Ascultă, bat clopotele, Ioane
auzi în vale, Ion, cum soldatul lovește cu biciul în carnea bărbatului
plângând pentru El
și
cum
buciumul sună pe-aici
femeile Lui să se pregătească, Ioane, cu-uleiurile pentru ziua de mâine
suntem toți nu din lut ci din rănile Lui
un pictor nebun un nebun ne-a furat de fapt Răstignirea
ori poate nouă nu ne mai vine să credem în sânge și-n pâinea
din care El ne-a făcut
cu mâinile pe Crucea ce sta... ascultându-l cum suferă


Încă bat clopotele, Ioane
nu cred că era creștinește însă nu voiam defel să mai moară
buciumul mi-L aducea pe colina cu toacă într-o joie de văzut aievea moartea morții și biciul
El
trist
mai curat
plin de milă
un plâns nesfârșit
și cu sângele de tras cerurile până la pământ.


Am strigat acestea pe coline odată cu femeia îndepărtată și ruptă ca dalia
care a zărit mai întâi
cum
sulița îi pătrundea Fiului Omului carnea și coasta
Nu voiam să se lase
am văzut cum pe sus porumbeii se zbăteau pentru Dânsul/ leprosul / fetița / și toaca
uleiul
cel de Uns ÃŽnvierea
barbaria fiecărei lovituri o simțeam/
și eu eram un fel de
păcat/un fel de bolnav să mă vindece/un lepros
și aveam nevoie de El
e bucium e clopot în ziua cea roșie
când clopotul urlă mai sus, pe colină
și
îmi părea mai palid mai trist
trebuia să se odihnească pesemne pe-o piatră/ pe o apă/ pe-o cruce
ca un zbor
de așezat pe Sus o religie
și de adus învierea în casa celor care aveau să-L iubească

așa, ca să urci și tu
în catedrală
pe moarte;

și totuși
chinul acela extrem să nu îl pricep/ Să nu îl pot da pe treizeci de arginți.