropiau de ea erau È›inuÈ›i la distanță cu blândeÈ›e, dar cu fermitate. Colegul ei, Vasile Volvonici, de fapt un coleg bun È™i un bun elev, cu o statură impresionantă, a încer-cat în mai multe rânduri o apropiere de Monica, dar fără rezultate. După revoluÈ›ie, tatăl lui Vasile intră în afaceri È™i la scurt timp devine milionar, după cum se va spune nu după mult timp, milionar de carton. De carton, dar infatuarea tatălui este preluată cu mai mult sau mai puÈ›in succes de fiu, care începe să arunce cu banii în toate direcÈ›iile. Oricum nici taică-său È™i nici el nu munciseră prea mult pentru aceÈ™ti bani. Crezând că banii pot cumpăra orice, tânărul își intensifică asaltul asupra Monicăi, dar fără succes. Tânărul obiÈ™nuit È™i modest aÈ™a cum a fost el cunoscut până la revoluÈ›ie, devine arogant, obraznic È™i de nestăpânit, mai ales că anturajul lui se îmbogățeÈ™te cu o pleiadă de „prieteni†care îl ajută să cheltuiască banii tatălui. Vasile pregătea în taină mare atacul asupra fetei È™i nu oricând ci tocmai în ziua în care se sărbătorea sfârÈ™itul anului È™colar, ziua care ar fi trebuit să fie zi de sărbătoare, ziua maturității. Planul a fost pus la punct, pas cu pas, fără ca nimic să scape organizatorilor. Odată intraÈ›i în parc Vasile, pe care colegii îl numeau Vasea, serveÈ™te cole-gii cu dulciuri având grija ca un anume drajeu, pregătit anume, să ajungă în gura dulce a Monicăi. După cca. un sfert de oră efectul drogului se simte È™i fata are ceva ameÈ›eli. Bun coleg, Vasea era aproape pentru a da o mână de ajutor mai ales că maÈ™ina sa se afla „din întâmplare†prin preajmă. Odată fata urcată în maÈ™ină Vasea are grijă să scape de ceilalÈ›i colegi. Autoturismul ia viteză È™i se îndreaptă spre strada Culturii, unde tăticul îi făcuse cadou băieÈ›elului un apartament. Restul, a fost un viol clasic, cu participarea a încă doi din noii săi prieteni. Când Monica s-a trezit din somnul drogului totul era deja terminat, băieÈ›ii făcându-È™i planul pentru încă o repriză de sex, de astă dată cu participarea fetei, credeau ei. ConÈ™tientă acum de ceea ce s-a întâmplat, Monica se apără din răsputeri, adu-când daune mari printre amatorii de sex forÈ›at. IntervenÈ›ia brutală a lui Vasea readuce echilibru părÈ›ii masculine, care se va încununa cu un nou „trofeu†de data aceasta muncit. Gândirea masculilor noÈ™tri era simplă È™i primitivă. RuÈ™inată de cele întâmplate, fata nu va avea curajul să-È™i reclame călăii, iar ei vor avea grijă să profite de acest aspect È™i, printr-un È™antaj ordinar, vor putea profita de fată după bunul lor plac. O mică schimbare în registrul violatorilor a avut loc, căci fata nu numai că a avut curajul să spună ce i s-a întâmplat dar mai mult a făcut-o la poliÈ›ie, unde a anunÈ›at violul. OraÈ™ul È™i mass-media au fost direct implicate în evenimente. Pentru a-È™i scăpa odrasla, domnul Romeo Volvonici a cheltuit mari sume de bani. Fata nu È™i-a pus avocat. IntenÈ›ia ei era de a se înscrie la facultatea de drept È™i acum avea o ocazie, nefericită e drept, de a pleda în propriul ei proces. Cu toată această nenorocire a avut tăria de a se înscrie la facultate È™i a intrat la drept. Procesul a avut loc în anii 1991 È™i 1992. Violatorii au avut parte de avocaÈ›i renumiÈ›i care au întors pe dos toate legile scrise È™i nescrise ale oamenilor, au stropit cu noroi tot ce omul are mai sfânt È™i È™i-au alocat dreptul suprem de apărători ai dreptății. Norocul Monicăi a fost educaÈ›ia care a primit-o acasă È™i la È™coală, educaÈ›ie care impunea percepte vechi, astăzi uitate. Fata era virgină în dimineaÈ›a când a fost violată, dar pentru violatori È™i apărătorii acestora acest lucru nu avea nici o semnificaÈ›ie. Atât Romeo Volvonici cât È™i avocaÈ›ii apărării erau È™i ei taÈ›i de fete. ÃŽntrebaÈ›i fiind care ar fi fost reacÈ›ia dacă fiicele lor ar fi în locul Monicăi, răspunsul a venit dezarmant. „Întrebarea nu este concludentă pentru cazul în spețăâ€. Procurorul Pană a făcut eforturi lăudabile pentru a stabili vinovăția celor trei, dar s-a lovit mereu de acel avocat, Ioan Mardare, care s-a zbătut ca un leu pentru a stabili nevinovăția violatorilor È™i toate acestea după ce ei recunosc într-un final actul săvârÈ™it. A câștigat Monica, dar cu ce preÈ›? Au câștigat È™i cei trei, primind doar patru ani È™i fiind liberi după doar doi. Când au ieÈ™it din puÈ™cărie Monica era în anul patru. ÃŽn vară urma să-È™i dea licenÈ›a È™i în toamnă urma să intre în avocatură. PărinÈ›ii ei erau profesori È™i se chinuiau să-È™i gospodărească puÈ›inii bani pe care bugetul îl aloca acestui important sector. ÃŽntre timp au loc demonstraÈ›ii È™i greve, la care aderă elevi È™i studenÈ›i. Pentru a suporta deficitul financiar, Monica lucrează la un patron, participând din plin la problemele juridice ale societății. ViaÈ›a intrase în normal, vechea rană aproape se vindecase iar la aceasta un rol important l-a avut prietenul ei Cornel Măgură. Cornel terminase de doi ani o facultate tehnică È™i acum lucra ca inginer într-una din marile societăți private ale oraÈ™ului. Aveau în plan ca peste cel mult un an să se căsătorească. Aceste planuri minunate de viitor aveau sa fie anulate de ura acumulată în anii de detenÈ›ie a violatorilor. Cornel È™i Monica erau fericiÈ›i. Nimic nu prevedea tragedia ce avea să vina peste capul lor. ÃŽn cei doi ani de detenÈ›ie, Vasile Volvonici a strâns atâta ură, încât numai gândul răzbunării, reuÈ™ea să-i calmeze crizele de isterie. Neavând capacitatea de a-È™i analiza propriile acÈ›iuni, acesta arunca vina asupra oricui altcuiva mai puÈ›in asupra propriei persoane. Este vina educaÈ›iei primite din ultimii ani dar È™i a noului sistem. ÃŽn tot acest timp afacerile tatălui intră în declin. Pe zi ce trece pierderile se înmulÈ›esc, ajungând la datorii ce au dus la un faliment total È™i la căderea întregului eÈ™afodaj creat din neant. Falimentul acestuia, lipsa unei perspective personale, frustrările suportate în detenÈ›ie au mărit ura È™i dorinÈ›a de răzbunare a fiului. Era ca un cancer care se extindea pe zi ce trece. Odată ieÈ™it din detenÈ›ie s-a văzut fără nici un orizont È™i în neputinÈ›a de a porni ceva solid în viață. De fapt nici nu-È™i prea bătea capul pentru viitorul lui. Nici un gând de continuare a studiilor, de a-È™i reface viaÈ›a prin propriile puteri. AÈ™tepta, ca întotdeauna, totul de-a gata. ÃŽn această perioadă de adevărată confuzie apare, „ca o salvareâ€, unul dintre tovarășii lui de distracÈ›ii, Gabi Dumitriu. Þara se găsea într-o stare de agitare, confuzie È™i căutări, stare în care a rămas È™i astăzi. Destrămarea Uniunii Sovietice, desprinderea țărilor Europei de Est din sistemul comunist, recesiu-nea economică în cea mai mare parte a acestor zone È™i poate mulÈ›i alÈ›i factori, neidentificaÈ›i încă, au permis intrarea în È›ară a celor mai abjecte racile ale sistemului capitalist. ComerÈ›ul cu carne vie, prostituÈ›ia, homo-sexualitatea, consumul de droguri, pedofilia etc, etc. S-a deschis „Cutia Pandorei†și conÈ›inutul s-a revărsat, ca o adevărată maree neagră, peste un popor cuminte È™i moral. Viteza de pătrundere a fost atât de mare încât, dacă nu a surprins, cu siguranță a sufocat mediul românesc. Puterea era prea ocupată cu împărÈ›irea, să nu zic jefuirea, bunurilor țării. Când în sfârÈ™it a făcut o mica pauză în această activitate È™i a privit starea naÈ›iunii, era deja prea târziu. Grupurile mafiote erau deja formate È™i lucrau în voie. Printre aceste grupuri se proliferase unul a cărui impact social, moral È™i de imagine a fost È™i rămâne catastrofal pentru multe tinere. ComerÈ›ul cu carne vie,…. O practică medievală cu rădăcini adânci în lumea asiatică, cu tendinÈ›e de eradicare, ziceam noi, în lumea civilizată, pătrunde cu violență È™i culmea sub privirea întregii țări È™i poate chiar sub o anumită protecÈ›ie. Sclavia, pentru care întreaga lume civilizată s-a luptat s-o elimine, apare spre sfârÈ™itul sec 20, sub altă formă È™i dimensiune, dar cu atât mai dăunătoare. Sub forma unor oferte de lucru în străinătate. Ziarele sunt pline de anunÈ›uri privind angajarea de tinere pentru diverse activități, toate cu un aspect decent la prima vedere. ÃŽntreaga societate românească devine „martor pasiv†a acestor stări de lucru. Micile semnale de alarmă sunt acoperite de avalanÈ™a evenimentelor ce cuprind societatea. Biserica, activă foarte în privinÈ›a propriului său statut, este oarba la procesul de sclavagizare, de prostituÈ›ie, a celei mai expuse categorii, tineretul. Școala, preocupată de propriile lipsuri, ignoră dispariÈ›ia din propriile clase a unui mare număr de fete. Mass-media încă nu percepe pericolul. Singurii care se agită sunt părinÈ›ii disperaÈ›i, a căror copii dispar È™i pentru care încă nu exista o explicaÈ›ie. ExplicaÈ›ia va veni nu mult după aceste dispariÈ›ii. Racolarea acestei categorii era È™i este făcută prin cele mai diverse metode, multe dintre ele după cum spu-neam, la vedere. Mica publicitate din mai toate ziarele abundă prin anunÈ›uri de lucru în străinătate pentru fete tinere, în meseria de dansatoare sau alte activități tentante pentru tinerele fete fugărite de o sărăcie materială È™i una în plină ascensiune, morală. De fapt „fuga†începe din propriile cămine părinteÈ™ti, de multe ori cu acordul acestora care nu înÈ›elegeau pericolul. Ajunse în pragul sărăciei, cu părinÈ›ii rămaÈ™i fără lucru È™i în neputinÈ›a zilei de mâine, multe tinere își oferă serviciile răspunzând acestor anunÈ›uri. Sociologii, psihologii È™i alte categorii de specialiÈ™ti în problemele sociale fac încercări timide, dar nu suficiente pentru a atenÈ›iona asupra acestei stări de fapt. DemocraÈ›iile occidentale își demonstrau limitele morale, fluturând conceptul de libertate, de prea mult pierdut, È™i extinzând, până la aberaÈ›ie, noÈ›iunea de „drepturi ale omuluiâ€. Concepte de altfel generoase dacă sunt aplicate cu măsura responsabilității. Este perioada polarizării economiei țării, când la unul din poli se formează o clasă avută, ca cea a lui Romeo Volvonici, iar la celălalt o clasă din ce în ce mai sărăcită È™i fără perspective. MulÈ›i întreprinzători s-au ridicat prin muncă cinstită suportând umilinÈ›ele unui nou început. Frustrarea nu vine neapărat din existenÈ›a È™i acumularea bogăției la acest pol, ci din modul prin care are loc această acumulare concomitent cu sărăcirea mulÈ›imilor. Construiam o nouă societate, nouă pentru noi românii ca È™i pentru toÈ›i cei din fostul lagăr comunist. Noua societate trebuia să fie mai bună, mai morală dar niciuna din aceste criterii nu au venit pentru a justifica schimbarea È™i morÈ›ii care s-au jertfit pentru aceste valori. O societate este mai bună decât cea veche atunci când este construită pe o morală superioară È™i când săracii de azi trăiesc mai bine decât cei de ieri. Altfel ce rost ar mai fi avut schimbarea È™i morÈ›ii. Nici una din aceste aÈ™teptări nu au fost obÈ›inute. Firmele căpuÈ™e, din jurul marilor întreprinderi de stat, prosperă pe seama falimentării primelor. Falimentarea are loc printr-o dezorganizare organizată a firmelor de stat a căror manageri au rolul de a transfera capacitățile firmelor de stat în buzunarul particularilor prin firmele lor căpuÈ™e. Și în timp ce lucrătorii din firmele de stat nu primesc salarii din cauza falimentării acestora, managerii primesc în plus față de ce fură, indemnizaÈ›ii care frizează bunul simÈ›. Deci, culmea, sunt plătiÈ›i cu bani grei tocmai pentru a le falimenta. Singura structură, pe lângă salariaÈ›ii umiliÈ›i, care se agită mai cu spor este mass-media. Aceasta prezintă cazuri de corupÈ›ie È™i chiar pe corupÈ›i. Mai departe totul se îmbracă într-un veÈ™mânt de protecÈ›ie la nivel înalt în care nu se poate pătrunde. ReprezentanÈ›ii puterii sunt adânc infiltraÈ›i în structurile economiei de stat de unde se înfruptă neruÈ™i-nat, având grijă să-È™i asigure legitimitatea. Eveni-mente flagrante, ca falimentări de bănci, deturnări de fonduri È™i altele, agita lumea în derută a țării. ÃŽn Iugoslavia începe un crunt război etno-religios È™i cu toate acestea românul pleacă spre această zonă pentru a-È™i asigura traiul pentru familia sa. ÃŽn timp ce aceste acumulări se accentuează, în timp ce noii îmbogățiÈ›i sfidează cu opulenÈ›a lor bunul simÈ›, în timp ce afaceriÈ™tii străini, arabi È™i nu numai fac mari evaziuni fiscale, românii, tineri sau maturi, părăsesc È›ara È™i se îndreaptă, legal sau nu, spre alte zone ale lumii. Printre aceÈ™ti români se numără È™i multe fete cu vârste fragede, care caută sau sunt împinse să caute Eldorado, în țări îndepărtate, momite de anunÈ›uri mincinoase. Vânzătorii de carne vie sunt tocmai fraÈ›ii lor români ajutaÈ›i de romi È™i alte etnii proaspăt sosite pe plaiurile mioritice. O metodă mult mai brutală de achiziÈ›ionare de fete È™i trimiterea lor în afara țării este răpirea efectivă a acestora, sechestrarea, trecerea lor frauduloasă peste graniță È™i vânzarea ca pe orice marfă, la latrina lumii. Aceste grupuri mafiote, bine organizate È™i deosebit de periculoase, aduc în actualitate practicile antice de procurare a sclavilor necesari la galere. ÃŽntr-un astfel de grup mafiot pătrunde È™i Vasile Volvonici, dispărând pentru un timp din urbea natală. Cap.3 Răpirea. Gabi Dumitriu era un tip de statură mijlocie, atletic È™i plăcut la vedere. ÃŽnainte de evenimentele prin care trecuse Vasea, Gabi se ocupa de organizarea unor petreceri a căror urmări erau mai mult decât previzibile. Componenta masculină era de obicei aceeaÈ™i; trei, patru băieÈ›i de băieÈ›i. Muzica, aruncată din niÈ™te aparate de ultimă tehnologie, ar putea foarte bine folosi È™i ca instrumente de tortură sonore. Băutură din cea mai fină care nu scutea consumatorii de puternice stări euforice È™i mari dureri de cap. PuÈ›ină mâncare, că de, trebuia făcută totuÈ™i È™i economie, È™i fete, multe fete. Cât mai multe fete È™i cât mai variate. După expresia unui mucalit participant la aceste urgii, „după toate gustu-rileâ€. Toate aceste întâlniri aveau loc departe de ochii lumii. Racolarea petrecăreÈ›ilor era făcută din rândul tinerilor cu situaÈ›ie materială bună dar È™i din rândul politicienilor, aceÈ™tia fiind aleÈ™i după criterii bine stabilite. FrecvenÈ›a acestor întâlniri era variabilă, în funcÈ›ie de multe necunoscute, aÈ™a cum erau È™i partici-pantele de sex feminin. Regula de bază era una singură, la fiecare întâlnire erau aduse alte fete. Probleme cu aceste grupe feminine, în trecere, nu au fost semnalate. Ori fetele aparÈ›ineau unor grupuri amatoare de sex È™i bani, ori li se prezentau dinainte condiÈ›iile È™i participan-tele le acceptau din plăcere. Cert este că aceste petreceri au fost întrerupte doar odată cu arestarea lui Vasea È™i a celorlalÈ›i prieteni. Gabi era cel scăpat de „evenimenteâ€. Spre norocul lui în momentul violului era plecat din localitate. Odată gaÈ™ca destrămată, Gabi se folosi de rolul său de organizator È™i trecu la realizarea unor noi forme de activități. Intrat în legătură cu „vânzătorii de carne vieâ€, găseÈ™te formula mai mult decât interesantă È™i devine unul dintre membrii activi ai unei reÈ›ele internaÈ›ionale. Pentru început avea rolul de a face rost de „marfăâ€, aÈ™a că primele „garnituri†au făcut parte din vechia clientelă feminină. Se lucra „la vedereâ€, fetele cunoscând destinaÈ›ia pe care o aveau È™i chiar riscurile la care se expun. Nu erau admise minore. Câștigurile erau substanÈ›iale. De mai multe ori a condus fetele pe traseele contractate, obÈ›inând experiență în domeniu. Nu mult după începutul promițător au început problemele. Unele fete erau efectiv vândute, iar situaÈ›ia acestora se înrăutățeÈ™te drastic. Actele fetelor sunt luate È™i acestea devin persoane fără identitate la dispoziÈ›ia unor indivizi fără nici un scrupul. SituaÈ›ia lor devine dramatică în niÈ™te țări îndepărtate È™i, fără nici o cunoÈ™tință de limbă sau cultura locală, erau pierdute. AÈ™a se face că încep să fie date fete dispărute, unele apărând după mult timp într-o stare jalnică din punct de vedere fizic, dar mai ales psihic. Se dau primele semnale de alarmă. AcÈ›iunile întreprinse sunt destul de timide având în vedere lipsa de informaÈ›ii certe. Cererea externă devine tot mai mare aÈ™a că se trece la anunÈ›uri de lucru în străinătate în meserii cât de cât decente. Se mergea la derută, care a prins mai mult în rândul fetelor din clasele cele mai defavorizate. Pe măsură ce creÈ™te cererea încep să vină comenzi pentru anumite categorii de fete. ÃŽncep să fie căutate minorele È™i astfel apar cele mai cumplite probleme ale unei naÈ›ii. Vânzarea fetelor minore. Acestea provin în general din familii dezmembrate sau în curs de dezmembrare, sărăcite, debusolate, agresate, unele chiar de proprii lor părinÈ›i. Această categorie de persoane, care datorită vârstei fragede încă nu au discernământul propriilor acÈ›iuni, sunt È™i cele care ar trebui protejate de organismele statului. De cele mai multe ori, ele devin victimele unor grupări ca cele conduse de Gabi Dumitriu. Multe dintre ele cedează în faÈ›a perspectivelor prezentate de È™arlatani. Multe dintre cele care nu se lasă influenÈ›ate, devin victimele răpirilor. Este un alt mod violent È™i medieval de a le aduce în stadiul de sclavie sexuală, È™i nu numai. Dintr-o astfel de grupare mafiotă făcea parte Gabi Dumitriu în momentul când cei doi s-au întâlnit după eliberarea din închisoare. Activitățile prietenului său îi pică ca o mănușă. I-a plăcut atât ideea, la care vine È™i el cu „îmbunătățiriâ€, cât È™i modul cum a fost organizată „afacereaâ€. Un gând ascuns îi străbate mintea, înceÈ›oÈ™ată de gândul răzbunării, un gând ce prindea din ce în ce mai mult contur. Cea mai rentabilă dar È™i mai grea problemă era răpirea, sechestrarea È™i trecerea peste graniță a fetelor în general È™i a minorelor în special. Omul avea nevoie de documentare È™i vrea să experimenteze, să pună în aplicare ideile pe care le-a clocit în timpul detenÈ›iei. Nu trebuia nimic lăsat la voia întâmplării. Urmărind activitatea acestui tânăr, rămâi surprins de câtă capacitate de organizare dă dovadă. ÃŽntrebarea vine firesc; ce lucruri minunate ar fi putut realiza în numele binelui, cu inteligenÈ›a lui? Câmpul de acÈ›iune predilect era Grecia È™i Cipru iar după încheierea războiului din spaÈ›iul iugoslav, preferinÈ›ele pentru această zonă se îmbină cu beneficii substanÈ›iale. Anul 1995 este dedicat în special pentru pregătirea „marii răpiriâ€. Traseul spre Cipru era perfect pus la punct. ÃŽn momentul când avea pregătită „marfaâ€, toate căile erau deschise. Faptul că s-a putut organiza o filieră atât de perfectă trebuie să dea de gândit întregii comunități europene È™i trebuie luate măsuri urgente de descoperire, de stopare È™i de contracarare a acestor activități. Fără luarea de măsuri urgente È™i dure, mafia internaÈ›ională nu va putea fi stârpită. De câțiva ani de zile dinspre statele europene È™i SUA vin semnale îngrijorătoare privind diferite sectoare din România ce sunt monitorizate. Un punct fierbinte erau copiii instituÈ›ionalizaÈ›i, situaÈ›ie care ne-a adus critici severe È™i intervenÈ›ia în forță a organismelor europene. Semnale de ultimă oră vorbesc despre poziÈ›ia României în ceea ce priveÈ™te traficul de carne vie. PoziÈ›ia în care ne găsim nu este deloc în măsură de a ne liniÈ™ti, din contra. Dar, făcând o analiză a fenomenului se constată, fără prea mult efort, „rolul†vestului în această poziÈ›ie privilegiată a noastră. Traseele des folosite; Grecia-Cipru; Turcia; Iugoslavia-Bosnia-HerÈ›egovina È™i mai nou Iugoslavia–Kosovo-Macedonia ; Iugoslavia–Kosovo-Albania; Din toate aceste terminale direcÈ›ia predominantă este Europa de Vest. Mai există È™i alte trasee spre Asia orientală de mai puÈ›in interes pentru mafioÈ›i. Odată pregătită „marfaâ€, nu trebuie decât să anunÈ›i legătura. La scurt timp vei primi comanda de START, traseul pe care trebuie să-l urmezi È™i orele la care trebuie să ajungi în diferite puncte. Transportul se face cu autoturismele È™i se pun la dispoziÈ›ie toate actele necesare. False bineînÈ›eles. Respectând aceste reguli, trecerea devine un fel de joacă. Ei bine, o astfel de organizare nu poate fi făcută decât cu larga participare a diferitelor organisme din toate țările de tranzit È™i bineînÈ›eles È™i a țării de origine. Este adevărat că organismele din È›ara noastră s-au miÈ™cat încet È™i fără prea multă vlagă, ocupate mai mult cu probleme personale de când s-a deschis Cutia Pandorii. Vestul trebuia să ne fi avertizat măcar, de pericolul ce ne aÈ™teaptă. Dar nu au făcut-o. E bună monitorizarea care ni se face dar parcă era mai eficientă o avertizare È™i sprijin pentru a evita distrugerea morală a populaÈ›iei. Să revenim la cazul nostru. Odată verificate toate căile de ieÈ™ire din È›ară, Vasea se pregăteÈ™te pentru acÈ›iunea finală. Programul era simplu. Monica va fi urmărită o perioadă de timp. Această urmărire va fi făcută de unul din membrii grupului, din altă localitate, necunoscut, pentru a înlătura orice posibilitate de a face legătura între răpire È™i violatori. ÃŽn ultimul timp Monica lucra după amiezile la o societate privată, aÈ™a că aproape cronometric la orele 21 È™i 15 minute se întorcea acasă. Cornel, logodnicul Monicăi era plecat în FranÈ›a cu problemele firmei. Era o seara blândă de toamnă cu miros de pastramă È™i must. Atmosfera era atât de plăcută încât te îmbia, fără sa vrei, la o plimbare È™i chiar la o porÈ›ie de pastramă. Monica se gândi să amâne această plăcere pentru câteva zile când Cornel urma să se întoarcă. Va fi un ospăț pe cinste È™i n-ar fi rău să invite È™i părinÈ›ii care demult nu È™i-au mai permis un astfel de răsfăț. Gândurile femeii se îndreptau spre cei iubiÈ›i. Pe părinÈ›i îi va vedea doar peste câteva minute. ÃŽn acel moment s-a petrecut totul cu o viteză È™i o brutalitate fără precedent. MaÈ™ina aÈ™tepta cuminte în colÈ›ul străzii, într-o poziÈ›ie cât se poate de firească. UÈ™a portierei din față era închisă iar un bărbat necunoscut stătea leneÈ™ pe capotă fluierând uÈ™or. Portiera din spate era deschisă în aÈ™a fel încât pietonul care ar trecut pe lângă ea, prin spate, era puÈ›in jenat, însă fără a atrage atenÈ›ia în mod deosebit. Un bărbat era pe canapeaua din spate cu un picior uÈ™or ieÈ™it spre exterior. Strada era pustie. Un meci de fotbal ce trebuia să înceapă adunase majori-tatea locuitorilor în faÈ›a televizoarelor. Totul a durat trei secunde. Bărbatul de pe capotă, a sărit în spatele Monicăi, i-a pus mâna la gură È™i a îmbrâncit-o în maÈ™ină. Din acel moment viaÈ›a unui om s-a schimbat complet È™i va schimba È™i multe alte vieÈ›i de acum încolo. MaÈ™ina a pornit în liniÈ™te, pentru a nu atrage atenÈ›ia, È™i s-a îndreptat spre ieÈ™irea din oraÈ™. Monica, paralizată de frică, retrăieÈ™te clipele de coÈ™mar prin care mai trecuse cu mult timp în urmă. Era atât de îngrozită că nu schiÈ›a nici un gest, parcă se desprinsese de lumea reală È™i plutea undeva în afara ei. Era conÈ™tientă? Nu-È™i dă seama. Groaza care pusese stăpânire pe ea, era din ce în ce mai vie. SimÈ›ea din nou cum mâini hulpave o vor atinge, o vor brutaliza È™i va trece din nou prin coÈ™marul care îi tulbura È™i acum visele. Doamne, când mă voi trezi din coÈ™mar? Nu mai vreau să mai trec prin ce-am trecut. Ajută-mă Doamne! Deschise ochii. Nu, nu era vis. Șocul puternic îi limpezeÈ™te mintea. Trebuie să fac ceva. Trebuie! Nu trecuseră decât câteva secunde, când unul din bărbaÈ›ii din maÈ™ină, vede că fata își revine È™i imediat îi aruncă în față jetul unui spray. Efectul este imediat. După două ore de mers normal, pentru a nu atrage atenÈ›ia poliÈ›iei, maÈ™ina pătrunde în curtea unei vile izolate, păzită de doi câini impunători, care se gudurară la apropierea noilor veniÈ›i. O poartă mare, fără ornamente deosebite, probabil tot pentru a nu ieÈ™i în evidență, se închide uÈ™or în urma lor. Un bărbat tânăr cam de 30 ani, pare a fi singurul locatar. Cei doi câini, păzeau cu strășnicie impunătoarea vilă cu două etaje È™i o puzderie de camere. Monica arăta că încă nu-È™i revenise. Unul din bărbaÈ›i o ia în braÈ›e È™i o duce într-una din camerele de la etajul întâi, cu gratii la ferestre È™i uÈ™i. Era ca un fel de garsonieră cu grup sanitar È™i cam tot ce ar trebui pentru o persoană. Adormită încă, Monica a fost aÈ™ezată pe canapeaua din cameră. Părea atât de relaxată ca È™i cum nu s-ar fi petrecut nimic. ÃŽncă nu a avut timp să perceapă toată grozăvia care i se întâmplase. Răpitorii au folosit un spray care a adormit-o instantaneu. Efectul era de la trei la patru ore È™i era un produs de ultimă oră, folosit de mafioÈ›i. Totul s-a petrecut atât de repede, încât nu a existat nici un schimb de cuvinte între agresor È™i victi-mă, victima aflându-se fără nici o putere la discreÈ›ia acestora. ÃŽncepe să-È™i revină. Uluită priveÈ™te în jur. Văzându-l pe Vasea, Monica realizează ce s-a întâm-plat. Ar fi vrut să È™tie doar ce are de gând cu ea. Atât! A cere explicaÈ›ii, a implora înÈ›elegere, era pierdere de timp È™i o umilință în plus, de care fata își dădea perfect de bine seama. Nu le va da satisfacÈ›ie călăilor. - Am de gând să te vând ca prostituată, unde vei rămâne atâta timp cât vor dori patronii. Vasea își vărsa toată ura acumulată în anii de detenÈ›ie. Nici nu voia să înÈ›eleagă că marea lui crimă a dus la detenÈ›ia lui. Nu voia să recunoască nici în sufletul lui, că era singurul vinovat de tot ce i se întâmplase. Tăcerea Monicăi nu făcea altceva decât să-l întărâte mai mult. Tot monologul avea loc de dincolo de uÈ™a zăbrelită È™i zăvorâtă, care despărÈ›ea camera de holul principal. Probabil că dacă n-ar fi existat acel obstacol, atacul verbal s-ar fi transformat într-unul fizic. Dar nu avea nici un interes. „Marfa†trebuia să fie perfectă pentru a primi un preÈ› bun, aÈ™a că se abÈ›inu de la alte acte de violență. Ascultându-l, căci n-avea de ales, Monica își dădea seama ce monstru are în faÈ›a ochilor È™i parcă se bucura de faptul ca era închisă È™i n-avea acces direct la ea. Era un monstru cu chip de om, chiar dacă plăcut la vedere, care nu merita decât dispreÈ› È™i aceasta primea acum din plin. ÃŽncă din primele clipe când a înÈ›eles situaÈ›ia în care se găsea, Monica s-a hotărât să reziste È™i să-È™i conserve toate forÈ›ele fizice È™i psihice. Avea nevoie de ele. Trebuia sa arate bine, acesta era esenÈ›ia-lul din acel moment. PrăbuÈ™irea fizică È™i psihică ar fi fost, poate, sfârÈ™itul. ÃŽÈ™i dădea seama că temnicerii ei voiau, pe lângă răzbunare, È™i un bun câștig care nu se putea realiza decât păstrându-i integral toate calitățile. Din acest punct de vedere era în siguranță față de porni-rile animalice ale temnicerilor. Acum multe depindea de ea. Pierzând acest atu era în mare pericol. Dacă răpitorii ei n-ar fi reuÈ™it câștigul preconizat, rămânea o singură variantă pentru aceÈ™tia. Eliminarea fizică. Monica a înÈ›eles într-un foarte scurt timp ce avea de făcut. Trebuia să facă jocul agresorilor. AceÈ™tia nu au înÈ›eles cum de este atât de docilă. Se bucurau în sinea lor că erau pe aceeaÈ™i lungime de undă. CondiÈ›iile erau excelente. Fata avea la dispoziÈ›ie o întreagă gamă de cosmetice pentru a le folosi fără rezerve, produse alimentare de calitate È™i numai băuturi răcoritoare naturale. La început s-au gândit că vor avea probleme È™i că fata ar putea face grevă aÈ™a cum făcea în privinÈ›a dialogului. ÃŽn scurt timp au văzut că temerile lor erau neîntemeiate È™i au comentat între ei, neînÈ›elegându-i atitudinea. Erau atât de contrariaÈ›i că își puneau multe semne de întrebare. De ce este aÈ™a docilă? Ce urmăreÈ™te de fapt? Trebuie să fim foarte atenÈ›i cu ea. Este prea deÈ™teaptă. Monica, care era foarte pedantă, își păstrase obiceiul de a fi foarte îngrijită È™i discret machiată. Arăta minunat. Asta È™i intenÈ›iona. Atitudinea ei îi contraria, dar erau într-un fel mulÈ›umiÈ›i că nu face probleme. Acest comportament a fost de natură să-i acopere adevăratele intenÈ›ii. A fost un punct câștigat în favoarea fetei. Pe parcurs va câștiga multe puncte dar important era ca agresorii să nu înÈ›eleagă È™i să le treacă în contul lor. Era foarte bine aÈ™a. Un singur lucru nu putea evita, o cumplită umilință la care era supusă chiar dacă rolul ei era pasiv. Și-a dat seama că este violată sistematic, după ce prin nu È™tie ce mijloace, era adormită. Toată vigilenÈ›a de care a dat dovadă nu i-a folosit la nimic. Nu a găsit modalitatea de a elimina acele stări de inconÈ™tiență. Mai mult, trebuia să se comporte în aÈ™a fel încât să nu le dea satisfacÈ›ie È™i ei să se creadă în siguranță. Nu avea altă soluÈ›ie. ÃŽÈ™i impune să reziste. Mai mult, era pregătită È™i pentru cazul în care va fi nevoită să asculte din gura lor modul cum acÈ›ionează È™i cum o violează. Nu a fost cazul È™i a mai fost un punct câștigat pentru ea, punct pe care violatorii îl trecuse deja în contul lor. Acum să nu credeÈ›i că Monica stătea absolut pasivă aÈ™teptând desfășurarea evenimentelor, nicicum aÈ™a ceva. Mintea ei era în alertă de gradul unu È™i căuta o cât mai mică fisură în acest diabolic sistem de detenÈ›ie. Nu a găsit È™i È™i-a dat seama că ar fi riscat degeaba prin diverse acÈ›iuni care nu ar fi avut un rezultat sigur, iar în plus ar fi mărit vigilenÈ›a temni-cerilor È™i poate ar fi luat măsuri mai represive. ÃŽi vedea agitându-se È™i È™tia că se pregătesc de plecare, aÈ™a că toată atenÈ›ia ei se dirija spre traseul pe care urma să-l parcurgă. Nu È™tia unde o vor duce, dar trebuia să fie un punct slab pe acel traseu. Căuta să intuiască încotro se vor îndrepta răpitorii. Monica a intuit destul de repede că lupta trebuia dată între forÈ›a brută, orbită de dorinÈ›a răzbunării dar È™i a câștigului, o forță animalică, puternică de