pe vremea aceea fiecare amintire a unei nopți
rămânea în creierele noastre ca un tablou
cu ramă cu tot. pe pereții nevăruiți ai crâșmei
respirațiile se țineau de mână și debitau tâmpenii
ca orice puștan după o bere.
dacă am fi fost cubici, pereții ne-ar fi ținut de cald
ca o haină cusută pe noi. încă un vis mototolit care aruncat
de la distanță n-a nimerit gura coșului.
lumea curgea printre noi dintr-o cutie de lapte
cu capacul înfiletat prost.

în camera asta toate umbrele femeilor cu care ai facut
dragoste au rămas mai virgine ca la început. pe pernă
nu e nici o geană căzută, pereții curg de la sine
și ne lasă goi în mijlocul orașului. povestea se termină
când vrei tu, viața pune virgule și nu ține cont de coerență
încă o dată mă văd atârnând de sus ca o păpușă trecută
de prima copilărie.

mergem încet aproape în același pas pe jos e ud. am putea
să facem dragoste în liniștea asta să mâncăm în liniștea asta să mințim în liniștea asta să rămânem în liniștea
asta. dragostea și somnul sunt gemenii despărțiți la naștere.
muza ta a murit o dată cu mine numai carne numai
liniște într-un apus prea roșu pentru a fi adevărat.