Tristețea pătrunde în suflet acum…
E frigul de-afară, nu-i nimeni pe drum
Și-n bezna cea deasă, un foc de lumini....
Un bec se aprinde și-s flori prin grădini...

E semn că acolo e jale, suspin,
Sunt lacrimi, durere, apune-un destin.
Se-adună copiii, că-s mulți și nepoți
S-o plângă pe mamă, bunică, sunt toți...

Se strâng laolaltă, așază prin casă,
C-așa îi plăcea, să fie frumoasă.
Grădina cu flori, ce loc minunat !
O mamă aveau și-acum a plecat...

Așteaptă în poartă și-s mulți pe acas…
Că mare e jalea și-i mare necaz…
S-o-ntâmpine azi, s-o așeze în pat,
Veșminte alese, ce mare păcat!

Și florile toate o clipă-au pălit,
Că gerul e moale și ea le-a iubit,
Sau poate că mâine și ele pier
Și-o plâng întruna în drumul spre cer...

Dă, Doamne, soare și cald în mormânt!
Lumină, dă, Doamne, și-un ultim cuvânt!
Pe drumul cel veșnic, un cer fără nori,
Să-i fie și-acolo grădină cu flori…

Iar dorul de mamă încă nu-i stins,
Și dorul de tată, dor necuprins,
Þărână ușoară să le fie mereu!
Și să se înalțe la Dumnezeu…

Dă, Doamne, iubire pe pământ!
Dă, Doamne, pomenire pentru trupul sfânt!
Dă, Doamne, lumină pe mormânt!
Dă, Doamne, amintire și-un ultim cuvânt…

Nu plângeți voi astăzi că Ea a apus,
Aduceți-vă aminte de tot ce v-a spus,
De gândul cel bun, de ce v-a-nvățat
Și câte lucruri pe lume a iertat…

Iertare vă cere și Ea doar acum
Când voi o conduceți pe ultimul drum.
„Rămâneți cu bine acum și mereu,
Aprindeți lumină la mormântul meu…”