neoprit, È™i inteligenÈ›a ei. ÃŽÈ™i aduse aminte de forÈ›ele brute pornite din stepele mongole care au măturat din calea lor civilizaÈ›ii strălucitoare. Și își mai aduse aminte că aproape de fiecare dată, pe termen scurt, aceste forÈ›e ieÈ™eau câștigătoare. ÃŽntâlnirea dintre civilizaÈ›ia chineză È™i brutele mongole au dat câștig de cauză pe termen scurt mongolilor. Pe termen lung au câștigat chinezii, dar cât rău au putut produce până au fost risipiÈ›i de propria lor aroganță. Monica È™tia că pe termen scurt va pierde dar se pregătea să câștige pe termen lung È™i pentru aceasta era deosebit de important să-È™i păstreze gândirea trează. ÃŽncotro se vor îndrepta răpitorii, era întrebarea pe care È™i-o punea cu obstinaÈ›ie. Avea destul de puÈ›ine elemente cunoscute în domeniul comerÈ›ului cu carne vie, din care în mod sigur va face È™i ea parte nu peste mult timp. Tot ce È™tia era că indivizi sau firme anunță, prin mica publicitate, oferte de serviciu pentru fete, în general pentru dans în baruri, care trebuiau să fie neapărat tinere, cu aspect plăcut. Prea multă importanță scopului declarat, dansul, nu se dădea. Ani de zile aceste anunÈ›uri au trecut drept inofensive, până când, după cum arătam în capitolul precedent, au început să se întrevadă niÈ™te adevăruri tulburătoare. Spre ce direcÈ›ii se îndreptau aceste oferte, încerca Monica să-È™i amintească. Marea majoritate erau îndreptate spre Asia orientală È™i Europa. Era trist È™i periculos să pătrunzi într-o civilizaÈ›ie complet necu-noscută, cu o limbă necunoscută, cu obiceiuri văzute doar la emisiunile televizate È™i care îți lăsau de obicei o senzaÈ›ie de groază. A fi tu însăși eroina unei astfel de aventuri asiatice, nu era deloc o perspectivă de invidiat. ÃŽncerca să-È™i dea seama cam în ce limbă ar putea să se descurce. Oricum, posibilitatea de comunicare cu viitorii temniceri, fiindcă nu se îndoia nici o clipă de statutul pe care îl va avea, era esenÈ›ială È™i chiar vitală. ÃŽn mod sigur nu va putea discuta în limba lor maternă dar din câte cunoÈ™tinÈ›e de istorie avea, È™tia că zona sud-est asiatică fusese dominion englez, olandez È™i francez mai puÈ›in. Le cunoÈ™tea puÈ›in istoria, veche È™i nouă. Avea ceva cunoÈ™tinÈ›e despre prosperitatea din anumite zone dar È™i date despre agresivitatea de care erau în stare È™i modul de tratare a femeii în general. ÃŽn privinÈ›a limbilor vorbite va încerca engleza, pe care o stăpânea foarte bine, apoi franceza, dacă va fi cazul, dar altceva nu È™tia. Dar ce È™tia bine era că avea o destul de mare uÈ™urinÈ›a în a înÈ›elege o limbă străină È™i mai avea o mare voință pentru a supravieÈ›ui. Pentru început era suficient. Oricum, trebuia să fie foarte atentă pe unde trece, chiar dacă răpitorii, credea ea, o vor adormi, sau nu? Cine È™tie! Ar fi totuÈ™i destul de periculos pentru ei la trecerea prin vamă. Va vedea È™i se va orienta pe parcurs. Important era să fie pregătită cu toată fiinÈ›a ei. Pentru a nu intra în panică, Monica nu È›inea contul zilelor care treceau, nu își nota nimic pentru a nu-È™i deconspira intenÈ›iile È™i nu făcea acte care ar fi trezit È™i mai mult vigilenÈ›a temnicerilor ei. ÃŽn schimb toată fiinÈ›a ei era conectată la evenimente pentru a putea înregistra tot ce se întâmpla. Starea psihică a temnicerilor era un punct foarte important în evoluÈ›ia evenimentelor. Pregătirile deosebite, pe care a început să le observe într-una din zile, o avertizează că lucrurile se precipită È™i plecarea este aproape. Prima măsura pe care o ia este de a se odihni cât mai bine pentru a rezista cât mai mult. IntenÈ›ia nu a reuÈ™it s-o pună în practică, deoarece a doua zi au plecat. ÃŽnainte de aceasta a fost nevoita să asculte instrucÈ›iunile care trebuiau să fie respectate cu stricteÈ›e. ÃŽncă odată s-a dovedit, dacă mai era nevoie, ce minte diabolică sălășluia în carcasa ce se numea „cap†a răpitorilor. Da! Totul era diabolic È™i depășea cu mult tot ce gândise È™i planificase ea. Vor călători toÈ›i în maÈ™ină. Are paÈ™aport pe numele Monica Pascu È™i mergeau în Grecia într-o excursie de o săptămână. Vor vizita vestigiile vechii grecii È™i vor ajunge în câteva zile la Atena. El, Vasile Volvonici, se va numi Vasile Necula È™i este prietenul ei. CeilalÈ›i doi se numesc Gheorghe Beraru È™i este cel care a participat la răpirea ei din oraÈ™ul natal È™i Costică Ignat. Nu a È™tiut niciodată dacă numele celor doi erau cele reale sau nu, dar ce conta? Totul părea simplu, suspect de simplu, atât de simplu încât nu se mai întrebă care este surpriza. Surpriza a venit, chiar mai repede decât se aÈ™tepta È™i a fost atât de mare È™i dură încât era cât pe ce să-È™i deconspire toate gândurile. Oricum nu mai avea importanță. Un singur lucru era în măsură de a o deranja extrem de tare È™i pentru care trebuia să se abÈ›ină prin toate forÈ›ele pentru a nu urla. Era o durere lăuntrică pe care brutele nu trebuiau s-o afle. A-i afla punctul slab era sinonim cu a pierde toată voinÈ›a È™i forÈ›a care o È›inea în viață. Problema care o frământa era neputinÈ›a de a-È™i anunÈ›a familia È™i de a le spune că este în viață. Dorea să-i îmbrățiÈ™eze, să-i încurajeze pe ei. Da, pe ei, care trebuie acum să fie distruÈ™i. Voia să-È™i anunÈ›e părinÈ›ii È™i iubitul, cu care peste nu mult timp urma să se căsătorească. Făcuseră logodna, dar ce logodnă, parcă ar fi fost o nuntă È™i acum când se gândeÈ™te la acea sărbătoare crede c-a fost aÈ™a ca o premoniÈ›ie. A fost să înlocuiască nunta, care nu va mai avea loc. De acest lucru era mai mult decât sigură. ÃŽi venea să urle de neputință, È™tiind că cei de acasă suferă mai mult decât ea, prin incertitu-dinea în care se găseau È™i lipsa oricărei informaÈ›ii. Știe că le mai rămâne un sigur gând; speranÈ›a È™i încrederea în ea. Dar mai È™tie că la un moment dat speranÈ›a va dispare È™i disperarea își va face loc. Cum vor reacÈ›iona este greu de prevăzut. Nu a găsit nici o modalitate de a trimite un mesaj către ai săi È™i acest lucru o îngrijora cu atât mai mult cu cât aÈ™tepta cumplita „surpriza†ce trebuia să-i fie adusă la cunoÈ™tință de Vasea alias Necula. Un zâmbet drăcesc se ivi pe chipul lui frumos, un zâmbet care era în stare să te bage în toate bolile. - Să nu care cumva să-È›i treacă prin cap că ai putea face ce doreÈ™ti în această călătorie. Vei avea în jurul mijlocului o centură cu o mică bombiță acÈ›ionată prin acest telefon mobil. La prima încercare de decon-spirare a noastră vei fi aruncată în aer. Ce se va întâmpla cu noi nu are prea multă importanță. Deci fii foarte atentă È™i deÈ™teaptă în acelaÈ™i timp. De deÈ™teaptă se È™tia deÈ™teaptă dar să porÈ›i la tine centura morÈ›ii, cam depășea tot ce a gândit ea până acum. Va trebui să fie cuminte È™i să caute soluÈ›ii în noile condiÈ›ii. Altceva nu putea face acum. Pentru ca totul sa fie foarte clar, Vasea a făcut È™i o mică demonstraÈ›ie de față cu toÈ›i. A luat centura, care era destinată Monicăi, È™i când a desfăcut-o au apărut niÈ™te jucării care puteau fi foarte bine bombiÈ›e. Centura era astfel construită încât era folosită ca accesoriu la costumul ce-l purta, arăta ca un simplu cordon, ceva mai lat, fără putinÈ›a de a trezi suspiciuni celor din jur. Scoase o „jucărie†din centură la care atașă un foarte mic obiect. Ansamblul îl puse la gâtul unuia dintre cei doi câini de pază. Toată asistenÈ›a era insensibilă la demonstraÈ›ie, mai puÈ›in Monica care se pare că era în sfârÈ™it pusă în faÈ›a unui adevărat examen de rezistență psihică. Va rezita ea oare? Și a rezistat. Un pocnet înfundat a premers imaginii oribile ce a apărut pe retină. ÃŽn secunda următoare câinele era pur È™i simplu pulverizat. - Vezi că tu ai patru astfel de jucării, a fost tot ce spus Vasea. Era clar È™i fără demonstraÈ›ie. Era clar, mai mult ca oricând că avea în faÈ›a sa niÈ™te psihopaÈ›i în stare de orice. Era clar că pentru a supravieÈ›ui, fiindcă după această demonstraÈ›ie era singura opÈ›iune de moment ce putea fi luată în calcul, avea nevoie de mai mult decât curaj. Trebuia să supravieÈ›uiască cu orice preÈ› pentru a-i învinge pe aceÈ™ti monÈ™tri. Că nu era deloc uÈ™or se vedea clar. DemonstraÈ›ia de acum câteva minute era mai mult decât concludentă. Monica, fii deÈ™teaptă, era singurul îndemn pe care È™i-l mai putea da. Toate celelalte planuri deveneau nule È™i totul trebuia luat de la început. Cap. 4. Transferul. ÃŽmbrăcată într-un tricou galben cu o fustă de culoare bej prinsă cu centura mortală, Monica era pregătită să înfrunte necunoscutul. Au urcat într-o maÈ™ină Dacia albastră, cu număr de BraÈ™ov È™i au pornit în jurul orelor 16. La volan era Beraru È™i lângă el în faÈ›a era Ignat. Pe banca din spate erau în dreapta Vasea È™i în stânga Monica, care își revenise din oroarea trăită nu cu puÈ›in timp în urmă. Dialogul între cei trei se lega greu È™i nu avea legătură cu călătoria ce începuse. Monica nu participa la dialog, lăsându-È™i partenerii de călătorie să-È™i stabilească prioritățile. ÃŽn jurul orelor 22 intrau în vama Giurgiu. După cam un sfert de oră au fost interpelaÈ›i de un cetățean de 35 - 40 de ani, scund de statură È™i având o privire de È™obolan murat. ÃŽntre timp locurile au fost schimbate È™i la volan a trecut Vasea care a discutat ceva cu necunoscutul. Nu s-a dat È™i nu s-a primit nimic, au fost puse niÈ™te vize pe documente iar după o aÈ™teptare de 30 de minute cineva le-a făcut semn să treacă. Totul s-a petrecut într-o perfectă ordine. Cele câteva sute de metri până la vama bulgărească au fost parcurse în viteza a doua, astfel că în jurul orelor 23 È™i jumătate au intrat în vama bulgărească. De reÈ›inut că la acea oră circulaÈ›ia în cele două vămi era destul de redusă, dar oricum maÈ™ina noastră se pare că avea un regim mai special. Comedia s-a repetat È™i la vama bulgărească aÈ™a că în jurul orelor 24 È™i cincisprezece Dacia alerga pe È™osea spre Sofia, având grijă să respecte regulile de circulaÈ›ie È™i viteza legală. La volan continua să conducă Vasea È™i după siguranÈ›a cu care mergea, se vedea că nu este la prima trecere prin aceste locuri. Se vedea È™i că nu are de gând să piardă prea mult timp prin spaÈ›iul bulgar dar nici să pară că se grăbeÈ™te. ÃŽn condiÈ›iile unui trafic normal pe la orele 11 au trecut de vama bulgărească È™i la orele 14 au intrat în Salonic. La volan trece din nou Beraru. După cum se vedea din atitudinea È™i starea celor trei, acum se grăbeau să ajungă cât mai repede la destinaÈ›ie, o destinaÈ›ie încă necunoscută fetei. Au mâncat È™i au băut câte ceva uÈ™or, s-a recurs la proviziile de acasă. S-a mâncat în maÈ™ină; fie la vamă, în timpul de trecere, fie în mers. Dintre toÈ›i cel mai mult s-a alimentat Monica, care își respecta mai departe planul. Răpitorii o priveau contrariaÈ›i. Nici unul nu înÈ›elegea ce se petrece cu ea. Erau cu toÈ›ii destul de stresaÈ›i ca să nu le ardă de mâncare. Pe parcurs, după intrarea în Grecia, Vasea a luat de mai multe ori legătura cu cineva. DiscuÈ›ia avea loc în greacă, pe care omul o rupea destul de bine. Cum Monica nu avea nici o cunoÈ™tință de greacă n-a înÈ›eles nimic. CeilalÈ›i nu È™i-au exprimat dorinÈ›a de a se informa. ÃŽn jurul orei 22 maÈ™ina opreÈ™te într-o parcare, înainte de intrarea în Atena. Acolo aÈ™tepta o altă maÈ™ina cu doi inÈ™i înăuntru, a căror identitate nu a fost dezvăluită È™i care urma să preia fata. - Aici drumurile noastre se despart, spune Vasea, sper să nu ne mai întâlnim. ÃŽn întunericul care se lăsase peste parcarea ateniană, ochii fete aruncau scântei care, dacă ar fi putut să ucidă ar fi rezolvat pe loc problema È™i n-ar mai fi trebuit să treacă atâția ani de umilinÈ›e È™i suferinÈ›e. Dar ochii nu puteau ucide. Ei puteau numai să vadă o lume nouă pentru ea È™i totuÈ™i atât de veche, Grecia. ÃŽi plăcea să citească mult È™i îi plăcea să călătorească. După revoluÈ›ie unul din marile ei gânduri a fost acela de a călători. Evenimentele È™i lipsurile au fost obstacole pe care credea ca aproape le-a trecut. Dar nu a fost să fie aÈ™a. A citit mult despre greci È™i despre cultura lor È™i a fost impresionată de gândirea modernă a unui popor cu aproape trei milenii în urmă. A citit cu o plăcere deosebită legendele lui Homer, Eliada È™i Odiseea după care È™i-a făcut È™i fani. Elena era modelul feminin pe care l-ar fi acceptat într-o întoarcere în timp. Paris era modelul masculin a cărui prezență ar fi fost de invidiat È™i astăzi. I-a plăcut dârzenia cu care își apărau ideile, apreciind în mod deosebit confruntările pe teme filozofice È™i sportive. A impresionat-o acel personaj care după ce parcurge în fugă peste 42 de km. pentru a anunÈ›a victoria asupra perÈ™ilor, cade mort dar nu înainte de a anunÈ›a concitadinilor victoria. Au fost aÈ™a de multe evenimente È™i obiective care au impresionat-o la acest popor, încât una din primele ieÈ™iri din È›ară ar fi vrut să fie în Grecia. Peste ani avea să afle încă ceva legat de greci È™i de fostul ei logodnic. Acesta, cunoscând pasiunea sa pentru acest spaÈ›iu s-a pregătit să facă luna de miere printre vestigiile istorice ale acestei țări. Dar soarta a legat-o de acest psihopat, Vasile. Tot soarta a făcut ca într-adevăr să pătrundă în acest spaÈ›iu, dar în cele mai nenorocite È™i umilitoare situaÈ›ii. ÃŽncă mai avea în jurul corpului centura aducătoare de moarte, când are loc schimbul. Vasea îi desface centura È™i o pune în portbagaj. După care Monica este dată jos din maÈ™ină È™i trece în cea a grecilor. Odată executat transferul maÈ™ina românească pleacă în trombă. Misiunea era îndeplinită, probabil că banii urmau să fie luaÈ›i de undeva în condiÈ›ii la fel de organizate cum a fost toată această călătorie. ÃŽn momentul în care Dacia s-a îndepărtat, Monica a simÈ›it o descătuÈ™are concomitent cu o relaxare È™i a leÈ™inat efectiv. DerutaÈ›i cei doi greci au aÈ™teptat momentul revenirii. Din acel moment erau stăpâni pe această ființă. Starea de leÈ™in a trecut imediat într-un somn profund. De la plecarea din localitatea unde a fost reÈ›inută È™i până aici n-a putut închide un ochi. Starea de tensiune agravată de centura ucigașă a È›inut-o într-o încordare permanentă. Se pare că transferul s-a făcut la timp, pentru că nu se È™tie cât ar mai fi rezistat. LiniÈ™tiÈ›i de starea femeii È™i în acelaÈ™i timp mulÈ›umiÈ›i de modul cum arată, grecii demarează È™i se îndreaptă spre o destinaÈ›ie numai de ei cunoscută. Cap. 5 . Infernul. Cât a stat în acea stare de inconÈ™tiență nu se È™tie È™i nu va È™ti niciodată. Important este că în momentul când a deschis ochii se găsea într-o cameră, ca de hotel, destul de elegantă, cu un pat dublu, ceva mobilă, frigider, televizor, casetofon È™i alte lucruri mărunte. LocuinÈ›a era în stil garsonieră având o camera de baie, destul de modernă, dotată cu tot confortul. Este normal, gândea Monica, având în vedere scopul pentru care a fost adusă aici. După primul È™oc pe care l-a avut, găsindu-se într-un loc complet necunoscut, Monica are un moment de relaxare È™i chiar de satisfacÈ›ie. MulÈ›u-mită că a scăpat de cei trei psihopaÈ›i a simÈ›it o descătuÈ™are, o eliberare dintr-o strânsoare de moarte. Era o bucurie necontrolată È™i fără putință de a o controla. Era bucuria de a trăi. Cum?.. Va vedea! Deocamdată trăieÈ™te È™i acesta este lucrul esenÈ›ial. ÃŽntrebările inerente momentului vor veni, dar va avea timp să le afle răspunsurile. Deocamdată un lucru o frământă, pericolul prin care a trecut, pericol real, începând cu vama de la Giurgiu È™i până a fost mutată în maÈ™ina grecilor. Un pericol real È™i care putea fi declanÈ™at de o foarte mică eroare în reÈ›eaua organizatorilor sau de un foarte mic incident. Cum a fost posibil să teacă prin atâtea puncte de vamă fără ca nimeni să-i pună măcar o singură întrebare? Iar dacă i se punea, era sigură că nu se dădea de gol? Atunci, nenorociÈ›ii, ar fi lichidat-o cu siguranță. Totul a fost posibil doar într-o singură situaÈ›ie. ExistenÈ›a unei reÈ›ele internaÈ›ionale de trafic de persoane. Picioarele i s-au înmuiat È™i dacă nu era aproape de pat ar fi căzut. ReÈ›ea internaÈ›ională de vânzare de oameni, sclavie la începutul secolului 21 È™i nu oriunde, ci în democrata Europă unde drepturile omului trebuiau să fie lege. Care drepturi? Acum începe să facă legătura cu diferitele informaÈ›ii obÈ›inute È™i concluziile trase din tot ce i s-a întâmplat. Fete din fostul spaÈ›iu sovietic, fete din țările Europei de est proaspăt desprinse din lagărul comunist, pătrund cu încredere în țările Europei vestice unde sunt obligate să se prostitueze. Multe sunt aduse cu forÈ›a, probabil în modul cum a fost ea adusă. Cele mai multe vin în urma unor anunÈ›urile de oferte de lucru, la vedere. Odată ajunse în acest spaÈ›iu intră automat sub influenÈ›a unor bande care profită de ele după bunul lor plac. Lipsite de actele de identitate, fără cunoÈ™tinÈ›e de limbă în cele mai multe cazuri, fetele sunt vândute È™i revândute mai rău decât acum 2000 de ani. Europa democrată, Europa visurilor celor mai mulÈ›i, Europa posibilităților multiple, devine coÈ™marul vieÈ›ii lor. Europa modernă È™i prosperă încă mai practică sclavia la începutul secolului 21. Mi se face ruÈ™ine de atâta ipocrizie statală È™i religioasă. Am urât comunismul cu toată fiinÈ›a mea, acel comunism stalinist, ceauÈ™ist, brejnevist, maoist È™i de care vreÈ›i, voi ce citiÈ›i aceste rânduri. Conducătorii aceÈ™tia erau niÈ™te monÈ™tri pe care istoria i-a È™i aÈ™ezat la locul lor. AceÈ™ti monÈ™tri au distrus biserici dar n-au putut distruge credinÈ›e, au ucis oamenii dar n-au putut ucide morala, au distrus țări dar n-au putut distruge tradiÈ›ii. Voi, apărători înverÈ™unaÈ›i ai religiilor; catolici, ortodocÈ™i, protestanÈ›i, iudei, mahomedani care vă bateÈ›i în piept privind morala credinÈ›elor voastre, nu vă vine să urlaÈ›i în bisericile voastre când fiicele vă sunt vândute È™i copii voÈ™tri drogaÈ›i È™i supuÈ™i agresiunilor sexuale de orice fel? Voi, conducători de state bogate care vă consideraÈ›i morali, aÈ›i legalizat homosexualitatea È™i căsătoria între persoane de acelaÈ™i sex, ca să arătaÈ›i lumii cât de democraÈ›i sunteÈ›i, fără a analiza consecin-È›ele È™i efectele pe care le au asupra tineretului în general È™i asupra copiilor în special. Nu vă este destul ca v-aÈ›i legiferat propriile voastre vicii, acum vreÈ›i, în numele propriei voastre democraÈ›ii, să o extindeÈ›i, impuneÈ›i È™i la alÈ›ii. După revoluÈ›ie în România au apărut copii străzii, drogurile, comerÈ›ul cu copii, pedofilia È™i violu-rile. România era o È›ară morală cu oameni morali. Să nu o transformaÈ›i într-o È›ară imorală cu oameni imorali. Nu peste mult timp Monica va lua contact cu primii greci. Era pregătită pentru orice surpriză È™i totuÈ™i intrarea primului bărbat în apartament i-a produs o puternică emoÈ›ie. Dacă până acum fusese violată numai drogată, acum urma să facă lucrul acesta cu bună È™tiință. Dacă era unul dintre bărbaÈ›ii din maÈ™ină sau nu, Monica nu putea spune din două motive. ÃŽn timpul întâlnirii fusese destul de întuneric È™i leÈ™inase aproape imediat. Când s-a trezit în noul apartament a tras concluzia că nu au trecut decât câteva ore de când s-a făcut schimbul, dar nu putea fi sigură. Deci se afla tot în Grecia, nu putea să se afle altundeva decât în spaÈ›iul grecesc. Această constatare avu darul de a o liniÈ™ti oarecum, dacă putea exista aÈ™a ceva în asemenea condiÈ›ii. Psihic era oarecum pregătită pentru o întâlnire cu noii săi „patroniâ€. Arăta destul de bine È™i fără a uzita de mica garderobă aflată în locuință. Era prea obosită ca să se îmbrace cu ceva care să-i pună în evidență calitățile fizice. FrumuseÈ›ea ei înnăscută È™i aerul intelectual pe care îl avea îi dădeau o figură atrăgătoare. De fapt, ea simÈ›ea că devenise o altă femeie, ca È™i cum se reîncarnase într-o Elena din Grecia antică. Nu se aÈ™teptase însă ca să fie atât de repede în activitate. Intrarea bărbatului o surprinse È™i o puternică emoÈ›ie o învălui. Bărbatul avea la vreo 40 de ani, cu mustaÈ›a neagră bine îngrijită, de statură mijlocie È™i destul de decent îmbrăcat. La intrare a spus ceva, care în mod sigur era un salut È™i privind-o un zâmbet de mulÈ›umire s-a aÈ™ternut pe chipul său plăcut. Ceea ce vedea acum în faÈ›a ochilor, era mult mai mult decât È™i-a imaginat acest geambaÈ™ de femei. A încercat să facă o conversaÈ›ie, cel puÈ›in aÈ™a a înÈ›eles Monica din modul său de a vorbi È™i din gestica sa, dar fără succes. Fata se aÈ™tepta la un registru mai larg în vocabularul său dar cunoÈ™tinÈ›ele sale se limitau numai la greacă. ÃŽn aceste condiÈ›ii, Monica a luat iniÈ›iativa È™i a încercat să găsească un limbaj care s-o poată face înÈ›eleasă. A început cu engleza, È™tiut fiind că în general afacerile din lume se derulează în această limbă. N-a avut succes. A încercat cu franceza, limbă care în general este vorbită de intelectualitatea continentului. Dar È™i-a dat seama că era departe de a avea în faÈ›a ei un intelectual. Și-a încercat norocul cu româna, în speranÈ›a că trecând prin România atât studenÈ›i cât È™i comuniÈ™ti fugiÈ›i după revoltele din 1967, ar fi adus cunoÈ™tinÈ›e de limbă È™i pe aceste meleaguri. Totul în zadar. Monica nu se făcea înÈ›eleasă. Contrariată dar È™i intrigată de situaÈ›ia în care se găsea, Monica È™i-a amintit un banc care o amuzase cândva È™i acum avea mai multă relevanță decât oricând. Doi poliÈ›iÈ™ti români, dar cred c-ar fi drept a se extinde raza etnică a celor doi, de la circulaÈ›ie, erau într-o intersecÈ›ie când È™i-a făcut apariÈ›ia o maÈ™ina cu străini, care doreau o lămurire privind probabil, traseul de parcurs. MaÈ™ina opreÈ™te în dreptul celor doi pentru informare. Cetățeanul de la volan se adresează în engleză, dar după nu mult timp constată că limba lui Shakespeare nu are nici o relevanță pentru cei doi. Atunci trece la limba lui Moliere È™i constată aceeaÈ™i reacÈ›ie de respingere. Se adresează în limba lui Goethe dar reacÈ›ia este aceeaÈ™i. Exasperat, È™oferul poliglot face un semn, care la români înseamnă a lehamite È™i demarează. Cei doi poliÈ›iÈ™ti se privesc unul pe altul È™i unul remarcă cu multă admiraÈ›ie; - Ai văzut bă, ce multe limbi È™tia individul ? La care celălalt, nu aÈ™a de convins, replică. - Da! Și la ce i-a folosit? Ce-i drept e drept, nici ei nu i-a folosit prea mult această „conversaÈ›ie†dar prima lecÈ›ie de greacă se pare că n-o va uita curând. Pentru început nu avea voie să iasă din aparta-ment, aÈ™a că era servită cam cu tot ce avea nevoie, ca într-un hotel. După nu mult timp a început să i se aducă bărbaÈ›i, majoritatea peste 40 de ani, destul de curăței, era clientelă de lux. Primele impulsuri au fost de refuz dar se gândi imediat la consecinÈ›e È™i atunci acceptă oferta, cu toată repulsia pe care i-o trezea actul în sine. SituaÈ›ia creată o făcu să-È™i amintească de un alt eveniment, violul, petrecut cu ani în urmă. Prea mare diferență între cele două stări nu era. Singura deosebire consta în faptul ca atunci violul a avut loc aproape inconÈ™tient, pe când acum este conÈ™tientizat pe deplin. Nu È™tia cum să se comporte, avea experiență destul de redusă în privinÈ›a relaÈ›iilor sexuale È™i atunci când o făcea era cu fiinÈ›a iubită, iar cedarea era totală. Pe când acum, starea de repulsie o îndepărta mult de realitatea în care se găsea. Era o repulsie evidentă dar care nu trebuia evidenÈ›iată masculilor. Ar fi fost periculos È™i nu avea de gând să aibă parte de situaÈ›ii periculoase. Important era un singur lucru, È™i anume ca această repulsie să nu se manifeste asupra propriei persoane. Avea mare grijă să nu se întâmple acest fenomen. După cum era tratată se părea că patronii erau mulÈ›umiÈ›i de serviciile aduse, fapt demonstrat de statutul privilegiat pe care îl avea È™i de îmbunătățirea condiÈ›iilor de trai È™i diversitatea toaletei. Trecuseră deja trei luni È™i nu se întrezărea nici o perspectivă de a lua legătura cu exteriorul. Devenise o sclavă de lux, cu multe drepturi pe plan local, dar atât. ÃŽn exterior nu avea încă voie să plece. CunoÈ™tinÈ›ele de limbă începeau să dea roade. Aflase deja că se găseÈ™te pe o insulă a cărei principală activitate era turismul. Era iarnă. Numărul turiÈ™tilor era mult mai mic, în consecin-ță activitatea era redusă. Vara, după cum reuÈ™ise să înÈ›eleagă, era o activitate agitată. De multe ori localnicii făceau cu greu față fluxului mare de turiÈ™ti. ComponenÈ›a acestora era prioritar Nord Americană, dar È™i din nordul Europei, dornici de mult soare È™i distracÈ›ie. Insula avea importante vestigii ale Greciei Antice, fiind una din atracÈ›iile zonei. Pliante traduse în limbi de circulaÈ›ie internaÈ›ională, pe care a reuÈ™it să pună mâna, i-au divulgat denumirea È™i statutul insulei. Legătura cu continentul era destul de puternică aÈ™a că speranÈ›ele de a trimite ceva mesaje spre cei dragi, începea să crească. Până la venirea sezonului turistic, singurul avans l-a făcut în privinÈ›a posibilităților de comunicare cu localnicii. ClienÈ›ii erau, de obicei, din rândul acestora iar când apăreau din alte naÈ›ionalități avea parte de o supraveghere atât de puternică încât orice mod de comunicare i se părea periculoasă. La un moment dat a fost scoasă la bar, unde trebuia să participe la spectacolele, destul de modeste, ce aveau loc aproape zilnic. Aceste ieÈ™iri au avut darul de a-i schimba statutul. Patronii începeau să aibă încredere în ea. Având în vedere că în acele câteva luni nu a existat nici un motiv de nemulÈ›umire din partea ei, a început să i se dea mai multă libertate de miÈ™care, libertate de care avea nevoie pentru scopurile pe care la avea. Primăvara È™i-a intrat pe nesimÈ›ite în drepturi. Natura a fost verde pe tot timpul anului, dar un aer de înnoire se simÈ›ea atât în atmosferă cât È™i în sufletul fetei. Reînvie speranÈ›a. Pomii erau plini flori, promisi-une de roade bogate. Venirea primăverii turistice a schimbat complet atmosfera insulei È™i a hotelului în care-È™i ducea activitatea. Gândul de a lua legătura cu ai săi devenise aproape o obsesie. Pe parcurs a încercat de mai multe ori să folosească telefoanele mobile ale clienÈ›ilor ei, dar fără succes. Nu reuÈ™ea să prindă România. Nu-È™i pierde speranÈ›a È™i în sfârÈ™it, după nenumărate încercări, într-o seara de vară reuÈ™eÈ™te să ia legătura cu tatăl ei. Convorbirea trebuia să fie cât mai scurtă. - Am fost răpită È™i mă găsesc sechestrată pe insula grecească Y la hotelul K. LuaÈ›i legătura cu ambasada È™i organele din È›ară. ÃŽn rest sunt bine. AcÈ›ionaÈ›i cât mai repede È™i discret. După ce a verificat ca datele să fie înregistrate corect a închis, nu înainte de afla starea lor de sănătate. Despre Cornel n-a între-bat nimic, cu toate că îi ardea sufletul să afle noutăți È™i despre el. Toate la timpul lor își spuse. Era în vara anului 1996. Peste puÈ›in timp se împlinea un an de la răpire. Un an pierdut din viață È™i o viață pe cale de a fi distrusă. Acel telefon i-a redat încrederea È™i speranÈ›a a început să-i revină. ÃŽncerca să aibă un mod de comportare cât mai firesc în faÈ›a clientelei È™i a patronului pentru a nu trezi suspiciuni. Acesta era universul ei. O alta încercare nu a mai făcut pentru a nu da loc suspiciunii. Câștigând încrederea patronilor i s-a dat voie să se plimbe pe uliÈ›ele înguste ale târgului turistic. După cum aflase deja, legătura cu continentul se făcea numai cu mijloace navale. Aterizau È™i decolau câteva avioane mici dar acestea erau numai particulare È™i transportau turiÈ™ti aducători de valută forte. La nici două săptămâni de la legătura cu ai săi, s-a produs dezastrul. ÃŽntr-o noapte târziu, au pătruns în camera ei trei indivizi. Unul dintre ei i-a pulverizat un spray în față, după care n-a mai È™tiut nimic o mare perioadă de timp. Când s-a trezit era într-un loc complet nou. Se găsea într-un pat mizerabil È™i o camera mizerabilă. Nu mult după ce È™i-a revenit au pătruns doi inÈ™i, îmbrăcaÈ›i ca È™i cum erau din forÈ›ele speciale Irakiene. După ce i-a adus la cunoÈ™tinÈ›a „greÈ™eala†pe care ei considerau că a făcut-o, au avertizat-o că a doua oara vor fi nevoiÈ›i s-o elimine definitiv. S-a văzut încă odată în situaÈ›ia de a nu putea negocia propria ei libertate. Și-a recunoscut încă odată statutul de sclav fără nici un drept È™i numai cu obligaÈ›ia de a aduce profit patronilor care o cumpăraseră. S-a văzut în situaÈ›ia umilitoare de a se recunoaÈ™te învinsă. A început o cumplită perioadă de disperare. Răbdarea i se terminase. Degeaba îndurase atâta. ÃŽÈ™i dădea seama că reÈ›eaua era foarte puternică È™i se întreba dacă nu este în zadar să mai lupte. Din momentul acela zilele precum È™i nopÈ›ile au devenit coÈ™maruri a căror descriere devine imposibilă, fără a mai lua în consideraÈ›ie È™i revenirea amintirilor cu o brutalitate aproape reală. Retrăia intens toate practicile la care a fost supusă. Acum, când îi pierise nădejdea, simÈ›ea că echilibrul psihic este în pericol. Singura teamă devenise acum pierderea echilibrului psihic. O dereglare i-ar fi adus cu certitudine pieirea. Știa că singurul lucru care o mai È›inea în viaÈ›a acum era profitul pe care trebuia să-l aducă. Altfel viaÈ›a ei nu mai însemna nimic pentru ei. Răpitorii È™tiau prea bine că este o fata deÈ™teaptă È™i sperau într-o colaborare pentru a scoate investiÈ›ia făcută È™i bineînÈ›eles un consistent profit. Știau că în mintea ei se petrece o revoltă asupra celor care o deÈ›ineau È™i era ceva firesc atâta timp cât statutul ei era cel de sclav. Dar ei nu se temeau de nimic. Vor fi foarte atenÈ›i de acum înainte. Nu mult după aceasta a aflat că se găsea pe o altă insulă, mult mai căutată de turiÈ™tii străini. Aceasta putea fi un avantaj. Dar n-a fost să fie aÈ™a. Aproape doi ani a încercat prin aceÈ™ti oameni să ia legătura cu