CAPITOLUL 2

DIMENSIUNEA JURIDICĂ A ADOPŢIEI


2.1.Noțiunea, instituția şi scopul adopției

Adopția oferă posibilitatea unei familii permanente copilului. În adopție copilul care este lipsit de părinți sau de o îngrijire corespunzătoare este primit în familia adoptatorilor unde urmează a fi crescut ca şi un copil firesc a acestora.

Termenul de adopție are trei înțelesuri:

· un prim înțeles este acela de instituție juridică prin care se înțelege totalitatea normelor juridice privitoare la încheierea, efectele şi desfacerea adopției, adică totalitatea normelor care reglementează condițiile legale ale adopției, raportul juridic de adopție şi efectele sale, precum şi desfacerea acestui raport;

· al doilea înțeles este cel de act juridic, de încuviințare a adopției, prin care ia naştere raportul juridic de adopție;

· prin adopție se înțelege şi raportul juridic sau legătura de rudenie civilă, rezultată din actul juridic al adopției încuviințat de instanța judecătorească.

În ceea ce priveşte regimul juridic al adopției, Ordonanța de Urgență nr. 25/1997 (aprobată prin legea nr. 87/1998) reglementează un singur fel de adopție – adopția cu efecte depline caracterizată prin următoarele:

· între cel care adoptă şi copil se stabileşte filiația;

· între copil şi rudele adoptatorilor se stabileşte rudenia;

· filiația dintre copilul adoptat şi părinții săi fireşti încetează, de asemenea încetează rudenia dintre copilul adoptat şi rudele sale fireşti, precum şi rudenia dintre descendenții copilului adoptat şi rudele sale fireşti, cu toate acestea, impedimentul la căsătorie între adoptat şi rudele sale fireşti se menține.

Adopția este o măsură de protecție a drepturilor copilului şi se face numai pentru protejarea interesului superior al acestuia şi anume trebuie să asigure dezvoltarea armonioasă a copilului şi respectarea drepturilor fundamentale care-i sunt recunoscute. Acest principiu exprimă deopotrivă finalitatea socială şi finalitatea familială a instituției juridice a adopției.

Concepută ca o instituție juridică menită a înlocui, în măsura în care este posibilă, instituția juridică a ocrotirii părinteşti (atunci când este vorba de copii lipsiți de părinți sau de copii care din diferite motive, nu pot beneficia de o ocrotire părintească corespunzătoare), adopția îndeplineşte un important rol social şi familial contribuind nu numai la preluarea sarcinilor de către societate în creşterea, educarea şi pregătirea profesională a acestor copii, dar şi la asigurarea unui climat afectiv şi spiritual, pe cât posibil, ca acela pe care îl oferă în mod obişnuit viața de familie firească.

În literatura juridică au existat polemici referitoare la faptul că „adopția se face numai în interesul celui adoptat”, deoarece interesul adoptatului nu trebuie considerat ca „unicul mobil determinant al adopției cu excluderea altor mobile” (Banciu, M. 1998), pentru că astfel s-ar da instituției adopției o finalitate care nu ar fi compatibilă cu principiile fundamentale ale dreptului român referitoare la relațiile de familie.

Pentru ca instituția adopției să-şi poată atinge scopul ei familial - implicit, să-şi îndeplinească în bune condiții scopul ei social – trebuie să admitem că la baza încheierii şi încuviințării acestei măsuri speciale de ocrotire a copilului stă atât interesul – primordial – al celui adoptat, cât şi, deopotrivă, interesul celui (sau a celor) care adoptă, pentru că prin adopție se dă satisfacție nu numai nevoii şi interesului adoptatului de a se bucura de ocrotire corespunzătoare într-o atmosferă familială adecvată, dar şi interesului adoptatorului izvorât din dorința firească de a fi părinți şi de a simții în jurul lor o atmosferă de familie. (Banciu, M. 1998) Adopția are un caracter solemn.



2.2. Cerințele încheierii adopției

2.2.1. Reglementarea legală

Reglementarea internă

În prezent, în România, adopția este reglementată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.25 din 12 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 120/1997, cu modificările aduse prin Legea nr.87 publicată în 29 aprilie 1998, privind aprobarea Ordonanței de Urgență nr.25/1997.

