Penița și mintea mi-s inerte,

Coala e albă și nesfârșită

Ca albul imaculat al zăpezii.

Tăcerea mi-e cel mai bun tovarăș

Și vântul toamnei, tăios ca un brici,

Existența e monotonă și apăsătoare,

Iar singurătatea, un ghețar uriaș,

Mi-e somn, mi-e greu să mai gândesc.



Bruma a căzut pe crizante
Pentru mine, o lume s-a sfârșit…

Autor: Floarea Cărbune