lumea civilizată dar i s-a oferit numai faÈ›a animalică a omului. Ei, turiÈ™tii, veniseră aici la distracÈ›ii, departe de ochii lumii È™i ai familiei. Atâta timp cât acestea erau asigurate cu discreÈ›ie nu avea nici o importanță, în opinia lor, cine le ofereau. Patroni, sclavi ce importanță avea acest lucru pentru ei. S-a evidenÈ›iat, cu acest prilej, nimicnicia oamenilor dispuÈ™i să-È™i vândă conÈ™tiinÈ›e È™i credinÈ›e pentru niÈ™te momente de orgii sexuale. Era obligată să participe activ la adevărate orgii sexuale, cu oameni de cele mai diverse origini etnice È™i cele mai diverse opinii religioase È™i politice. Epuizată, È™i-a dat seama că singura scăpare era evada-rea din infern. Nu-È™i punea nici un moment problema unui suicid. Avea de plătit o mare datorie celor care au participat la această crimă È™i pentru aceasta trebuia să supravieÈ›uiască. Până atunci trebuia să scape din acest infern. DorinÈ›a ei de răzbunare devenise singurul scop ce o mai È›inea în viață. Ce s-a întâmplat după ce Monica a dat telefon părinÈ›ilor ei? Nu È™tia nimic precis, dar bănuia că fiind anunÈ›ate ambasadele celor două țări, cineva din structurile mafiote infiltrate în aceste organisme a dat alarma. De acÈ›ionat s-a acÈ›ionat rapid È™i în forță, astfel încât la momentul descinderii nu s-a mai descoperit nimic. De aici È™i toate măsurile luate. Cum să scapi din această lume mafiotă? Greu sau chiar imposibil. Monica trebuia să se mobilizeze, să fie deÈ™teaptă. ÃŽn primul rând trebuia să È™tie unde se află. Să stabilească poziÈ›ia insulei. Pentru aceasta avea nevoie de o hartă pe care destul de uÈ™or a făcut rost. Harta a pus-o la vedere pentru a nu fi bănuită că ascunde ceva. Avea nevoie de un act de identitate È™i după cum a aflat È™i acesta se putea procura destul de uÈ™or dacă dispuneai de bani. Deci avea nevoie de bani. Pentru serviciile ei nu a fost niciodată plătită. Trebuia să È™i-i procure singură. ClienÈ›ii cei mai fideli erau vorbitori de limbă engleză È™i din cât È™i-a dat seama, nu erau deloc dispuÈ™i s-o ajute în mod conÈ™tient. Egoismul lor a trezit în fată sentimente dintre cele mai controver-sate. Singurul lucru pe care trebuia să-l facă era să-È™i ia singură banii. Oricum era mult mai puÈ›in periculos decât inactivitatea. ÃŽn felul acesta în câteva luni a reuÈ™it să obÈ›ină o sumă suficientă de bani pentru a căuta persoana cu paÈ™aportul. Vorbind deja destul de bine greaca, Monica reuÈ™eÈ™te. ÃŽn câteva săptămâni intră în posesia unui paÈ™aport belgian cu viza de È™edere în Grecia pentru o jumătate de an. Viza ar fi expirat la sfârÈ™itul lunii august 1998. Era în primăvara aceluiaÈ™i an È™i avea nevoie de pregătiri intense pentru plecare. Nu se accepta nici o greÈ™eală. Cap. 6. Evadarea. Din momentul în care s-a hotărât să evadeze, toată energia ei a fost dirijată spre această direcÈ›ie. ÃŽncercările de a mai lua legătura cu ai săi au eÈ™uat de fiecare dată. Era îngrijorată, dar acest lucru nu trebuia să fie o piedică în ceea ce își propuse. Mica ei experiență îi spunea că poÈ›i face rost de orice dacă ai bani. Deci continua să facă rost de bani. Trebuia să cunoască mijloacele de transport care făceau legătura cu Atena È™i condiÈ›iile ce trebuiau îndeplinite pentru plecarea spre continent. Aceste informaÈ›ii urmau să fie obÈ›inute fără a părea că este direct implicată. Trebuia să cunoască câte ceva despre cursele aviatice europene, direcÈ›ii, tarife, modul de procurare a biletelor, controalele la plecare etc. Toate aceste informaÈ›ii au fost luate cu multe, foarte multe precauÈ›ii. ÃŽn acest fel pe la finele lunii iunie pregătirile erau gata. Avea mari emoÈ›ii dar aceasta nu constituia un obstacol în demersul ei. Dacă dădea greÈ™ era convinsă că altă È™ansă nu va mai avea. Sâmbăta È™i duminica erau zilele cu cea mai mare afluență la navele de transport. Și-a propus plecarea într-o sâmbătă seara, astfel ca duminica dimineaÈ›a să È™i plece cu primele avioane care decolau. Odată stabilită data È™i ora a căutat modalitatea pentru ca până la ora de plecare să nu i se poată descoperi dispariÈ›ia. Sâmbăta, de obicei avea clienÈ›i care rămâneau la ea până duminica dimineaÈ›a sau chiar până seara. ÃŽn această perioadă nu era deranjată decât pentru a primi câte o comandă. Dar va avea grijă să facă o comandă suficient de consistentă pentru a nu apare nici o suspiciune. Va trebui să forÈ›eze puÈ›in nota pentru a i se da un astfel de client. Cei mai buni erau persoanele mai în vârstă care voiau să se distreze, dar È™i să se odihnească. Plecarea va avea loc sâmbăta în cazul când erau îndeplinite toate condiÈ›iile. Prilejul sa oferit aÈ™a cum a fost programat. Clientul era o persoană în jur de 65 de ani, cu un mare apetit sexual, dar È™i mare iubitor de băutură. Folosindu-se de toate capacitățile de seducÈ›ie de care era capabilă, de o gamă variată de mijloace sexuale, cât È™i de un spray își asigura o perioadă destul de mare de timp pentru siguranÈ›a fugii. Plecă în jurul orelor 21, deghizată în bărbat. La ora 22 călătorea într-un vapor în direcÈ›ia Atena. Deghizarea i-a fost de mare folos. Nimeni nu s-a gândit să se uite cu atenÈ›ie la bărbatul ce pleca. Cu inima bătându-i puternic se urcă în vaporul plin cu pasageri. S-a retras într-un colt È™i discret își È™terse o lacrimă. Nu trebuie să mă dau de gol, nu am voie să pierd totul acum. Cu o mare voință reuÈ™eÈ™te să se controleze. Libertate! Voi reuÈ™i oare? Atâta bucurie aproape că îi face rău. Să nu cumva să leÈ™in, ar strica toată munca depusă, ar pierde totul. Trebuie să rezist! Restul a decurs conform programului, astfel că la orele 5 dimineaÈ›a era deja pe aeroport, îmbrăcată într-un frumos È™i elegant costum È™i cu o valiză în mână. Se gândise la toate. A avut destul timp. Un om fără bagaje ar da de bănuit. Þinuta îi asigura respect. Primul avion care decola avea È™i locuri, aÈ™a că la ora 6 fix avionul decola spre libertate, iar libertatea se numea de această dată Roma. Toate simÈ›urile sale erau întinse la maximum. Nu trebuia să i se vadă imensa bucurie, nu voia să se facă remarcată. ÃŽncă era pericolul ca să fie descoperită cu toate măsurile luate. ÃŽn acest caz mafia putea să fie alertată È™i nici la Roma să nu poată fi în totală siguranță. Oricum după măsurile luate, clientul nu se putea trezi mai devreme de ora 10, iar ea ar fi trebuit ca la cel târziu ora 8 să fie ieÈ™ită de pe aeroportul italian. Acesta va fi momentul când va putea răsufla uÈ™urată È™i va putea acÈ›iona relaxat. Zborul a decurs normal, fără incidente. Roma! Am ajuns. Cu un mare efort de voință, reuÈ™eÈ™te să n-o ia la fugă È™i își aÈ™teaptă rândul la recuperarea valizei. Aceste minute au fost cele mai grele. Face semn unui taximetrist È™i pentru orice eventualitate îi cere să o ducă la Vatican. Citise că acolo avea loc un pelerinaj în favoarea păcii. Deocamdată nu avea timp să filozofeze la ceea ce se înÈ›elege prin pace È™i cine are dreptul de a beneficia de pace. Va reveni cu această temă când va fi mai odihnită È™i relaxată. Important era că între timp taxiul ajunse la Vatican unde o mare de oameni aÈ™teptau deja un eveniment care oricum nu începea mai devreme de ora 4 după amiază. Abia acum începe să simtă libertatea. ÃŽncă înfricoÈ™ată se amestecă în mulÈ›ime. Admiră bazilica, dar nu are timp. Trebuie să-È™i rezolve problema, fără amânare. Monica ia un alt taxi de data aceasta mai relaxată È™i comanda fermă a fost „La Ambasada Română†vă rog. Era Duminică È™i în mod normal era închis, dar se aÈ™tepta să fie cineva de serviciu È™i nu s-a înÈ™elat. Nu după multe insistenÈ›e a fost primită de un lucrător de origine italiană, care era de serviciu È™i avea rolul de a acorda consultanță în zilele de sărbătoare. Epuizată, Monica cade efectiv în fotoliul ce i-a fost indicat de funcÈ›ionar È™i rămâne o perioadă nedefinită de timp în nemiÈ™care. Când își revine, în faÈ›a ei aplecat È™i miÈ™când-o uÈ™or de umăr, era tânărul care o primise È™i care încerca s-o aducă în lumea reală. Singurele acte pe care le avea asupra ei erau false, È™i totuÈ™i trebuia să-l convingă pe cel din faÈ›a ei de niÈ™te adevăruri pe care atunci, în acel moment nu era în stare să le dovedească. După ce s-a convins că poate discuta în engleză, Monica i-a dat actele ce le avea, inclusiv biletul de avion. Biletul era de fapt dovada cea mai bună că atunci sosise la Roma È™i putea să-i asigure autenticitatea poveÈ™tii pe care urma s-o spună. ÃŽn câteva cuvinte spuse cine este, de unde vine È™i modul cum a luat legătura cu părinÈ›ii ei, precum È™i urmările respective. Cerea cu insistență să ia legătura cu ambasadorul È™i să fie ajutată să ia legătura cu familia, cu cei de acasă. Un simplu telefon È™i tânărul funcÈ›ionar intră în legătură cu ambasadorul căruia îi explica motivul deranjului. După câteva minute acesta cere să vorbească direct cu fata. Ambasadorul o asigură că este la curent cu cazul ei, care i-a fost prezentat mai demult È™i È™tia că n-a putut fi finalizat. ÃŽi cere să îl aÈ™tepte acolo unde este. ÃŽn aÈ™teptarea ambasadorului României i se face legătura cu telefonul la care trebuiau să răspundă cei de acasă. Telefonul suna ocupat continuu. ÃŽngrijorată din această cauză se aÈ™ează din nou în fotoliu È™i epuizată de toate evenimentele prin care a trecut, în câteva minute adoarme. AÈ™a o găseÈ™te diplomatul român. ÃŽi priveÈ™te frumosul chip, pe care se văd urmele unui mare zbucium sufletesc È™i miÈ™cat de tânăra ajunsă în asemenea situaÈ›ie, o mai lasă un timp să se odihnească. Somnul scurt, dar reconfortant, se termină brusc. Ochii mari, privesc cu uimire în jur È™i un zâmbet imens se întinde pe frumosu-i chip. - Am crezut că am visat. ÃŽmi cer scuze că am adormit. Cred că sunt epuizată. DiscuÈ›ia se încinge repede, ambasada cunoÈ™tea povestea care a bulversat opinia publică românească È™i chiar cea străină. Din câte È™i-a dat seama fata, nu s-a făcut nici o legătura dintre dispariÈ›ia fetei È™i violul care a avut loc cu mult timp în urmă. Cazul a fost numit de presă „DispariÈ›ia miresei†titlu fiind legat de faptul că nu peste mult timp dispăruta urma să se căsătorească. De la început Monica susÈ›ine că pe autorii răpirii nu-i cunoaÈ™te È™i nici nu are vreun indiciu pentru a bănui pe cineva. După ce au fost lămurite elementele de principiu, i s-a dat fetei o cameră în care să se odihnească până a doua zi când se va lua legătura cu È›ara È™i se vor cere detalii privind familia. Abia acum putea să se relaxeze, ceea ce È™i făcu imediat după plecarea ambasadorului. Nici n-a mai avut puterea de a face un duÈ™ că a adormit ca un prunc, somn liniÈ™tit pe care nu l-a mai avut de ani de zile. După spusele funcÈ›ionarilor de la ambasadă, Monica ar fi adormit în jurul orei 14 È™i s-a trezit abia a doua zi pe la orele 8 dimineaÈ›a. A făcut un duÈ™ rapid È™i s-a îmbrăcat cu singurele haine pe care le avea. ÃŽnainte de a fi primită de ambasador, acesta a luat legătura cu Ministerul de externe din È›ară, căruia îi prezintă pe scurt situaÈ›ia. De asemenea le cere celor de acasă să ia legătura cu familia fetei cât mai repede È™i discret posibil. ÃŽntre timp se procură actele necesare È™i o sumă necesară procurării unei minime garderobe din contri-buÈ›ia ambasadei. Cazarea era asigurată în incinta ambasadei. Toată această poveste capătă, oficial, un statut de maxim secret. S-a stabilit ca nimeni, inclusiv presa, să nu aibă acces la nici un fel de informaÈ›ie. Presupunând că infractorii din È›ară nu vor fi informaÈ›i de cei din Grecia, nu trebuiau alertaÈ›i pentru a nu-È™i lua măsuri de protecÈ›ie. PoliÈ›ia urma să reia investigaÈ›iile la caz È™i spera ca, cu ajutorul fetei, să descopere infractorii. Monica avea un alt plan È™i n-avea de gând să-l împărtășească la nimeni. Toate încercările de a lua legătura cu ai săi eÈ™uară, aÈ™a că aÈ™tepta îngrijorată demersurile poliÈ›iei. ÃŽntre timp a început să facă plimbări prin oraÈ™ul vechi iar în aceste plimbări de multe ori ghid îi era tânărul de la ambasadă. Monica evita să-i dea telefon lui Costel. Efectiv nu È™tia ce ar putea să-i spună după atâta timp È™i atâtea întâmplări. De mult È™i-a dat seama că o relaÈ›ie serioasă între ei devenise imposibilă. Chiar se temea să-i dea telefon. Nu era lașă, ci realistă. După câteva zile, primi vizita ambasadorului. Nu i se păru ceva deosebit aÈ™a că-l invită să ia loc. Acesta simÈ›ea, din contra, nevoia ca Monica să stea jos. - DomniÈ™oară, începu ambasadorul. De câteva ore sunt în posesia unor informaÈ›ii care îți vor aduce multe supărări. Am tot evitat dar tot trebuie să È›i le aduc la cunoÈ™tință. Surprinsă dar în acelaÈ™i timp îngrijorată, răspunde. - Domnule ambasador, în ultimii ani am trecut prin atâtea probleme, toate dezastruoase pentru mine, încât am devenit aproape imună. Un singur lucru ar mai fi în măsură să-mi mai provoace o durere în plus. - Tare mă tem că tocmai despre acela va trebui să-È›i vorbesc. Ochii fetei deveniră scăpărători. Sângele din față îi dispăru într-o clipă. ÃŽncet se aÈ™eză în fotoliu pentru a putea primi cu demnitate vestea, pe care deja începuse să o intuiască. - InvestigaÈ›iile poliÈ›iei române, continuă amba-sadorul, au scos la iveala că acum doi ani părinÈ›ii dumneavoastră au suferit un accident pe teritoriu bulgar. După investigaÈ›iile de atunci se pare ca erau în drum spre Grecia. ÃŽn afară de paÈ™aport, niÈ™te bani È™i ceva de mâncare, printre acte s-a mai găsit o adresa din Grecia la care probabil că voiau să meargă. După cele povestite s-ar părea că adresa era tocmai cea la care erai sechestrată. Ambasadorul continuă să-i povestească dar ea nu-l mai asculta demult. Oare câtă durere poate suporta un om? Am pierdut pe cele mai dragi fiinÈ›e. Acum mă simt singură pe faÈ›a pământului. De ce Doamne ai îngăduit asta? Cu ce-am greÈ™it? Ce rost mai are tot zbuciumul meu? Ce voi face de acum încolo? ÃŽncotro să mă îndrept? Mii de întrebări se învârt în mintea fetei care este la un pas de prăbuÈ™ire. Ambasadorul vede schimbarea produsă È™i încearcă să o ajute. IntervenÈ›ia medicului ambasadei îi vine în ajutor. Tânăra este sedată È™i lăsată în grija unei surori. ÃŽn câteva zile, tânăra își revine. Organismul tânăr È™i expus atâtor încercări se călise È™i acum, cu toată durerea din suflet, are tăria să asculte întreaga poveste. Astfel înÈ›elese că, din investigaÈ›iile poliÈ›iei bulgare a fost un accident datorat pierderii controlului maÈ™inii. Persoana de la volan se pare c-a adormit. Ei erau morÈ›i de doi ani È™i eu tot încercam să iau legătura cu ei, se gândea fata. Un lucru deosebit de important în acÈ›iunile ce le va întreprinde în viitor, era că nu a existat nici o corelare între acÈ›iunile poliÈ›iei române È™i poliÈ›iile altor țări privind dispariÈ›ie fetei de acum câțiva ani, È™i nici o legătură dintre dispariÈ›ie È™i accidentul părinÈ›ilor. ÃŽn mod sigur că nici poliÈ›ia română È™i nici externele nu s-au întrebat dacă la mijloc nu poate fi un caz mult mai grav decât o simplă răpire. Nu s-au între-bat. Dovadă tocmai moartea celor doi părinÈ›i plecaÈ›i în căutarea fiicei lor. Mintea Monicăi mergea ca un computer È™i punea cap la cap tot ce acum era sigură că s-a întâmplat după telefonul primit de părinÈ›i. Totul se legă atât de bine dezvăluind ineficienÈ›a, incapacitatea, incompetenÈ›a factorilor de răspundere care trebuiau să duca la bun sfârÈ™it un caz grav de răpite de persoană, comerÈ› cu carne vie, sechestrare de persoană È™i poate cel mai grav È›inerea în sclavie a unui OM. Toate aceste constatări vor rămâne deocamdată numai de ea È™tiute. Când va veni timpul, avea să le facă cunoscute. ÃŽntre timp ambasadorul își exprimă din nou întregul său sprijin, îi transmite condoleanÈ›e în numele întregii echipe de la ambasadă È™i-i promite că o va ajuta să ajungă cât mai repede acasă. Fata nu a recepÈ›ionat decât faptul că va pleca acasă. Acest lucru, în noile condiÈ›ii, nu mai era o prioritate pentru Monica încât ea cere o amânare È™i o audiență imediat ce va fi în stare să ia o hotărâre. După ce promite să o ajute, ambasadorul pleacă cu sufletul greu. Partea a II-a IADUL trebuie să fie o locaÈ›ie în care călăul să stea o eternitate față în față cu propria conÈ™tiință, dar È™i cu fantomele victimelor tale. Cap. 7. Vânzătorii de iluzii. Avea nevoie de liniÈ™te după toată această nebunie. Avea nevoie de odihnă, de multă odihnă. Avea nevoie de dragoste, de foarte multă dragoste. Ar vrea să se înece într-o mare de dragoste. Ar vrea să se îmbete cu dragoste pentru a uita toate umilinÈ›ele suferite, pentru a uita toată mizeria umană, pentru a se întoarce purificată È™i neîntinată într-o lume nouă, mai bună. Ar vrea! Somnul dulce È™i oboseala își spun cuvântul. Adoarme È™i chipul ei frumos străluceÈ™te în lumina difuză a lămpii de pe noptieră. Va avea foarte multe de făcut, dar nu înainte de a-È™i ordona prioritățile. ÃŽn primul rând plecarea în È›ară nu mai era o prioritate acum după ce cei dragi dispăruseră în încercarea lor disperată de a o scoate din infern. Era derutată, dar o voință de fier iradia pe chipul său. După câteva zile, când s-a considerat suficient de pregătită, a cerut să vorbească cu ambasadorul. După trista experiență avută, È™i-a dat seama de existenÈ›a unor reÈ›ele mafiote care acÈ›ionau în mai multe, dacă nu în majoritatea țărilor Europei, cu multe fete aduse din fostele țări comuniste. Până la dispariÈ›ia „lagărului comunistâ€, prostituÈ›ia în țările Europei de vest era oarecum controlată prin pârghiile guvernamentale bine puse la punct. ReÈ›elele subterane existente se foloseau rar de fete din Europa de Est. Căderea comunismului, deschiderea graniÈ›elor estice, pierderea locurilor de muncă, sărăcirea care a devenit cronică ce s-a aÈ™ternut peste aceste țări, a eliberat un mare număr de oameni care au început să caute noi modalități de supravieÈ›uire. Propaganda vestului privind garantarea libertății persoanelor, a liberei circulaÈ›ii, precum È™i libertatea persoanelor de a se stabili acolo unde vor, au fost luate în serios de fosta lume comunistă, care credea în toată această vorbărie. Plecarea masivă, spre această lume a bunăstării, a creat panică în aceste țări, care contrar celor afirmate pe toată perioada existenÈ›ei comuniste, închid graniÈ›ele. Măsura era, trebuie să recunoaÈ™tem, necesară având în vedere numărul mare de amatori la masa belÈ™ugului. Dar exista o categorie care era pe placul mafiei sexului. Frumoasele femei din est care le puteau aduce mari profituri. Această categorie a fost atrasă pe diverse căi È™i a mărit numărul È™i pofta reÈ›elelor subterane de prostituÈ›ie. ÃŽn acelaÈ™i timp „mafia sexului†și-a extins tentaculele È™i în țările proaspăt intrate în cursa pentru democraÈ›ie, dând o mână de ajutor la formarea „institu-È›iilor autohtone†de gen. Astfel că odată cu creÈ™terea cererii de â€carne vie†s-au schimbat È™i metodele de racolare. Cu sau fără È™tiință privind adevăratele intenÈ›ii, presa țărilor „donatoare†a fost umplută cu anunÈ›uri publicitare privind ofertele de lucru în străinătate pentru tinerele fete. Acestea trebuiau să fie tinere, cu aspect plăcut, pentru a lucra în diverse baruri din lume, în general ca dansatoare. Ofertele erau pentru țările dezvoltate din Asia de est È™i pentru țările Europei de vest. După cum s-a văzut, anunÈ›urile au avut efect, dar s-au produs È™i drame greu de imaginat. ÃŽntâlnirea cu ambasadorul a fost scurtă, dar eficientă. Monica își făcuse un plan È™i pentru ducerea la bun sfârÈ™it avea nevoie de sprijinul domniei sale. ÃŽn primul rând s-a înÈ›eles că nu era nici o urgență plecarea în È›ară. ÃŽn situaÈ›ia în care răpitorii din È›ară au fost avertizaÈ›i de dispariÈ›ia fetei, cu siguranță că au intrat în alertă. Văzând că trece timpul fără a se face nici o investigaÈ›ie, aceÈ™tia vor crede că s-a întâmplat ceva cu fata, poate a intrat pe mâinile altor pretendenÈ›i sau a dispărut pur È™i simplu. AÈ™a că vor lăsa garda jos È™i vor deveni mai vulnerabili. După cum spuneam, Monica nu dezvăluise mai mult din planurile sale. ÃŽn acest timp, cu ajutorul ambasadorului È™i a poliÈ›iei locale, va încerca o mică investigaÈ›ie pentru a depista eventuale fete aduse din È›ară, înafara voinÈ›ei lor È™i obligate să se prostitueze. Va trebui să caute È™i fete care au venit atrase de anunÈ›urile mincinoase, racolate de membrii mafiei sexului È™i de asemeni obligate să se prostitueze. Ambasadorul își arătă toată satisfacÈ›ia pentru acest proiect È™i se angajă să-l sprijine din toate puterile împreună cu poliÈ›ia statală. SoÈ›ia ambasadorului, Doamna Geta, minionă, frumoasă È™i de-o energie debordantă, se alătură cu toată convingerea acestui efort. Toată investigaÈ›ia trebuia să fie discret condusă, inclusiv acÈ›iunea poliÈ›iei, care trebuia să lucreze sub acoperire. Ce au descoperit, la foarte scurt timp, a fost de-a dreptul È™ocant pentru români, mai puÈ›in pentru Monica care se aÈ™tepta la tot ce putea fi mai rău. Au început investigaÈ›iile de stradă. Monica va inventa o poveste ce trebuia să fie credibilă È™i a È™i fost. Monica se prezintă ca fiind proaspăt venită din È›ară, ceea ce în mare era adevărat, È™i era în căutare de „lucruâ€. AÈ™a că încerca să găsească români prin care să se informeze. Povestea pe care trebuia s-o turuie fata era dintre cele mai banale È™i deci credibile. â€FuncÈ›ionară fiind la primăria din oraÈ™ul Z a cunoscut un cetățean, care se dădea Italian È™i care era cu afaceri în România. Monica, care acum se chema Emi Pantazi, a avut o relaÈ›ie cu italianul care i-a propus c-o va lua în căsătorie. La mai bine de un an acesta a plecat, nu înainte de ai lăsa o adresă È™i a-È™i reînnoi propunerea. La trecerea a câtorva luni de la plecare, fără a primi nici o veste, răscolită de dorul iubirii È™i al unei vieÈ›i mai bune decât la amărâta aceea de primărie, se hotărăște să viziteze oraÈ™ul Papal. Plecată într-o excursie în È›ara lui Michelangelo, Emi își caută iubitul. Cum nu cunoÈ™tea Cetatea Eternă în cele trei zile cât îl colindase nu găsise adresa dată de viitorul mireâ€. Apărând drept o victimă cam prostuță în ochii ascultătorilor, spera să aibă suficientă credibilitate pentru a pătrunde în lumea subterană a acestei afaceri. Nu a fost greu să găsească câteva conaÈ›ionale, astfel că în prima etapă s-a pornit o adevărată cursă de căutare a adresei pretendentului la însurătoare cu urmaÈ™a lui Traian. ÃŽn această adevărată cursa, numărul româncelor cunoscute creÈ™te È™i mai mult, majoritatea lor lucrau în domeniul de interes cercetat. Un număr de bărbaÈ›i români, de toate culorile, se învârteau în această sferă de interese, a căror activitate trebuia neapărat depistată. Deocamdată Emi avea suficienÈ›i bani astfel că nu era nevoită să apeleze la un „serviciuâ€. Continua informarea. Cazurile descoperite de întreaga echipă erau adevărate subiecte pentru romane de groază sau romane poliÈ›iste. ÃŽn acelaÈ™i timp aceste cazuri puteau fi foarte bine încadrate în genul infracÈ›iunilor cu implica-È›ii internaÈ›ionale. Cazurile erau dintre cele mai variate. Multe fete erau racolate din România È™i din alte țări, în general din Europa de Est fost comunistă, prin diverse societăți de „Impresariat artistic†cu convingerea, dată de textele reclamelor, de a lucra ca dansatoare sau alte joburi onorabile. Multe adolescente erau aduse clandestin prin Iugoslavia, Kosovo sau Bosnia, unde își făceau „stagiaturaâ€, cu punct terminus Italia via Albania. Mafia se folosea de multe alte forme È™i modalități de racolare. Finalitatea era una singură. Odată ajunse în Italia, sau alte țări occidentale, erau preluate de mafia sexului autohton È™i nu numai, li se ridicau actele È™i erau obligate să se prostitueze. Multe dintre ele erau oprite prin țările de tranzit È™i obligate să exerseze pentru diferiÈ›i clienÈ›i. De multe ori acest turneu putea dura luni de zile, până la destinaÈ›ie. Cine sunt aceÈ™ti patroni ai sclaviei sfârÈ™itului de secol XX, cum e posibil să prolifereze această maladie tocmai în cele mai dezvoltate țări ale lumii, cum intervin organele de stat pentru stoparea fenomenului, iată câteva întrebări la care va trebui să se răspundă. ÃŽn vecinătatea zonelor turistice era o mare aglomerare de hoteluri având sau nu autorizaÈ›ie pentru practicarea prostituÈ›iei. Aici luxul, varietatea distracÈ›ii-lor È™i sexul erau la ele acasă. Totul având loc sub supravegherea autorităților. Dar clienÈ›ii voiau mai mult. ÃŽn general aceste locuri erau mai mult centre de primire È™i informare căci urgiile sexuale la comandă se făceau în centre ascunse vederii autorităților, unde fetele aveau regim de sclave. Aici erau aduse în general minore, a căror vârstă putea începe de la 11 – 12 ani È™i care în marea lor majoritate erau aduse pe căi ascunse ochilor autorității È™i obligate să întreÈ›ină legături cu psihopaÈ›i cu mulÈ›i bani. Erau fete de 14 - 16 ani care erau aduse prin acele „Impresariate artistice†și odată sosite erau preluate È™i obligate la prostituÈ›ie È™i orgii sexuale. Aici era raiul drogurilor È™i a prostituÈ›iei clandestine prin care calitatea de om era redusă la aceea de a furniza profit. Cine erau aceÈ™ti patroni. Dacă, acum nu cu mulÈ›i ani în urmă, pătrundeai în însorita Sicilie aveai surpriza de a fi atenÈ›ionat de către poliÈ›ie asupra riscului de a fi jefuit È™i È›i se cerea mare atenÈ›ie în ceea ce priveÈ™te locurile vizitate È™i perioada de timp în care s-o faci. Mafia, acest flagel al societății moderne, a apărut în perioada de criză economică È™i financiară ce a cuprins Europa È™i America după primul război mondial, fiind o replică la acea criză. Infiltrarea acestor elemente în mai toate structurile de stat È™i guvernamen-tale a făcut mai mult decât grea lupta împotriva lor. CorupÈ›ia, intimidarea, asasinatele au fost metode care au contribuit la longevitatea structurilor mafiote. De câteva zeci de ani s-a reuÈ™it anihilarea multor din aceste reÈ›ele È™i a permis omenirii să poată răsufla uÈ™urată. Cum a putut fi micÈ™orat dar nu stârpit acel flagel. Răspunsul a venit atunci când fenomenul a È™i fost stopat. A fost o voință politică. Da! Numai printr-o voință politica s-a putut elimina flagelul. Bine! Ar putea să se întrebe un oarecare, dar atâta amar de membri care făceau parte din reÈ›ele È™i care n-au fost anihilaÈ›i, a dispărut pur È™i simplu sau au început È™i ei ca „băieÈ›ii buni†să se integreze în societatea civilizată? Destrămarea lagărului comunist, (lagăr o să-i zicem după cum a fost botezat chiar de naÈ™ii acestui sistem), a fost ca o mană cerească pentru aceste personaje învățate să corupă, să ucidă, să practice cele mai abjecte acte. Pătrunderea mafiei în aceste țări s-a făcut cu viteza luminii în timp ce pătrunderea elementelor benefice ale democraÈ›iei s-a făcut cu viteza unui tren de marfă. Au fost organizate reÈ›elele autohtone al comer-È›ului cu carne vie, au fost organizate reÈ›ele de preluare, prelucrare È™i distribuire de droguri, au fost organizate reÈ›ele de trecere frauduloasă a frontierelor. Și toate acestea în timp ce democraÈ›iile europene își sărbătoreau succesul dispariÈ›iei „Cortinei de fierâ€. Și toate acestea în timp ce țările scăpate de coÈ™marul comunist își implementau timid legislaÈ›iile democra-tice. Astăzi mafia lucrează È™i lucrează cu spor, având o rază mult mai mare de acÈ›iune. Va trebui o nouă voință politică, de această dată cu implicarea unui număr mult mai mare de țări, pentru eliminarea dacă nu eradicarea acestui flagel. Globalizarea fenomenelor infracÈ›ionale impune globalizarea măsurilor de eradicare. Odată depistate câteva din aceste case clandes-tine, poliÈ›ia din Roma a trecut în forță la curățirea zonelor È™i eliberarea fetelor. A urmat un proces la care în rechizitoriu li se aduceau următoarele acuze; folosi-rea minorelor în activități de prostituÈ›ie, sechestrarea È™i reÈ›inerea de persoane dintre care un mare număr de minore È™i obligarea acestora de a întreÈ›ine acte sexuale cu diferite persoane, activități de prostituÈ›ie nelegală, proxenetism, incitare la răpiri de persoane È™i trecerea frauduloasa a graniÈ›elor. Folosirea drogurilor pentru a-È™i atinge scopurile, a avut ca efect că majoritatea fetelor deveniseră dependente de droguri. Societatea Italiană intrase în mare fierbere. Mass - media din toată lumea era cu ochii pe evenimentele din Roma. Guvernul italian, în dificultate, încearcă să iasă din strânsoare aruncând vina pe țările furnizoare de fete. Nimic mai eronat. Trebuia să aibă loc un mare proces, era rost de bani, de mulÈ›i bani È™i profitorii au apărut mai repede decât È™acalii în preajma unui leÈ™. Au venit la ospăț în număr mare, pregătiÈ›i să răstoarne toate legile umane È™i morale, pregătiÈ›i să scoată victime din criminali, să arunce acuze asupra unor copii, pregătiÈ›i să tortureze în public sentimente unor tineri È™i aÈ™a loviÈ›i de soartă. Veneau avocaÈ›ii, în costumele lor impecabile, dar mirosind a putreziciune morală. Căci cei ce trebuiau să fie apăraÈ›i erau ei mafioÈ›ii, ei comercianÈ›ii de carne vie, ei vânzătorii de droguri în rândul minorilor È™i nu numai. Ei trebuiau să beneficieze de prezumÈ›ia de nevinovăție, ei trebuiau să fie prezentaÈ›i, în cel mai rău caz drept niÈ™te victime a societății. MafioÈ›ii aveau bani È™i acolo unde erau bani erau È™i mulÈ›i profesioniÈ™ti ai apărării, veniÈ›i să-i salveze. ÃŽntre timp Monica părăseÈ™te Italia È™i-È™i va începe lungul drum al răzbunării. ÃŽnainte de plecare va sta de vorbă cu multe dintre fete, pentru a le afla povestea tristă care le-a adus în astfel de situaÈ›ii extreme. Voia să scrie despre aceste fete È™i zâmbindu-È™i trist constată că va avea timp suficient pentru aceasta. Cap. 8. Consumatorii de iluzii Ambasada României din Roma era aproape