Reglementarea internațională
Prin Legea nr.15 din 25 martie 1993, România a aderat la Convenția Europeană în materia adopției de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967. Această convenție priveşte numai instituția juridică a adopției unui copil care nu a împlinit vârsta de 18 ani, nu este şi nu a fost căsătorit, nu este socotit major în momentul în care adoptatorul solicită adopția sa.

România a ratificat de asemenea, prin legea nr.84 publicată la 18 octombrie 1994, Convenția asupra protecției copiilor şi cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993. Convenția stabileşte garanții pentru ca adopțiile internaționale să se înfăptuiască în interesul superior al copilului şi în respectul drepturilor fundamentale care îi sunt recunoscute în dreptul internațional şi totodată instituție un sistem de cooperare între statele contractante, spre a asigura îndeplinirea acestor garanții şi a preîntâmpina astfel răpirea, vânzarea sau traficul de copii.

2.2.2. Cerințele legale ale adopției.

Pentru încheierea adopției este necesar a fi îndeplinite anumite cerințe şi anume:

· condiții de fond

· lipsa impedimentelor la adopție (reprezintă de fapt condiții de fond negative)

· condiții de formă



2.2.2.1. Condițiile de fond ale adopției
I. Consimțământul la adopție

Încheierea adopției necesită, în primul rând, manifestarea de voință a anumitor persoane.

a) Consimțământul celui care adoptă

Este posibilă adopția de către o singură persoană sau o familie. Consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu capacitate deplină de exercițiu şi să nu fie viciat, se exprimă în formă autentică înainte de a fi sesizată instanța de judecată.

b) Consimțământul soțului celui care adoptă

Dacă cel ce vrea să adopte este căsătorit, se cere pentru încheierea adopției şi consimțământul soțului său, exceptând cazul când acesta este în imposibilitatea de a-şi manifesta voința, adică este pus sub interdicție, decăzut din drepturile părinteşti, sau din orice împrejurare, se află în neputință de a-şi exprima voința.

c) Consimțământul părinților fireşti ai celui ce urmează a fi adoptat.

Amândoi părinții fireşti trebuie să consimtă la adopția copilului, care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu, consimțământul se cere chiar dacă părinții fireşti sunt divorțați. Consimțământul acestora nu este necesar în următoarele cazuri:

· părinții sunt decăzuți din drepturile părinteşti;

· sunt decedați;

· sunt puşi sub interdicție;

· sunt declarați din punct de vedere judecătoresc morți sau dispăruți;

· se află în situația care determină imposibilitatea de a-şi manifesta voința;

· copilul este declarat din punct de vedere judecătoresc abandonat;

Pentru încheierea adopției este suficient numai consimțământul unui singur părinte atunci când celălalt părinte se află în situațiile menționate mai sus. Consimțământul părinților se exprimă în formă autentică, poate fi exprimat numai după trecerea unui termen de 45 de zile de la naşterea copilului, poate fi revocat de către părinte în termen de 30 de zile de la data înscrisului autentic. După expirarea acestui termen consimțământul părintelui devine irevocabil.

d) Problema consimțământului în cazul copilului lipsit de ocrotire părintească

Este vorba despre copilul aflat în una din următoarele situații:

· se află pus sub tutelă – tutorele urmează să consimtă la adopție

· copilul nu este pus sub tutelă deşi se găseşte în situația de a fi pus sub tutelă

e) Consimțământul copilului care urmează a fi adoptat

Dacă cel care urmează a fi adoptat a împlinit vârsta de 10 ani se cere şi consimțământul său, lipsa consimțământului acestuia atrăgând nulitatea absolută a adopției.

II. Persoana sau familia (doi soți) care adoptă, trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu.

Persoana cu capacitate deplină de exercițiu poate adopta fără deosebire de sex, naționalitate, rasă sau religie, persoana poate să fie căsătorită sau nu. Vârsta maximă a adoptatorului este nelimitată şi nu poate conduce la refuzul încuviințării adopției decât în condiții excepționale, când nu se poate realiza scopul adopției.

