trec strada pe sub claxoanele isterizate ale grăbiților
zâmbesc
le mângâi obrazul prin parbrizele rotunjite ca niște burți transparente
le zâmbesc din acvariul în care lumea a rămas suspendată între catastrofe
lor
celor salvați prin viteza unu doi trei patru de la întâmparea de a fi
de a rămâne
de a sta în miezul tău ca într-o barcă ce se scufundă
le zâmbesc
pentru că nu știu ce altceva aș putea să le fac.