V-ați gândit, dacă eu zic că sunt nebun,
Să credeți că sunt, dar să nu știți?
La ce sistem de referință vă raportați
Să vedeți tarele normalului,
Când ura între oameni
Atinge sentimentele slăbite
De lipsa vorbirii educate?

Poate lumea prezentă gândește invers:
Ce e rău, e bine,
Moartea e mai bună decât viața,
Iar a fi prost e mai util
Decât a scrie deschis că inteligența
E un surplus neglijabil
La cerințele noii ere.

Nu, nu slăvesc prostia,
Dar trebuie să avem curajul
Să le-o spunem celor care o au,
Că, din păcate, nu e trecătoare.

Minunea, ca stare de fapt,
Reprezintă țelul suprem.
Dar fantasmagoria existenței perene
În aer, pe apă și într-un spațiu restrâns,
Nu poate da drepturi de autor
Pentru a-L înlocui pe Marele Creator.

Într-o zonă atipică, mă zbat între lumi,
Cu speranțe egale, că gândurile bune
Nu au alternativa dezastrului dorit de zeii negri,
Și lumina normală poate să se așeze

Acolo unde îi este locul,
Iar noi — să fim mai buni.