III. Diferența de vârstă între persoana care adoptă şi cel care urmează a fi adoptat să fie de cel puțin 18 ani.

IV. Cel ce urmează a fi adoptat să nu fi dobândit capacitate deplină de exercițiu.

De la această regulă există o excepție, în sensul că persoana care a dobândit capacitatea deplină de exercițiu poate fi adoptată numai de către o persoană sau familia care a crescut-o. Persoana majoră poate fi adoptată cu condiția să fi fost crescută pe timpul minorității de către adoptatorii, iar durata de timp din perioada minorității să fie suficient de lungă şi cu caracter de continuitate, ca să excludă urmărirea unui alt scop decât cel al adopției.

V. Adopția să fie în interesul superior al celui ce urmează a fi adoptat.

Instanța judecătorească poate încuviința adopția numai dacă este în interesul superior al adoptatului, care trebuie înțeles în sensul că adoptatorul trebuie să prezinte condițiile materiale şi garanțiile morale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului. Trebuie avute în vedere satisfacerea intereselor personale, patrimoniale ale adoptatului şi cele patrimoniale ale acestuia. Adoptatul trebuie să găsească în familia adoptatorului o atmosferă de familie prielnică dezvoltării sale fizice şi morale.

VI. Atestatul Comisiei pentru protecția copilului
Acest atestat constată faptul că persoana sau familia este aptă să adopte, că îndeplineşte condiții materiale şi morale care să asigure o dezvoltare normală a copilului. Se eliberează la cererea persoanei sau familiei interesate, în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii, pe baza rapoartelor serviciului public specializat pentru protecția copilului sau a unui organism privat autorizat.

VII. Avizul favorabil al Comisiei pentru Protecția copilului de la domiciliul acestuia.

La sfârşitul perioadei pentru care copilul este încredințat în vederea adopției, comisia hotărăşte asupra eliberării avizului favorabil, iar eliberarea acestuia prelungeşte perioada pentru care copilul a fost încredințat, până la încuviințarea sau respingerea cererii de către instanță. Avizul favorabil comunicat celui în drept produce efectul juridic menționat.

VIII. Încredințarea copilului în vederea adopției persoanei sau familiei care doreşte să-l adopte.

Este o condiție pentru încheierea adopției constituind mijlocul ce permite organului competent să verifice şi să aprecieze raporturile ce se vor stabili între viitorul adoptator şi viitorul adoptat, dacă, deci se poate acorda avizul favorabil pentru adopție şi este o atribuție a Comisiei pentru protecția copilului.

În ce priveşte această măsură de ocrotire trebuie menționate următoarele aspecte:

· încredințarea copilului în vederea adopției se poate face persoanei sau familiei care beneficiază de atestat;

· se poate face unei persoane sau familii cu cetățenie română sau care nu are cetățenie română, dar care are reşedința pe teritoriul statului român de cel puțin 6 luni;

· durează minimum 3 luni, Comisia pentru protecția copilului stabileşte durata încredințării;

· pe perioada încredințării, familia adoptivă este monitorizată de serviciul public specializat pentru protecția copilului sau organismul privat autorizat ce au obligația să redacteze rapoarte bilunare referitoare la evoluția copilului şi a relațiilor dintre el şi adoptatori şi să le prezinte Comisiei;

· la sfârşitul perioadei de încredințare, în urma analizei rapoartelor, Comisia pentru protecția copilului, va hotărî asupra eliberării sau respingerii avizului favorabil necesar încuviințării adopției;

· dacă în termen de 30 de zile de la data înscrisului autentic prin care consimțământul părinților a fost exprimat, o rudă a copilului până la gradul al IV-lea inclusiv cere ca acesta să fie încredințat în vederea adopției, Comisia pentru protecția copilului va lua în considerare la expirarea acestui termen cu prioritate, posibilitatea încredințării minorului acelei rude (termenul de încredințare este redus la 30 de zile);

· este acordat regim privilegiat adopției naționale atunci când acelaşi copil este solicitat în vederea adopției de o persoană sau familie străină.