neîncăpătoare de mulÈ›imea fetelor ce trebuiau repatriate. Plăpânde, robuste, blonde, brunete, unele aveau È›inută È™i comportamente de copii, copii fiind într-adevăr, altele mature sau maturizate peste vreme. Toate aveau pe față o bucurie tristă È™i această tristeÈ›e era cea care îți producea un efect de neputință în faÈ›a sentimentelor de copil. Ce forÈ›e interne se descătuÈ™ează în sufletul acestor fetiÈ›e, căci È™i cele de douăzeci de ani tot fetiÈ›e sunt, pentru a exprima atâta suferință în bucurie. Această bucurie tristă am întâlnit-o la formaÈ›ia „Echipa fantasticăâ€. Un grup de inimoÈ™i oameni de bine, împreună cu o cunoscută televiziune particulară au nemaipomenita idee dea înfiinÈ›a o formaÈ›ie de dansuri moderne È™i muzică uÈ™oară, cu copiii selectaÈ›i din căminele de copii. Din acele cămine pe care Vestul nu mai oboseÈ™te de a le prezenta drept centre de discrimi-nare È™i abuzuri, ei bine, în aceste cămine se găsesc niÈ™te copii minunaÈ›i, de fapt ca mai toÈ›i copiii, totul e să È™tii a-i găsi, totul e să-i cauÈ›i. Am citit pe chipul acestor copii o mare bucurie, bucuria reuÈ™itei, bucuria împlinirii, dar sub această imagine se desluÈ™ea acea tristeÈ›e aproape maladivă venită de undeva din străfunduri. Mult m-am gândit să descopăr cauza acestei tristeÈ›i È™i cred că am găsit răspunsul. Copiii tânjeau după dragoste, erau flămânzi de dragoste, dragoste care le-a fost răpită de părinÈ›i iresponsabili care continuă nestingheriÈ›i să producă alÈ›i copii pe care să-i arunce în stradă. AceeaÈ™i tristeÈ›e se vedea È™i pe chipul fetelor din ambasada Română. Formalitățile pentru plecare erau gata. Copiii se întorceau acasă, dar pentru mulÈ›i cuvântul acasă însemna mizerie. Copii se întorceau acasă, dar pentru mulÈ›i acasă însemna strada. Copii se întorceau acasă?? PoveÈ™ti zguduitoare încep să devină cunoscute. Teodora, era o fetiță slăbuță, cu o privire curioasă, care se maturizase în cele zece luni de când a fost răpită. Era în clasa a cincea. ÃŽntr-o zi frumoasă de primăvară s-a hotărât să meargă, împreună cu colegii, în parc. Pe drum s-a întâlnit cu o pereche tânără care s-a interesat de un obiectiv, specificând că nu sunt din localitate. La explicaÈ›iile fetei, femeia i-a propus să meargă cu ei până acolo È™i fiind cu maÈ™ina fata a acceptat fără rezerve. Era mândră de faptul că mergea cu maÈ™ina È™i își făcea planul, cum o să se mai laude la colegi. După urcarea în maÈ™ină nu mai È™tie nimic. Când s-a trezit era într-o încăpere complet necunoscută, cu oameni necu-noscuÈ›i È™i vorbind o limbă necunoscută. Știind puÈ›in engleză încet, încet a reuÈ™it să afle statutul ei È™i îngrozită de perspectivă, a încercat de mai multe ori să fugă. Ce a urmat după acest episod a fost un continuu coÈ™mar, pe care atât părinÈ›ii cât È™i toÈ›i cei din jur, profesori È™i psihologi vor trebui să lupte pentru a o face să uite. Trauma copilului nu este singura. PărinÈ›ii, oameni normali È™i iubitori, după câteva ore de lipsă È™i confirmarea colegilor că a lipsit de la întâlnire, a anunÈ›at poliÈ›ia. Toate investigaÈ›iile au fost fără efect. Au fost date anunÈ›uri în ziare, la televiziuni, au fost afiÈ™ate fotografiile fetei. Nimeni È™i nimic n-a putut aduce nici cea mai mică informaÈ›ie în clarificarea dispariÈ›iei. ÃŽntr-un final a fost trecută pe lista persoanelor dispărute. Se mai adăuga încă una la numărul destul de mare de dispăruÈ›i anunÈ›at în ultimii ani. Odată cu această revenire, precum È™i a multor altele aflate în grupul de la ambasadă, dispariÈ›iile vor găsi o explicaÈ›ie. Dar câte mai sunt încă necunoscute. Laura, o fată înaltă bine făcută, de 24 de ani, a vrut să scape de sărăcie È™i a intrat în infern. Provenită dintr-o familie de muncitori cu 5 membri, una din multele familii bine închegate care aveau drept scop în viață realizarea copiilor. Familia a clacat după anul 1995. La început a fost privatizată întreprinderea tatălui, privatizare în sistem Mebo. Acest sistem de privatizare a fost o modalitate de furt legalizat, a unei societăți. ÃŽn general societatea ajunge pe mâna unuia dintre cei mai puÈ›in dotaÈ›i manageri È™i pe parcurs acest lucru va avea un efect catastrofal atât asupra societății, cât È™i asupra lucrătorilor nevoiÈ›i să asiste neputincioÈ™i la falimentare. Unul după altul lucrătorii vor trebui să intre în È™omaj pentru ca în final să rămână complet fără lucru. Vârsta înaintată pentru a-È™i schimba meseria, imposibilitatea de adaptare la condiÈ›iile economiei de piață, care numai economie de piață nu este, lipsurile inerente la care nu găseau modalitatea de reacÈ›ie, au fost elemente care au bulversat întreaga societate românească post revoluÈ›ionară. UÈ™or, uÈ™or, dintr-un tată grijuliu È™i un soÈ› iubitor, ajunge să-È™i bea È™i puÈ›inii bani care mai intrau în casă. SituaÈ›ia familiară se înrăutățeÈ™te È™i mai rău odată cu trecerea mamei în È™omaj È™i apoi pierderea definitivă a locului de muncă. Certurile încep sa fie la ordinea zilei È™i tensiunile cresc pe zi ce trece. Laura termină liceul dar perspectiva continuării studiilor devine un vis nerealizabil. Debusolată, caută o ieÈ™ire din criza care nu era doar a ei È™i nici a familiei sale, ci a întregii societăți. Era o criză de guvernare, iar guvernele vor trebui să-È™i asume aceste crize È™i mizeriile în care au fost aduÈ™i oamenii. CiteÈ™te unul din multele anunÈ›uri privind oferte de lucru în străinătate, pentru meseria de dansatoare într-un bar. ÃŽÈ™i face planuri de viitor, viitor pe care nu are curajul a-l înfrunta de una singură. Se sfătuieÈ™te cu câteva colege care erau aproximativ în aceeaÈ™i situaÈ›ie È™i se hotărăsc, trei dintre ele, să înfrunte necunoscutul. După un telefon, la firma ofertantă, se prezintă pentru „interviu†care a constat într-o privire critică asupra È›inutei pretendentei. Trecând cu brio proba vizuală, fetele sunt invitate să se pregătească de plecare. De paÈ™apoarte È™i de celelalte formalități se ocupă firma. Modul cum decurgeau toate evenimentele erau de natură să se felicite pentru miÈ™carea făcută È™i să considere că „l-au apucat pe Dumnezeu de un piciorâ€. Pe parcurs, dar aceasta când era deja prea târziu, È™i-au dat seama că piciorul fiind desculÈ› mirosea destul de tare È™i urât. ÃŽn vară fetele au plecat, cu acte în regulă, spre Italia. Odată ajunse la destinaÈ›ie, se intră într-un program care nu avea nimic de a face cu tot ce se discutase în È›ară. Prima măsură a fost oprirea documentelor, această măsură de constrângere se face fără nici un comentariu. Fetele au fost despărÈ›ite È™i obligate să lucreze în diferite localuri. Au început cu dansuri erotice în baruri È™i au continuat cu sex la comandă. La început s-au opus, au protestat, au ameninÈ›at, dar toate acestea fără efect pozitiv. Cu timpul au constatat că erau persoane fără nici un drept È™i erau exploatate într-un stil medieval. Din planurile făcute în privinÈ›a câștigurilor s-a ales praful. Li se dădea atât cât să poată supravieÈ›ui. Când cererea devenea mai mică, fetele erau scoase la stradă iar dacă nu-È™i făceau norma erau aspru pedepsite. Þineau legătura cu părinÈ›ii, dar n-au avut niciodată curajul să povestească viaÈ›a lor. AceÈ™tia erau informaÈ›i că lucrează în diferite locuri, bineînÈ›eles în munci onorabile È™i strângeau bani. Deocamdată nu aveau suficienÈ›i pentru a le trimite, dar promite pentru viitor. Acest viitor devenea tot mai sumbru È™i după cei câțiva ani petrecuÈ›i în lume, È™ansele se reduceau pe zi ce trece. Acestea erau sentimentele È™i realitățile în momentul întâlnirii cu Monica. Nu i-a povestit toate acestea de la început, dar i-a atras atenÈ›ia să aibă multă grija È™i să nu intre în aceste combinaÈ›ii. Mai târziu, când a aflat adevăratul statut al fetei, Laura s-a felicitat pentru curajul È™i sinceritatea de care a dat dovadă. Peste nu mult timp va pleca acasă. Făcând bilanÈ›ul acestor ani, un gust amar îi rămâne în suflet. Nerealizări pe toate planurile, umilinÈ›e È™i în plus devenise dependentă de droguri. Pentru a le putea manevra mai uÈ™or, temnicerii foloseau metodele cele mai la îndemână È™i cele mai sigure. Le drogau È™i în acest fel le putea manevra după propria lor voință. Era o tehnică nouă È™i aducătoare de venituri. Fetele trebuiau să aibă sentimentul că sunt tot timpul datoare temni-cerilor lor. Să aibă sentimentul de umilință È™i neputință în faÈ›a patronilor. A plecat de acasă într-un moment de mare criză, crezând în anunÈ›uri mincinoase È™i sperând într-o viață mai demnă. Se întorcea acasă umilită, îngenuncheată È™i în plus consumatoare de droguri. Va avea ea oare puterea de integrare într-o societate care încă mai bâjbâie în căutarea de soluÈ›ii, va putea societatea aceasta nesigură să-i creeze condiÈ›ii de integrare, va putea familia s-o primească ca pe fiul rătăcitor din Biblie? Toate acestea sunt întrebări pe care nu are curajul să È™i le pună. Una, din cele trei fete plecate cu Laura, nu are curajul să înfrunte realitatea È™i hotărăște să rămână mai departe în Roma. Poate va reuÈ™i. Aceasta a fost credinÈ›a cu care a plecat È™i aceeaÈ™i credință o va È›ine departe de realitățile țării. Dar mai era È™i lipsa de curaj pentru întâlnirea cu ai ei. AÈ™a că amână această întâlnire. Fetele È™i copiii fete se întorc acasă. Pentru multe dintre ele începe o nouă dramă. Multe dintre ele nu prea È™tiu ce este acasă, iar dacă È™tiu nu prea au amintiri bune. Aceasta este o altă dramă, la fel de dureroasă, pe care, poate, o vom trata mai târziu. Și totuÈ™i se întorc acasă sperând să obÈ›ină ceea ce au nevoie, să obÈ›ină ceea ce le lipseÈ™te È™i le-a lipsit. Dragostea. Aveau nevoie de dragoste ca de aer. O vor găsi oare? Cap . 9 . ÃŽntoarcerea Monica era mulÈ›umită. A reuÈ™it să sensibilizeze opinia publică asupra existenÈ›ei sclaviei sexuale, a reuÈ™it să sensibilizeze guverne, a reuÈ™it să aducă în faÈ›a justiÈ›iei, pe unii dintre capii unor astfel de reÈ›ele. A reuÈ™it să pornească cursa pentru apărarea copiilor. Lupta va fi grea, dar vor fi din ce în ce mai mulÈ›i cei ce vor lupta pentru aceste drepturi. A avut grijă să nu apară în față la toate aceste acÈ›iuni. A rămas o necunoscută È™i deocamdată aceasta È™i voia. Când acÈ›iunile ei vor fi cunoscute, opinia publică va avea deja un important punct de reper pentru cauza dispariÈ›iilor. Cei care, cu atât de mult entuziasm, au contribuit la această primă reuÈ™ită erau mândri de ei. Acum trebuiau să se despartă. Trebuia să-È™i găsească un rost, pleca pentru acel rost lăsând în urmă prieteni È™i afecÈ›iune, sentimente pe care le uitase în lunga agonie a anilor pierduÈ›i. Se întorcea acasă, atât trebuiau să È™tie prietenii. Drumul până la aeroport a fost un moment de mare satisfacÈ›ie, dar în acelaÈ™i timp de tristeÈ›e. Lăsa în urmă niÈ™te oameni dragi lângă care a constatat că merită totuÈ™i să trăieÈ™ti È™i se îndrepta spre o lume care i-a adus numai suferinÈ›e È™i încă-i va aduce. MaÈ™ina ambasadei o ducea pe străzile largi ale Cetății Eterne. De astă dată nu mai simÈ›ea teama în faÈ›a necunoscutului, ci o siguranță de care era conÈ™tientă. Pavilionul central al aeroportului a primit-o cu o căldură binefăcătoare. Roma era învăluită într-o ceață deasă de toamnă care emana o umezeală ce-È›i pătrundea în oase. Timpul nu era atât de târziu, dar ploi timpurii venise peste această parte a Europei îngreu-nând circulaÈ›ia È™i aÈ™a aglomerată. De ceea ce se temea n-a scăpat din cauza acestor ceÈ›uri. Decolarea spre România a întârziat cu o oră dar a fost perfectă È™i peste câteva secunde aparatul deja se găsea deasupra ceÈ›ii care acoperea, spre dezamăgirea călătorilor, oraÈ™ul. Zborul lin îi dă un sentiment de siguranță care-i aduce o detaÈ™are benefică. Visa. Era în vara anului 1988, împreună cu familia, la mare. A fost ultimul concediu făcut împreună cu părinÈ›ii. Dar È™i pentru părinÈ›i. Ea a mai reuÈ™it câteva ieÈ™iri scurte pe când ei nu. ÃŽi plăcea apa È™i marea la nebunie. A fost în acel an aproape pe tot litoralul. S-a dat în toate jocurile È™i a participat la nenumărate concursuri. A făcut cam tot ce È™i-a dorit È™i toÈ›i erau fericiÈ›i. Vedea cu ochii minÈ›ii fericirea de pe chipul părinÈ›ilor È™i zbenguielile pe care È™i le-a permis. Era în stare să stea toată ziua bălăcindu-se în apa limpede È™i caldă. Valuri largi È™i blânde legănau o lume gălăgioasă È™i udă, care văzută de undeva de sus se confundau cu puiÈ™orii de rățuÈ™că. Făcea pluta într-o stare de lenevie plăcută, iar miÈ™carea ritmică a valurilor îi dădea o senzaÈ›ie de imponderabilitate. - Vă rog să vă puneÈ›i centurile de siguranță È™i să închideÈ›i telefoanele mobile, se auzi o voce plăcută È™i totuÈ™i fermă care o aduse la realitatea momentului. - Peste 10 minute vom ateriza pe aeroportul Otopeni. Temperatura este de 16 grade, cerul senin È™i atmosfera plăcută. Am ajuns deja, își spuse Monica. De acum trebuie să fiu foarte atentă la ce voi face È™i cu cine voi discuta. La Roma È™i-a făcut o mică operaÈ›ie estetică care împreună cu schimbarea coafurii È™i a întregii È›inute o făcea destul de greu de recunoscut. Luă un taxi, împreună cu doi bătrâni, soÈ› È™i soÈ›ie, care i-au dus până la un hotel aproape de universitate. Confortul era acceptabil la fel ca È™i preÈ›ul. PuÈ›inul bagaj pe care-l luase cu ea din Roma era o valijoară elegantă È™i nu prea mare. S-a odihnit bine, iar serviciul de cameră È™i-a făcut cu brio meseria. ÃŽncepem să învățăm comerÈ›ul civilizat, își zise ea, fără a se preocupa mai mult de acest aspect. Studie câteva ziare È™i interesul ei se reducea la mica publicitate. Căuta o gazdă, de preferință la bloc, acolo unde lumea de obicei nu se prea cunoaÈ™te È™i nici interes pentru noi cunoÈ™tinÈ›e nu manifestă. Ajungând la rubrica „închirieri†găsi atâtea adrese încât pentru moment hotărî să amâne investigaÈ›iile. Fără să vrea, ochii s-au dus spre rubrica oferte de lucru. Nu s-a schimbat nimic. AceleaÈ™i anun-È›uri neruÈ™inate, aceleaÈ™i îndemnuri la câștiguri de bani, aceleaÈ™i încercări de a prosti lumea mai puÈ›in informată È™i nu numai. Deci este clar, presa este în continuare dispusă a transmite aceste anunÈ›uri periculoase, iar organele abilitate nu intervin. Escrocii nu sunt deranjaÈ›i cu nimic în toată activitatea lor, iar organele de stat sunt insensibile la această stare de lucruri. Spera ca aceÈ™ti comercianÈ›i de carne vie să încerce a-È™i codifica cel puÈ›in intenÈ›iile, dar nici pe departe aÈ™a ceva. Totul era la vedere. Iar dacă era cerere trebuia să fie È™i ofertă È™i era convinsă că era. După cum aflase din presă, situaÈ›ia economică din È›ară se înrăutățea de la o lună la alta, populaÈ›ia pauperiza, iar lumea era tot mai derutată. Trebuia să lucreze repede dar cu mare discreÈ›ie. Evita să mai citească anunÈ›urile care îi făceau rău È™i se axă pe pagina cu închirieri. După câteva încercări reuÈ™i să găsească ceva care i se părea a fi ceea ce dorea. Un apartament cu o cameră, complet mobilată È™i care se găsea într-un cartier aproape central. CondiÈ›iile cerute erau acceptate iar faptul că proprietarul nu punea condiÈ›ii de contract era tot ce își dorea. ÃŽÈ™i dădu o întâlnire pentru a doua zi la imobilul cu pricina. LiniÈ™tită în această privință, ieÈ™i în oraÈ™ È™i se opri la un film. Ce-i mai plăcea să meargă cu colegii la filme. Intră fără a se informa de ceea ce rulează. ÃŽntr-adevăr, nu prea a interesat-o subiectul, tot farmecul consta în atmosfera aceea de demult care È™i-a păstrat È™i acum prospeÈ›imea. O plimbare pe bulevard, o prăjitură È™i multă gură cască prin magazine, au făcut ca miezul nopÈ›ii s-o găsească plimbându-se pe străzile BucureÈ™tilor. Nu se mai sătura de atâta lume, ar fi vrut s-o poată cuprinde pe toată, s-o îmbrățiÈ™eze È™i s-o iubească. Retrăgându-se spre hotel se gândi deodată cu surprindere la cât de mult poate să iubească lumea în care trăieÈ™te, cu toate relele de care este ea în stare. Dar nu lumea este rea, lumea este în general bună, condiÈ›iile în care trăieÈ™te această lume o fac mai bună sau mai rea. Sunt câțiva, da, într-adevăr răi È™i certaÈ›i cu legea, cu morala de orice fel, certaÈ›i cu lumea. AceÈ™tia trebuie stârpiÈ›i fără nici o remuÈ™care. A doua zi își luă în primire apartamentul, pentru care a plătit un avans pe È™ase luni. ÃŽn chiar aceeaÈ™i zi s-a È™i mutat, constatând că alegerea a fost bine făcută. După ce-È™i cumpără câteva lucruri pentru drum a plecat spre oraÈ™ul natal. Nu trebuia să ia legătura cu nimeni dar voia să meargă la cimitir pentru a vedea mormântul părinÈ›ilor. Din informaÈ›iile ce le obÈ›inuse, rezulta că aceÈ™tia sunt înmormântaÈ›i în cimitirul principal. ÃŽn oraÈ™ avea destule rude despre care nu mai È™tia nimic È™i nici nu voise a se interesa mai mult. Probabil că aceste rude au contribuit la aducerea părinÈ›ilor în È›ară È™i la înmormântare. Ajunse într-o zi de joi, fără nici o semnificaÈ›ie anume È™i după ce se cază la un hotel a plecat pe jos spre cimitir. Spera să poată găsi mormântul fără ajutor dinafară pentru a evita eventualele întrebări. Era o zi splendidă de toamnă, zi pe care nu voia s-o asemuiască cu nici una care să-i aducă în amintire trăiri triste. La acea oră puÈ›ină lume era pe aleile ruginite de frunzele căzute. Cu un buchet de flori în mână È™i câteva lumânări în geantă, începu căutarea. Cu inima strânsă de emoÈ›ie, cu o durere aproape insuportabilă în piept, se plimba prin faÈ›a mormintelor, alegând pe cele ceva mai noi. Se aÈ™tepta la un mormânt simplu cu o cruce de lemn sau cel mult de fier È™i două nume sculptate pe ea. Când a fost să fie în dreptul numelor celor dragi, surprinderea avea să fie dublă. Era un mormânt din piatră, beton È™i marmură, cu o lespede grea pe mormânt È™i o cruce frumoasă de marmură. Pe cruce erau numele părinÈ›ilor ei având o fotografie cu toÈ›i trei, mama, tata È™i ea, Monica. Erau sculptate în marmură datele celor doi È™i ziua când au dispărut. Imediat dedesubt erau datele ei de naÈ™tere È™i menÈ›iunea: DISPARUTà 23. sept. 1995. ÃŽn acest moment i s-a făcut rău È™i a fost nevoită să se sprijine pentru a nu cădea. Ar fi vrut să plângă, dar nu avea voie, ar fi vrut să strige, dar nu avea grai, ar fi vrut să fugă, dar nu avea forță. LiniÈ™tea din jur îi dădu putere, puterea de a aprinde câteva lumânări la capul celor dragi, să pună florile aÈ™a cum numai mama ei È™tia a le pune în vaze È™i a rosti o rugă spre cel de sus. Dacă cineva ar fi auzit ruga s-ar fi înspăimântat. Era o rugă plină de ură care ar fi putut răscoli morÈ›ii È™i înspăimânta sfinÈ›ii. ÃŽn câteva minute se liniÈ™ti È™i plecă, nu înainte de a se asigura ca nu este nimeni în jur. Prin forÈ›e proprii trebuia să dea de cei trei care au răpit-o, să afle cât mai multe despre ei È™i să-i poată întâlni. Era o muncă riscantă, dacă nu chiar periculoasă. Pentru început a vrut să pornească de la tatăl lui Vasile, Romeo Volvonici. Știa unde locuia înainte de a deveni mare om de afaceri, atunci când familia aceasta era una normală. O investigaÈ›ie în zonă a descoperit un lucru demn de cartea recordurilor dar al recordurilor negative. După ce a dat faliment, Romeo a intrat în patima beÈ›iei È™i tot ce a mai avut s-a dus pe băutură. SoÈ›ia l-a părăsit È™i acum stă împreună cu una dintre fete, care între timp se căsătorise. Supărat, d-ul Romeo divorÈ›ează È™i nu mult după aceasta suferă un atac cerebral a cărui efect a fost paralizarea jumătății stângi a corpului. ÃŽn aceste condiÈ›ii fosta soÈ›ie îl internează într-un cămin de handicapaÈ›i pentru care trebuie să doneze căminului o mare sumă de bani. Banii au fost procuraÈ›i prin vânzarea apartamentului tinereÈ›ii lor, apartament în care s-au simÈ›it atât de bine cu toate condiÈ›iile modeste. Astfel capitolul tatăl a luat sfârÈ™it. Despre fiu nu se mai È™tia nimic de aproape doi ani. Lumea vorbea despre activități nu tocmai curate în care se înhăitase, dar despre ce anume nimeni nu putea spune ceva concret. Dacă vecinii nu È™tiau despre fiu, în mod sigur că mama È™i cele două surori trebuiau să È™tie cel puÈ›in o adresă de ultimă oră. Era greu de a te apropia de aceÈ™tia fapt pentru care a folosit o politică mai ocolită. Ginerele doamnei Volvonici era manager la una din firmele private din oraÈ™. Cum devenise o modă, managerul trebuia să aibă o secretară iar aceasta trebuia sa fie frumoasă, deÈ™teaptă, spontană È™i bineînÈ›eles cunoscătoare de cel puÈ›in două limbi străine. Un telefon la firma respectivă È™i în două minute a fost aranjată o întâlnire între tânăra secretară È™i Monica. DiscuÈ›ia a avut loc în franceză, limbă cunoscută mai puÈ›in de reprezentanÈ›ii firmei. ÃŽn aceeaÈ™i după amiază cele două femei s-au întâlnit într-un separeu al unui elegant restaurant local. S-au simÈ›it atât de bine împreună încât abia spre finalul întâlnirii au abordat tema pentru care s-au cunoscut. Monica a prezentat astfel problema încât partenera ei trebuia să afle unde se găsea cumnatul È™efului său fără a căuta motivul. Această informaÈ›ie nu trebuia să trezească vreo suspiciune. Toată investigaÈ›ia trebuia să rămână secretă. Fără a o interesa amănuntele, această isteață domniÈ™oară lua solicitarea ca pe o provocare personală È™i făcu un pariu cu ea însăși de reuÈ™ită. Trebuia s-o caute la telefon peste câteva zile. Odată rezolvată problema, hotărî că n-avea nici un rost să mai rămână în oraÈ™, amintirile deja o copleÈ™eau, aÈ™a că plecă spre BucureÈ™ti. AÈ™teptarea a fost activă. A citit presa locală È™i din provincie, a mers la biblioteca universitară unde a solicitat presa începând din anul 1995, a citit toate È™tirile în legătură cu mafia sexului È™i comercianÈ›ii de carne vie. Trecea bineînÈ›eles peste presa citită în Italia. Și-a notat date, adrese, anunÈ›uri de firme È™i tot ce ar fi interesat-o. Urma să întocmească un studiu asupra fenomenului de interes. La data hotărâtă a luat legătura cu domniÈ™oara simpatică È™i a prins un fir. Vasile își cam făcea veacul prin BraÈ™ov È™i frecventa destul de des restaurantul „Hanul PiraÈ›ilor†din Poiană. MulÈ›umită de informaÈ›ie Monica intră în priză pentru a-È™i aminti cam pe unde a fost vila în care a stat ostatică. ÃŽÈ™i aminti cu aproximaÈ›ie pe unde a trecut È™i cam de unde veneau. Răpitorii fiind convinÈ™i că va dispare pur È™i simplu, nu È™i-au prea făcut probleme cu a securiza traseul parcurs, fapt care i-a permis să vadă È™i să memoreze cursa. De la vilă, își aminteÈ™te, a mers circa o jumătate de oră pe un drum de munte trecând prin câteva sate mici cu vile noi. Au trecut pe È™oseaua de centură a oraÈ™ului PloieÈ™ti È™i probabil tot pe È™oseaua de centură a BucureÈ™tiului, spre Giurgiu. Deci de unde putea să plece, era întrebarea pentru care trebuia găsit un răspuns. După toate probabilitățile, vila trebuia să se găsească undeva în jurul BraÈ™ovului, ceea ce È™i justifica prezenÈ›a lui Vasia prin aceste locuri. ÃŽncepeau să se lege câteva elemente. După o pregătire temeinică iat-o pe Monica prin zona BraÈ™ovului. Modul cum arăta era departe de a putea fi recunoscută, dar pentru orice eventualitate își luă încă alte măsuri de precauÈ›ie. Din vila de trei stele, la care era cazată, se vedea perfect intrarea la Hanul PiraÈ›ilor, fapt care o scutea de multe priviri ce ar fi putut fi indiscrete. De câteva ori a servit masa la acest restaurant È™i a ascultat muzică. Pentru a avea libertate de miÈ™care a închiriat un autoturism pentru mai multe zile. După o săptămână a apărut Vasea împreună cu prietenul său Gabi Dumitriu. Erau în compania a trei fete superbe. BărbaÈ›ii se simÈ›eau ca la ei acasă. Era posibil ca fetele să fie proaspete achiziÈ›ii pentru comerÈ›ul la care se pare că cei doi nu renunÈ›aseră. Va trebui să afle È™i să acÈ›ioneze înainte de a fi prea târziu. A continuat urmărirea din vila unde era cazată. Târziu în noapte, cei doi bărbaÈ›i împreună cu fetele au ieÈ™it din restaurant È™i s-au îndreptat spre parcare. Aici, Vasea împreună cu două fete, s-au urcat într-o maÈ™ina È™i Gabi, împreună cu ultima s-au urcat în alta. Cele două maÈ™ini au pornit în trombă urmărite la mica distanță de Monica. Au trecut prin BraÈ™ov È™i s-au deplasat pe drumul naÈ›ional. La cca. 20 de minute după părăsirea oraÈ™ului, cele două vehicule au luat-o pe un drum secundar la stânga. De aici fata a încetinit fiind în pericol de a alerta pe cei doi. Urmărirea a continuat de la distanță È™i s-a întins pe parcursul a încă 15 minute, după care s-au oprit. Fata a aÈ™teptat câteva minute după care a pornit mai departe pentru a identifica exact vila unde s-a intrat. Continuând să ruleze era convinsă că nu va trezi nici o suspiciune, în zonă fiind mai multe vile aÈ™ezate deoparte È™i de alta drumului, e drept nu foarte dese. Trecând prin dreptul vilei unde cei doi au intrat își aminti poarta pe care a părăsit-o cu mulÈ›i ani în urmă, iar din curte lătratul a doi câini îi spunea că cel făcut bucățele a fost înlocuit. A aflat ce a voit, dar a continuat să ruleze încă mai bine de o oră pentru a-È™i pune în ordine gândurile. Era o noapte de decembrie neagră ca moartea. Zăpada încă aÈ™tepta să vină peste pământul îngheÈ›at. Vilele se terminaseră de mult È™i acum maÈ™ina rula pe un drum învecinat cu copacii bătrâni care cunoscuse, poate, È™i vremuri mai bune pentru È›ară. Se opri într-o poieniță È™i coborî. Un aer proaspăt de munte o înconjură precum o droaie de copii pe educatoare. Se simÈ›ea bine, nespus de bine. Pentru moment mai avea un singur lucru de făcut de urgență. AnunÈ›area celor trei fete de pericolul care le aÈ™tepta. Găsirea lui Costică Ignat, al treilea individ participant la răpire, era de acum o problemă de timp. După ce consideră că frigul ca È™i puritatea aerului i-a pătruns până la oase, se întoarse la hotel. ÃŽnainte de a se culca a dat un telefon la poliÈ›ie. PoliÈ›ia era anunÈ›ată despre doi indivizi, Vasile Volvonici È™i Gabi Dumitriu care erau pe cale de a trimite niÈ™te fete în străinătate pentru prostituÈ›ie. La solicitarea poliÈ›iei a refuzat să-È™i decline identitatea. Atât, mai departe era treaba poliÈ›iei să cerceteze. MulÈ›umită de rezultatele obÈ›inute s-a culcat visându-se în mijlocul unui grup gălăgios de copii. Cap. 10 . Pregătirea Răzbunarea era un gând care a urmărit-o din momentul în care a fost răpită, un gând care nu a slăbit nici un moment, din contra a crescut în intensitate. Acest gând i-a dat puterea de a trăi, forÈ›a de a lupta, perseverenÈ›a de a se pregăti. Căci, pregătirea pentru aceste momente a început È™i a continuat pe toată perioada de detenÈ›ie, având ca scop declarat, menÈ›inerea formei fizice. Perioadele relativ libere au fost folosite pentru exerciÈ›ii de gimnastică, pe care le executa până muÈ™chii refuzau comenzile, până efortul se transforma într-o durere fizică insuportabilă. De fapt, acele dureri fizice erau de natura de a-i uÈ™ura pe cele psihice, aducându-i o stare de alinare. De la exerciÈ›iile fizice normale a trecut la probe de Yoga È™i apoi de Karate, pe măsură ce găsea reviste în domeniu. ÃŽntotdeauna în faÈ›a ei erau cele trei personaje care i-au schimbat viaÈ›a È™i lupta cu aceste fantome devenite pentru scurt timp reale, până la epuizare. Antrenamentele au continuat È™i mai intens la Roma. Aici a făcut pregătire intensivă cu meseriaÈ™i, scopul pregătirii nu era de apărare, ci de anihilare a adversarului. Deoarece adversarul era un puternic mascul, antrenamentul trebuia să fie cu atât mai dur. A exersat toate formele de anihilare, cu mijloace proprii improvizate sau cu mijloace moderne. ÃŽn scurt timp devenise o adevărată luptătoare. ÃŽntoarsă în È›ară, pe lângă celelalte pregătiri, a continuat exerciÈ›iile cu scopul anihilării adversarului, nu a pierdut timp cu metode de reÈ›inere, imobilizare sau aÈ™a mai departe. Dacă va avea posibilitatea va È™ti cum să procedeze pentru o imobilizare dar numai dacă împrejurările o să-i permită. ÃŽn caz contrar, anihilarea era singura opÈ›iune. Toată iarna a făcut pregătiri în acest scop È™i a urmărit traseul răpitorilor. Era vital să cunoască activitatea acestora. Imediat după descoperirea vilei, Monica a plecat la BucureÈ™ti pentru a pregăti pasul următor. A cumpărat o maÈ™ină străină, la mâna a doua. De pe piaÈ›a neagră, a făcut rost de aparatură de ascultat È™i aparatură de urmărit. A procurat sprayuri paralizante precum È™i ucigătoare, a făcut mii de exerciÈ›ii de anihilare cu aceste obiecte. Iarna a trecut într-o activitate continuă de pregătire È™i dotare cu toate mijloacele. O iarnă lungă È™i cu reveniri spectaculoase a mărit timpul de È™edere în BucureÈ™ti. Venirea primăverii a fost ca o reîncarnare, aducând în mintea ei doar o singură amintire. Amintirea răzbunării. Restul amintirilor plecase din minte odată cu iarna. Devenise un monstru sau un zeu al răzbunării? Telefonul dat la poliÈ›ie, pentru a preîntâmpina alte trimiteri de fete spre vânzare, se pare că nu a dat rezultate. Formula prezentării persoanei reclamante era mai importantă pentru poliÈ›ie, decât salvarea unor oameni. Nu se lua în calcul starea psihică a martorului, în cele mai multe cazuri lăsat la discreÈ›ia infractorilor. Martori, care odată ce-È™i vor deconspira identitatea, trebuiau să participe la numeroasele interogări È™i de multe ori la confruntări cu aceÈ™tia. Vinovate de aceste stări de lucruri erau legile, care nu prevăd protecÈ›ia martorilor È™i comoditatea factorilor operaÈ›ionali, care ignoră un mesaj anonim. Eroii noÈ™tri au continuat nestingheriÈ›i racolarea de fete È™i trimiterea lor înafara graniÈ›elor. După datele culese personal, cu măsurile de precauÈ›ie special luate È™i cu mijloace proprii de investigare pe care le avea la dispoziÈ›ie, a depistat cel puÈ›in cinci fete care au trecut prin mâna acestor vânzători de carne vie. Nu cunoÈ™tea vârsta celor racolate, dar