Imi aduc aminte de o frumoasa si ingaduitoare seara de vara din 2006. Nurnberg, Germania, parca. O stradutza din aia peitruita cu dale mari, quasiperfecte, din bazalt, de pe vremea cand antibioticele nu existau nici in lume. Eu, S.C., Gaga si o maimutzica tanara care traia cu Gaga, mai batran cu 20 de ani decat ea.

Statea toti, in cur, pe bordura, in fata unui bar bavarez, cu niste pahare de bere pe care nimeni nu se mai astepta sa le aducem inapoi. Ascultam muzica, hippie, so very fuckin' hippie, si fumam. Eu tabac, restul marijuana (sau, oricum, ceva de genul).

La inceput am fost, cu totii, egali. Usor-usor, am inceput sa-mi constat esecul in a intelege limba romana. Ei, cei care fumau altceva, comunicau, pare-se, perfect. Eu nu mai intelegeam nimic. Spuneau ei ce spuneau, cuvinte care, luate separat, imi erau perfect familiare. Dar constructiile frazeologice ma depaseau. Ei, pe naiba! Nu-mi venea sa cred. Aveam impresia ca nu citisem destul la viata mea. Ei erau, cu totii, in alta lume, in alta stare de gratie a constiintei, in alt nivel al comunicarii. Frustrant.

Am regretat, vreo clipa, ca, nefumand ceea ce si fumau ei, ma automarginalizasem? NU. Chiar nu. Doar ca nu-mi venea sa cred ca exista universuri si comuniuni psihedelice de asemenea natura si anvergura. Ascultam, cu totii, aceeasi muzica si beam aceeasi bere, buna, dealtfel. Frate, ciudat, periculos de ciudat.

Sa condamni ceea ce nu esti capabil sa intelegi? Raspunsul e unul greu si, cred eu, e o chestiune, care tine de decenta, sa nu emiti opinii despre lucruri care iti sunt straine. Si, totusi, ciudat.

Ok, ascult muzica, fumez tabac, chiar acum, si nu ma chinuie nici un duh. Probabil ca nu voi intelege , niciodata, cu ce se mananca unele lucruri. Franturi de amintiri si imagini imi vin in minte, cred ca asta ni se intampla tuturor.

Inca niste ganduri, fara legatura:

Cât e de greu sa iei o decizie atunci când nici măcar tu nu ești sigur ce ar trebui sa faci?

Cât de jalnic e să visezi către zări pe care nu ai mijloacele să le atingi?

Cât de nedrept esti, fata de tine insuti, daca nu depui toate diligențele pentru a-ti adjudeca mijloacele necesare atingerii orizonturilor care te fac sa visezi?

Cat de posibil iti este imposibilul dintr-un punct temporal dat?

Ce inseamna relativitatea timpului? Cat de aproape sunt momentele pe care le vezi atat de indepartate?

Referinta este una strictă: vizeaza doar lucruri si bunuri.

Despre celelalte, doar puncte si iar puncte... Nu sunt atat de tare incat sa ma hazardez in teorii ...

Where there is a will, there is a way, se zice.