2.2.2.2. Lipsa impedimentelor la adopție
Pentru a se putea încheia adopția este necesar să nu existe impedimente la adopție:

a) lipsa impedimentului rezultând din rudenie:

· adopția între frați este interzisă;

· adopția nu este posibilă între părintele firesc şi copilul său;

b) lipsa impedimentului rezultând din calitatea de soț:

· este interzisă adopția între soți

· adopția a doi soți de către aceeaşi persoană sau familie este interzisă

· lipsa impedimentului rezultând dintr-o adopție anterioară:

· este interzisă adopția unui copil de către mai multe persoane, cu excepția cazului în care ea se face de către soț şi soție, simultan sau succesiv;

· adopțiile succesive ale aceluiaşi copil sunt premise, dacă adopția are loc după ce precedenta a fost desfăcută;

c) lipsa confirmării încuviințării adopției de către Comitetul

Român pentru adopții.

2.2.2.3. Condițiile de formă ale adopției
Față de reglementările anterioare, Ordonanța de Urgență nr. 25/1997 privind regimul juridic al adopției; aprobată prin Legea nr. 87/1998, reglementează procedura adopției într-un mod diferit şi vizează:

· protejarea interesului superior al copilului prin instituirea de garanții care să asigure acest obiectiv;

· crearea celor două categorii de autorități cu atribuții în încuviințarea adopției – serviciul public specializat pentru protecția copilului; Comisia pentru protecția copilului ca organ de specialitate al Consiliului Județean şi ca autoritate centrală cu atribuții de supraveghere şi sprijin a activității de protecție a drepturilor copilului prin adopție şi al realizării cooperării internaționale în acest domeniu.

Procedura adopției cuprinde două faze:

· faza administrativă

· faza de judecată.

1. Din ansamblul reglementărilor legale privind adopția rezultă etapele pe care trebuie să le parcurgă adoptorul (familie/persoană) şi anume:

a) obținerea atestatului de familie/persoană aptă să adopte;

b) transmiterea cererii de adopție către Comitetul Român pentru Adopții (C.R.A.) din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Copilului şi Adopției (A.N.P.C.A.)

c) identificarea copilului ce urmează a fi propus pentru adopție;

d) încredințarea copilului în vederea adopției;

e) obținerea avizului favorabil încuviințării adopției;

f) eliberarea confirmării. (C.R.A.);

a) Obținerea atestatului de familie/persoană aptă să adopte

Aceasta reprezintă prima etapă din procedura administrativă, atestatul dovedind împrejurarea că cel care doreşte să adopte prezintă condiții materiale şi garanții morale necesare dezvoltării armonioase a copilului.

Prima manifestare a adoptatorilor sau adoptatorului este formularea unei cereri ce cuprind intenția, dorința de a adopta, unul sau mai mulți copii, propuşi de autoritatea competentă, indicând eventual vârsta şi sexul acestora.

Cererea va fi însoțită de:

· copii legalizate ale actelor de stare civilă;

· certificatul privind starea sănătății;

· antecedente penale;

· adeverințe privind veniturile pe care aceştia le realizează.

În următoarele 90 de zile, asistentul social al serviciului public specializat sau organismului privat autorizat, în urma vizitelor şi discuțiilor avute, va finaliza raportul cuprinzând propunerile în legătură cu calitatea persoanei/familiei în cauză.

Potrivit art. 6, alin.3 şi art. 9, alin.7 din Ordonanța de Urgență nr.25/1997, Comisia Județeană pentru Protecția Copilului va hotărî, în legătură cu eliberarea atestatului pe baza evaluării datelor privitoare la capacitatea educativă, psihologică şi materială de a primi în familia lor un copil şi de a deveni părinți.

Atestatul de familie aptă să adopte este obligatoriu atât pentru cetățenii români, cât şi pentru cetățenii străini, cu reşedința în România. Referitor la cetățenii străini cu domiciliul în străinătate, legea prevede că ei vor prezenta un act eliberat de autoritățile competente din care să rezulte că familia în cauză este aptă să adopte în conformitate cu prevederile legii lor naționale.

b) Transmiterea cererii de adopție C.R.A.