era convinsă că băieÈ›ii nu-È™i făceau scrupule cu acest amănunt. Exista È™i o societate, cu răspundere limitată, societate care avea denumirea de S.C. SperanÈ›a SRL È™i avea ca obiect de activitate, operaÈ›iuni de import-export cu produse de confecÈ›ii. Această societate avea un rol de imagine È™i de camuflare a activităților ilegale. Societățile cu care colabora erau din Europa È™i asigurau materia primă firmei româneÈ™ti, care trebuia să asigure forÈ›a de muncă necesară. Prin natura ei, firma colabora cu lucrători femei, având o acoperire perfectă la capitolul relaÈ›ii feminine. ÃŽn È›ară societatea avea trei-patru filiale care aveau ca rol principal racolarea de tinere pentru lucru în străinătate. Concomitent cu acest sistem de racolare, anunÈ›urile publicitare erau sursa principală. Sediul central al societății era în BraÈ™ov, aici sub imaginea unei societăți comerciale legale se făceau cele mai murdare tranzacÈ›ii. ComerÈ›ul cu carne vie era numai una dintre acestea È™i era un mare pericol tocmai prin implicarea copiilor È™i adolescentelor. Intrând în această sfera de afaceri, consumul de droguri era inevitabil, iar societatea era una din sursele de aprovizionare È™i distribuÈ›ie a acestora. Nu societatea propriu zisă, care avea după cum spuneam, o activitate legală, ci câteva segmente, bine mascate de această activitate. Fetele care intrau în vizorul lor, pentru activitatea din străinătate dacă le făceau necazuri, intrau automat în regim de drogare, până ce acestea erau nevoite să cedeze. Din acel moment erau pierdute. Toate tranzacÈ›iile, care se făceau cu fetele în vederea racolării, aveau loc în cu totul alt loc È™i cu personal care nu putea fi văzut la firma mamă. ÃŽn felul acesta nu se putea face nici o legătură directă între activitățile ilegale È™i firmă. Chiar dacă Vasea sau Gabi Dumitriu erau văzuÈ›i în compania unor fete ce ulterior plecau în străinătate, sau dispăreau pur È™i simplu, era foarte greu de a stabili legătura lor cu acest gen de activitate. AceÈ™tia, prin prezenÈ›a lor, făceau un prim contact È™i o testare a abilităților fetelor. Odată testate intrau pe mâna persoanelor care le pregăteau de voiaj. Mafia era bine pusă la punct, capii acoperiÈ›i È™i activitatea prosperă. Ca toată lumea care se respectă È™i lumea interlopă din care făcea parte Vasile Volvonici trebuia să-È™i etaleze bogăția È™i ca atare organiza dese întâlniri cu â€lumea bunăâ€. Erau invitaÈ›i dar în acelaÈ™i timp invitau diferite personalități din lumea afacerilor È™i a politicului. Infiltrarea în politic era o practică mult folosită de lumea interlopă a vestului, practică ce era de urmat È™i de cea autohtonă. Toate aceste petreceri organizate de Vasia aveau ca loc de întâlnire vila de lângă BraÈ™ov. Monica a verificat toate modalitățile de apropiere de grupul celor interesaÈ›i È™i a constatat, cu mari regrete, dificultatea unei asemenea acÈ›iuni. ÃŽn mod normal orice femeie frumoasă ar fi avut acces, dacă nu la o asemenea petrecere, dar în patul unuia dintre ei cu siguranță. Pericolul consta în faptul că cei trei o cunoÈ™teau È™i cu toate măsurile luate procentul de risc era deosebit de mare. SoluÈ›ia a fost dată tocmai prin aceste petreceri care aveau loc la vilă È™i la care, repet, participa o mare gamă de personalități locale È™i nu numai. Odată această constatare făcută, întreaga ei atenÈ›ie s-a dirijat spre petrecerile care aveau loc, È™i la care participau, atât ca invitaÈ›i cât È™i ca gazdă, eroii noÈ™tri. A urmărit, cu această ocazie, câteva din aceste petreceri, bineînÈ›eles de la distanță, È™i a încercat să afle componenÈ›a membrilor, ocupaÈ›ia, modul cum erau aleÈ™i invitaÈ›ii, precum È™i posibilitatea de a intra în posesia unei invitaÈ›ii. A constatat, la un moment dat, că era un anumit segment, atras spre aceste întâlniri, segmentul administraÈ›iei locale fiind în fruntea celor invitaÈ›i. A încercat È™i reuÈ™it să se introducă într-un astfel de grup primind de câteva ori invitaÈ›ii de participare, dar de fiecare dată „intervenind†câte ceva important care o împiedica să participe. UÈ™or, uÈ™or se apropia de cuibul viperelor. Ce era cu aceste întâlniri, cum se manifestau È™i ce impact aveau printre participanÈ›i, erau întrebări care trebuiau să-È™i găsească răspunsuri, înainte de a păși în acest bârlog blestemat. Petrecerile, aveau un caracter privat È™i scopul principal era de a stabili relaÈ›ii cu persoane influente, relaÈ›ii ce ulterior vor fi folosite, dacă ar fi fost cazul, în activitățile lor criminale. O informaÈ›ie de ultimă oră era aceea că, petrecerile erau filmate, putând fi folosite ca material compromițător È™i astfel, prin È™antaj, să se poată obÈ›ine niÈ™te facilități. Ce erau aceste petreceri? La prima vedere erau întâlniri „cuminÈ›iâ€, la care principa-lul scop era cel de deconectare, de distracÈ›ie, de ieÈ™ire din cotidian. La prima vedere, căci în realitate erau orgii sexuale, la care participau tineri din lumea „bună†dar È™i cetățeni, după cum spuneam onorabili, aceÈ™tia fiind cei vizaÈ›i de mafie. Consumul de droguri era È™i el acasă, â€onorabilii†fiind atraÈ™i în cursă de tinere deja È™colite, cu state vechi în atragerea acestor categorii de persoane. Departe de ochii lumii, credeau ei, departe de gura cicălitoare a partenerei, care nu mai era la nivelul de competitivitate al lor, bărbaÈ›i ajunÈ™i â€mari†prin conjunctura evenimentelor, aceste personalități erau cel mai uÈ™or de a fi compromise È™i erau compromise. Lăsând la o parte bunul simÈ›, dacă l-ar fi avut vreodată, aceÈ™tia considerau că genul li se cuvine È™i se înfruptau din el precum un condamnat la moarte prin inaniÈ›ie È™i care a primit un răgaz de câteva ore pentru îndestulare. Cuvintele sunt prea sărace pentru a putea descrie orgiile ce urmau È™i care orgii durau uneori câte două sau trei zile, suficient ca la sfârÈ™itul lor protagoniÈ™tii să arate ca niÈ™te fantome în castelul de la poalele muntelui. Că, încă n-a făcut nimeni nici un infarct, este o minune, minune de care, de obicei, se spune că beneficiază beÈ›ivanii. Probabil că Dumnezeu a extins gama beneficiarilor È™i asupra altor categorii de păcătoÈ™i. Aceasta fiind atmosfera în care se desfășurau petrecerile, pentru Monica i se părea a fi un lucru nu tocmai greu de a pătrunde în această zonă. Important era să afle care erau activitățile pe care le desfășurau cei de care se interesa ea. Grupul activ, care se părea a fi capii întregii activități mafiote, era format din trei persoane, capul cel mare fiind Vasia. Gabi Dumitriu È™i unul pe nume Georgică Rusu erau, după cum se comportau, adjuncÈ›ii, având cu toÈ›ii rolul amfitrionilor. Costică Ignat, era mai mult cu probleme de administraÈ›ie, ducându-È™i misiunea la îndeplinire, spre mulÈ›umirea tuturor celor vizaÈ›i. O armată de personal era prezentă pentru a satisface nevoile gastronomice ale clienÈ›ilor, armată, care efectiv dispărea odată cu plecarea acestora, nu înainte de a strânge mormane din mizeria materială rămasă. Despre mizeria morală nu se vorbea nimic, aceasta era în preÈ›ul petrecerii. Când petrecerea începea să se destrame, din lipsă de forÈ›e È™i nicidecum de voință politică, telefoanele, care până atunci nu aveau „acoperireâ€, începeau să sune, chemând È™oferii să vină pentru a-È™i ridica resturile morale È™i materiale ale unor proaspeÈ›i reprezentanÈ›i ai poporului. Odată ajunÈ™i la domiciliul conjugal, proaspăt refăcut dacă nu schimbat complet, conform noii calități ale locatarului, obosit de atâtea „întâlniri de afacereâ€, personalitatea cade de obicei într-o stare de nesimÈ›ire fizică, pentru câteva ore bune. ÃŽn nesimÈ›irea morală este căzut odată cu primirea funcÈ›iei în baza căreia È™i face aceste lungi călătorii de „afacereâ€. Intrarea în treburile obÈ™teÈ™ti se face cu greutate, amintirile din timpul „întâlnirilor de afacere†nelăsându-i prea mult chef de muncă. Și uite aÈ™a, între cele două părÈ›i, mafie È™i putere, s-a creat o legătură ce cu greu va putea fi distrusă. Monica își făcuse deja planul, legăturile pentru reuÈ™ita lui, È™i timpul cel mai propice de a-l pune în execuÈ›ie. AÈ™tepta o nouă petrecere să aibă loc È™i această zi a venit spre jumătatea lunii iulie a anului 1999. Venea ziua cea mare. Cap. XI . Răzbunarea Pe 13 iulie era organizată o nouă petrecere la vila singuratecă. Pregătirile începuseră cu mult timp înainte È™i toată lumea, legată de acest eveniment, era în mare fierbere. Monica obÈ›inuse È™i de această dată invitaÈ›ia mult râvnită dar se pare că obiecÈ›ii de ultimă oră aveau să schimbe esenÈ›ial planul, făcut cu atâta migală. După cum spuneam, la toate aceste întâlniri, participa o armată de oameni care aveau rolul de a pregăti momentul, de a servi participanÈ›ii pe toată perioada, cu tot ce era necesar È™i de a curăți întreaga mizerie după terminarea spectacolului. Toată această activitate era desfășurată de o firmă de specialitate, angajată de fiecare dată pentru aceste evenimente. S.C. Prosper SRL, era cea desemnată cu această activitate È™i de fiecare dată È™i-a făcut meseria în cele mai bune condiÈ›ii. Programul era fixat de la începutul colaborării dintre Prosper È™i Vasile Volvonici, care era reprezentat prin Costică Ignat. Cu câteva zile înaintea petrecerii, firma trimite o echipă de femei, în general, care trebuiau să facă curat în toată vila. Un lucru esenÈ›ial trebuie remarcat. La vilă nu se pregăteau nici un fel de produse alimentare. Totul era adus prin societatea Prosper, de la diferite restaurante, totul trebuia să fie proaspăt. Singură cafeaua se prepara în bucătăria vilei È™i dacă era cazul câte un ceai, pentru cei afectaÈ›i de duritatea dezmățului. Apoi, avea loc aprovizionarea cu cele necesare, mai puÈ›in preparatele culinare care veneau odată cu invitaÈ›ii È™i continuau să sosească pe tot parcursul petrecerii. Multe produse erau aduse la comanda ad-hoc a unor invitaÈ›i È™i care de obicei erau onorate în cel mult o oră. Era nevoie de personal pe tot parcursul întâlnirii, personal care se schimba la intervale de timp bine stabilite, pentru ca la final să vină personalul de serviciu pentru curățenie. ÃŽn toată această perioadă avea loc o mare miÈ™care de personal care, în mod discret, venea pleca, se schimba È™i totul sub conducerea unor profesioniÈ™ti ai genului. Peste tot acest furnicar condus cu mână forte, trona Costică Ignat a cărui eficiență organizatorică l-a făcut colaborator cu cei trei mari. O nouă revizuire a planului i-a atras atenÈ›ia Monicăi asupra unor probleme de neconceput în cazul în care venea ca invitată. Doar era o întâlnire care se finaliza sută la sută cu urgii sexuale È™i pe care nu le-ar fi putut evita, cu toată abilitatea de care ar fi dat dovadă. Mai era È™i posibilitatea întâlnirii directe cu răpitorii È™i nu putea garanta de modul cum ar fi reacÈ›ionat. Mai erau multe, multe puncte slabe de care nu È™tia cum va putea trece. Dar furnicarul acela de oameni care va participa la buna desfășurare a întâlnirii, îi dădu soluÈ›ia finală a cărei marjă de reuÈ™ită era mult mai mare. Schimbarea variantei s-a făcut din mers. Firma de servicii, pe lângă personalul permanent de care avea nevoie, era obligată a angaja personal sezonier cu care putea sau nu È›ine legătura în continuare. Astfel că angajarea temporală a femeii, expres pentru această întâlnire, a fost una din cele mai simple probleme, iar angajarea trebuia să fie făcută la serviciul de curățenie. ÃŽnainte È™i după dezmăț. Totul pica ca o mănușă, mănușă ce curând va fi însângerată. De obicei, după curățenia finală, nu mai rămâneau în vilă decât cei patru bărbaÈ›i, de cele mai multe ori numai Ignat. Dar rând pe rând vor veni È™i vor rămâne fiecare cel puÈ›in câteva nopÈ›i pe săptămână. Deghizată în femeie de serviciu, între două vârste, Monica soseÈ™te la vilă luni, 10 iulie, împreună cu o echipă de zece femei È™i doi bărbaÈ›i. Prin È›inuta ei, nu trebuia să atragă cu nimic atenÈ›ia È™i nici nu o făcea. Era de lucru, slavă Domnului, în toată această vilă, dar ea avea È™i alte probleme de rezolvat. ÃŽn primul rând È™i aceasta destul de repede, trebuia să cunoască perfect întreaga clădire. Nu a fost greu. Dormitoarele, salonul de petreceri, băile È™i grupurile sanitare erau amplasate la nivelele doi È™i trei. La parter erau amplasate bucătăria, magazia de alimente, frigiderele. Demisolul, era prevăzut cu numeroase camere de locuit, pentru oamenii de serviciu, în cazul când va fi nevoie, magazii de alimente, magazii de scule È™i alte dependenÈ›e. Avea È™i un subsol unde se găsea o cameră frigorifică, o centrală termică, instalaÈ›ii È™i multe camere încuiate, dintre care una părea a fi specială, având în vedere încuietoarea care era ataÈ™ată. Ce se ascundea în spatele acestei uÈ™i era interesant de aflat, dar acum nu era nici o prioritate. Găsi È™i camera în care a fost È›inută ostatic. Avea aceeaÈ™i mobilă È™i acelaÈ™i aranjament. Un sentiment de revoltă, amestecat cu ură, s-a năpustit asupra ei. Acest sentiment a dus-o la realitate È™i i-a uÈ™urat trecerea pe mai departe. O scară de serviciu ducea la mansardă, unde erau câteva camere elegant mobilate, pentru personaje mai de seamă È™i cu dorinÈ›a de retragere în intimitate, era „templul†iubirii. Trebuia să găsească un spaÈ›iu în care să-È™i pună toată aparatura È™i toate materialele pregătite cu multă grijă. Acest spaÈ›iu a fost găsit la mansardă. O ușă laterală, care pornea din holul de la mansardă, ajungea direct în podul de acoperiÈ™. Aici, câteva luminatoare, aduceau împreună cu aerul curat de munte, È™i o priveliÈ™te de ansamblu a zonei. O priveliÈ™te splendidă se aÈ™ternea în faÈ›a ochilor însetaÈ›i de lumină È™i o poftă nebună de viață îi străbătu trupul tânăr È™i dornic de iubire. Acum nu era nici timpul È™i nici locul pentru aceste gânduri, È™i coborî sprintenă scările largi, anunțând lucrul făcut. Avea nevoie de câteva chei, în special de la camerele de dormit a celor patru persoane, apoi la mansardă È™i la alte câteva locuri ce i se păreau strategice. ReuÈ™i, destul de uÈ™or, să facă modele după cheile dorite È™i în aceeaÈ™i seară le execută la un lăcătuÈ™ pe care-l abordase cu ceva timp în urmă. Astfel că, miercuri avea deja cheile È™i materialele aduse în ascunzătoare. Cum în acea zi își rezolvase toate problemele pe care le considera importante în această etapă, se retrase, nu înainte de a-È™i asigura prezenÈ›a la curățenia ce va avea loc luni, după terminarea dezmă-È›ului. Zilele ce urmară, începând de luni, erau cele mai importante în realizarea a ce-È™i propuse. O dimineață splendidă de vară se preconiza pe data de optsprezece iulie 1999, imediat după zilele de dezmăț. Pentru a uÈ™ura cronologia evenimentelor, această zi va fi considerată ziua întâi. Ziua întâi. Soarele își arăta faÈ›a zâmbitoare printre vârfurile de munte È™i brazi, anunțând urbei o săptămână bogată în evenimente. La ora când cocoÈ™ul de munte își etalează tăria coardelor vocale, un grup de femei È™i câțiva bărbaÈ›i, aflaÈ›i într-un microbuz, plecau din BraÈ™ov spre vila lui Volvonici, însoÈ›iÈ›i de o maÈ™ina a salubrizării. Atmosfera din microbuzul încărcat cu cincisprezece persoane, era destul de somnoroasă cu toată răcoarea strecurată prin luminatorul deschis. După câteva zeci de minute, tandemul de maÈ™ini intră pe poarta deschisă, în larma făcută de cei doi câini închiÈ™i într-un spaÈ›iu special amenajat, de unde puteau avea sub supraveghere întreaga curte. Poarta de la intrare avea o încuietoare specială care se deschidea automat dacă aveai cunoÈ™tință de codul de recunoaÈ™-tere. Pentru intrarea celor două maÈ™ini nu era vorba de a cunoaÈ™te această cale, ci pur È™i simplu porÈ›ile au fost anume lăsate deschise în aÈ™teptare. Gălăgia făcută de noii musafiri l-a trezit pe Ignat care i-a primit cu un căscat lung È™i dezgustător. O primă activitate de strângere a mizeriei a fost făcută de personalul care a participat la buna servire a invitaÈ›ilor. Bucătăria era plină de saci din plastic, cu resturile menajere È™i nu numai. Prima operaÈ›ie a fost de a încărca aceÈ™ti saci în maÈ™ina special sosită È™i expedierea acesteia. A urmat o curățenie specială, în toată vila, prin toate încăperile È™i la toate nivelurile, operaÈ›ie ce a durat până după orele 17. ÃŽn vilă, pe lângă echipa de serviciu, mai erau; Ignat care supraveghea modul cum se făcea curățenia, Vasile Volvonici care se pare că avea un cap cât o baniță, în urma excesului făcut în cele 4 zile de dezmăț È™i Georgică Rusu care după câte se părea era într-o stare jalnică de drogare. Gabi Dumitriu, personaj important în desfășurarea acÈ›iunii noastre era plecat, urmând să rezolve niÈ™te probleme de afaceri. De fapt, era È™i singurul care nu bea È™i nu se droga, din echipa forte. Monica trebuia să dispară fără a crea vreo stare de suspiciune, iar ocazia consta în plecarea microbuzu-lui spre oraÈ™ în mai multe rânduri, pentru diferite probleme. Ea a cerut să plece cu una din curse, după care a dispărut undeva în imensitatea vilei. Oricum dispariÈ›ia ei, cu circa două ore înainte de plecarea întregii trupe, nu a dat de gândit la nimeni din cei de față. Erau cu toÈ›ii prea obosiÈ›i pentru a mai urmări un astfel de eveniment. Astfel că ora 17 lăsa în urma echipei gălăgioase, pe lângă o curățenie de cinci stele È™i o liniÈ™te de înmormântare. ÃŽn toată această perioadă de la venire, Monica a avut grijă să alimenteze pe cei doi cu câteva substanÈ›e somnifere, care în mod normal ar fi trebuit să-i È›ină în starea aceasta cel puÈ›in două zile. Cum cauza oboselii lor era cunoscută, nimeni nu È™i-ar făcut nici cea mai mică problemă cu privire la această lungă stare da letargie. Pentru Ignat, nu-È™i făcea nici o problemă, noptiera din camera personală era plină cu produse special pregătite pentru un somn de lungă durată, dar care să nu vină mai devreme de plecarea echipei de salubrizare. A avut de asemeni grijă să nu se apropie nimeni altcineva de această cameră. Obosit, de cele 4 zile când în cea mai mare parte a trebuit să supravegheze buna desfășurare a petrecerii, precum È™i de toată această zi când, de asemeni a urmărit echipa de curățenie, se retrage în camera de odihnă imediat după ce echipa părăseÈ™te curtea È™i poarta de la intrare a fost închisă. O liniÈ™te de mormânt se abătu asupra vilei izolate, încât È™i cei doi câini sătui de atâta larmă, dar È™i îmbuibaÈ›i de mâncare, prin grija Monicăi, adormiseră. ÃŽn acest moment fata își făcu apariÈ›ia. ApariÈ›ia ei era ca un înger sau ca un diavol? Am putea zice, că această apariÈ›ie era al îngerului răzbunării, al îngerului dreptății, al îngerului judecății, al îngerului care protejează pe toÈ›i copiii lumii. Pentru că toÈ›i îngerii vor trebui să protejeze copiii, pentru a nu mai fi victimele străzii, victimele părinÈ›ilor psihopaÈ›i, victimele pedofi-lilor, victimele mafiei sexului, victimele corupÈ›iei È™i mizeriei umane. Odată protejaÈ›i aceÈ™ti copii, vor apărea premizele unei lumi mai bune È™i mai drepte. Toate eforturile umane, la acest început de mileniu trebuie să fie dirijate spre protecÈ›ia copiilor. Nici un efort nu va fi suficient de mare. Când liniÈ™tea a început să apese mai greu decât a putut suporta, Monica a ieÈ™it din spaÈ›iul de la mansardă È™i s-a îndreptat spre camerele în care băieÈ›ii își făceau somnul. Aici numai zgomotul produs de sforăiturile lui Ignat erau cele care aduceau aminte că vila era locuită. Pentru a evita un incident, prin venirea celui de al patrulea membru, sau oricărui altul, Monica a instalat un dispozitiv simplu la poartă, prin care primea un mesaj de atenÈ›ionare pentru orice încercare de a deschi-de poarta. Nimic nu putea s-o ia prin surprindere. Vasile Volvonici dormea somnul liniÈ™tit al omului fără grijă, visând, probabil, la nopÈ›ile petrecute cu zecile de fete, care, după ce treceau prin patul lui, erau trimise în paturi plătite cu valută forte. După faÈ›a lui destinsă, mai mult ca sigur că nu avea nici un fel de regret pentru acest comerÈ› cu fete. O injecÈ›ie, dintr-o seringă minusculă a fost tot ce a făcut Monica pentru această bestie cu chip de om. Georgică Rusu, un bărbat mai mult lat decât înalt, cu o alură de luptător, îngurgitase suficiente droguri È™i băuturi alcoolice pentru a se simÈ›i atât de bine în inconÈ™tientul său somn. InjecÈ›ia era neapărat nevoie de a i-o administra, aÈ™a că nu a stat prea mult pe gânduri È™i conÈ›inutul a fost introdus în corpul său masiv. Un sunet ca de fanfară năvălea din camera în care Ignat își făcea somnul binemeritat, după munca È™i reuÈ™ita obÈ›inută. Un mic ajutor a trebuit să vină È™i pentru el, care s-a materializat prin aceeaÈ™i doză de somnifer, binevenită È™i în cazul acestuia. Aceste substanÈ›e, pe care Monica a avut grijă să le administreze indivizilor, aveau numai un efect de liniÈ™tire È™i de continuare a somnului prelung, pentru care erau pregătiÈ›i. După acest episod a trecut la următoarea etapă, care nu era atât de uÈ™or de rezolvat. Măsura luată de a face chei potrivite s-a dovedit a nu fi necesară, cel puÈ›in din două puncte de vedere. Majoritatea camerelor erau descuiate È™i aveau cheile în broască. La intrare era un panou care avea toate cheile casei, mai puÈ›in una È™i aceea era tocmai camera de la subsol care i s-a părut suspectă. Acea cheie trebuia să fie la unul dintre locatari. Coborând la subsol găsi majoritatea camerelor încuiate dar cheile le luă de pe panoul amintit. Multe dintre camerele de la subsol erau goale, dar curate ca È™i cum cineva urma să se mute în ele. Era răcoare, o răcoare plăcută, poate mai mult decât necesară. Căutând prin camere, găsi la demisol una plină cu saltele relaxa. Era mai mult decât ar fi vrut, era chiar un răsfăț pe care nu prea ar fi vrut să-l pună în practică. Cu puÈ›in efort amenajă la subsol patru camere de dormit cu saltele È™i paturi. Aici trebuiau să ajungă bestiile umane. Dotările vilei au ajutat-o până acum mai mult decât spera. Era o vilă construită cu toate facilitățile unei moderne case de oaspeÈ›i, care avea pe lângă cele prezentate È™i lift. Da! avea lift care făcea legătura dintre subsol È™i mansardă. MulÈ›umind proiectantului pentru dotările cu care a prevăzut imobi-lul, Monica a trecut la transportul bestiilor în noile lor camere. Aici s-a văzut, cel puÈ›in până acum, cât de eficient a fost întregul È™ir de antrenamente făcut ani de zile. OperaÈ›ia nu a fost deloc uÈ™oară, dar mulÈ›umită în primul rând aportului adus de lift, în aproape o oră cei trei erau aÈ™ezaÈ›i în paturile lor, legaÈ›i solid de acestea È™i dormeau liniÈ™tiÈ›i ca È™i cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Obosită dar È™i mulÈ›umită, s-a întins pe o canapea din hol È™i a adormit. Măsurile de siguranță suplimentare erau dintre cele mai dure. Astfel că la intrarea în subsol a fost montat un dispozitiv cu exploziv care ar fi aruncat în aer pe oricine ar fi încercat să pătrundă. AcelaÈ™i sistem a fost montat È™i la intrarea principală. Oricum, dispozitivul de alarmă, montat la poartă, era suficient pentru a trezi È™i un mort din somn. Restul măsurilor au fost suplimentare. Era ora unu noaptea când a adormit. Somn fără vise. Ziua a doua È™i a treia Se amăgea ziua cu noaptea, când Monica s-a trezit în aceeaÈ™i liniÈ™te nefirească. După verificările ce se impuneau È™i scoaterea materialelor explozive, a coborât la subsol pentru a vedea ce fac pensionarii. AceÈ™tia dormeau, somn agitat, singurul care făcea mult zgomot era tot Ignat. Era timpul trezirii È™i a adevărului iar pentru acest lucru a folosit atât metode È™tiinÈ›ifice, injectarea unui medicament care să accelereze revenirea la normal, cât È™i metode naturiste, furtunul cu apă rece. ÃŽn jurul orei zece, Vasile Volvonici È™i Costică Ignat erau în deplină capacitate intelectuală. Al treilea nu a fost deranjat cu furtunul, în schimb i s-a adminis-trat medicamentul de trezire. Surpriza lui Vasea a fost pe măsura situaÈ›iei în care se găsea. A început să se agite, ca un animal sălbatic prins în cuÈ™că, dar un dispozitiv cu È™ocuri electrice cu care a fost atins i-a adus atâta suferință fizică încât a preferat să accepte dialogul. Pentru Ignat treburile au mers ceva mai uÈ™or, acesta acceptând situaÈ›ia din momentul în care a înÈ›eles cine este cea care i-a pricinuit deranjul. Scopul fetei era să afle întreaga reÈ›ea de mafioÈ›i, activitățile ilegale pe care aceÈ™tia le desfășurau pe teritoriul țării, precum È™i pe alte teritorii, precum È™i dimensiunea infiltrării acestor reÈ›ele în lumea politicului È™i a bisnisului. Spera ca la multe, dacă nu la cele mai multe dintre ele, să găsească un răspuns È™i acesta în cel mai scurt timp. - Domnule Volvonici, i se adresă fata fostului ei coleg de liceu È™i autorul întregului lanÈ› de nenorociri care s-au abătut asupra ei de aproape zece ani încoace. EÈ™ti un om mort, nu mai ai nici cea mai mică scăpare. Dacă acum ar veni o întreaga armată de poliÈ›iÈ™ti să te salveze, nu voi face decât să apăs pe acest dispozitiv, È™i-i arătă aparatul de forma unui telefon mobil, care era agățat de cureaua de la mijloc, È™i într-o fracÈ›iune de secundă eÈ™ti numai bucățele, precum câinele pe care ai făcut demonstraÈ›ia acum ceva ani. Dar nu va fi cazul, căci nu va veni nimeni să te salveze. - Bine, È™i atunci ce vrei de la mine, spune acesta privind-o cu teamă, ură, dar È™i cu respect. Respectul acordat omului care deÈ›ine puterea. - Nimic mai mult, decât că odată cu dispariÈ›ia ta, pentru ca eu È™i toÈ›i cei care au suferit de pe urma ta È™i a celor ca tine să te putem ierta, să prezinÈ›i întreaga activitate infracÈ›ională È™i întreaga organizaÈ›ie mafiotă. - Ceri cam mult, domniÈ™oară, È™i acest lucru n-ai să-l afli de la mine. - Nici o problemă, dacă nu vrei să colaborezi atunci te voi obliga eu È™i vei spune tot ce vreau să È™tiu. O atingere cu obiectul de tortură a dus la eliberarea unui răget mai tare decât a unui leu rănit mortal. - Să È™tii că tot ce facem noi aici nu se aude nici la doi metri de vilă, aÈ™a că nu-È›i treacă prin cap o eventuală salvare. Mai mult, È›i-am explicat că orice s-ar întâmpla, soarta ta este oricum pecetluită. Sper că nu ai atâta prostie în cap, încât să-È›i acoperi acoliÈ›ii, astfel că după dispariÈ›ia ta aceÈ™tia s-o ducă bine mersi în libertate. Oricum te las să te gândeÈ™ti dar când mă întorc vreau să aflu tot ce mă interesează. Retrasă, din această cameră în care individul îi făcea efectiv scârbă, Monica a intrat în camera în care Ignat aÈ™tepta neliniÈ™tit evenimentele. O privire plină de ură dar È™i de neputință, aruncă asupra fetei È™i starea lui de oboseală È™i de agitare demonstra efortul pe care-l făcea pentru a se elibera din strâmtoare. - Domnule Ignat, nu are nici cel mai mic sens aceste străduinÈ›e de a te elibera, fiindcă È™ansele sunt nu minime ci nule. Singura È™ansă a ta de a-È›i uÈ™ura soarta, este de a face cunoscută întreaga activitate mafiotă pe care o desfășori, reÈ›eaua din care faci parte, precum È™i povestea vieÈ›ii tale. Potopul de înjurături care au început să fie aruncate la adresa fetei, ar fi dus la pulverizarea efectivă a destinatarei, dacă ar fi putut fi puse în practică. După ce s-a liniÈ™tit puÈ›in, È™i acest lucru numai pentru a putea fi înÈ›eleasă pe deplin, fata i-a explicat că nu are nici cea mai mică intenÈ›ie de a accepta din partea lor cea mai mică jignire. A fost suficientă cea de care a avut deja parte. Drept pentru care, pentru orice ieÈ™ire jignitoare, va suporta de fiecare dată consecinÈ›ele. Atingerea cu obiectul, de acum cunoscut, a dus la evacuarea aceluiaÈ™i răget de groază care a umplut întreaga cameră. - Te las să te gândeÈ™ti, dar când mă întorc să fii pregătit a vorbi. ÃŽn camera lui Gabi Dumitriu situaÈ›ia era destul de critică pentru mafiot. Puternicul animal, în dorinÈ›a de scăpa din legături, s-a agitat atât de mult încât patul s-a răsturnat È™i animalul era pe cale de a se sufoca sub tot materialul ajuns peste el. A fost nevoie de puÈ›in efort pentru a-l întoarce, cu tot cu pat, în poziÈ›ia iniÈ›ială. Cu ochii mari de frica sufocării, acesta a început acelaÈ™i tratament verbal folosit de întreaga lume interlopă printre care se deplasa. Tratamentul, aplicat È™i la ceilalÈ›i doi a avut darul de a-i stăvili elanul agresiv. Un control amănunÈ›it efectuat prin toate camerele nu a dus la descoperirea nici unui element care să le încrimineze faptele. La urmă a rămas de cercetat camera suspectă de la subsol. Aici a descoperit un seif încuiat È™i câteva birouri cu acte ale firmei. Trebuia să deschidă seiful È™i aceasta cât mai repede. Primul abordat a fost Vasea, care nici nu a vrut să audă. Producătorul de răgete È™i-a făcut într-un final efectul. Constata cu acest prilej un lucru deosebit de important, È™i anume că, în faÈ›a acestui sistem de „stimulare a vorbirii†nu putea să reziste nimeni. InchiziÈ›ia ar fi fost geloasă pe un astfel de instrument. Cheile erau purtate de Volvonici, într-un buzunărel, aproape neobservat, de la pantaloni. Constatând că acestea, cheile, trebuiau comple-tate cu un cifru, pentru a deschide seiful, această informaÈ›ie a fost destul de uÈ™or obÈ›inută. Dosare, filme, aparate de filmat, nume de persoane, adrese, benzi magnetice, o gamă mare È™i variată de documente, erau aÈ™ezate pe ani È™i capitole de „afaceriâ€, în acest spaÈ›iu denunțător. O instalaÈ›ie modernă È™i complet automatizată de ascultare È™i înregistrare aduna informaÈ›iile din toate camerele a căror clienÈ›i erau în vizorul lor. Benzile proaspăt înregistrate erau stivuite în compartimente special executate, aÈ™teptând selectarea după importanÈ›a clientului. După o primă evaluare a materialelor conÈ›inute în acest spaÈ›iu, Monica se întoarce la cei trei. Câte un reportofon era montat în