Ca două trenuri, spre o gară, în care trenul nu oprește,
Cu felinare oarbe-n mână, pe șina veche , bâjbâim,
Cantonul, scufundat în vise, uitat de lume ca-ntr-un clește,
Ne ține-n geam o licărire, o lumânare-n țintirim.

Abia străluce o speranță, că doua trenuri laolaltă,
Se vor opri, în zvon de clopot, o adiere pe-nserat,
Pe drumul fierului, prea rece, pentru o noapte, într-o haltă,
Ca doi iubiți, uitați de lume(vreme), dorindu-și ultimul păcat.

Am să alerg pe lung de șine, în mână am să port o torță,
Ce pâlpâie la cap de drumuri, în calea mea, în calea ta,
Iubirea, vinovată fie, pentru un ultim "da", o forță
De înger, fie el chiar demon, ne-o ajuta, ne-o ajuta.

Ca doua jumătăti de noapte ne vom iubi în întuneric,
Eu, de cu seara la jumate, tu din jumate până-n zori,
Vom arde doruri netrăite într-un delir păgan și sferic,
Și-n ziuă, vom zbura spre stele, ca două umbre prin ninsori.