tocmai când era să se așeze pe marginea pervazului
o adiere din visul pe care-l trăiai a înălțat
ca pe un fir de praf
dimineața aceea
atât cât lumina ta să întârzie

te-ai ridicat doi pași deasupra cerului
să dai mâna cu soarele
deloc grăbit
încă mai mângâia ziua cealaltă
tocmai se sfârșea

zburai către apus
ca și când ai fi fugit de un nou răsărit
un joc de-a v-ați-ascunselea în care
bătrânul cu plete de aur îți zâmbea
și te lăsa să alergi
oricum te va găsi într-o dimineață fără zbor
și fără vise