fiecare cameră, urmând să înregistreze toate convorbirile. Primul vizat este Vasea, care aÈ™tepta într-o stare de agitare excesivă. - Domnule Volvonici, i se adresă fata, am aici un reportofon È™i-È›i cer ca până mâine la prânz să prezinÈ›i întreaga activitate infracÈ›ională, aÈ™a cum È›i-am explicat mai înainte. Din când în când voi verifica cele înregistrate È™i nu răspund de urmări dacă nu vei înÈ›elege. Această cerere a fost transmisă È™i la ceilalÈ›i doi, lăsându-i să „lucrezeâ€. A trecut apoi la inventarierea documentelor care se aflau în camera secretă. Spre marea ei surpriză a găsit totul înregistrat cu o meticulozitate de laborant. Totul era trecut într-un registru care avea la rubrica „ObservaÈ›ii†o mică prezentare a materialului înregis-trat. Aici se vedea mâna de aur a lui Costică Ignat, care nu degeaba era considerat mâna dreaptă a È™efului. ÃŽn timp ce verifica aceste date È™i-È™i făcea copii după registrul despre care am vorbit, asculta la o cască spovedaniile celor trei mafioÈ›i. Astfel găsi necesar să intervină în mod energic, deoarece aceÈ™tia nu dădeau nici cel mai mic semn că-ar fi interesaÈ›i să colaboreze. Era aproape epuizată È™i nu mai avea puterea de a-i auzi urlând la folosirea aparaturii de tortură, È™i ca urmare a folosit plasturele, material destul de cunoscut de cei trei în activitatea lor infracÈ›ională. Folosirea aparaturii avea ca urmare cedarea cu încetul a forÈ›ei lor de opoziÈ›ie. Pe chipurile încărcate de ură È™i neputință, începea să apară groaza È™i cedarea fără a mai consuma vorbe. Monica își continuă tratamentul până când pe chipul lor începea să apară, odată cu disperarea, cedarea. Luându-le plasturele de la gura torsionată de durere îi lăsă, nu înainte de a le aminti de ce sunt aici. Vasea È™i Ignat începură să vorbească, cuvinte ce erau înregistrate cu conÈ™tiinciozitate de aparatura modernă. Concomitent cu munca de înregistrare È™i copiere a materialului compromițător, Monica continua ascultarea celor vorbite de infractori. Georgică Rusu se arata la fel de îndărătnic precum îi era înfățiÈ™area. Nu mult după plecarea fetei, acesta începu un potop de vorbe care rivaliza cu cel mai abject vocabular de maidan. După ce l-a lăsat mai mult de o oră să debiteze, a intrat la el È™i afectiv l-a agățat de picioare de una din gratiile cu care erau dotate ferestrele. ÃŽn această poziÈ›ie, având È™i plasturele aplicat peste gura lui spurcată È™i ajutându-se de aparatul miracol, fata l-a mai gratulat o bună bucată de timp, până când epuizat acesta a cedat. Astfel au trecut multe ore, cu intervenÈ›ii directe în caz de nevoie È™i pentru orice încercare de deviere de la subiect sau de a deturna realitățile. Din dovezile pe care reuÈ™ea să le desluÈ™ească din materialele prezentate, începea să se contureze mărimea actelor infracÈ›ionale ale firmei conduse, după toate datele, de Vasile Volvonici. Prezentarea verbală a celor trei era de natură să certifice contribuÈ›ia fiecăru-ia la aceste acte È™i avea putere ca material indubitabil pentru inculpare. ÃŽncercările de prezentare eronată erau sancÈ›ionate cu promptitudine, pe măsură ce le depista. Toată noaptea È™i încă a doua zi continuă cu declaraÈ›iile celor trei, care obosiÈ›i de nesomn È™i tortura modernă, cedau vizibil oră cu oră. Pe la orele opt dimineaÈ›a epuizaseră integral È™irul mărturisirilor. O singură temă evita să prezinte Volvonici È™i anume violul din 1990. Cu toate că subiectul era mai mult decât dureros pentru Monica, aceasta nu putea să treacă peste el, fără ca să afle de la violator părerea lui peste ani. - Domnule Volvonici, i se adresă fata, un singur lucru aÈ™ mai vrea să aflu de la tine. Cum consideri că trebuie pedepsiÈ›i violatorii. - Dacă regret ceva, spuse Vasea, este că după ce te-am violat nu te-am ucis. AÈ™ fi scăpat de foarte multe necazuri. - ÃŽÈ›i mulÈ›umesc pentru sinceritate È™i bănuiesc că această gândire este caracteristică pentru cei mai mulÈ›i dintre violatori. Restul timpului care a mai rămas din aceasta zi a fost ocupat pentru a scrie câteva scrisori È™i a schiÈ›a un plan de acÈ›iune pentru a doua zi, care trebuia să fie a patra È™i ultima ce o petrecea în această companie. Cei trei căzură obosiÈ›i È™i înfrânÈ›i fizic È™i moral. Prima parte a planului, aÈ™teptat de ani de zile, era aproape gata. Violatorul își va primi pedeapsa a doua zi, iar pentru ceilalÈ›i participanÈ›i la această activitate de comerÈ› cu carne vie, răpiri de persoane, violare È™i corupere de minore, aducerea în stare de sclavie a celor care nu acceptau statutul impus de mafie, precum È™i comerÈ›ul cu droguri ca activitate directă È™i folosirea drogurilor pentru a-È™i impune voinÈ›a lor criminală, avea suficiente materiale pentru ca orice tribunal din lume să-i poată condamna la închisoare pe viață. Dar oare aÈ™a va fi? Epuizată fizic, căci moral era într-o stare excepÈ›ională, adormi aÈ™a cam la cântatul cocoÈ™ilor. Visă că ajunsese în rai, unde părinÈ›ii ei o aÈ™teptau, tineri È™i frumoÈ™i, aÈ™a cum i-a cunoscut întotdeauna. Acest vis a urmărit-o toată noaptea cu toate încercările ei de a-l schimba sau de a nu mai visa ceva. De multe ori era trează de-a binelea È™i continua să viseze cu ochii deschiÈ™i scene din viaÈ›a lor dinainte de primele evenimente care le-au distrus viaÈ›a. Spre dimineață, obosită È™i obsedată de visul persistent, se trezeÈ™te în această atmosferă de tensiune, cu miros de moarte. Ziua a patra Prima miÈ™care a fost făcută spre a vedea starea celor trei mafioÈ›i. Acum, după ce-È™i prezentase o mare parte din activitatea lor infracÈ›ională, deveniseră parcă mai umani, mai dornici de colaborare, mai aproape de lumea lui Dumnezeu. ÃŽncercară È™i un început de dialog, ceva mai sincer cu cea care, în aceste momente, le avea destinul în mână. Era o părere sau era o realitate. ÃŽncă nu-È™i dădea seama È™i nici nu avea starea psihică de a căuta. Vasea era într-o stare de criză morală, fapt care i-a îngreunat în mare măsură Monicăi ducerea la capăt a planului propus. - Domnule Volvonici, a venit ziua cea mare atât pentru mine cât È™i pentru tine. Pentru toate crimele pe care le-ai făcut È™i pe care le-ai recunoscut prin declaraÈ›ia dată, pentru toate crimele pe care n-ai avut curajul să le mărturiseÈ™ti dar care sunt scrise È™i înregistrate în toate documentele ce vor deveni în curând publice, pentru toate fetele È™i femeile care au suferit de pe urma acÈ›iunilor tale mafiote, pentru toÈ›i părinÈ›ii care au suferit, pentru copiii nenorociÈ›i prin acÈ›iunile tale, pentru moartea părinÈ›ilor mei È™i pentru tinereÈ›ea mea distrusă de acÈ›iunile tale, pentru toate acestea, te condamn la moarte. SentinÈ›a va fi executată de mine, Monica Drăgănescu, prima ta victimă È™i va avea loc imediat după ce-È›i vei spune ultimul cuvânt. - Te bag în p. mă-tii, au fost cuvintele care i-au rămas pe buze, după ce Monica i-a administrat un preparat ucigător. Era pe 21 iulie ora 14 È™i 30 de minute. Violatorul a încremenit, având pe față o grimasă de răutate, care i-a transformat frumosul chip într-o figură hidoasă ce reflecta adevărata imagine a celui dispărut. Urmează primul telefon, adresat ambasadei române din Italia. ÃŽncă dinaintea plecării din această È›ară, Monica discutase cu ambasadorul despre o eventuală apelare la serviciile domniei sale. Acesta, fără rezerve, È™i-a oferit sprijinul È™i i-a cerut să-l caute la orice oră. După ce a dat de omul care a ajutat-o atât de mult, Monica a avut un moment de ezitare, pentru a-i spune sau nu, pentru a-l implica sau nu. - Domnule Ambasador, sunt eu Monica È™i am vrut să vă anunÈ› că cel care a contribuit la distrugerea vieÈ›ii mele È™i a părinÈ›ilor mei este mort. - Monica, i s-a adresat ambasadorul după ce a recunoscut vocea tinerei care nu cu mult timp în urmă îi cerea ajutorul într-un caz de mare gravitate. Sper ca eÈ™ti sănătoasă È™i nu ai nici o contribuÈ›ie directă în această situaÈ›ie. - ContribuÈ›ia mea este totală È™i totul veÈ›i auzi prin mass-media È™i poliÈ›ia Română care peste nu mult timp va veni să preia întreaga documentaÈ›ie infracÈ›ională a acestuia È™i a încă multor alÈ›ii. DorinÈ›a È™i rugămintea mea, domnule ambasador, este de a veghea ca nu cumva o parte din materialele incriminatorii să dispară iar procesul meu È™i a celor implicaÈ›i să poată fi judecat cu dreptate. - Sper că nu vei face încă o prostie, se auzi vocea de la celălalt capăt al telefonului. Voi avea grijă să beneficiezi de cei mai buni avocaÈ›i. - Domnule ambasador, nu de avocaÈ›i am nevoie ci de un proces public care să cuprindă întregul spectru infracÈ›ional al acestor bande mafiote. Procesul să deruleze martori È™i infractori din toate țările care au avut legături cu aceste activități. AÈ™ mai dori, domnule ambasador, ca acÈ›iunea de eradicare a acestui fenomen să continue până la eliminare. - Voi face tot ce pot dar ai grijă să nu faci È™i alte prostii. Să È™tii că suntem lângă tine È™i vom face totul pentru ca procesul să se desfășoare în vederea eliminării acestor categorii de oameni. - MulÈ›umesc, domnule ambasador. ÃŽnchide, nu înainte de a-i enumera societățile de televiziune È™i publicaÈ›iile pe care le va antrena în această acÈ›iune de dezvăluire. Urmează câteva telefoane la principalele posturi de televiziune, printre care È™i postul central È™i câteva publicaÈ›ii din presa de mare tiraj. Li se prezintă în mare evenimentul ce urmează a-l monitoriza È™i încearcă să-i sensibilizeze asupra importanÈ›ei de a fi prezenÈ›i È™i de a se implica. ÃŽn jurul orelor 17 încep să sosească primii reprezentanÈ›i ai mass-media. Acestora, fără a li se permite intrarea în vilă, li se dau copiile după conÈ›inutul registrelor de evidență, lista cu principalii participanÈ›i la aceste acÈ›iuni mafiotice È™i copiile după înregistrările efectuate celor trei în ultimele zile. La ora 20 anunță poliÈ›ia, de omorul săvârÈ™it la vilă. Oamenii legii sunt prezenÈ›i jumătate de oră mai târziu, când are loc si arestarea cetățencei Monica Drăgănescu. Odată cu poliÈ›ia pătrund È™i reprezentanÈ›ii mass - media a căror prezență nu mai poate fi ignorată. AceÈ™tia au suficiente motive de satisfacÈ›ie, care curând se va transforma în oroare, oroare de ceea ce găsesc, oroare de ceea ce s-a ascuns în spatele acestor ziduri noi. Expunerea evenimentelor se termină în acest punct È™i o liniÈ™te cuprinde camera în care cei patru, poliÈ›iÈ™ti È™i procurori, ascultaseră într-o liniÈ™te deplină. Multe erau noutățile pentru aceÈ™ti oameni ai legii, noutăți provenite din necunoaÈ™terea evenimentelor care se considerau a fi locale, precum; violul, răpirea, moartea părinÈ›ilor ei, dar È™i acÈ›iunea din Italia, toate evenimente de mare importanță în desfășurarea dezbaterilor. O tăcere de mormânt se aÈ™ternu în această încăpere cu bărbaÈ›i trecuÈ›i prin multe, foarte multe evenimente È™ocante. Povestea întreagă a surprins È™i pe aceÈ™ti oameni deprinÈ™i cu infracÈ›iuni de orice gen. TotuÈ™i, cele auzite în aceste ceasuri, au avut darul de a-i surprinde, atât ca mărime a fenomenului cât È™i ca efect asupra unei societăți bulversate de sărăcie È™i mizerie, morală È™i materială. Cap. 12 . Epilog Pentru continuarea investigaÈ›iilor, a fost reÈ›inută pe o perioada de 30 de zile. I s-a pus în sarcină mai multe infracÈ›iuni; omor cu premeditare, sechestrare de persoane, obÈ›inere de informaÈ›ii fără a avea aceasta calitate, încălcare de domiciliu È™i multe alte activități considerate ca infracÈ›iuni. Până la alte concluzii să lăsăm organele de stat să-È™i spună cuvântul, iar legislativul să vină cu corecturi atunci când legea nu asigură dreptul È™i dreptatea tuturor celor lipsiÈ›i de protecÈ›ie. Căci aceasta categorie, despre care vorbim, este lipsită de cea mai elementară protecÈ›ie. ÃŽntre timp mass-media contactată a început furnizarea de informaÈ›ii care să astâmpere foamea populaÈ›iei. PoliÈ›ia refuza orice contact nou cu mass- media din mai multe motive. ÃŽn primul rând nu aveau informaÈ›ii în plus decât deÈ›ineau ei în acel moment. ÃŽn al doilea rând, concomitent cu investigaÈ›iile făcute în cazul de omor, trebuiau să fie făcute investigaÈ›ii cu privire la acÈ›iunile mafiote ale reÈ›elei. Pe baza informaÈ›iilor procurate de Monica È™i de dosarele din camera secretă, au fost arestaÈ›i Costică Ignat È™i Georgică Rusu. A fost emis mandat de arestare pentru Gheorghe Beraru, alias Gabi Dumitriu È™i încă vreo 15 membri ai reÈ›elei. Toate materialele probatorii de la vilă sunt reÈ›inute de poliÈ›ie, pentru cercetări. Au loc descinderi la toate filialele firmei, unde se fac controale sistematice È™i audieri de personal. ÃŽn urma acestor acÈ›iuni se depistează un mare trafic de stupefiante care în general mergea mână în mână cu traficul de carne vie. Pe acest domeniu infracÈ›ional are loc confiscarea unor importante cantități de stupefiante È™i arestate persoane implicate în acest trafic. PopulaÈ›ia este È›inută la curent de mass-media, funcÈ›ie de capacitate acestora de penetrare a altor informaÈ›ii încă secrete. ÃŽn această stare generală de saturare a foamei de informaÈ›ii, mass - media face mari greÈ™eli divulgând elemente care au condus la alertarea È™i dispariÈ›ia unor persoane cu mari implicaÈ›ii în scandalul ce se contura. Oricum, în linii mari aceasta a È›inut trează atât opinia publică, cât È™i dorinÈ›a sinceră a tuturor factorilor de răspundere pentru elucidarea cazului. Se putea observa o stimulare din umbră a activităților poliÈ›ieneÈ™ti. A doua zi după arestare s-a prezentat la procuratura oraÈ™ului un avocat pentru apărarea cazului Monicăi. Era un mare nume în baroul românesc È™i un mare apărător al celor fără apărare. Cunoscut de organele locale de anchetă i s-a dat dreptul de apărare a suspectei. Au urmat luni de investigaÈ›ii, pe toate fronturile, au fost aduse numeroase victime ca martori, au fost eliberate, cu concursul organelor din țările respective, numeroase fete din țările în care acestea deveniseră sclave în secolul XX. ÃŽn aceste țări, sub o influenÈ›a puternică a opiniei publice È™i a mass-media, s-a început o adevărată luptă împotriva aceste categorii mafiote. Europa era în mare fierbere, iar puterea politică începea să dea dezlegare pentru eliminarea ciumei. Politicul începea să vrea È™i aceasta era o mare realizare. Restul trebuia sa fie efortul oamenilor legii. ÃŽn È›ară se conturau mai multe procese, toate legate de evenimentele din vilă. Un proces adresat Monicăi Drăgănescu, cu toate capetele de acuzare amintite, un proces având ca temă comerÈ›ul cu carne vie È™i un proces având ca temă traficul de droguri. Cele trei procese aparent izolate, aveau rădăcini comune, autori comuni È™i obiective comune. După cum se desfășurau evenimentele din celelalte țări, care aveau grupări mafiote bine organizate pe propriile teritorii, perspectivele erau îmbucurătoare pentru victime È™i dezastruoase pentru mafie. Monica aÈ™tepta cu mult calm investigaÈ›iile din Grecia unde, prin intermediul poliÈ›iei române È™i a ministerului de externe, informaÈ›iile au fost la obiect. După câteva luni de investigare a început procesul în care se judeca cazul Monica Drăgănescu. Opinia publică din È›ară È™i nu numai, urmărea cu atenÈ›ie È™i emoÈ›ie această desfășurare de forÈ›e. Scris 2012 Ogorul de porumb Partea I Partida de bridge Era oră târzie din noapte È™i jocul parcă luase mai multă consistență. Cele două perechi se încălziseră de pasiunea jocului È™i reacÈ›ionau ca niÈ™te adolescenÈ›i în pericol de a fi surprinÈ™i, de părinÈ›i, la o partidă de pocher. Jucau de ore bune fără a privi la ceas È™i fără a-È™i face probleme pentru ziua ce bătea la ușă. ÃŽntr-adevăr își permiteau acest lux È™i erau liniÈ™tiÈ›i în această privință, căci de mulÈ›i ani nu mai erau obligaÈ›i a da socoteală cuiva pentru timpul consumat. Se cunoÈ™teau de o viață È™i nu numai că lucraseră împreună, dar fuseseră È™i rămaseră buni prieteni în ciuda anilor care începuse să-i marcheze. Jocul era mai pasionant deoarece miza era o masă la un restaurant de lux, dată pentru toÈ›i de perechea care pierdea. ÃŽn fond nu era nici o pierdere pentru nimeni, din contra, toată lumea câștiga o frumoasă seară, pe care încercau să È™i-o permită o dată pe lună. Perechea Dubreuil, Piere È™i Irina, locuiau la câteva străzi distanță de gazdele È™i prietenii lor, fapt pentru care nu-È™i făceau nici o problemă cu factorul timp. De fapt de multe ori când, luaÈ›i cu jocul, uitau ca È™i acum de dânÈ™ii, rămâneau pentru a doua zi la prietenii lor, spre satisfacÈ›ia tuturor. Fuseseră familii moderne È™i aÈ™a au rămas. N-au avut copii fiindcă, spuneau ei, copii i-ar fi putut deranja din escapadele pe care nu ezitau a le face. Nu de puÈ›ine ori, în perioada primei tinereÈ›i, È™i-au propus, dacă nu să facă un copil dar măcar să adopte unul. Comoditatea i-a îndepărtat de fiecare dată, cu brutalitate È™i fermitate de acest vis. La vârsta a doua regretul a luat locul dorinÈ›ei dar cum de fiecare dată li se părea a fi prea târziu, aceasta devenise cu adevărat mult prea târziu. La această vârstă, biniÈ™or trecuÈ›i de 70 de ani, rămase numai regretele, pe care încercau să le uite prin ieÈ™iri mai mult sau mai puÈ›in adecvate vârstei pe care cu multă graÈ›ie căutau să o păcălească. Trecut bine de ora două dar cu perspectiva unei mese festive, cei doi soÈ›i se hotărăsc să-È™i petreacă restul nopÈ›ii în propriile lor paturi. - Noapte bună, își urară cele doua perechi de jucători întârziaÈ›i, È™i pe sâmbătă la Gambrinus. Afară era o noapte rece, de început de februarie parizian, cu lună plină dar prea puÈ›in propice unei plimbări nocturne, aÈ™a că se îndreptară cu paÈ™i grăbiÈ›i spre casă. La prima intersecÈ›ie de străzi, dinspre un loc întunecat a imobilului ce pătrundea până în stradă, auziră un scâncet ca de copil care le-a sfâșiat inima lor bătrână. Temători de ceea ce ar fi putut să găsească, s-au apropiat de locul de unde venea vocea sau mai bine zis scâncetul. Spre marea lor surprindere au găsit un copil de aproape 8 ani, ponosit îmbrăcat È™i tremurând de frig, printre cele câteva cutii de carton în care își făcuse culcuÈ™ul. - Ce s-a întâmplat, ce este cu tine, întreabă Irina, apropiindu-se de locul unde se miÈ™ca copilul. Un mormăit neinteligibil se strecoară dintre cutiile de carton făcute grămadă, neinteligibil dar totuÈ™i omeneÈ™ti È™i mai ales într-o limbă necunoscută de cei doi. ÃŽncercând să ridice copilul, constată că acesta nu putea să-È™i È›ină echilibrul È™i consternaÈ›i observă piciorul lipsă al micuÈ›ului. Primul imbold a fost acela de a anunÈ›a poliÈ›ia È™i apoi de a-È™i vedea de drum dar o forță interioară a respins acest gând. Privind unul la celălalt s-au înÈ›eles fără a scoate o vorbă. Pentru început vor duce micuÈ›ul acasă È™i atât. - Sprijină-te de noi, l-au îndemnat prinzându-l cu braÈ›ele lor slăbite de vreme. La început au crezut că acÈ›iunea va fi mult mai grea dar constată că micuÈ›ul nu era nici pe departe atât de greu pe cât arăta È™i pe de altă parte o dorință lăuntrică le-a dublat forÈ›ele. Copilul, speriat de această intervenÈ›ie necunos-cută a încercat o rezistență firavă, pentru ca în final să se abandoneze cu totul noilor veniÈ›i. Și aÈ™a, cu mica povară, cei doi se îndreaptă spre blocul propriu având sufletele încărcate de o fericire necunoscută până atunci. - Bună seara d-le Dubreuil, li se adresează portarul somnoros È™i oarecum deranjat de această venire nocturnă, dar cine-i copilul? Da! ÃŽntr-adevăr cine-i copilul, uite o întrebare la care nu au avut timpul necesar să se gândească dar pentru care trebuia să găsească un răspuns de compro-mis È™i aceasta imediat. InspiraÈ›ia Irinei i-a scos pentru moment din impas, problema urmând să fie lămurită în cel mai scurt timp. - Un nepot din provincie, licitează ea dintr-o răsuflare. MulÈ›umit dar totuÈ™i nedumerit, deoarece nu avea È™tiință de vreun nepot în familie, portarul se resemnă cu răspunsul primit È™i uită imediat evenimentul cufundându-se într-un vis care-l arunca cu mulÈ›i ani în urmă È™i care-i făcea mai multă plăcere. Cu mai multă emoÈ›ie decât efort, reuÈ™esc să ajungă în casă È™i să depună „comoara†pe un fotoliu moale È™i comod. Nu mai era nevoie deocamdată de nimic altceva deoarece copilul dormea de mult, iar faÈ›a lui încordată spunea mai mult decât orice dialog. Scoase cu grijă hainele murdare È™i pentru a nu-l deranja mai mult îl înveli cu o pătură călduroasă È™i renunță la primul impuls de a-i face o baie. Cine este acest copil? Cum a ajuns într-o astfel de situaÈ›ie, cum este posibil să nu-l fi găsit È™i adăpostit organele abilitate, iată câteva întrebări la care vor trebui să-È™i răspundă în zilele următoare dar nu înainte de a-l pune pe picioare pe micuÈ› È™i de a-i obÈ›ine încrederea. Toată noaptea au stat È™i au supravegheat copilul, care dormea profund dar uneori scotea niÈ™te sunete È™i făcea miÈ™cări care sugerau teama de care era pătrunsă această mică ființă. A fost o noapte neagră dar parcă venea din dorinÈ›a lor veche pentru copii È™i continua luptă cu ei însăși. Acum dorinÈ›a neîmplinită era în faÈ›a lor sub această formă deloc de invidiat, dar pentru care începea să răsară sentimente de care niciodată nu credeau a fi în stare. Planuri mari de viitor se revărsau în minÈ›ile celor doi, fără a avea curajul a le rosti cu voce tare, dar privirile lor mute le dădeau de înÈ›eles că răspund pozitiv gândurilor de protecÈ›ie È™i speranță. Spre dimineață aÈ›ipiră pentru scurtă vreme, în care timp copilul s-a trezit. Privind nedumerit la cele din jur, un gând de speranță a cuprins micuÈ›a lui făptură È™i poveÈ™ti de mult auzite îl îndreptățeau să creadă că se afla undeva în rai È™i că cei doi nu puteau fi decât Dumnezeu È™i cu soÈ›ia lui. Această revelaÈ›ie l-a liniÈ™tit deplin, È™tiind el din cele auzite că D-zeu era un tip bun È™i uneori aducea È™i cadouri la copiii cuminÈ›i. Dar oare am fost cuminte, se întrebă micuÈ›ul cu o teamă care-i trecu prin corpul său firav. Din câte È™tia el parcă nu făcuse rău la nimeni dar povestea spunea că, pentru a primi cadouri trebuia să facă È™i lucruri bune È™i cu tot efortul lui de a-È™i aminti de aceste fapte, nici unul nu-i veni în minte în acel moment. Dezamăgit de el însăși È™i obosit de efortul de gândire la care s-a supus, adoarme din nou, visând la niÈ™te fapte, în care el era eroul È™i care lui i se păreau a fi bune. Important era faptul că aceste noÈ›iuni de bine È™i rău aveau o rezonanță mult prea neclară în mintea lui ocupată mai mult cu gândul de supravieÈ›uire. Această noÈ›iune era ceva instinctiv, animalic, fără a răspunde în nici un fel unei dorinÈ›e clare în ceea ce îl privea. TotuÈ™i visul îi dădea încredere È™i-i destinse faÈ›a È™i trupul încordat, astfel că la trezire, cei doi bătrâni avură în faÈ›a ochilor un alt copil, mai destins È™i mai copil în adevăratul sens al cuvântului. Fără a È™ti cauzele acestei schimbări în fizionomia copilului, Irina face o remarcă care le va da multă putere în demersurile dure ce-i va aÈ™tepta. - Acest copil este al nostru, ni l-a adus D-zeu, ce zici? - Da! confirmă Piere, È™i în această confirmare se găsea toată speranÈ›a anilor trecuÈ›i cu toate soluÈ›iile la neîmplinirile de o viață. Din acel moment viaÈ›a celor doi bătrâni se va schimba în totalitate. Devenise secretoasă atât pentru cei obiÈ™nuiÈ›i cât È™i pentru prietenii lor de o viață. Această stare pleca dintr-o nesiguranță care trebuia întâi învinsă. Această teamă de toÈ›i È™i de toate le-a îngreunat È™i mai mult situaÈ›ia contribuind la prelungirea timpului de clarificare, dar aÈ™a au gândit atunci È™i aÈ™a au procedat. Mai întâi trebuiau să primească acceptul copilu-lui, apoi trebuiau să se facă înÈ›eleÈ™i pentru ca în final să poată cunoaÈ™te statutul lui. Dar întâi de toate trebuia pus pe picioare din punct de vedere fizic È™i psihic, starea copilului fiind jalnică. Spălat, igienizat, îmbrăcat curat È™i frumos precum È™i o hrană substanÈ›ială a dus ca în câteva săptămâni copilul să nu mai poată fi recunoscut. Deoarece copilul avea ceva cunoÈ™tinÈ›e de franceză, e drept că de franceza suburbană era vorba, legătura a putut fi mai uÈ™oară decât se aÈ™teptau la început. Fără a voi să intre, deocamdată, în viaÈ›a lui, pentru a nu aduce noi traume, dialogul se axa pe cunoaÈ™terea pe moment a dorinÈ›elor È™i pe stabilirea încrederii în persoanele lor. După trecerea acestui prag au început să înveÈ›e copilul să dialogheze, aducând corecturi jargonului stradal È™i vulgar, singurul cunoscut probabil È™i în limba lui maternă. Sau cine È™tie? ÃŽntre timp, copilului i se aduce un cărucior, a cărui folosință i-a adus multă bucurie, consolidând È™i mai mult legăturile dintre ei. Partea II-a Poveste incredibilă Din momentul în care conversaÈ›ia a putut fi făcută fără dificultate, s-a trecut la următoarea etapă È™i anume stabilirea identității copilului. Pas greu, care era cât pe aci să strice toată munca de câteva luni dusă cu perseverență È™i tenacitate. FaÈ›a copilului s-a întristat pentru moment după care a devenit rigidă È™i o spaimă cumplită i s-a aÈ™ternut ascunzând-o în mâinile sale micuÈ›e. A fost nevoie de un nou timp de relaxare È™i de multă blândeÈ›e în acÈ›iunile celor doi bătrâni pentru ca momentul critic să poată fi depășit. Oricum, nu se putea renunÈ›a la continuarea investigaÈ›iei, cunoaÈ™terea corectă a situaÈ›iei copilului fiind elementul esenÈ›ial în programul pe care È™i-l propuseră. O nouă încercate de a aborda subiectul a avut un rezultat mai optimist. UÈ™or, uÈ™or a început se înfiripa un dialog, a cărui tragism era pe măsura descoperirilor ce urmau a se face. -A! Eo vin de departe. -De unde vii tu, DănuÈ›, aÈ™a de departe, îl întrebă Irina. ÃŽntre timp aflase că-l cheamă DănuÈ› È™i că are cam 10 ani. De acest amănunt încă nu era destul de sigur dar după socoteala lui parcă atât ar fi ieÈ™it. - România, aÈ™a-i zice, dar am plecat de mult de acolo. - De când ai plecat tu, aÈ™a de demult, vocea lui Piere era sugrumată de intuiÈ›ia pe care o avea. - Cred că am, am cam doi ani de când am fost adus aici. Dar întâi m-au dus la BucureÈ™ti. Da! La BucureÈ™ti acolo m-au dus întâi. M-au luat de la….cum îi zice. Da! de la „TeiÈ™or†parcă aÈ™a îi zicea È™i m-au dus la BucureÈ™ti. Copilul trebuia să povestească firesc È™i fără prea multe intervenÈ›ii aÈ™a că cei doi l-au lăsat să vorbească, atrăgându-i din când în când atenÈ›ia să se exprime în franceză. ÃŽn mijlocul camerei erau împrăș-tiate jocuri È™i jucării de tot felul, la jocul copilului participau, ca de obicei, Piere cu Irina. Atmosfera era cea cotidiană aÈ™a că singura schimbare era faptul că DănuÈ› trebuia să vorbească. Acest lucru se întâmpla din ce în ce mai des în ultimul timp fapt care, acum, nu i se părea a fi ceva deosebit. Stimulându-i joaca È™i dialogul, bătrânii ascultau cu atenÈ›ie È™i îngrijorare povestea micuÈ›ului. Pentru a nu pierde nimic din acest, aproape monolog, Piere înregistra convorbirea urmând a-l studia È™i a trage niÈ™te concluzii. Pentru a putea înÈ›elege cât mai bine evenimentele, Piere a luat o hartă cât mai amănunÈ›ită a României, a luat È™i consultat un dicÈ›ionar francez - român È™i român - francez, a mai purtat numeroase discuÈ›ii cu DănuÈ› È™i tot ce a aflat, parcă desprins din filmele Horror, a înregistrat pe bandă pentru a putea aprofunda povestea. Era acum vreo trei ani, totul se petrecea într-o localitate uitată de lume din România, undeva în judeÈ›ul Vaslui. ÃŽntr-un sat la marginea lumii, parcă ieÈ™ind din pădure sau a crescut odată cu ea. Sălbăticia pădurii È™i-a pus amprenta asupra satului în care doar păsările migratoare erau cele care făceau legătură cu lumea. DănuÈ›, un copil isteÈ› de È›igan, pleca la È™coala din sat pentru că, spunea el „vreau să mă fac mareâ€. Era al treilea copil din cei cinci cât le dăduse Dumnezeu. Cel mai mare avea zece ani È™i era handicapat. ÃŽl chema Traian. ÃŽnvățase el, taică-su, vreo două clase cu, care ocazie auzise de la învățător că unul Traian ar fi fost strămoÈ™ul nostru. AÈ™a că Traian i-a zis. Cel mai mic avea doar doi ani, încă nu mergea în picioare dar cineva din sat le-a spus că nici nu va merge. Nu prea mai avea imagine despre el. El se găsea între două fete. Cea mare Cleopatra, tot învățătorul l-a ajutat să-i pună numele È™i cea mică Viorica, se lecuise taică-su să le mai dea nume de mari domni după ce aflase de boala lui Traian. Școala era veche, avea cel puÈ›in cinzeci de ani dar lui DănuÈ› îi plăcea. ÃŽn drum spre È™coală s-a întâlnit cu un băiat din sat, băiat cu armata făcută, care spunea că lucrează la oraÈ™ È™i câștigă bine. Ei stătea la câteva case de ai lui, aÈ™a că-l cunoÈ™tea bine. ÃŽn dimineaÈ›a acea de luni, o dimineață răcoroasă de toamnă, când gutuile plesnesc de copt È™i mirosul lor te urcă parcă fără voie după ele, s-a întâlnit cu Vasile a Paraschivei, aÈ™a-i ziceau băiatului cu armata făcută. - Unde te duci, tu DănuÈ› aÈ™a de dimineață, a fost întâmpinat copilul de Vasile a Paraschivei. - Mă duc la È™coală, nene, i-a răspuns DănuÈ›, mândru nevoie mare de statutul lui de È™colar. - Dar unde È›i-e traista cu cărÈ›i, îl întreabă, arătând spre locul din spatele copilului acolo unde ar fi trebuit să fie trăistuÈ›a. O jenă neascunsă a cuprins copilul care nu primise de - niciunele. - Hai cu mine la oraÈ™ să-È›i iau cărÈ›i È™i un ghiozdan cum nu mai are nimeni. Vrei? îl întrebă conspirativ Vasile. - AÈ™ vrea, nene, cum n-aÈ™ vrea, dar acum trebuie să fiu la È™coală. - Dacă nu ai cărÈ›i degeaba te duci, plusează Vasile. După o gândire de câteva clipe, DănuÈ› i-a dat dreptate, într-adevăr unde s-a mai pomenit È™colar fără cărÈ›i sau fără trăistuță. - Hai că merg, nene, dar mă duc să-i spun tatei, că de nu, mă bate. - I-am spus eu acum când am trecut pe la