Art.11, alin.1 din Ordonanța de Urgență nr.25/1997 prevede că în termen de 5 zile de la eliberarea atestatului, serviciul public specializat sau Organismul privat autorizat, după caz, va transmit C.R.A., cererea de adopție formulată de persoana/familia cu domiciliul sau reşedința în România (la cerere se va anexa atestatul şi înscrisurile în baza cărora acesta a fost eliberat).

În cazul familiilor sau al persoanelor cu domiciliul sau cu reşedința în România care au numai cetățenie străină şi care doresc să adopte, atestatul prin care Comisia pentru Protecția Copilului atestă faptul că acestea sunt apte să adopte, va putea fi eliberat numai în urma prezentării actelor menționate anterior. Atestatul va fi transmis C.R.A., însoțit de actele pe baza cărora a fost eliberat.

c) Identificarea copilului ce urmează a fi propus spre adopție

Art.12, alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr.25/1997 prevede obligația Comisiilor pentru protecția copilului din fiecare județ, respectiv sectoarele municipiului Bucureşti, de a transmite datele de identitate şi toate informațiile pertinente la copiii a căror adopție sunt competente să o avizeze.

Un copil este adoptabil dacă se află în una din următoarele situații:

· părinții copilului sunt decăzuți din drepturile părinteşti sau li s-au retras exercițiul drepturilor părinteşti prin hotărâre judecătorească definitivă de declarare a abandonului, puşi sub interdicție, declarați morți prin hotărâre judecătorească sau se află în orice situație care determină imposibilitatea de a-şi manifesta voința;

· copiii născuți din părinți necunoscuți sau care au decedat şi nici o rudă până la gradul al IV-lea nu doresc să-i adopte sau să devină tutore;

· unul dintre părinții copilului este decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicție, declarat mort prin hotărâre judecătorească sau dispărut, necunoscut, iar celălalt părinte a consimțit în mod irevocabil la adopția copilului.

În termen de 5 zile de la primirea datelor referitoare la copiii adoptabili, C.R.A., este obligat să le comunice tuturor comisiilor pentru protecția copilului pentru ca acestea, la rândul lor să transmită în cel mult 60 de zile cererile persoanelor sau familiilor care doresc să le fie încredințați acei copii în vederea adopției. În cazul în care nu există asemenea cereri, C.R.A., va repartiza sarcina identificării unei persoane sau familii potrivite pentru copil unui serviciu public specializat sau unui organism privat autorizat.

În acest moment, pe baza raportului asupra copilului ce cuprinde date despre mediul social de unde provine, mediul familial, evoluția copilului, necesitățile speciale, originea etnică, religioasă şi culturală, se realizează identificarea copilului şi se transmite, în cazul adopției naționale, familiei adoptive, iar în cazul adopției internaționale, autorităților centrale din țara respectivă.

d) Încredințarea copilului în vederea adopției (vezi subcapitolul 2.2.2.1.)

e) Obținerea avizului favorabil încuviințări adopției

Legea nu reglementează procedura emiterii avizului favorabil încuviințării adopției stabilind doar competența pentru protecția copilului din județul în raza căruia domiciliază cel ce urmează a fi adoptat de a emite acest aviz.

Hotărârea referitoare la aviz se poate lua numai după studierea şi analiza următoarelor acte ce privesc copilul şi adoptatorul:

· copie legalizată a certificatului de naştere a copilului;

· certificatul medical privind starea de sănătate a copilului eliberat de policlinica județeană;

· consimțământul exprimat în forma autentică a părinților/părintelui prin care acesta este de acord cu adopția copilului;

· raportul privind ancheta psiho-socială;

· decizia de repartizare C.R.A.;

· hotărârea comisiei pentru protecția copilului privind încredințarea în vederea adopției;

· înscrisuri referitoare la adoptatori;

· raportul asupra anchetei psihosociale efectuate de autoritățile competente sau organismele private autorizate de acestea la domiciliul persoanei/familiei în cauză, în care să se arate opinia acestora cu privire la adopție;

· certificate de naştere sau de căsătorie ale persoanei sau familiei în cauză în copie legalizată;

· certificate privind starea de sănătate;

· certificate privind antecedentele penale;

· declarația la adopție dată de adoptator ce conține identitatea copilului ce urmează a fi adoptat şi s-a luat la cunoştință de starea de sănătate a minorului;

· rapoartele bilunare efectuate de către asistenții sociali ai serviciului public specializat sau a organismului privat autorizat;

f) Eliberarea confirmării de către C.R.A.

