Mi-a spus mama o poveste când eram copil, ca voi,
O poveste tristă, tristă,
Vânt și ploaie, moarte foi.
Frunze veștede și lacrimi,
O copilă ce murea
Și n-avea pe nimeni, nimeni
Vânt și ploaie, boală grea.

Era singură copila, și săracă și orfană
Doar un pui de vrăbiuța iși făcea cu ea pomană
Ciripindu-i, amintindu-i, cântece de primăveri
Să-și mai uite de tristetea necurmatelor dureri.

-Cine te-a trimis la mine vrăbiuța cu grai nespus?
-Cine s-a îndurat de mine?
-M-a trimis Domnul de sus,
Ca sa-ți spun că-n ceruri te așteaptă Duhul Sfânt
Cu lumini de bucurie ca să uiți de acest pământ!

Într-un amurg târziu de toamnă
Biata fata a murit
Vrăbiuța ca prin farmec a tăcut din ciripit
Și-a zburat pe-o creangă moale
Colo-n deal la cimitir
Unde groapa copiliței n-avea nici un trandafir
Și de-acolo vrabiuța a zburat din loc in loc
Prin grădini, cătând semințe adunându-le în cioc
Fie iarnă sau zăpadă ea semințele pe groapă
Le lăsa ușor să cadă.

Când venii april cu ceata-i de flori și privighetori
Pe mormântul copiliței răsăriră mii de flori
Toate florile din lume luminau pe groapa ei
Albe, vinete și roșii
Mii de flori, mii de scântei

Și-au venit și păsări multe colo-n deal la cimitir
Și s-au pus să se întreacă
Doinele cântând în șir
Dar nici una dintre ele nu cânta așa frumos
Cum cânta pe mica-i groapă
Vrăbiuța lui Christos!

Iar din cer drept mulțumire
Brațele și le-ntindea
Copilița ce murise
Într-o zi de toamnă grea.