se făcuse timp
biserica avortase un alb încercănat
și printre oameni
alerga o mireasă-n papuci spintecându-i
ei rămâneau nemișcați pe scaunele lor hibernale
un tren se făcea departe
și toți așteptau cu farfuriile goale
ca o burtă înfometată și lacomă
explozia lui în mii și mii de pesti
pe alocuri femei grase în roșu
se fotografiau cu o decadență asexuată
atârnându-și visele de niște culori implozive
trecand în somnuri fără întoarceri
ca o viață cusută la nesfârșit în aceeași rană

mireasa își ascundea ochii sub pământ
și încerca să se nască din nou