După obținerea avizului favorabil încuviințării adopției, Serviciul Public Specializat pentru Protecția Copilului (S.P.S.P.C.), sau organismul privat autorizat va prezenta dosarul şi va solicita emiterea deciziei de confirmare. Odată eliberată confirmarea C.R.A., va transmite prin intermediul S.P.S.P.C. sau organismului privat autorizat cererea persoanei/familiei care doreşte să adopte instanței judecătoreşti competente;

În cadrul procedurii administrative a adopției se formulează o serie de cereri cu conținuturi diferite şi care produc efecte diferite, astfel:

· prima cerere adresată S.P.S.P.C., sau O.P.A., exprimă hotărârea de a adopta şi înseamnă începerea procedurii administrative;

· cea de-a doua cerere se adresează C.P.C., din raza municipiului celor care doresc să adopte pentru eliberarea atestatului de familie/persoană aptă să adopte;

· a treia cerere prin care se solicită adopția unui anume copil;

· următoarea cerere are ca obiect, încredințarea în vederea adopției şi se adresează C.P.C., de la domiciliul copilului;

· cea de-a cincea cerere vizează eliberarea avizului favorabil încuviințării adopției.

Dacă primele două cereri se formulează personal de către adoptatori, următoarele sunt în competența S.P.S.P.C., sau O.P.A.

Cererea adresată Tribunalului, se formulează fie de adoptator, personal, fie printr-un intermediar şi trebuie să cuprindă solicitarea de a se încuviința adopția unui copil anume, identificat prin nume, prenume, locul şi data naşterii, numele şi prenumele părinților, calitatea de copil adoptabil şi de a dispune să se întocmească un nou act de naştere pentru cel adoptat, act în care adoptatorii să fie trecuți ca părinți fireşti ai acestuia.



2.3. Efectele adopției



Adopția stabileşte filiația între cel care adoptă şi copil, precum şi rudenia dintre copil şi rudele adoptatorului. În momentul stabilirii filiației prin adopție:

· filiația dintre copil şi părinții săi fireşti încetează:

· data stabilirii filiației prin adopție este data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviințare a adopției;

· descendenții adoptatului nu se mai află în raporturi de rudenie firească cu părinții fireşti ai adoptatului;

· descendenții adoptatului încetează de a mai fi rudă cu rudele părintelui său firesc, devenind rudă cu rudele părintelui adoptiv.

În cazul adopției unei persoane care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu are loc trecerea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti de la părinții naturali asupra părinților adoptivi, care sunt datori să-l crească şi să-l educe pentru a se putea integra în societate. Atunci când cel care adoptă este soțul părintelui natural al adoptatului, drepturile şi îndatoririle părinteşti aparțin celui care adoptă şi părintelui firesc căsătorit cu acesta.

Părinții adoptatori sau numai unul dintre ei pot fi decăzuți din drepturile părinteşti dacă sănătatea ori dezvoltarea fizică şi psihică a copilului adoptat este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtarea abuzivă sau neglijență gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori dacă educarea, învățătura sau pregătirea profesională a minorului nu se fac în spirit de devotament față de România (art. 109, Codul Familiei).

Decăderea ambilor adoptatori (adoptatorului) din drepturile părinteşti nu înseamnă desfacerea adopției.

În cazul în care numai unul dintre adoptatori este decăzut din drepturile părinteşti, celălalt adoptator va avea singur exercițiile acestor drepturi.

Dacă soții adoptatori divorțează, se aplică în privința relațiilor dintre ei şi minorul adoptat, prin asemănare, prevederile legale cu privire la desfacerea căsătoriei pentru cazul în care există copii minori.

