Murmurul padurilor
Si ploaia sfirsitului de noiembrie
Mi-au sensibilizat pentru totdeauna sentimentele,
Ei sint putrezi si umezi
Cu muschiul inca verde,
Copacii sint goi acum
In singuratate
Si imi sint mult mai dragi
La apusul soarelui
Cind pot sa le simt glasul trist si linistitor
Fara sa vreau sa fac ceva,
Doar sa-i privesc
Putrezind
In toamna cenusie
Ce ma invaluie in mistere naturale
Si-mi clocotesc emotii depresive enigmatice.

Solitudinea
Singura mea emotie cosmica
Si crengile copacilor, ude si incilcite
Peste padurea adormita
Ce cinta scormonind vintul
Cu picuri mari de ploaie
Ce se ingroapa in goliciunea timpului
Cu erotismul sentimentelor
Inghetate.

Sint plin de pofte
Cind ma simt lup, alergind printre arbori
Ce sint goi, fara frunze
Si uzi si inghetati, iarna,
Am strins asprul lor trup in brate
Si m-am ingropat printre crengi
Tipind cu ochii larg deschisi
La soarele ce se cufunda
In aburul iernii,
Tu simti... sau vezi ?
Cum ma pierd pentru totdeauna...
Saruta-ma, sa ma trezesc !