Acest album vechi
mă aduce la niște vremuri,
miroase ca acasă.

Regăsesc privirea lui Ovidiu către mare,
ce ochi adânci mi-ai lăsat,
spre ce țărmuri m-am avântat,
ce vultur!

Unde am scăpat o lumânare
din părul tău,
ceară ștearsă stă mărturie,
atinsă de anii aceștia
în care nu te mai găsesc,
nu mai gânguri în brațele mele atinsă,
nu mai privim împreună
farul învârtindu-se peste cetate.

Rugăciunile noastre s-au schimbat,
ale tale înghit coclauri,
ale mele mustind a întoarcere.

Un car de zile am târât pe acest drum
de unul singur,
am munți în spate,
nu mai pot să mă urc pe chipul tău
cu aceeași tinerețe în picioare.

Trezește-mă când pasărea noastră
o să își părăsească soclul,
ofrandă trupurilor sfâșiate de așteptare,
un alt septembrie să se nască,
o altă privire peste mare,
un alt cântec,
o nouă tăcere,
cu lumânări noi,
perene.