Câteodată mă plimb în pădurea cuvintelor de brad
Cu mângâierea vântului pe creștet în timp ce
Pășesc singur ca un cânt,
Și-s ca un lup ce-și duce-n sine haita,
De soarele vechi fiind flămând.
Gânduri în haine de la țară
Alunecă pe râu ca pe o vioară,
Gânduri de apă ce știu că o să doară,
Că o să sângereze, dar nu o să moară.
Îmi vine să mă arunc în săgeți,
S-ajung un ciob din stelele făclii,
Dar mai bine mă arunc în păsări,
Purtând în cioc un smoc de flori de tei.
Îmi clipocesc izvoarele în ochii peșteri,
Se-adună stalagmite de idei,
Și-ar prinde foc nebun crengile frunții,
Dacă pe cap nu aș avea coiful roman.