ÃŽn groapa asta
Adâncă și rece,
Tresar dintr-un vis,
Mai am treisprezece
Ture să dorm
Din care să tresar
Și-n fiecare ceas să mor,
După-un vis bizar.

Din gură-mi țâșnesc viermi,
Care gem și strigă.
Cariile-mi rod in lemn,
În al meu sicriu de sticlă.

ÃŽn trupul meu strivit,
Se-nalță oase moi,
Pe-așternutu-mi rigid,
Gem moartele flori.

Și privesc vidul,
Dintr-o perspectivă lungă,
Totul e așa de negru,
Ca o noapte fără Lună.

Și-n adâncul meu îngropat
Gândurile-mi scârțâie
Un sunet lung și sugrumat,
A melancoliei simfonie,
În sufletu-mi prea înghețat,
De care nimeni nu mai știe.