Instanța judecătorească sau Comisia pentru protecția copilului poate dispune încredințarea copilului unei persoane, familii, serviciului public specializat pentru protecția sau unui organism privat, autorizat în cazul divorțului părinților adoptivi (art. 42/44 Codul Familiei; art.7-10 din O.U. nr.26/1997). Indiferent cine a luat măsura încredințării copilului, persoana fizică sau juridică la care a fost încredințat copilul are față de acesta numai drepturile şi obligațiile ce revin părinților cu privire la persoana copilului (art.43 Codul Familiei; O.U. nr.26/1997, art.10 alin.1)

Prin adopție adoptatul dobândeşte numele de familie al adoptatorului. Când adopția este făcută de doi soți şi aceştia au nume comun, adoptorul dobândeşte acest nume, la fel se procedează şi în cazul în care un soț adoptă copilul celuilalt soț.

Domiciliul minorului adoptat este la părinții adoptatori sau la acela dintre adoptatori la care locuieşte.

Minorul străin sau fără cetățenie adoptat de un cetățean român sau adoptat de doi soți români dobândeşte cetățenie română.

Minorul cetățean român, adoptat de un cetățean străin, pierde cetățenia română, dacă adoptatorii sau adoptatorul solicită aceasta în mod expus şi dacă adoptatorul este considerat potrivit legii că a dobândit cetățenia străină (art.29, alin.1 Legea nr.21 din 1991)

Schimbarea cetățeniei române de către adoptator produce asupra cetățeniei române a adoptatorului aceleaşi efecte ca şi în cazul părinților fireşti.


2.4. Desființarea şi desfacerea adopției
Încetarea adopției poate avea loc prin desființare sau prin desfacere.

a) Desființarea adopției

Adopția încheiată prin nerespectarea condițiilor de fond şi a impedimentelor la adopție este lovită de nulitate. De asemenea adopția unui copil care a fost recunoscut de către adoptator înainte de încheierea adopției este lovită de nulitate absolută.

Consimțământul soțului celui care adoptă este obligatoriu, neândeplinirea acestei condiții de fond atrage nulitatea relativă a adopției. Nulitatea adopției este de competența tribunalelor.

Lipsa consimțământului părintelui firesc al adoptatorului şi viciul acestui consimțământ, nu atrag desfacerea adopției ci nulitate.

b) Desfacerea adopției

Adopția se încheie în interesul adoptatului, ea se poate menține numai în măsura în care corespunde acestui interes, de aceea legea reglementează desfacerea ei. Cererile de desfacere sunt de competența tribunalelor, în a căror rază teritorială se găseşte domiciliul copilului.

Cauze de desfacere a adopției:

· interesul adoptatului este în sensul desfacerii adopției;

· adoptatorii nu asigură condițiile necesare pentru creşterea şi educarea adoptatului;

· lipsa afecțiunii, manifestată printr-o asprime deosebită, nejustificată, care a determinat părăsirea de către copil a domiciliului adoptatorilor şi revenirea la părinții fireşti, constituie un motiv temeinic de desfacere a adopției;

Acțiunea pentru desfacerea adopției poate fi introdusă de:

- copilul care a împlinit vârsta de 10 ani;

- dacă este în interesul adoptatului de către acesta, chiar dacă este major;

- Comisia pentru Protecția Copilului de la domiciliul acestuia, numai dacă este în interesul superior al adoptatului.

Adoptatorul nu are dreptul la acțiunea de desfacerea adopției.

Efectele nulității şi desfacerii adopției.

Efectele se produc numai pentru viitor începând de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a pronunțat desfacerea/nulitatea adopției şi sunt cu privire la:

- filiația şi rudenia creată prin adopție încetează, se consireră că nu a existat nici - în trecut şi reapare filiația şi rudenia firească; nu se pune probelema succesiunii;

- adoptatul pierde numele de familie dobândit prin adopție şi redobândeşte numele avut înainte;

- dacă adoptatul este minor, părinții săi fireşti redobândesc drepturile şi obligațiile părinteşti dacă nu se instituie o altă măsură de ocrotire;

- încetează obligația de întreținere între adoptator şi adoptat;

- copilul străin care nu a împlinit vârsta de 18 ani, adoptat de un cetățean român, dacă se desface adopția pierde cetățenia română;

- copilul român (minor), adoptat de un cetățean străin, dacă se desface adopția, redobândeşte cetățenia română dacă domiciliază sau dacă se reântoarce pentru a domicilia în țară.