voi È™i s-o bucurat tare. - Păi! dacă-i aÈ™a, să mergem. Cei doi au pornit-o voiniceÈ™te spre È™oseaua, care fusese odată asfaltată, care trecea la câțiva kilometri buni de satul lor. Acum, după revoluÈ›ie, erau multe autobuze care te duceau unde doreai. AÈ™a că nu peste mult timp a apărut unul dar acesta, după È™tiinÈ›a lui DănuÈ› parcă nu-l ducea la Vaslui, ci în altă parte. - Nene, zice DănuÈ› nedumerit, dar târgul parcă-i în partea cealaltă. - Mergem la Bacău, oraÈ™ mai mare unde găsim mai multe cărÈ›i, i-a răspuns Vasile sigur de el. Drumul plin de hârtoape È™i maÈ™ina cam bătrână i-au fost suficiente lui DănuÈ› pentru a-l obosi peste măsură, aÈ™a că atunci când a ajuns la Bacău unde a tras la o casă de om, copilul n-a mai avut puterea de a întreba de cărÈ›i. După ce a tras un pui de somn pe un colÈ› de pat, s-a văzut sculat È™i dus într-un loc căreia i se spunea gară. - Am vorbit cu un prieten È™i mi-a spus să mergem la BucureÈ™ti, acolo găsim cele mai frumoase cărÈ›i, își aminteÈ™te cu necaz băiatul. Băiatul văzuse maÈ™ini, văzuse È™i drumuri, mai mult rele decât bune, dar aÈ™a arătare nu văzuse încă. Venea aÈ™a pe două bucăți de fier căreia li se ziceau È™ine È™i era cât zece, ba nu cât douăzeci de autobuze care trec jos pe È™osea. Cu o spaimă care i-a luat tot graiul, DănuÈ› urcă în drăcovenie aflând pe drum că i se spune tren. Nu È™tie cât a mers, dar lui i s-a părut a fi o veÈ™nicie, îl apucase o foame cumplită, parcă mai cumplită decât i-a fost vreodată. Acum dacă se gândea bine parcă de prea multe ori i-a fost foame. La scâncetele lui, Vasile a început să-l înjure. - Ce aia`mă-tii vrei mă. De unde să-È›i dau mâncare aici pe tren? Ce eÈ™ti la restaurant? Ce-i acela restaurant nici asta nu È™tia dar bănuia că ar fi ceva care-È›i dădea mâncare, ceva oricum bun, numai că Vasile era din ce în ce mai rău. La un moment dat i-a dat o palmă peste față că a început să-i curgă sânge din nas È™i nici atunci nu l-a lăsat din înjurături. ÃŽn compartiment mai erau doi oameni tot aÈ™a bruneÈ›i ca È™i Vasile care erau prieteni cu el È™i un bătrân care spunea că se duce la un băiat a lui care stătea undeva departe, nu È™tiu unde. De atâta foame È™i oboseală DănuÈ› a adormit pe banca moale. Oricum era mai bine decât în casa din Bacău. La un moment dat a fost scuturat de Vasile. - Scoală, mă, c-am ajuns, i-a strigat acesta. Obosit, ameÈ›it de somn È™i mort de foame a deschis ochii pentru a vedea o mulÈ›ime de trenuri È™i multă gălăgie, mai multă decât făceau flăcăii la nunÈ›i în sat la el. Fără a înÈ›elege ceva È™i cuprins de o mare frică, s-a agățat efectiv de Vasile, ca È™i cum acesta devenise cel mai mare sprijin al lui È™i asta aÈ™a È™i era. Pe cine mai cunoÈ™tea decât pe el È™i chiar dacă îl bătea tot parcă era mai bine decât singur. Până a ieÈ™it din casa aceasta imensă, prin care treceau o mulÈ›ime de oameni, a mai primit în dar câteva scaltoafe, aÈ™a pentru a mai uita de foame. Și chiar a mai uitat pentru ceva vreme. După ce au ieÈ™it la aer curat, s-au urcat într-un autobuz mare È™i au plecat fără a primi nici o lămurire, pe care nici nu avea curajul a o cere. Oricum el mergea înconjurat È™i de cei doi prieteni a lui Vasile, parcă le-ar fi fost frică să nu fugă. Unde putea fugi când o frică de nedescris îi paralizase aproape orice miÈ™care. La un moment dat se iscă o îngrămădeală în jurul unei bătrâne, după care la prima oprire s-a simÈ›it apucat de guler È™i aruncat afară din maÈ™ină în mijlocul băieÈ›ilor care au luat-o la fugă târându-l după ei. După ceva timp, când a crezut că va cădea jos de oboseală, s-au oprit. Nu erau oameni în jur È™i râzând Vasile a scos de undeva un portofel jerpelit aproape aÈ™a cum văzuse în sat la învățător, din care a scos câțiva bani. - P…da mă-sii de babă, numai atâta avea. Trăgând concluzia că ceva nu a fost în regulă cu bătrânica pe care au îngrămădit-o în maÈ™ină È™i asta era cauza proaspetei lui supărări, DănuÈ› licitează, fără a calcula urmările. - Parcă era È›aÈ›a Ioana când am mers la înmormântare. O nouă labă l-a adus din nou în muÈ›enie È™i câteva lacrimi mai curgeau încă pe obrajii lui slăbiÈ›i, când Vasile l-a apucat de o ureche, aÈ™a într-un gest mai prietenesc decât până atunci, dar care l-a făcut să se înalÈ›e cu mulÈ›i centimetri, mai mult decât îi permitea statura. - Bine, măi țâcă, dar tu ziceai că țî-i foame, nu-i aÈ™a? Crezând că-i vorba de ceva de ale gurii, copilul dă un răspuns care a adus râsetele puternice din partea băieÈ›ilor. - Da, nene, îmi dai ceva de mâncare!? - Cum să nu! Dar pentru aceasta hai noi să facem rost de ceva bani. Și fără a mai sta mult pe gânduri începe a-i explica cum se poate face rost de aceÈ™ti bani, pentru a putea mânca. O teamă mai puternică decât frica de bătaie a pus stăpânire pe băiat. El È™tia un lucru È™i-l È™tia foarte bine. Era mare păcat să furi de la cineva. AÈ™a,… în satul lui uitat de lume aÈ™a ceva nu se auzise. De fapt s-a auzit că Petrică a lui CopăneÈ› ar fi luat o găină de la un vecin È™i a fost atâta scandal în sat încât Petrică a fost nevoit să plece din sat. Mare ruÈ™ine se gândea atunci DănuÈ›. Acum trebuia ca el să fure, aÈ™a ceva nu putea È™i a spus-o răspicat. - Nene, dar e mare păcat să furi. Un potop de râsete îi loviră urechile înroÈ™ite de atâta dragoste. - Bine, măi țâcă, dar cine È›i-a spus È›ie să furi. Nu trebuie decât să faci ceva pentru a nu-È›i mai fi foame, atât. Și pentru aceasta trebuie să iei portofelul de la bătrâna aceea. O vezi, chiar acum caută în sacoșă bani pentru bilet. Vezi! La câțiva metri de ei, în staÈ›ia de maÈ™ină, erau mai mulÈ›i oameni care aÈ™teptau. O bătrână într-adevăr căuta în geantă, scoțând la un moment dat un portofel la fel de bătrân ca È™i ea. - Mă duc eu să-l iau È™i voi fugiÈ›i după mine. Fără a aÈ™tepta un răspuns, Vasile se apropie încet de grupul de oameni ce aÈ™teptau È™i printr-o miÈ™care rapidă luă portofelul din mâna femeii È™i fugi. Bătrâna a rămas câteva momente fără grai după care un strigăt disperat de deznădejde ieÈ™i din gâtlejul ei stafidit. - HoÈ›ii, hoÈ›ii, prindeÈ›i hoÈ›ii. Auleu, maică, ce mi-au făcut. Spectatorii la întâmplare, majoritatea în vârstă, au rămas È™i ei fără grai È™i imobilizaÈ›i, într-o inerÈ›ie vinovată. După care au început È™i ei a se agita, o agitare sterilă È™i fără finalitate. Să lăsăm victimele cu văicăreala lor È™i să urmărim „eroii†noÈ™tri, care ajunsese atât de departe încât teama de fi recunoscuÈ›i devenise aproape nulă. DănuÈ› mai mult de frica de a nu-l pierde pe Vasile È™i fără a înÈ›elege nimic din tot ce s-a întâmplat, alergă din toate puterile lui È™i astfel grupul se reîntregi. Retrăgându-se într-o zonă mai ferită de lume au început cercetarea portofelului. Un strigăt de satisfacÈ›ie ieÈ™i din gura lor È™i toÈ›i se strânse într-un buchet, care ar fi putut însemna un gest de prietenie dacă la mijloc n-ar fi fost un act de tâlhărie. - Să-i dea Dumnezeu sănătate babei. Astăzi avem ce cheltui. Din portofel apăru un fiÈ™ic de bani noi, care nu semănau nicicum cu calitatea ambalajului, pe care după ce-i numără îi bagă în buzunar. Mai era un buletin È™i un abonament sau aÈ™a ceva, lucruri neinteresante pentru băieÈ›ii noÈ™tri. Acest conÈ›inut inutil a fost aruncat, cu un dispreÈ› total, într-o curte pe lângă care au trecut. Străbătând mai multe străzi, pentru a li se pierde de urmă definitiv, grupul s-a îndreptat spre o staÈ›ie de metrou de unde au luat-o spre o direcÈ›ie absolut la întâmplare. Cel mai cunoscător în ale oraÈ™ului se arătă a fi unul din prietenii lui Vasile, pe care îl strigau Crudu È™i pe care îl chema de fapt Gogu. Acesta îi conduse într-un cartier necunoscut È™i s-au băgat într-un canal de alimentare, plin cu È›evi de toate mărimile, parcă era o centrală termică de cartier. ÃŽnăuntru mai erau încă câțiva băieÈ›i È™i fete care mai mari care mai mici, cei mai mici nici nu aveau 3-4 ani. - V-am mai adus niÈ™te colegi, se laudă Crudu vechilor lui cunoÈ™tinÈ›e. S-au privit unii pe alÈ›ii cu curiozitate È™i neîncredere, fără a scoate vreo vorbă. DănuÈ› uitase cu totul de foame doar o oboseală cumplită îl copleÈ™ise aÈ™a că în momentul în care s-a aÈ™ezat pe un È›ol a È™i adormit. Nu poate È™ti cât a dormit dar în momentul când s-a trezit un zumzet de sforăituri, bolboroseli neinteligibile È™i mirosuri cum era în coteÈ›ul lui de porc, îi înconjurau existenÈ›a. Parcă se odihnise puÈ›in, dar o durere cumplită de picioare îl făcu să geamă, firav È™i sfâșietor, ca un animal muribund. ToÈ›i dormeau, o rază de lumină se strecura de undeva din spaÈ›iu È™i cădea pe o bucată de pâine pe care o înÈ™făcă cu mânuÈ›ele lui vlăguite. Pâinea era veche dar ce mai conta atâta timp cât ea exista È™i cu ea își putea astâmpăra foamea. Mâncă cu toată gura atât de foame cât È™i de teama de nu fi oprit de cineva înainte de a se sătura. A fost de multe ori flămând dar parcă atât ca acum n-a fost niciodată. Zgomotul făcut de ronțăitul pâinii i se părea atât de mare încât È™i acesta îl speria la gândul că-i va scula pe cei ce dorm È™i-i vor lua bucata. Termină! Constata-rea îi aduce o mare satisfacÈ›ie. Devenise un învingător, reuÈ™ise. Va supravieÈ›ui. Trebuie să supravieÈ›uiască pentru a ajunge acasă la fraÈ›ii lui, cu toate că È™tia destul de bine că va flămânzi È™i acasă. ÃŽncrezător, adormi din nou È™i nu se trezi decât atunci când larma din „dormitorul†lor improvizat ajunse la cote maxime. Vasile È™i ceilalÈ›i doi lipseau È™i atunci într-o fracÈ›iune de secundă s-a gândit să plece, să fugă, să părăsească acest spaÈ›iu, care dacă nu era cu mult mai rău decât avea el acasă, era ceva care instinctiv i se părea a fi periculos. Dar unde să plece?! teama îl È›inu prizonier È™i un prilej, poate, favorabil a trecut. Nu va È™ti niciodată. ÃŽntre timp a început să vorbească cu ceilalÈ›i copii. Erau È™i câțiva mai mari, dar erau È™i câteva femei. A mai găsit ceva de mâncare, s-a împrietenit cu câțiva mai mici care suflau într-o pungă. A vrut È™i el să sufle È™i a stârnit un hohot de râs pentru neÈ™tiinÈ›a lui. Nu, nu trebuia să sufle ci să tragă în el, să inspire ceva ce era în pungă. Fără a înÈ›elege nimic din ce voiau aceÈ™ti copii, făcu È™i el la fel È™i efectul nu a fost deloc plăcut. CeilalÈ›i l-au încurajat È™i el a mai încercat È™i a încercat până ce la un moment dat nu i-a mai fost foame È™i l-a apucat aÈ™a o stare de bucurie. Pentru ce habar n-avea dar era bucuros. Nu a înÈ›eles niciodată ce se întâmpla, dar a continuat să inspire È™i el din pungă ori de câte ori i se părea că ceva îl supără. Și trecea supărarea. Atât È™i pentru el era suficient. ÃŽntr-un târziu au apărut È™i ceilalÈ›i. Se lăudau cu niÈ™te haine cumpărate, de la second-hand. Arătau destul de bine È™i parcă erau fericiÈ›i. Au mai adus un aparat de radio, găsit pe la gunoi, spuneau ei, dar cine-i poate crede. Erau veseli. Parcă se întâlniră cu părinÈ›ii lor, aÈ™a erau de veseli. Sau parcă au tras dintr-o pungă cu acel ceva misterios. Când au dat cu ochii de el au început să râdă. - Þâcă, È›i-am găsit de lucru, să nu spui că nu am grijă de tine. Un râs zgomotos năvăli din gurile lor, un râs viclean, de izbândă. De ce? El n-a putut nici atunci È™i nici mult timp după aceea înÈ›elege. - Dacă vrei să mănânci, atunci trebuie să munceÈ™ti, ai înÈ›eles. De înÈ›eles parcă înÈ›elegea, că È™i acasă tot aÈ™a pățea cu taică-su. „Nu munceÈ™ti nu mănânci†îi spunea el, dar ce-i spunea să facă nu era nici greu È™i-i È™i plăcea. Cu toate că de multe ori muncea È™i nu aveau ce să mănânce. - Ai să mergi la „strâns†bani. Nu ai de făcut nimic decât să stai într-un loc È™i să cânÈ›i. Știi să cânÈ›i? Habar nu avea dacă È™tie să cânte, ceea ce È™tia era să fluiere. Când mergea cu oile fluiera toată ziua È™i parcă le plăcea. Sau aÈ™a i se părea lui. Acum nu mai È™tia. - Am să te învăț un cântec, nu este greu. Ce zici? - Eu È™tiu? Fu singurul răspuns pe care-l putu da. Vasile recită de câteva ori un cântec care voia să prezinte viaÈ›a nenorocită a copilului. Cântecul suna cam aÈ™a: Fie-È›i milă de-un sărman Ce-a rămas de mic orfan N-am nici mamă, n-am nici tată. N-are cine să m-alina Și am dus o viață grea N-am primit nici mângâiere Nici mâncare! Doar durere! Trec cerÈ™ind câte-un bănuÈ›, Ca să-mi fac un loc călduÈ›, Ca noaptea să pot să dorm Că îmi e întruna somn. Fie-vă milă, vă rog, Și ajutaÈ›i un copilaÈ™ Ce cerÈ™eÈ™te prin oraÈ™ Pentru o bucat-de pâine Să-mi ajungă până mâine. Vocea guturală a lui Vasile suna atât de rău că parcă îți venea să tot fugi È™i să scapi de cântăreÈ›. Când DănuÈ› cântă prima dată, cei din „cămin†au rămas fără grai. Vocea lui suna sfâșietor, că mulÈ›i au început să plângă de-a binelea. Mai cunoscător în ale muzicii se arătă a fi tot Crudu a cărui talente erau multiple. - Þâcă, dar È™tii că le zici bine. Ia hai să mai repetăm noi. Cu cât repetau mai mult cu atât ieÈ™ea mai bine È™i parcă începea să-i placă È™i lui. Pregătit pentru marea confruntare de a doua zi, DănuÈ› mai înfulecă o bucată de pâine È™i mai trase de câteva ori din pungă È™i în felul acesta prima zi trecu. Un amestec de sentimente treceau prin căpÈ™orul lui micuÈ› până când adormi pentru a doua noapte în acel „căminâ€. - Hai la treabă, i se adresă a doua zi Vasile. Și fără altă vorbă ieÈ™i pe gura canalului urmat îndeaproape de DănuÈ›. Merse până într-o staÈ›ie de metrou, unde îl aÈ™eză pe un carton. Trebuia să stea într-o anumită poziÈ›ie È™i corpul să-l miÈ™te pe măsură ce cânta. Lângă el era o băscuță în care oamenii trebuiau să arunce banii. De câte ori ceva nu era bine, Vasile care nu-l scăpa din ochi, se apropia de el È™i-i trăgea câte un picior, astfel ca să nu vadă nimeni È™i se îndepărta, nu înainte de a curăța de bani băscuÈ›a. Prima zi a fost promițătoare pentru Vasile, care-È™i arătă satisfacÈ›ia printr-un pumn dat după ceafă, È™i pentru deplina mulÈ›umire îi luă un covrig de mâncare. Nu trebuie să mănânce mult pentru a nu se îngrășa, explica el regimul pe care-l obliga să-l È›ină copilul. De fapt nu era nici un pericol în această privință. Luni de zile DănuÈ› va avea această ocupaÈ›ie pe care o învățase destul de bine dar care nu putea să-i placă. Era mutat dintr-un loc în altul după cum găsea oameni mai mulÈ›i dispuÈ™i a-l ajuta. De unde să È™tie lumea cine era în spate È™i profită de necazul lui. Căminul din canal s-a dovedit a nu fi atât de sigur cum îl credea la început. MulÈ›imea de oameni care intra în el producea de cele mai multe ori scandaluri È™i chiar bătăi, câțiva dintre protagoniÈ™ti fiind nevoiÈ›i a merge la spital. Pe aceÈ™tia nu i-a mai văzut mult timp, iar când au apărut povesteau că au fost trimiÈ™i în localitățile din care veniseră. SperanÈ›a că va fi È™i el trimis acasă era din ce în ce mai mică, aÈ™a parcă se obiÈ™nuise cu viaÈ›a de canal. De mai multe ori au fost nevoiÈ›i să se mute în alte canale unde găseau alÈ›i È™i alÈ›i copii, tineri È™i oameni în vârstă. Băuturile È™i bătăile se È›ineau lanÈ›. De multe ori intra pe mâna unuia care fără nici un avertisment îl lovea È™i înjura. Toate acestea au luat sfârÈ™it într-o zi după care a început un nou calvar. Mult mai dureros È™i mai umilitor. Când anume a început nu È™tie È™i nici nu va È™ti vreodată. Era o zi de iarnă. Zăpada umplea trotuarele încurcând circulaÈ›ia pietonilor, care erau nevoiÈ›i să escaladeze munÈ›ii de zăpadă apăruÈ›i peste noapte. MaÈ™inile circulau greoi iar toată lumea era nervoasă. De câteva zile primea tot mai puÈ›ini bani de la oameni cu tot efortul lui de a-i înduioÈ™a. Mâncare nu mai primea, în schimb bătaie tot înainte. SpaÈ›iul în care stăteau acum era mai insalubru ca oricând, asta dacă ceea ce avuse până atunci se chema salubru. Frigul îi pătrundea în oase, atât pe stradă cât È™i în canal, aÈ™a că viaÈ›a lui era chinuită rău de tot. De plâns nu mai plângea. Era tot degeaba. Cel mult mai primea, aÈ™a în treacăt, câte una de consolare. Când dormea era mai bine, atunci uita de dureri È™i necazuri È™i din când în când visa ceva frumos, prin frumos înÈ›elegea că cineva îi dădea ceva mâncare È™i-i era cald. NoÈ›iunea de a-i fi bine nu era cristalizată în mintea lui. Parcă o senzaÈ›ie ceva mai bună trăia atunci când trăgea din punga aceea murdară È™i numai atunci când nu începea să-l doară capul. Aceasta se întâmpla destul de rar. ÃŽntr-una din acele zile, când visa È™i el la ceva care parcă îi aducea plăcere, se trezi apucat de guler È™i zgâlțâit cu putere. - Scoală, țâcă, c-avem treabă. Era Vasile, È™i parcă era în toane bune. Urmându-l ca un cățeluÈ™, DănuÈ› alerga pentru a nu-l scăpa din ochi, fără a putea înÈ›elege că desprinderea de acesta nu putea să-i aducă mai mult rău decât avea parte acum. Unde mergea, nu era treaba lui È™i niciodată nu a putut pune vreo întrebare. Mergea după Vasile È™i atât. Oricum, au mers undeva departe È™i au intrat într-o casă mare È™i frumoasă. ÃŽn canal cei bătrâni spuneau poveÈ™ti È™i se vorbea despre castele în care stăteau prinÈ›i È™i prinÈ›ese. Cam aÈ™a credea el că arată un castel de prinÈ›. ÃŽn această casă a văzut niÈ™te oameni voinici È™i cam bruneÈ›i la față, tolăniÈ›i pe niÈ™te paturi mari având pe jos covoare cum nu mai văzuse niciodată în viaÈ›a lui. A fost dus într-o cameră undeva la subsol È™i după cum i s-a părut lui a fost încuiată uÈ™a. ÃŽi era foame, o foame cumplită cum de multe ori a mai avut dar nu putea face sau spune nimic. La un moment dat cineva a venit în cameră È™i i-a adus mâncare, mâncare adevărată È™i multă, multă mâncare. La început a crezut că au venit sărbătorile de iarnă, dar curând È™i-a adus aminte că acestea trecuse de mult, când câștigase bani mulÈ›i, dar mâncare tot nu avuse nici atunci. Vasile i-a adus atunci o bucată de salam È™i o pâine întreagă È™i arăta destul de mulÈ›umit de treaba pe care micuÈ›ul o făcuse. - AÈ™a! Þâcă. Mănâncă È™i tu că meriÈ›i. Atât i-a spus È™i i-a aruncat punga cu bunătăți. A mai găsit o pungă din acelea din care trebuia să tragă È™i i-a făcut plăcere. ÃŽncepuse să simtă nevoia de a trage din pungă È™i asta din ce în ce mai mult, din ce în ce mai des, iar când nu avea o stare de neliniÈ™te îl apuca È™i nu-È™i revenea până nu găsea o pungă. CeilalÈ›i oameni din canale furau ca să poată face rost de pungi, erau câțiva care le aduceau dar costa mulÈ›i bani. Lui îi aducea Vasile, dar când nu era mulÈ›umit, drept pedeapsă nu-i mai dădea È™i atunci ar fi făcut orice ca să primească punga. Acum era puÈ›in speriat dar revenindu-È™i curând, DănuÈ› a început să mănânce, a mâncat mult până aproape i s-a făcut rău. Dar a mâncat în duÈ™mănie, a mâncat pentru toată foamea pe care a suportat-o de când se È™tie. Când a crezut că nu mai are loc nici o îmbucătură de mâncare, s-a oprit È™i a mai pus câteva bucăți prin buzunare. Se gândea că mai târziu îi va prinde bine. Acum era mulÈ›umit. S-a aÈ™ezat pe pat, un pat adevărat, È™i nu mult după aceea a adormit. Cât anume a dormit nu poate È™ti dar oricum somnul a fost agitat È™i a visat numai lucruri urâte. Ce anume nu-È™i aduce aminte, dar au fost urâte. Nedumerit de aÈ™a vise, după mâncarea bună È™i multă de care avusese parte, DănuÈ› mai trage o repriză de somn, ceva mai liniÈ™tită, până a fost trezit de Vasile. - Da! murdar mai eÈ™ti. măi țâca, ia hai să te speli că vin niÈ™te domni È™i vor să te vadă. AÈ™a că fără a mai discuta l-a înÈ™făcat pe băiat È™i a intrat cu el È™i cu o doamnă într-o baie. Sigur este palatul unui prinÈ›, își spuse pentru a câta oară copilul. Totul era curat È™i strălucitor. Vasile a plecat lăsându-l pe mâna „doamnei†care l-a frecat până a luat toată murdăria strânsă de ani de zile. De când nu mai făcuse baie nu-È™i amintea È™i nu È™tia dacă vreodată făcuse. Mintea lui începe să lucreze È™i lucra de zor. Dintre poveÈ™tile auzite în canale, DănuÈ› își amintea de una în care se spune că un copil sărac È™i murdar, aÈ™a cum este el, a fost ales rege într-o împărăție mare È™i bogată. Dar, își amintea el povestea, totul se întâmpla într-o piață mare când un porumbel a venit È™i s-a aÈ™ezat pe capul copilului. După care a fost ales rege È™i dus într-un castel mare È™i frumos. Parcă, își spunea copilul, ar fi ca-n poveste È™i el era eroul ales. Lipsea doar porumbelul, dar ce mai conta. O să-È™i ia el un porumbel È™i chiar mai mulÈ›i de aici încolo. De întrebat n-a întrebat nimic, de teamă de a nu deranja pe cineva. Teama aceea de a vorbi cu cei mari devenise de mult o boală. După baie a fost dus într-o altă cameră, tot mare È™i frumoasă È™i i s-a spus că poate să se odihnească, dacă vrea. Desigur că a fost ales rege, continua el a-È™i spune, aÈ™teptând să vină mulÈ›imea cu daruri, aÈ™a cum își amintea el povestea. Era fericit, într-adevăr fericit. ÃŽn această stare de mulÈ›umire adoarme È™i visează cum era ales, de porumbel, pentru a fi rege într-o mare È™i frumoasă împărăție. ImaginaÈ›ia lui din somn, urmărea povestea care pare să-l fi marcat mult atunci când a auzit-o, fără a-È™i da seama de aceasta. Când s-a trezit din somn era într-o camera mare, totul vopsit în alb È™i se afla într-un pat tot alb. El era legat de mâni È™i cu o mulÈ›ime de aparate în jurul lui. O durere cumplită venea de undeva de la picioare È™i a vrut să le miÈ™te. Parcă s-a miÈ™cat ceva odată cu durerea care s-a accentuat, venită tot din aceeaÈ™i parte a corpului. A ridicat capul să vadă de unde vine acea durere, care depășea tot ce avuse până atunci È™i slavă Domnului că de durere nu a dus lipsă. A tras de piciorul drept care s-a ridicat odată cu cearceaful cu care era acoperit. A vrut să ridice piciorul stâng È™i o durere cumplită l-a făcut să urle. Cearceaful nu s-a ridicat, dar nu mai avea importanță. De unde venea durerea, ce s-a întâmplat, unde se găseÈ™te, unde-i porumbelul care l-a făcut atât de fericit, iată întrebări care ar fi trebuit să È™i le pună dar el nu putea decât să urle. Urla atât de durere cât È™i de frică. Frică pentru că se întâmplase ceva rău ce el nu putea înÈ›elege. Ar fi vrut să se smulgă din strânsoarea chingilor care-i lega mâinile, ar fi vrut să fugă departe, tot mai departe, ar fi vrut ... nici el nu È™tia ce ar fi vrut, dar în primul rând ar fi vrut să scape de durere. Din ce-È™i amintea sau visase el, nu mai rămase nimic. ÃŽn locul porumbelului venise acum balaurul sau omul negru despre care auzise tot în canale È™i acum îl pedepseau pentru îndrăzneala lui de a deveni rege. ÃŽn urletul lui de durere È™i spaimă a început să spună cuvinte aproape neînÈ›elese È™i totuÈ™i pentru el erau cu sens. - Eu n-am vrut să fiu rege, striga el, am vrut să merg acasă la mama. Vasile, el m-a adus aici, el este vinovat. Eu vreau acasă. La strigătele lui, uÈ™a s-a deschis È™i un bărbat È™i-o femeie necunoscuÈ›i au intrat în cameră. Fără a spune nici o vorbă, bărbatul l-a È›inut strâns de mâini È™i femeia i-a făcut o injecÈ›ie. După care iar nu mai È™tie nimic. După un timp când s-a trezit, nu mai avea dureri aÈ™a mari, dar piciorul tot nu era acolo unde el îl È™tia. Nu era È™i pace. Nu putea înÈ›elege ce s-a întâmplat. Acum îi era foame, foamea aceea pe care o cunoÈ™tea ca nimeni altul, o foame care l-a făcut să uite È™i de piciorul care nu mai era. ÃŽncepu să strige iar pentru ca la un moment dat să intre femeia care i-a făcut injecÈ›ia. - De ca È›ipi? A fost întrebarea, a cărui răspuns ea îl cunoÈ™tea mai bine decât DănuÈ›. - Mi-e foame! Strigă acesta. - Atunci e bine, spuse ea È™i plecă înainte de a mai afla ceva. Ce dracu e bine? se întrebă copilul. Ce putea fi bine atâta timp cât lui îi era foame È™i piciorul parcă iarăși începea să-l doară. - A venit mâncarea, strigă din ușă femeia încărcată cu bunătăți, pe care le depuse în faÈ›a lui, pe un fel de masă aÈ™ezată pe pat. Aburii calzi È™i ademenitori ai mâncării îl făcu să uite iar de picior È™i de durerile pe care le pricinuia. Mânca hulpav, mânca cu frică animalică să nu-i fie luată de altul È™i el să rămână flămând. Mânca. La o miÈ™care bruscă scoase iar strigătul acela animalic de durere care aduse din nou femeia în cameră. - Mă doare, strigă el. Femeia strigă un nume È™i în cameră pătrunse un bărbat care ca È™i data trecută îl prinse bine în timp ce i se făcea injecÈ›ie. Adormi la scurt timp fără a mai obÈ›ine ceva informaÈ›ii pe care nu È™tie totuÈ™i dacă le-ar fi dorit. Ceva timp a mai stat în acea cameră fără a afla ce s-a întâmplat cu piciorul lui. Un lucru îl nedumerea tare, mai mult decât lipsa piciorului. Durerea care venea din picior. Cum putea să doară ce nu ai? Era întrebarea pe care È™i-a pus-o cu mult înainte de a È™ti unde-i era piciorul. Nimeni nu i-a dat răspuns, nici la prima dar nici la o altă întrebare, care ar fi aÈ™teptat răspunsul. Piciorul îl durea din ce în ce mai puÈ›in. Un om îmbrăcat tot timpul în alb venea din când în când la el È™i umbla la picior. Părea a fi mulÈ›umit. ÃŽl întreba câteodată dacă-l doare, atât È™i după ce termina treaba pleca, mulÈ›umit de el. N-a înÈ›eles niciodată de ce era mulÈ›umit, atâta timp cât piciorul nu creÈ™tea deloc. El ar fi aÈ™teptat să crească È™i atunci poate era mulÈ›umit. Cineva i-a adus niÈ™te cârje È™i l-a pus să meargă cu ele. După câteva lecÈ›ii, copilul a început să se des-curce. I se părea mai mult caraghios È™i interesant decât tragic. Parcă el ar fi înÈ›eles cuvântul sau măcar sensul? ÃŽntr-o zi a venit Vasile, bucuros nevoie mare. - Þâcă am stat prea mult degeaba. Hai la treabă. Fără o altă întrebare È™i fără a încerca să justifice starea copilului a cărei cauză era, Vasile îl îmbrăcă în niÈ™te haine mai rupte decât cele cu care venise, îi dădu cârjele È™i apucându-l de ceafă ieÈ™iră afară. Bocănind din cârjele improvizate, DănuÈ› se târa după Vasile, într-o disperare tâmpă de a nu pierde din ochi călăul, care în ochii lui rămânea încă un salvator. Vai Doamne! Cum mă duci acum cu gândul la un monstru cu chip de om care după ce a măcelărit milioane de oameni în timpul vieÈ›ii a mai făcut È™i câteva mii după moarte. Victimele își urmau călăul dincolo de moarte, într-o speranță tâmpă de eliberare. Călăul nostru își ducea victima spre noi cazne. Iar victima, într-o inocență specifică doar vârstei, dar È™i ignoranÈ›ei, îl urma precum mielul biblic. ÃŽntr-un târziu a ajuns la un canal, unde nu mai fusese È™i unde nu cunoÈ™tea pe nimeni. Nimeni nu-i cunoÈ™tea istoria È™i nici el a pensionarilor de acolo. A doua zi Vasile l-a scos pe DănuÈ›, din canal È™i împreună au mers într-o zonă aglomerată a BucureÈ™tiului pentru cerÈ™it. ÃŽn plus față de ce făcea înainte, DănuÈ› trebuia să-È™i expună ciotul de picior, iar cântecul pe care-l cânta era legat de un accident pe care l-a avut copilul È™i care a dus la pierderea piciorului. Succesul a fost atât de mare încât la finalul zilei Vasile i-a dat o bucată de salam È™i o portocală. Salam mai mâncase el, mai mult de la alÈ›i pensionari ca dânsul, dar portocale nu. La început a crezut că sunt un fel de pere, aÈ™a cum erau la el în sat È™i a vrut să le mănânce cu tot cu coajă. Râsul celor din jur a pus capăt acestei încercări învățând destul de repede modul de a le consuma. Venise vara È™i totul părea că merge bine lui Vasile. De multe ori pleca È™i câte o săptămână È™i atunci cel care-l ducea la „muncă†era Crudu. Acesta era È™i mai cătrănit, cu toate că strângea destul de mulÈ›i bani de pe urma lui. Venise vara, o vară frumoasă în BucureÈ™ti, iar copilul aproape că uitase că, cu ceva timp în urmă plecase cu Vasile din satul lui natal. Nu È™tia È™i nici nu avea cunoÈ™tință cum ar fi putut afla ceva despre familia lui. Câteva încercări firave de a afla ceva de la Vasile s-au soldat cu palme È™i câteva picioare în fund, aÈ™a că a renunÈ›at a mai întreba. Trecuse trei sferturi de an. De luni de zile cerÈ™ea pe străzile BucureÈ™tiului, iar mai nou apăruse la cerÈ™it cu un picior lipsă È™i nimeni absolut nimeni nu l-a întrebat de soarta lui. Cele câteva razii ale poliÈ›iei au trecut pentru el fără evenimente. La început era ascuns de Vasile, apoi nu a mai fost nevoie deoarece, fiind atât de mic, nu interesa pe nimeni. AÈ™a că acum la revenirea, de cine È™tie unde, a călăului său, DănuÈ› nu È™tia cu nimic mai mult decât atunci când venise din satul lui de dincolo de dealuri È™i multe văi. - Þâcă, mâine plecăm în excursie. Þi-am cumpărat haine noi aÈ™a că îmbracă-te să vedem cum îți stă. DiscuÈ›ia avea loc într-un fund de canal, la lumina unei lanterne, de față mai era Crudu. Acesta stătea parÈ™iv într-un colÈ›, puÈ›in nemulÈ›umit de ceva ce copilul n-avea cum să înÈ›eleagă. - Acum spală-te, îi sugeră Vasile, sugestie care suna mai mult a poruncă. De undeva, dintr-o conductă curgea apă, aÈ™a că nu a fost prea mare problema spălatului È™i trebuia s-o facă bine pentru ca să fie mulÈ›umit patronul. Hainele pe care le-a îmbrăcat chiar îi stăteau bine È™i copilul arăta ca orice copil normal È™i asta chiar aÈ™a È™i era de fapt. - Acum culcă-te căci în noaptea asta plecăm. Cum È™tia că întrebări nu pot fi puse, DănuÈ› se mulÈ›umi să dea din cap a înÈ›elegere. Atâta tot. Târziu, în noapte, o scuturătură zdravănă duce la trezirea copilului. CunoÈ™tea de mult acest tratament atunci când trebuia să plece undeva. Afară îi aÈ™tepta o rablă de maÈ™ină în care se urcă el cu încă patru inÈ™i înafara È™oferului. Prea multe DănuÈ› nu È™tie despre acea călătorie. Ceea ce È™tia era că a mers cu maÈ™ini, cu trenul, pe jos, a trecut cu barca peste ape, oricum după multe zile de mers a ajuns aici la Paris. Cât a trecut de atunci nu È™tie cu exactitate. Ceea ce È™tie este că au fost două sărbători de Crăciun. - Da! De Crăciun era foarte frumos cu lumină, jucării È™i artificii. A câștigat mulÈ›i bani, dar lui nu i-a dat aproape nimic, își continuă DănuÈ› povestea aÈ™a ca È™i cum ar fi povestit soldatului de jucărie cu care se juca adesea È™i căruia îi povestea multe în limba lui, neînÈ›eleasă de bătrâni. Acum aceÈ™tia aveau grijă să conducă conversaÈ›ia pe limba lui Moliere. - Vezi că nu înÈ›elege Arnod, acesta era numele soldatului cel mai bun prieten al lui. Astfel fără efort, copilul continua pe limba „înÈ›eleasă†de Arnod ca È™i cum nimic nu s-a întâmplat. Acest dialog-monolog s-a întins pe parcursul mai multor săptămâni, bătrânii reluând de fiecare dată discuÈ›ia, în momente de relaxare al copilului, astfel ca aceasta să nu însemne o povară È™i nici să ducă la inhibare. Un singur om mai cunoÈ™tea secretul lor È™i acesta era un român sosit de mulÈ›i ani la Paris È™i care nu numai că le-a inspirat încredere dar i-a ajutat mult la traducerea exactă sau cât mai exactă a celor spuse de copil într-o franceză aproximativă. Ceea ce a ieÈ™it a fost o poveste de un dramatism fără egal pornită dintr-o È›ară care se voia a fi europeană È™i producându-se acum în una din cele mai europene capitale. Și se producea de multiÈ™or încât o mare parte din „poveste†prinde contur tocmai aici. SituaÈ›ia era dificilă È™i foarte sensibilă. DorinÈ›a lor de obÈ›ine copilul trebuia corelată cu drepturile acestuia È™i cu reglementările care erau în vigoare în cele două țări. Faza următoare era consultarea unui jurist, care să mai fie specialist È™i în drepturile copilului. ÃŽn funcÈ›ie de cele stabilite de el se va putea anunÈ›a organele în drept. ÃŽntre timp o proteză executată pentru copil îi dă acestuia libertatea de miÈ™care È™i zâmbetul inocent al copilăriei. Până organele de poliÈ›ie își vor începe investigaÈ›iile era pericolul ca micuÈ›ul să fie recunoscut È™i capturat din nou de bandele mafiote, fiindcă numai acestea puteau fi la originea răpirii. Partea III-a ÃŽncepe jocul Avocatul, un prieten mai vechi al familiei, sobru È™i elegant, soseÈ™te la 17 fix. Nu era în obicei să vină personal la clienÈ›i, dar cum aceÈ™tia nu erau clienÈ›i obiÈ™nuiÈ›i s-a trecut peste obiceiuri. Imaginea pastorală care i se înfățiÈ™ează ochiului experimentat este sufi-cientă pentru a-È™i imagina importanÈ›a micuÈ›ei făpturi în viaÈ›a prietenilor lui de o viață. Dar cum totul trebuia judecat cu răceala funcÈ›iei sale, lăsă la ușă elementele emoÈ›ionale È™i trecu la investigaÈ›ii. - Bună ziua, DănuÈ›, i se adresă el copilului, ocupat cu dojenirea lui Arnod, care se pare nu respecta o comandă pe care o primise. - Bună ziua, răspunde micuÈ›ul, ridicând privirea pentru a vedea persoana care-l interpelează. Doi ochi negri, de o claritate È™i o blândeÈ›e amestecată cu o frică bolnăvicioasă, se întorc spre domnul Rene. Pentru a nu avea probleme cu noul venit, Piere i-a vorbit de multe ori ca despre un bun prieten care voia să-i ajute. - Domnul avocat Rene! Dă mâna DănuÈ›, îl încurajă Irina. Prima inhibiÈ›ie dispare È™i cu îndrăzneală DănuÈ› întinde micuÈ›a lui mână pe care domnul Rene o scutură cu prietenie. Povestea micuÈ›ului era cunoscută deja de avocat, vizita era una de lucru pentru a vedea condiÈ›iile în care locuia micuÈ›ul È™i stare lui generală. - Am auzit că ai o jucărie cu care poÈ›i alerga, îi spune Rene, stârnindu-i mândria È™i în acelaÈ™i timp dorinÈ›a de a-i arăta proteza fără ca psihicul său să aibă de suferit. - Da! Este un picior a lui Roboco pe care i l-am luat când l-am învins în lupte. Mândru de realizarea lui cât È™i de ceea ce deÈ›ine, micuÈ›ul ridică pantalonul sub care apare proteza, ca ultim răcnet al electronicii È™i informaticii. - PoÈ›i bate mingea aÈ™a ca Zidane, îl încearcă el. - Acum nu, dar când voi fi mare sigur am să pot, spune DănuÈ› È™i mândru de el îi arată o minge pe care era autograful unui mare jucător de fotbal. - DănuÈ›, vrei să fiu prietenul tău? îl întrebă avocatul. - Da! dar ce trebuie să fac? ÃŽn mintea lui noÈ›iunea aceasta de prieten trebui să fie legată de a face ceva în schimb, de a-i da ceva. Vasile era prietenul său È™i de aceea el trebuia să muncească pentru Vasile. El nu se considera prietenul lui Vasile È™i de aceea Vasile îi lua banii È™i nu-i dădea mâncare. AÈ™a că parcă îi era puÈ›in frică de prieteni. - Nimic, doar să È™tii că vrem să te ajutăm să ajungi un mare fotbalist. Multe noÈ›iuni despre meserii nu avea el dar È™tia bine că meseria de fotbalist era cea mai tare. Era beton. O să mai vină multă lume la tine, să È™tii că toÈ›i sunt prietenii tăi È™i prietenii noÈ™tri. Să nu-È›i fie frică. Ai înÈ›eles? - Da! No să-mi fie frică. ÃŽi promite el. Lăsând copilul să se joace, cei trei trec în altă cameră pentru a pune la punct detalii de procedură. - Voi trimite un asistent social pentru a studia cazul. Nu vă temeÈ›i că este tot cineva cunoscut. Teama pleca din pericolul ca nu cumva copilul să fie luat de la ei È™i internat într-unul din căminele specializate pentru copiii străzii. Aici legea era foarte dură È™i puÈ›ină neatenÈ›ie te ducea spre interpretări eronate. Apoi trebuie să demarăm actele pentru înfiere. Aici procedura este destul de complicată È™i se complică È™i mai mult datorită lipsei părinÈ›ilor. Numai după depistarea acestora È™i acceptul lor, procedura poate fi introdusă într-un tribunal pentru a se da o hotărâre favorabilă. - Dar părinÈ›ii sunt undeva în România È™i nici localitatea nu o È™tim. - Aceasta este o cu totul altă problemă. Concomi-tent cu actele pe care le întocmim aici, poliÈ›ia va trebui să demareze o acÈ›iune pentru depistarea celor implicaÈ›i în acest caz È™i poate în multe altele. - PoliÈ›ia, tare aÈ™ fi vrut să nu fie implicată, mi-e frică pentru copil. - Tocmai de aceea È™i trebuie implicată, punctează avocatul. Se despărÈ›iră noaptea târziu după ce au stabilit toate elementele necesare reuÈ™itei. A doua zi avocatul a făcut o plângere la poliÈ›ie ca din partea clientului, în care prezintă situaÈ›ia copilului È™i cere pe lângă prinderea celor vinovaÈ›i È™i sprijin pentru găsirea părinÈ›ilor pentru a putea face formele de înfiere. O amplă acÈ›iune poliÈ›ienească demarează. DănuÈ› este chestionat dar se pare că nu mai avea acele stări de frică. Lângă el aflându-se permanent soÈ›ii Dubreuil. Primele elemente sunt È™i primele eÈ™ecuri. Vasile, principalul vinovat al nenorocirilor ce s-au abătut pe capul copilului, nu este în Paris. El a adus copilul după care l-a vândut È™i s-a întors în È›ară. DănuÈ› l-a mai văzut de câteva ori prin Paris dar foarte rar È™i atunci luându-i banii care îi strânsese. Concluzia era că acest individ procura copii prin diferite moduri după care îi aducea în occident. Raza lui de acÈ›iune nu se cunoÈ™tea, fiind posibil a acÈ›iona în mai multe țări. Cel care l-a cumpă-rat pe DănuÈ› era român È›igan. DispariÈ›ia copilului în mod sigur a adus îngrijorare în rândul mafiei È›igăneÈ™ti dar perioada lungă de când s-a produs, era de natură să-i liniÈ™tească. Prea multă lume dispare fără urmă aÈ™a că sigur ei È™i-au reluat liniÈ™tiÈ›i activitatea. PoliÈ›ia lucra pe mai multe fronturi, atât la Paris cât È™i în România. La Paris trebuia găsit cuibul în care-È™i făceau veacul cerÈ™etorii, precum È™i, ceea ce era mult mai important, locul unde stăteau capii. Din precizările pe care le obÈ›inuse de la DănuÈ›, reieÈ™ea că întreg clanul era condus de È›igani români. DănuÈ› era luat în fiecare dimineață, împreună cu alÈ›i 5-6 copii È™i duÈ™i cu o maÈ™ină în diferite puncte ale capitalei. Uneori mergeau È™i tineri, maturi sau chiar vârstnici. AceÈ™tia plecau de cele mai multe ori cu diferite mijloace de transport în comun. El È™i alÈ›i doi bătrâni care erau ologi erau duÈ™i cu maÈ™ina în fiecare zi. Cei care-i transportau erau trei inÈ™i care se schimbau între ei. Ce s-a întâmplat în acea zi de nu l-au luat pe copil vor afla, poate, pe parcursul investigaÈ›iilor. Se încearcă portretul robot al celor implicaÈ›i, folosindu-se memoria lui DănuÈ›. Rezultatele încep să dea roade. Din România sosesc o serie de fotografii cu diferite persoane. Câteva dintre ele sunt persoane cunoscute de DănuÈ›, dar cei doi, Vasile È™i Crudu nu apar. După câteva zile apare o fotografie în care este recunoscut Crudu. ÃŽncep să se lege elementele. După alte zile apare È™i o fotografie cu Vasile deja suspectat de poliÈ›ia română. Se caută È™i alte legături pentru ca, captura să fie cât mai consistentă. La Paris se descoperă locul de adunare a grupului de rromi È™i se caută în continuare capii. Pentru moment se pare că grupuri din alte țări nu sunt implicate în această reÈ›ea. Grupul este în sfârÈ™it depistat È™i cuprinde cam 16 membri. Principala lor ocupaÈ›ie este cerÈ™itul si furturi mici, la colÈ› de stradă. Se aÈ™teaptă ordinul de pornire din România, funcÈ›ie de alte legături pe cale de a se depista. ReÈ›eaua de legătură din România are ramificaÈ›ii mai largi, cuprinzând Spania, Italia È™i Olanda. Printr-o acÈ›iune fulger toată reÈ›eaua este prinsă concomitent în toate țările. Capul reÈ›elei era Milu, zis Știubei, de undeva din vecinătatea BucureÈ™tiului. El conducea reÈ›elele formate în cele trei țări. ÃŽn fiecare avea câte un È™ef care răspundea în faÈ›a lui. Scopul principal era cerÈ™itul, cel secundar furturi mici de completare pentru a nu se putea stabili cu exactitate etnia autorilor. ÃŽn È›ară reÈ›eaua se ocupa cu racolarea de noi cerÈ™etori È™i noi membri activi. Principala preocupare din È›ară era traficul de droguri. ReÈ›eaua era atât de bine organizată încât plecând de la vânzători era aproape imposibil de ajuns la capii reÈ›elei. Prinderea lor a fost uÈ™urată de faptul că prin reÈ›eaua internaÈ›ională de trafic de carne vie s-a ajuns direct la capii reÈ›elelor. Odată prinÈ™i aceÈ™tia, restul n-a mai fost decât o problemă de timp. Principalul merit pentru prinderea acestei reÈ›ele rămâne familia Dubreuil, care prin dragostea față de micuÈ›ul DănuÈ› È™i stilul metodic adoptat a dus la reuÈ™ită È™i la eliberarea băiatului din mâinile unor sadici fără scrupule. Partea a IV –a AdopÈ›ia Familia Durbreuil avea pregătite toate actele necesare pentru a putea înfia copilul. Conform legisla-È›iei, părinÈ›ii copilului trebuiau să-È™i dea consimță-mântul pentru perfectarea actelor la justiÈ›ie. Totul li se părea a fi doar o formalitate având în vedere situaÈ›ia familiei din România. După ultimele informaÈ›ii obÈ›inute de prietenul lor avocat, între timp acasă se mai născuseră încă doi copii. Total È™apte dintre care doi deja erau handicapaÈ›i. AcÈ›iunea a pornit imediat ce traficanÈ›ii de carne vie au fost anihilaÈ›i. Totul trebuia să se încheie până la începerea È™colii, copilul putând fi înscris doar în clasa întâia, cu toate că împlinea 10 ani. Cei trei se urcară în avionul care trebuia să-i ducă la BucureÈ™ti, la sfârÈ™itul lunii august. Sperau ca în cel mult două săptămâni să rezolve problema. Era o dimineață frumoasă de vară când avionul decolă lin, înscriindu-se pe ruta România. DănuÈ› privea minunându-se de tot ce vedea È™i uneori se mai gândea la porumbelul care trebuia să-l facă rege într-o È›ară frumoasă È™i în loc de acesta l-a lăsat fără un picior. Nu putea să uite de acest amănunt, cu toate că a fost învățat să-l privească ca pe un dar È™i nu ca pe o pacoste. Era greu. Prinse o zi frumoasă, aÈ™a că de la înălÈ›imea zborului, se putea vedea peisagiul, iar Piere îi explica cu multă plăcere cele văzute. Chicotea cu o eleganță pe care numai copiii o pot avea È™i striga de bucurie spre oamenii care se vedeau undeva acolo jos, precum furnicile sau chiar mai mici. DănuÈ› avea nu numai o mare capacitate de acumulare dar È™i o enormă sete de cunoaÈ™tere. De unde venea aceasta era o temă pe care cineva va trebui s-o abordeze. Poate, încercând să ne hazardăm în speculaÈ›ii metafizice, poate această stare vine de la cei trei ani de frustrări mortale, plecat fiind spre a cunoaÈ™te lumea, chiar dacă pentru început prin acea mică È™coală de È›ară. ÃŽntrerupt brutal din mersul firesc pe care È™i-l propuse, acum scăpat de urgia violenÈ›ei È™i a proxenetis-mului din canale, acumula cu aviditate dar fără efort tot ce însemnă informaÈ›ie, tot ce însemnă cunoaÈ™tere. Era ca un calculator neîncărcat care primea orice informaÈ›ie cu condiÈ›ia ca cineva să i-o prezinte. La Otopeni este aÈ™teptat de un avocat angajat încă de la Paris È™i care trebuia să-i ajute în acÈ›iunea lor. Ar fi putut să nu vină în România nici unul, lăsând rezolvare pe seama avocaÈ›ilor dar scopul era de a cunoaÈ™te familia copilului È™i de a le da o mână de ajutor. Cazarea pentru o noapte în BucureÈ™ti era considerată un fel de pierdere de timp pentru familia Dubreuil, dornică de a ajunge mai repede la destinaÈ›ie. Un taxi închiriat îi ducea a doua zi spre locul copilăriei lui DănuÈ›. Acesta parcă nici nu percepea evenimentul. Locurile frumoase pe care le străbătea maÈ™ina È™i satele molcome, aduceau liniÈ™te în sufletele călătorilor avizi de a vedea È™i simÈ›i cât mai mult din sufletul acestei naÈ›ii care a dat îngeri dar È™i demoni. Parcursul a fost presărat cu informaÈ›ii furnizate atât de È™oferul cunoscător de franceză, cât È™i de avocat. Statuia lui Ștefan cel Mare, acel mare domnitor È™i conducător de oÈ™ti care a È›inut pe loc Imperiul Otoman mai bine de o jumătate de veac departe de centrul Europei, străjuia intrarea în Vaslui, reÈ™edință medievală a domnitorului. OraÈ™ul mai avea puÈ›in din măreÈ›ia anilor de glorie È™i sânge, reprezentat de câteva biserici pe care Piere È™i Irina își propuse a le vizita într-una din zilele următoare. Fiind informaÈ›i că de aici nu mai era mult până la satul lui, Piere îi încearcă cunoÈ™tinÈ›ele: - Ai mai fost pe aici, DănuÈ›? îl întreabă el. - Am fost de mai multe ori cu tata, am adus niÈ™te găini la vânzare. Dar parcă nu pe aici. Intrând pe drumul spre Bacău, a căror urme de asfalt se mai vedeau simÈ›ite pe unele locuri numai pentru a deveni obstacol pentru roÈ›i, drumul străbate un sat pe care DănuÈ› pare a-l cunoaÈ™te. S-a bucurat de această aducere aminte ca È™i cum ar fi întâlnit un vechi prieten. - Uite, aici stă nenea Partenie la care stăteam cu tata când veneam la târg. Satul rămâne în urmă, era un sat cu mulÈ›i È›igani iar copiii cu picioarele goale se jucau prin praful de la marginea drumului. O senzaÈ›ie neplăcută domnea în maÈ™ină privind starea satului prin care treceau. Dacă aici, lângă oraÈ™, era o astfel de comunitate, satul băgat în pădure cum va arăta? Un nor de praf se ridica după maÈ™ină, care parcă ar fi vrut s-o înghită dar nu o putea prinde. Dealuri uÈ™oare erau lăsate în urmă iar pe stânga se vedeau câteva sate îngrămădite spre pădurea care parcă voia să înghită totul. - Acolo-i satul meu, sări DănuÈ› între-o explozie inconÈ™tientă de bucurie. Uite-l acolo sus pe deal. MaÈ™ina puternică își făcea cu greu loc pe drumul de costișă acoperit cu gropi, parcă anume semănate pentru a opri călătorul din drumul său. - Vom opri puÈ›in să răcorim motorul, anunță È™oferul speriat È™i el de aÈ™a drum. - Mă duc înainte, anunță DănuÈ› care o zbughi fără a È›ine cont de opoziÈ›ia Irinei. Pe această temă s-a discutat mult cu DănuÈ›, astfel că clipa întâlnirii cu amintirile copilăriei sale a fost analizată cu toată responsabilitatea. De amintirile din canale voia să-l scutească pe copil drept care toate mărturiile acestuia erau luate prin avocat È™i atât. Reîntoarcerea la acele amintiri, putea aduce atingeri psihicului lui de copil care să aibă efecte mai distrugătoare decât întâmplările în sine. Era greu de găsit forme juridice satisfăcătoare, dar pentru binele copilului È™i printr-o înÈ›elegere îmbucurătoare s-a ajuns la această formă. LegislaÈ›ia este în aceste cazuri nu numai dură dar È™i crudă È™i traumatizantă, punând victima în situaÈ›ii de neacceptat. Un fior de neliniÈ™te È™i gelozie străbate trupul celor doi bătrâni, care în sinea lor se aÈ™teptau la un astfel de comportament. - LăsaÈ›i-l să meargă înainte, îl vom ajunge cu maÈ™ina pe care nu o poate refuza. AÈ™a era. Avea o mare plăcere de a merge cu maÈ™ina încât de multe ori era greu de a-l da jos din ea când ajungeau la destinaÈ›ie. După câteva minute de odihnă maÈ™ina porni într-o sforÈ›are demnă. DănuÈ› continua să alerge dar parcă cu mai puÈ›in entuziasm, poate È™i datorită protezei care în situaÈ›ii de suprasolicitare îl putea deranja. Următoare etapă a făcut-o în maÈ™ină, fie din cauza oboselii, fie a dragostei pentru a călători. ÃŽncet, dar cu un zgomot care scoase din case È™i curÈ›i tot satul, neobiÈ™nuiÈ›i a intra maÈ™ini la ei în bătătură, maÈ™ina străbate uliÈ›ele prăfuite care n-au cunoscut nicicând piatra, dar nici atât asfaltul. O bură de ploaie poate sechestra maÈ™ina pe durate nedefinite, aÈ™a că temerari pentru excursii de acest gel puÈ›ini erau. DănuÈ› dirija È™oferul dar acesta se putea orienta È™i de culoarul uman care se deschidea în faÈ›a lor. „Eveni-mentul†fiind anunÈ›au atât de primar cât È™i de poliÈ›aiul care răspundea de zonă. - Aici, anunță DănuÈ›, care se repezi să iasă din maÈ™ină aproape înainte ca aceasta să fie oprită. O casă dărăpănată, cu acoperiÈ™ de paie, privea prin două ferestre fără geamuri, la drumul ce-i trecea prin față. Gard nu mai aveau, dacă ar fi avut vreodată, totul părea a fi pustiu sau mai bine zis, lăsat de izbeliÈ™te. O femeie cu prunc mic în braÈ›ele slăbănoage, având agățat încă unul de poale a cărui echilibru era È›inut de fusta sărăcăcioasă a mamei, le ieÈ™i înainte. Un bărbat la 40 de ani voinic È™i cu o față oacheșă È™i destinsă stătea pe pripa casei, pufăind din È›igară È™i privind nepăsător alaiul motorizat care-i pătrunsese în „curteâ€. ÃŽn jurul femeii se strânsese o droaie de copii, cel mai mare care nu arăta a avea mai mult de 12 ani, se reazemă într-un băț noduros È™i strâmb. Picioare lui erau parcă copiate după bățul care-i È›inea echilibru. Un alt copil, băieÈ›el se pare a fi, stătea lungit pe prispă, cu o privire din care reieÈ™ea distanÈ›a mare la care se găsea față de tot ce miÈ™ca în zonă. După spusele lui DănuÈ› È™i ultimele informaÈ›ii obÈ›inute, familia ar fi trebuit să aibă È™apte copii cu totul. Da parcă erau într-adevăr È™apte cu DănuÈ› apropiindu-se de grup, dar rămânând la o oarecare distanță de familia sa. S-au privit cu neîncredere È™i oarecum cu suspiciune, s-au privit într-o tăcere stânjenitoare. - Dumneavoastră sunteÈ›i domnul Nanu, tatăl lui DănuÈ›, dacă nu mă înÈ™el? întreabă avocatul apropiindu-se de bărbatul întins pe prispă È™i privind nesimÈ›itor la noii veniÈ›i. - Da. Răspunde acesta plictisit È™i parcă fără chef de vorbă. - AÈ›i fost anunÈ›at de poliÈ›ie de venirea noastră, cred. - Da, răspunde acesta aruncând un val de fum, pe care-l urmări ca È™i cum acesta era cel mai important eveniment în acel moment. - El este DănuÈ›. DănuÈ› nu dai mâna cu părinÈ›ii tăi? Apropiindu-se timid de tatăl său DănuÈ› întinde mânuÈ›a sa, fără a fi preluată de taică-su. - Unde-ai fost atâta timp? îl întreabă omul ca È™i cum acesta nu ar fi È™tiut nimic din tot tragismul acestei dispariÈ›ii. - M-a luat Vasile a Paraschivei, încearcă copilul a-i aminti tatălui său povestea de care nu mai voia să-È™i aducă aminte. - Dă-l în mă-sa de Vasile, eu te întreb unde ai fost tu. Văzând că situaÈ›ia pare să degenereze într-un discurs de autoritate paternă, cu consecinÈ›e dintre cele mai neprevăzute pentru copil, avocatul schimbă tactica anunțând cadourile care aÈ™teptau în maÈ™ină È™i care trebuiau să intre în posesia destinatarilor. - Avem niÈ™te cadouri din FranÈ›a, anunță el. VreÈ›i să le ducem în casă? Casa însemna două cămăruÈ›e legate între ele printr-un spaÈ›iu deschis care ar fi trebuit închis cu o ușă. O sobă rudimentară, amplasată în prima cameră, cu plită È™i un cuptor, se prelungea în cealaltă, pentru a produce căldură în ambele. Paturi, care păreau a fi din lemn, acoperite cu paie, peste care era aÈ™ternut câte un È›ol, acopereau mare parte din acele camere È™i dacă ne uitam la numărul celor care trebuiau să fie primiÈ›i, ni se păreau totuÈ™i insuficiente. Soba avea un prichici pe care ar fi putut dormi doi sau chiar trei copii, loc probabil călduros în zilele È™i mai ales nopÈ›ile friguroase de iarnă. Un dulap rudimentar din prima camera, care avea rolul de bucătărie, primea cele câteva obiecte care erau necesare pentru mâncarea sărăcăcioasă ce urma să fie preparată. Deschizătura la ceea ce trebuiau să fie ferestre, era aÈ™a cum a rămas de la început, din pământ amestecat cu paie, fiind acoperite cu bucăți din folie de plastic, luate probabil de la solariile din satele mai bine gospodărite. Èšiganii lucrau cu ziua la aceÈ™tia. Lumina pătrundea timid prin aceste folii, nu neapărat din cauza opacității acestora, ci din cauza murdăriei pe care nimeni nu voia s-a elimine. Un miros închis, greu de suportat, venea să supraliciteze mizeria unei familii, cocoÈ™ată de propria sa ignoranță, lene È™i iresponsabilitate. Fiecare copil aducând mai multă È™i tot mai multă neputință È™i sărăcie. Toate acestea aveau un gust amar de nesimÈ›ire. Sperând să reziste mirosului din casă măcar, pe timpul împărÈ›irii cadourilor, oaspeÈ›ii au riscat aducând totul înăuntru. Pachetele erau deja adresate, puse în pungi frumos colorate, aÈ™a că împărÈ›irea nu a luat mult timp. ÃŽmbrăcăminte, jucării de tot felul È™i dulciuri, foarte multe dulciuri, era conÈ›inutul principal din pachete. Copii nu s-au îngrămădit ci au aÈ™teptat timid È™i cuminÈ›i până ce darurile le-au fost împărÈ›ite. Era un sat de È›igani săraci, liniÈ™tiÈ›i È™i cuminÈ›i, mult diferiÈ›i de alte categorii, în care dacă aveai nesăbuinÈ›a de a pătrunde, erai în câteva minute jăcmănit, de mulÈ›imea de copii de o impertinență È™i o obrăznicie de speriat. Aici era liniÈ™te È™i nimeni nu avea curajul să se apropie de maÈ™ina lăsată pentru moment singură. CuminÈ›i È›iganii dar tare săraci. Câteva pachete cu dulciuri au fost date È™i celor dinafară, urmând să le împartă după voia lor. ÃŽmpărÈ›irea darurilor a avut efecte asupra tatălui exigent, care stimulat È™i de un păhărel de whisky, a început să devină mai cooperant. ÃŽn felul acesta s-a aflat versiunea rurală a dispariÈ›iei copilului de acum aproape trei ani. ÃŽn ziua aceea de toamnă È™i început de an È™colar, mama lui DănuÈ› l-a pregătit de È™coală, È™i copilul a plecat singur. Tatăl era plecat la muncă în satele vecine, iar mama trebuia să rămână cu ceilalÈ›i copii. Cleopatra, care trebuia să fie în clasa a treia, nu mai mergea la È™coală renunțând de la început. Pe mamă nici n-o prea interesa acest aspect, copilul putând face diferite treburi în gospodărie. Dar cum DănuÈ› insista că vrea să înveÈ›e È™i cum învățătorul îi ameninÈ›a cu amendă, È™i-a îmbrăcat copilul È™i l-a trimis. Cleopatra plecase cu oile la păscut. Nu aveau multe, vreo cinci oi È™i două capre, suficient pentru a avea copiii puÈ›in lapte È™i brânză. Bucuros, nevoie mare, DănuÈ› a plecat singur, dârz, de dimineață. Se apropia seara È™i copilul ne mai venind acasă, mama a început să întrebe de el. Nimeni nu-l văzuse È™i nimeni nu È™tia. Cum tatăl trebuia să vină abia peste câteva zile, mama È™i copii mai mari au început să întrebe prin sat pe la copiii care mergeau la È™coală. Nimeni nu-l văzuse. Au fost întrebaÈ›i copiii care erau în clasa întâi È™i aceÈ™tia au spus că DănuÈ› nu a fost la È™coală. ÃŽngrijorarea creÈ™tea aÈ™a că mama a mers la învățător acasă. Acesta tocmai avea de gând să treacă ceva mai târziu pe ei acasă pentru a întreba de copilul care nu venise la È™coală. Cum investigaÈ›iile s-au făcut până târziu È™i deja se înnoptase de-a binelea, rămânea să continue a doua zi. Noaptea a trecut fără a apărea noutăți. De dimineață, mama s-a dus direct la învățător, aceasta era cea mai competentă persoană din sat. Cum telefon nu exista, învățătorul trimite un băiat mai mare la primărie pentru a anunÈ›a autoritățile. Primarul lipsea È™i băiatul neÈ™tiind ce să facă se întoarce în sat. Mai este trimis odată È™i i se explică să nu se întoarcă până nu anunță poliÈ›ia sau primăria. De astă dată se descurcă mai bine È™i vine chiar cu un poliÈ›ist care avea treabă prin sat. InvestigaÈ›iile au dus la acelaÈ™i rezultat, copilul dispăruse pur È™i simplu. InvestigaÈ›iile au mai continuat câteva săptămâni după care totul s-a liniÈ™tit. Copilul nu era de găsit. S-a bănuit că acesta plecase de acasă, unde mânca bătăi cu regularitate È™i poate se găsea undeva prin oraÈ™. Când s-a întors taică-său, acesta a rezolvat problema în felul său. I-a tras o bătaie bună nevestei È™i la ceilalÈ›i copii È™i cu aceasta capitolul DănuÈ› a luat sfârÈ™it. - Acu vreo două luni, își continuă el istorisirea stimulat de whisky, o vinit pe aici de la poliÈ›ie, de la Vaslui sau de la BucureÈ™ti, È™i ne-o spus că băiatul este în FranÈ›a. Am să-i dau eu FranÈ›a D-zeii mă-sii. Au mai spus că l-o dus acela a lui Paraschiva, Vasile, dar È™tiu eu? Poate l-o fi dus, eu nu È™tiu. Cum bărbatul se pare că nu È™tia mai mult, ori era greu de cap È™i nu înÈ›elegea, l-a determinat pe avocat să-i explice rolul nefast pe care l-a jucat acest Vasile în toată poveste. Pentru a înÈ›elege, avea nevoie de o minte limpede drept care domnul Nanu nu mai primi nici un pic de băutură. Având sentimentul că a înÈ›eles rolul lui Vasile în tragedie, Nanu s-a exprimat mai mult decât plastic. - Crucea mamei lui de Vasile, îi tai gâtul. - N-ai cum, deoarece este deja în puÈ™cărie, îi explică avocatul. MulÈ›umirea se aÈ™terne pe chipul său brăzdat prematur de È™anÈ›uri adânci. - Acum, fiindcă ai înÈ›eles ce s-a întâmplat cu copilul È™i È™tii cum a ajuns la Paris la această familie, să discutăm despre înfierea lui. - Dar asta nu se poate, își exprimă el punctul de vedere. - De ce nu se poate? se miră avocatul pe care acest om îl cam enerva. - Nu se poate, deoarece DănuÈ› trebuie să lucreze, este mare de acum È™i va merge cu mine la muncă. - Dar copilul trebuie să înveÈ›e deocamdată, este la vârsta când îi trebuie o educaÈ›ie. - Ce să înveÈ›e, domnule, ce educaÈ›ie, eu am făcut două clase È™i pot sa mă descurc bine. Omul acesta avea dreptate. ÃŽn prostia È™i ignoranÈ›a lui el era fericit È™i mulÈ›umit de statutul său. Aici se prinde bine o maximă a chinezului Menz-Tze, discipol a lui Confucis: „Un popor înfometat este incapabil de educaÈ›ie. După potolirea foamei poate începe educaÈ›ia poporului.†Să înceapă a parlamenta cu el era, în momentul de față, pierdere de timp. Și cum era seară È™i riscau să-i prindă noaptea, au hotărât să revină a doua zi pentru discuÈ›ii. Urmau să doarmă la un hotel din oraÈ™. - Mai discutăm mâine, hotărî el, acum vom merge în oraÈ™. - DănuÈ›, hai la maÈ™ină, strigă el copilului care era în curte È™i arăta la ceilalÈ›i proteza minune. A fost o încercare de opunere din partea tatălui, reprimată la timp. - Bine, atunci pe mâine. Spuse. Un val de bucurie năvăli pe faÈ›a copilului care un moment a crezut că va fi abandonat. Fugi efectiv spre maÈ™ină È™i se urcă în ea fără a mai spune ceva la ai lui. - Ia-È›i rămas bun de la părinÈ›i È™i de la fraÈ›i, este sfătuit de Piere, care È™i el se bucura de plecare. MaÈ™ina porni ridicând un nor de praf care se năpustea peste ogoarele de porumb din care se iÈ›eau copiii curioÈ™i È™i bucuroÈ™i de cele văzute. Pentru ei venirea străinilor era o adevărată sărbătoare. ÃŽn prima parte a următoarei zile au făcut demersurile pentru adopÈ›ie È™i au discutat cu cei de la protecÈ›ia copilului cazul în speță. De aici înainte începe birocraÈ›ia românească să-È™i pună cuvântul. BirocraÈ›ia, indiferenÈ›a, ignoranÈ›a își scot capul lor hâd. Nici o instituÈ›ie nu È™tie de rezultatele È™i investigaÈ›ia celorlalte, cu toate că transmiterea de informaÈ›ii intre ele este obligatorie pentru bunul mers al activității. De la „ProtecÈ›ia copilului†trebuia trimis un asistent pentru o anchetă socială, atât la familia copilului, cât È™i la organele din comună. Cei de la protecÈ›ia copilului nu cunoÈ™teau cazul cu toate că la timpul lui a reprezentat obiectul unor investigaÈ›ii din partea poliÈ›iei cât È™i din partea primăriei. Sărăcia È™i mizeria în care se zbăteau sătenii din această localitate uitată de lume lăsa indiferent întregul lanÈ› de oficialități cărora ar fi trebuit să le pese, dacă nu pentru omul ca individ dar măcar pentru atribuÈ›iile ce le aveau È™i pentru care erau remuneraÈ›i din bani publici. Sătenii au avut parte de câteva ajutoare sociale, venite prin diferite fundaÈ›ii, ceea ce a determinat o stare de aÈ™teptare la limita cerÈ™etoriei, stare din care nici o instituÈ›ie nu a încercat să-i scoată. SituaÈ›ia familiei Nanu este una tipică pentru sărăcia È™i mizeria care persistă de ani de zile. Satul din care provenea DănuÈ› a beneficiat de multe ajutoare din partea unor organizaÈ›ii neguverna-mentale care a avut un efect nefast asupra mentalității sătenilor, altfel oameni harnici È™i pricepuÈ›i. Aceste ajutoare în loc să-i ajute pe săteni i-a transformat în cerÈ™etori nesimÈ›iÈ›i care în loc să fie responsabili pentru starea lor au devenit de-a dreptul iresponsabili. ÃŽn cele două săptămâni cât familia Dubreuil a stat pe meleagurile moldave, a avut timp să înÈ›eleagă aceste fenomene la nivelul satului È™i s-a gândit la ceva soluÈ›ii prin care să responsabilizeze țăranul nu să-l umilească. Aceste soluÈ›ii urmau să fie discutate mai întâi cu specialiÈ™ti din FranÈ›a È™i apoi de încercat să fie puse în practică. Oricum de familia Nanu urma să aibă grijă în mod special, mai ales că tatăl era mai mult decât clar în exprimare, dorind avantaje de pe urma acestei adopÈ›ii pe care el o trata ca È™i pe o afacere. - Domnule Nanu, îi spune avocatul, a cărei prezență a fost cu mici excepÈ›ii permanentă, având în vedere că judecarea cauzei de adopÈ›ie se va face peste o lună, familia din FranÈ›a va pleca împreună cu DănuÈ› urmând a reveni la timp. - Da, e bine, numai să nu uite ce a promis. - Toate la timpul lor. O să fie bine. Mai adăugă el. IaÈ™i
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy